Ce este un om total? Ce înţelegem printr-un om total, un om întreg? Înseamnă, în primul rând, să fie centrat; omul total nu poate exista fără un centru. În acest moment eşti ceva, în momentul următor eşti altceva. Oamenii vin la mine, iar eu îi întreb: „Unde îţi simţi centrul – în inimă, în minte, în buric, unde? În centrul sexual? Unde? Unde simţi că este centrul tău?“

În general, ei îmi răspund: „Uneori, îl simt în cap, alteori în inimă, iar uneori nu îl simt deloc.“ Atunci le spun să închidă ochii şi aici, în faţa mea, să încerce să îl simtă. În majoritatea cazurilor se întâmplă să îmi spună: „Chiar acum, pentru o clipă, am simţit că centrul meu este în cap.“ Dar, după o clipă, au plecat de acolo. Îmi spun: „Sunt în inimă.“ Pentru ca, un moment mai târziu, centrul să fi alunecat în altă parte.

De fapt, nu sunteţi centraţi; poate sunteţi uneori, dar numai pentru o clipă. Fiecare moment îşi are centrul, deci vă schimbaţi mereu.

Când mintea vă funcţionează bine, atunci simţiţi că centrul vă este în cap.

Când sunteţi îndrăgostiţi, simţiţi că aveţi centrul în inimă.

Când nu faceţi nimic deosebit, sunteţi derutaţi – nu ştiţi unde vă este centrul, pentru că îl afl aţi numai când lucraţi, numai când faceţi ceva concret. Atunci, o anumită parte a corpului devine centrul vostru. Dar voi nu sunteţi centraţi.

Dacă nu faceţi nimic, nu puteţi descoperi unde este centrul fiinţei voastre.

Un om total este centrat. Indiferent de ceea ce face, el rămâne în centrul său. Dacă îi funcţionează mintea, atunci el gândeşte, procesul de gândire se desfăşoară în cap, dar el rămâne centrat în buric. Centrul nu este niciodată pierdut. El îşi foloseşte capul, dar nu trece niciodată în cap. Îşi foloseşte inima, dar nu trece niciodată în inimă. Toate acestea îi sunt instrumente, iar el rămâne centrat.

În al doilea rând, el este echilibrat. Desigur, când eşti centrat, eşti şi echilibrat. Viaţa ta este un echilibru profund. Nu te afli la extreme, la periferie, nu pendulezi între extreme, rămâi mereu la mijloc. Buddha a numit acest lucru calea de mijloc. Buddha rămâne mereu în mijloc.

Un om care nu este centrat se va mişca mereu spre extreme. Dacă mănâncă, fie mănâncă prea mult, fie trece prin îndelungate perioade de post, dar nu ştie cum să mănânce corect. Îi e bine când mănâncă prea mult, îi e bine şi când posteşte. El poate fi în lume, implicat, devotat sau poate renunţa la lume, dar nu îşi poate găsi echilibrul niciodată. El nu poate rămâne în mijloc, deoarece, dacă nu eşti centrat, nu ştii ce este acela mijloc.

O persoană centrată este întotdeauna în mijlocul a tot, nu este niciodată la exterior. Buddha spune că felul în care mănâncă el este cel corect; nici nu mănâncă prea mult, nici nu posteşte.

Munca lui este munca corectă – niciodată prea multă, niciodată prea puţină. Orice face, orice este, este mereu echilibrat.

În primul rând: o persoană autoactualizată va fi centrată. În al doilea rând: va fi o persoană echilibrată. În al treilea rând: dacă se petrec aceste două lucruri – centrarea şi echilibrarea –, ele vor fi urmate de multe alte lucruri.

Persoana aceea va fi mereu în largul său, relaxată, indiferent de situaţie. Necondiţionat, indiferent de situaţie, acea persoană va fi mereu destinsă, în largul său, şi asta pentru că o persoană centrată nu poate fi altfel. Chiar şi când vine moartea, se va simţi în largul ei. Va primi moartea aşa cum ar primi orice alt oaspete. Dacă vine nefericirea, o va primi. Orice se va întâmpla, nimic nu o va disloca din centrul său.

Faptul că se simte mereu în largul său este o urmare a faptului că se află în propriul centru.

Pentru un astfel de om, nimic nu este lipsit de importanţă, după cum nimic nu este măreţ; totul devine sacru, frumos, sfânt – totul! Orice ar face – orice – este de maximă importanţă. Nimic nu este nesemnificativ.

Nu va spune niciodată: „Lucrul acesta este lipsit de importanţă, lucrul acesta este deosebit de important.“

Nimic pentru el nu este lipsit de importanţă şi nimic nu este nici măreţ. Atingerea sa este semnificativă.

O persoană autoactualizată, o persoană centrată, o persoană echilibrată schimbă totul. Tot ceea ce atinge devine măreţ.

Dacă observaţi un buddha, veţi vedea că merge pe jos şi iubeşte mersul.

Dacă mergeţi la Bodhgaya, acolo unde Buddha a dobândit iluminarea, pe malurile Niranjanei, pe locul unde stătea sub copacul bodhi, veţi vedea că urmele paşilor săi au fost marcate. Obişnuia să mediteze vreme de o oră, apoi se plimba în jurul copacului. În terminologia budistă, asta se numeşte chakraman. Obişnuia să stea sub copacul bodhi, după care se plimba. Dar se plimba într-o atitudine senină, ca şi când ar fi fost adâncit în meditaţie.

