Fericirea …

Un subiect atat de delicat, atat de controversat si atat de frecvent dezbatut de catre specialisti din diverse domenii si din foarte multe puncte de vedere – al etapei de viata, al varstei, al banilor, al carierei, al familiei, al realizarilor profesionale, al stilului de viata, etc.

Poate nu voi spune nimic nou pentru nimeni, sau poate voi reusi sa ating sufletele celor care fac un popas asupra acestor randuri-ganduri…

Cu ceva timp in urma, am dezbatut acest subiect impreuna cu bunica mea. Am intrebat-o care este clipa in care s-a simtit cu adevarat fericita?

Tinand cont de faptul ca raspunsul a venit din partea unei persoane care se apropie de varsta de 90 de ani, mi-a dat de gandit nu doar rapiditatea cu care mi-a raspuns, dar si naturaletea, sinceritatea si prezenta in acel moment: “Cand am fost singura la Varful Omu si eram in natura, doar eu si Dumnezeu!”

Un raspuns despre un moment in timp, un moment dintr-o viata de aproape 90 de ani. Deci nu a raportat acea clipa de fericire la momentul casatoriei sau al nasterii celor doi fii, la momentele de reusita la servici sau la alte momente de peste timp – importante si ele, desigur, dar care nu pot avea semnificatia pe care o are Fericirea.

Mi-a dat de gandit. Au inceput sa imi rasara tot felul de intrebari, cum ar fi:
•    Cand am inceput sa ne gandim la fericire?
•    De ce credem ca cei jur sunt responsabili pentru fericirea noastra?
•    Unde salasluieste, de fapt, fericirea?
•    De ce nu ne invata nimeni ca suntem singurii responsabili pentru propria fericire?

Intrebari care – pentru mine – au generat si mai multa munca interioara.

Este o  munca pe care va invit sa o incepeti (sau sa o reluati) …  voi cu … voi insiva.

Nimeni nu va face aceasta munca in locul nostru. Si probabil este si munca cea mai grea, pentru ca Fericirea nu se invata asa cum se invata matematica, gramatica sau istoria – nu exista profesori de fericire – si nici nu exista cursuri “ready-made” pentru asa ceva.

La fel ca Iubirea, Fericirea este si ea abstracta – dar cu toate acestea, cercetarile stiintifice confirma ca ambele sunt la fel de puternice si ca, atunci cand exista, pot fi mai eficiente decat medicina. Atunci cand lipsesc … stim deja ca niciun medicament nu le poate inlocui.

Mastile pe care – mai mult sau mai putin constient – ni le punem zi de zi, pentru a face fata constrangerilor realitatii, regretele pentru trecut si ingrijorarile pentru viitor – toate acestea ne indeparteaza nepermis de mult de la drumul nostru, de la esenta noastra.
Ne indeparteaza de momentul prezent, ne indeparteaza de momentul “aici si acum”.

Priveste profunzimea clipei prezente si bucura-te de viata – cred ca acesta este talentul de a trai, aceasta este arta de a trai. Arta de a nu ne opune existentei.

Am observat ca atunci cand te opui problemelor care apar, atunci apare suferinta, atunci apare nefericirea. Desi este greu – mai ales ca urmare a constrangerilor realitatii in care traim – a accepta inseamna, totusi, a suferi mai putin.

Propria  valoare si propriul potential interior nu au legatura cu viata profesionala, cu cartile de credit sau cu celelalte “instrumente” de care doar ne folosim pentru a putea face fata momentelor pe care trebuie sa le traversam.

Desi avem atatea instrumente la dispozitie, nu suntem niciodata multumite cu ceea ce suntem, cu ceea ce avem, iar atentia si dorintele noastre se indreapta mereu catre altceva. De ce? Pentru ca suntem oameni si ne lasam mult prea des influentati de societate, uitam de noi si de nevoile noastre reale, si incercam sa cautam mai departe. Ce cautam, de fapt?

De cele mai multe ori, cu fiecare realizare pe care societatea o pretinde de la noi si pentru care apoi ne si admira, nu facem decat sa mai punem o masca si sa mimam o fericire pe care de fapt nu o traim. Avem succes, si totusi simtim ca nu suntem fericite.

Oare pentru ca, de fapt, nu mai suntem demult noi insine si nu mai traim demult conform firii noastre? Oare pentru ca simtim ca nu acesta este drumul cel bun pentru a ne putea implini destinul? Sunt parti din suflet carora le dam drumul fara voia noastra, si cand realizam ce am facut … regretam.

Cred ca nu s-ar intampla astfel daca ne-am cunoaste cu adevarat unicitatea sau am lucra cu noi mai mult la acest aspect, dar pentru aceasta trebuie sa fim prezente “aici si acum”.

Cat de prezenta esti tu in viata ta? Cat de mult participi la propria ta viata interioara?

Fericirea este Aici si Acum. Iubirea este Aici si Acum. Frumusetea este Aici si Acum. Viata este Aici si Acum.

Totul se intampla, de fapt, Aici si Acum. Tu unde esti? Acolo unde esti – esti fericita?

Inchei cu un gand al lui Mahatma Ghandi: “Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci” si iti doresc din tot sufletul sa gasesti aceasta Armonie!

Mona Georgescu, psiholog clinician