Ce face Liz in India?

In India, isi propune sa petreaca o parte din timp la ashramul gurului, apoi, fiind deja “inarmata” cu ghiduri turistice, sa viziteze cat mai multe locuri sfinte.

Ajunsa in India la ashramul gurului cunoscut la New York, printr-un demers personal si incarcat de eforturi, incepe sa faca primii pasi spre a trai personal divinul din interiorul sau, prin meditatie si yoga, prin autocontrol si efort sustinut in a nu se mai gandi la greselile trecutului si a nu-si mai face griji fata de viitor, reuseste, dupa incercari repetate, sa priveasca cu calm in sufletul ei si in jurul sau. Isi gaseste echilibrul si i se releva, din acest punct de echilibru, adevarata natura a lumii si adevarata ei natura.

Povesteste – in detaliu, cu umor dar si  cu seriozitate – unicitatea experientei de la ashram, unde programul de meditatie este completat cu programul de munca fizica: “aici fiecaruia i se da ceva de facut, si mie mi-a revenit lustruitul podelei din templu …. cateva ore pe zi, in genunchi pe marmura rece, cu o perie si o galeata dupa mine, muncind de zor”

Realizeaza metafora: “curatatul templului care e de fapt inima mea, lustruitul sufletului meu, efortul prozaic pe catre trebuie sa-l faci zi de zi, aplicat exercitiului spiritual, pentru a te purifica”.

Ca majoritatea occidentalilor, intampina probleme serioase in a-si convinge mintea sa se relaxeze, si considera munca fizica mai usoara decat meditatiile: “din trecutul indepartat si pana in viitorul misterios, mintea mea rataceste libera prin timp, gandeste zeci de idei pe minut si e imposibil de imblanzit si disciplinat. Asta n-ar fi o problema; problema e implicarea emotionala care rezulta de aici… cealalta problema pe care o genereaza constantele hoinareli ale mintii e faptul ca ajungi sa nu fii niciodata cu adevarat acolo unde esti. Faci mereu sapaturi in trecut sau cercetezi curios viitorul, dar ti se intampla foarte rar sa zabovesti in prezent.”

Devine constienta ca “daca ce cauti e contopirea cu divinul, vartejul asta inainte si-napoi prin timp devine o mare problema. Motivul pentru care Dumnezeu e numit prezenta e tocmai faptul ca Dumnezeu e chiar aici, chiar acum. Prezentul e singurul loc in care il poti intalni pe Dumnezeu, acum e singurul moment in care o poti face.”

In ashram cunoaste oameni aflati, ca si ea, in calatoria de descoperire a sinelui, iar unul dintre ei joaca un rol decisiv in momentul in care, convinsa ca nu poate continua programul meditatiilor din cauza asteptarilor pe care le-a avut inainte de a ajunge la ashram, ea aproape ca simte sa paraseasca ashramul pentru a vizita celelalte locuri sfinte din India.

Un calugar aflat si el la ashram ii spune: “Locul de odihna al mintii este inima. Cat e ziua de lunga, mintea nu aude decat galagie, cearta si huruit, si tot ce isi doreste este liniste. Singurul loc in care mintea va putea gasi pace este linistea inimii.”

Mantra care simte ca i se potriveste este Ham-sa, care in sanscrita inseamna “Eu sunt acela”, despre care yoghinii sustin ca este cea mai naturala mantra, cea pe care Dumnezeu o da fiecaruia dintre noi inainte de a se naste.

E sunetul propriei noastre respiratii: “Sunt de natura divina, sunt insotit de Dumnezeu si sunt o expresie a lui, nu sunt exclus, nu sunt singur.”

Cu efort sustinut reuseste, in final, sa isi disciplineze mintea timp de o ora, simtind o “energie subtila, albastruie” care “pulseaza prin mine de parca m-ar inunda niste valuri… e un pic alarmant, dar si uimitor in acelasi timp.”

Si totusi … nu mai crede ca va putea vreodata sa isi disciplineze mintea asa cum doreste, ba chiar simte ca nimeni, nici macar guru nu o poate intelege … Ajutorul vine din nou din partea lui Richard, care ii spune: “Nu trebuie sa inveti cum sa-ti alegi gandurile, la fel cum iti alegi hainele cu care te imbraci in fiecare zi. Asta e o chestie pe care poti s-o exersezi. Daca vrei asa de tare sa iti controlezi viata, lucreaza asupra mintii tale. E singurul lucru pe care ar trebui sa incerci sa-l controlezi.”

Dupa fiecare sfat pe care il primeste, Liz incearca sa arofundeze ideea de baza, de aceasta data propunandu-si sa nu mai nutreasca ganduri nesanatoase, iar de acum incolo ‘’portul mintii mele e intr-un golf deschis, e singura cale de acces catre insula Sinelui meu… insula asta a vazut multe razboaie, dar acum, sub indumarea unui nou stapan (eu), care a instituit noi reguli capabile s-o protejeze – e trup si suflet de partea pacii. Si de acum incolo … insula are legi mult mai stricte in privinta celor care pot intra in port!”

Primeste chiar cateva “instructiuni pentru libertate”, de la un coleg de meditatie, dupa cum urmeaza:

Toate intamplarile din ashram au avut rolul de a o ghida spre momentul iertarii in plan subtil – ca intr-un dans, sufletul ei comunica la nivel subtil cu cel al fostului sau sot, il iarta si se iarta reciproc, erau “niste suflete calme si albastrii care intelegeau totul dinainte. In lipsa limitarilor corporale si fara apasarea povestii complexe pe care o lasasera in urma lor, s-au intalnit sus de tot, pe acoperis, intr-o intelepciune infinita… se contopeau, se separau si isi admirau reciporc asemanarea si perfectiunea…stiau totul … nu aveau nevoie sa se ierte, se nascusera iertadu-se.”

Atunci de-abia a simtit ca s-a eliberat de suferinta si de trauma provocata de divort, ritualul acesta  ii oferise un loc in care poate sa puna la adapost “toate gandurile si toate emotiile” pe care urma sa le aiba in legatura cu el.

Ajunge sa se simta chiar bine singura, petrece zilnic cateva ore in grotele de mediatie, mintea genereaza in continuare scenarii insa acum nu o mai deranjeaza, totul se transforma sau dispare – “vechile obsesii au disparut sau tiparele proaste de comportament de care iti era imposibil sa te descotorosesti, in sfarsit s-au schimbat… enervarile nu mai reprezinta nici un fel de problema si durerile cele mai profunde pe care le cultivai din obisnuinta, nu mai sunt tolerate in viata ta nici macar pentru cinci minute… relatiile toxice fie se curata, fie dispar cu totul, si in jurul tau incep sa apara oameni mai luminosi si mai folositori.”

Tot la ashram gaseste si un cuvant care sa o reprezinte: ANTEVASIN – in sanscrita, cuvantul inseamna “cel care traieste la hotar” – nu mai traieste in comunitate si nu mai duce o viata obisnuita, dar nu este nici iluminat sau un intelept realizat. Traieste pe “granita”, putand sa “vada ambele lumi, dar alege sa priveasca spre necunoscut. Si mai era si invatat.”

Paraseste India, cu urmatoarele ganduri: “ … nu are totul sens asa? Adica faptul ca infintul e cu adevarat … infinit? Ca pana si cei mai sfinti dintre noi sunt in stare sa vada doar fragmente din lumea eterna?’’

– in partea a treia: calatoria in Indonezia –

Mona Georgescu