Cineva l-a întrebat pe Buddha: „De ce faci acest lucru? Uneori, stai cu ochii închişi şi meditezi, apoi te plimbi.“ Buddha a răspuns: „E uşor să şezi şi să fii liniştit şi tăcut, deci mă plimb. Dar, înlăuntrul meu, port aceeaşi linişte. Stau, dar înlăuntrul meu sunt acelaşi – liniştit. Mă plimb, dar înlăuntrul meu sunt acelaşi – liniştit.“

Calitatea interioară este aceeaşi… Indiferent dacă se întâlneşte cu un împărat sau dacă se întâlneşte cu un cerşetor, un buddha este acelaşi; are aceeaşi calitate interioară. El este acelaşi, indiferent cu cine se întâlneşte: cu un împărat sau cu un cerşetor; este acelaşi.

Pentru el, nici cerşetorul nu este un nimeni, nici împăratul nu este un cineva. Nu-l ignoră pe cerşetor, nu se pleacă în faţa împăratului. De câte ori s-au întâlnit cu un buddha, împăraţii s-au simţit cerşetori, iar cerşetorii s-au simţit împăraţi. Omul, atingerea lui, calitatea lui rămân aceleaşi.

Pe când trăia, Buddha obişnuia să le spună discipolilor în fiecare dimineaţă: „Dacă aveţi ceva de întrebat, întrebaţi.“ Acelaşi lucru l-a făcut şi în dimineaţa zilei în care a murit. Şi-a chemat discipolii şi le-a spus: „Dacă aveţi ceva de întrebat, puteţi întreba. Şi, nu uitaţi, aceasta este ultima dimineaţă când puteţi face acest lucru. Înainte de sfârşitul acestei zile, eu nu voi mai fi .“

Era acelaşi dintotdeauna. A pus aceeaşi întrebare pe care o punea în fiecare dimineaţă. Era acelaşi! Era ultima lui zi, iar el era acelaşi. La fel ca şi în celelalte dimineţi, a spus: „Dacă aveţi ceva de întrebat, întrebaţi – dar aceasta este ultima zi.“

Nimic nu era schimbat, nici măcar tonul vocii, dar discipolii săi au început să plângă. Au uitat să pună vreo întrebare. Buddha le-a spus: „De ce plângeţi? Dacă aţi fi plâns în orice altă zi, nu ar fi fost nimic, dar aceasta este ultima zi. Până la venirea serii, eu nu voi mai fi, deci nu mai pierdeţi timpul plângând. În orice altă zi, n-ar fi fost nimic; aţi fi putut să pierdeţi timpul. Nu mai pierdeţi timpul plângând. De ce plângeţi? Întrebaţi, dacă aveţi ceva de întrebat.“ Era acelaşi şi în viaţă, şi în moarte.

În al treilea rând, un om autoactualizat este un om în largul său. Pentru el, viaţa şi moartea sunt acelaşi lucru; fericirea şi nefericirea sunt acelaşi lucru. Nimic nu îl deranjează, nimic nu-l dislocă de acasă, nimic nu-l descentrează. Unui astfel de om nu poţi să-i adaugi nimic. Unui astfel de om nu poţi să-i iei nimic şi nu poţi să îi adaugi nimic – el este împlinit. Fiecare respiraţie a lui este o respiraţie împlinită, tăcută, fericită. El s-a concretizat. S-a concretizat în existenţă, în fiinţă; el a înflorit ca un om total.

Aceasta nu este o înflorire parţială. Buddha nu este un mare poet. Desigur, orice spune el este poezie. Dar el nu este poet şi, cu toate acestea, şi mişcarea, şi mersul lui sunt poezie. El nu este pictor, dar, de câte ori vorbeşte, tot ceea ce spune devine pictură. El nu este muzician, dar întreaga lui fiinţă este muzică desăvârşită. El a atins absolutul ca fiinţă umană. Aşa că, acum, orice face sau nu face… când stă în linişte, fără să facă nimic, chiar şi în linişte, prezenţa lui lucrează, creează, devine creatoare.

Obiectul Tantrei nu este creşterea parţială, ci creşterea totală a fiecăruia.

Deci, trei lucruri sunt esenţiale: trebuie să fiţi centraţi, înrădăcinaţi şi echilibraţi; cu alte cuvinte, trebuie să fiţi mereu la mijloc – desigur, fără niciun efort.

Dacă trebuie să depuneţi efort, atunci nu sunteţi echilibraţi. Şi trebuie să vă simţiţi în largul vostru – în largul vostru în univers, acasă, în existenţă; atunci, multe lucruri vor urma. Aceasta este o necesitate de bază, deoarece, dacă această nevoie nu este împlinită, sunteţi om numai cu numele. Sunteţi numai potenţial un om, nu sunteţi cu adevărat un om.

Trebuie să concretizaţi acest potenţial.

Osho – Cartea Secretelor, Pro Editura si Tipografie

Te invit aici sa citesti prima parte a acestui material

Iti recomand cu mult drag ”Cartea Secretelor”, o carte pe care indraznesc sa o numesc o bijuterie! O carte ce iti arata,  in primul rand cum sa te porti cu … cartile si apoi iti ofera accesul la invataturi foarte valoroase, ca o incununare a tuturor incercarilor lui Osho de a face lumea aceasta un loc mai bun, mai frumos.

Cartea Secretelor poate fi comandata online aici