“Perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci cand nu mai este nimic de inlaturat.”

– Antoine de Saint-Exupery –

Cu totii avem o “colectie” de masti si de umbre care ne insotesc prin viata si care apar in momente cat se poate de obisnuite sau in momente de maxima importanta, influentandu-ne micile si marile alegeri, cu sau fara stiinta noastra.

Modul in care ne vedem pe noi insine nu este acelasi cu modul in care ne vad ceilalti. Jung spunea ca avem fiecare cate o masca sau aparenta – “persona” – prin care ne pre­zentam in fata lumii si care este rezultatul autoconstructiei interioare.

Este o masca in spatele careia ne ascundem, un fel de compromis intre sine si societate, iar umbra – partea din noi pe care o respingem, care nu ne convine si pe care, prin proiectie, o vedem foarte bine doar in cei din jurul nostru.

Trebuie sa facem cunostinta cu noi insine pentru a sti cine suntem, iar una dintre probele de curaj presupuse de inceperea calatoriei interioare – si care ii poate speria pe cei mai multi –  este autodezvaluirea acestor colectii de masti si de umbre si suportarea “noutatilor” pe care le afla cu aceasta ocazie.

Poate ca la inceputul acestei calatorii te simti dezbinat/a cu tine insuti/insati si vei simti ca duci un adevarat razboi civil interior, insa autodeclansarea conflictului constient face ca umbrele si mastile sa se dea la o parte si sa iti arate cine esti cu adevarat.

Cand eram mici si nu eram complet stapani pe puterea noastra, am invatat ca, daca faceam ceva anume (daca dansam, spuneam o poezie, luam note bune etc.) puteam obtine atentia, afectiunea si aprobarea persoanelor semnificative din viata noastra.

Ne-am simtit valorizati. Asa am invatat sa renuntam la propriile nevoi si ne-am pastrat opiniile pentru noi.

Am tacut, chiar daca parerile noastre tipau in noi cat de mult vor sa se exprime.

Astfel, am reusit sa facem cu noi, inconstient,  angajamente conflictuale ascunse care ne tin blocati in trecut si care in prezent ies mereu invingatoare, angajamente ascunse de care suntem dependenti, care ne indeamna sa repetam acte de autosabotaj, in timp ce ne alimenteaza sentimentul de resemnare, contribuind la fundatia solida a setului personal de resemnari.

Cei mai multi am fost obisnuiti sa le numim “ghinion”, “slabiciuni”, erori sau moduri gresite de a aprecia corect situatiile.

Mai tarziu, am inceput sa renegam aceste comportamente si le simtim straine de noi, sau vedem la cei din jur “defecte” care “ne scot din sarite” si pe care la noi refuzam sistematic sa le vedem.

Am inceput sa ne vedem pe noi in alt mod.

Am inceput sa realizam ca am purtat si poate inca purtam masti. Am realizat ca acest “camuflaj” ne-a amagit.

”Tu încerci sa fii ceea ce vor altii sa fii, însa acest lucru nu te va putea multumi niciodata. Iar când apare nemultumirea, logica iti spune: “Poate ca ceea ce ai nu este suficient; straduieste-te sa obtii mai mult!” Atunci încerci sa obtii mai mult, începi sa cauti. Si toata lumea apare cu o masca zâmbitoare, toata lumea zâmbeste fericita, astfel încât fiecare vrea sa-i pacaleasca pe toti ceilalti.”

– Osho –

“Teroristii nostri launtrici” nu pot fi “arestati”, intrucat reprezinta o parte a noastra care trebuie sa evolueze si sa fie integrata, nu distrusa.

Jacques Salome afirma ca originea acestor sabotori se afla in mesajele continute in “biberonul relational” al copilariei noastre: ordine, amenintari, interdictii, culpabilizare, devalorizare, instalate cand ne-am insusit ceea ce venea de la altul: “nu esti bun de nimic” a devenit “nu sunt nimic, nu sunt capabil, nu voi reusi niciodata…”

Sau “cu caracterul pe care il ai, nu vei gasi niciodata pe nimeni care sa te iubeasca” va deveni “nu pot fi iubit, nu foloseste la nimic sa fiu amabil…’’ etc.

Pentru ca am interiorizat inconstient un numar oarecare de interziceri, de limite, de cenzuri, esuam, ne blocam, ne oprim chiar in momentul in care suntem pe cale sa reusim.

Sabotorii mai pot fi si efectul unor “misiuni” si “ordine”, pe care ni le-am dat noua insine: “pentru ca ea/el m-a tradat, nu voi mai avea incredere in nimeni niciodata” sau vrem sa facem o reparatie simbolica, dintr-un sentiment de vina irational de cele mai multe ori: ”nu am dreptul sa fiu fericit de cand fratele meu a plecat si a murit, eu ar fi trebuit sa fiu in locul lui, el era mai inteligent, parintii il iubeau mai mult  decat pe mine”.

Sabotorii sunt gandurile negative pe care le avem in privinta noastra si care cuprind credinte, convingeri maligne si distructive care hranesc indoielile noastre, lipsa de incredere, lipsa de dragoste pentru actele noastre, comportamentul nostru, actiunile si vorbele noastre.

Suntem cei mai mari dusmani ai nostri – cu obiceiurile, cu mintea noastra care tese povesti care sa gaseasca scuze si motive pentru care nu avem rezultate, cu lenea si comoditatea si amanarea – ne inregistram singuri si “ajutati” de mediu, o BANDA PERSONALA care porneste fara sa ne dam seama – si care e pe “repede-inainte”, de cele mai multe ori.

Haideti sa recunoastem prezenta poluanta a acestor teroristi launtrici, sa ii integram prin acceptare,  pentru a putea sa ne fim noua insine disponibili si sa fim capabili sa ne traim proiectele de viata.

Mona Georgescu