Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza (I)

Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza (I)

”Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza” este cartea pe care vreau sa ti-o recomand astazi. O carte al carei autor este neurolog, profesor de psihiatrie si doctor in stiinte medicale. Un medic neurolog ce s-a deschis catre medicina integrativa si abordarile mai putin conventionale, ca urmare a faptului ca propria sa experienta de boala i-a marcat viata. David Servan-Schreiber a studiat si a aplicat cu succes cateva metode alternative foarte eficiente, care pot face parte  din noua medicina emotionala.

Dintre toate aceste metode, am ales sa iti prezint o metoda cu care si eu am facut cunostinta de curand si care poate fi utilizata cu succes in vindecarea tulburarilor de stres post-traumatic. Este vorba despre ”Eye Movement Desensitization and Reprocessing” (E.M.D.R.). Avand o cultura psihanalitica, David a refuzat, inital, sa creada in eficienta acestei metode, din cauza atasamentelor profesionale pe care le avea fata de psihiatrie, psihanaliza si a metodelor de lucru pe care cadrul terapeutic psihanalitic le presupune (importanţa verbalizarii, a rabdarii, a duratei, a analizei transferului etc.)

”Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza” – o carte pe care o recomand tuturor celor ce se ocupa de vindecare emotionala: psihologi, psihoterapeuti, psihanalisti, practicanti in domeniul terapiilor alternative, medici, dar si oricarei persoane interesate de propria sanatate fizica si emotionala, ca si de dezvoltarea sa personala.

Te invit sa citesti cu atentie prima parte a acestui material, extras din ”Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza”, carte ce ne este oferita de Elena Francisc Publishing .

Pentru aceia dintre noi pe care viaţa i-a rănit şi ale căror răni nu s-au închis încă, a privi înlăuntrul lor poate să fie un lucru foarte dureros, generator de anxietate. Într-o astfel de situaţie, accesul nostru la sursa internă a coerenţei este blocat.

Asta se întîmplă deseori în urma unor traume care au provocat emoţii atît de intense încît creierul emoţional, deci şi inima, nu mai funcţionează ca înainte. Ele nu mai sînt o busolă, ci un steag care se zbate în bătaia vîntului. În acest caz, există o altă metodă pentru redobîndirea echilibrului, pe cît de surprinzătoare, pe atît de eficientă, ce îşi are originea în mecanismul viselor.

Este vorba despre integrarea neuro-emoţională prin mişcările oculare.

După cum ştim şi noi mai mult sau mai puţin direct — evenimentele foarte dureroase lasă o amprentă profundă asupra creierului nostru.

Un studiu al departamentului de psihiatrie de la Universitatea Harvard a pus în evidenţă acest lucru.

Pacienţi care suferiseră o traumă emoţională erau puşi să asculte relatarea a ceea ce trăiseră, timp în care un scanner cu emisie de pozitroni („PET”) înregistra reacţiile lor cerebrale.

Aceşti oameni sufereau de ceea ce psihiatrii numesc „tulburare de stres post-traumatic”(sau TSPT). Imaginile scanner-ului indicau regiunile creierului activate sau dezactivate în cele cîteva minute de reactualizare a spaimei.

Rezultatele au fost grăitoare: regiunea amigdalică, nucleul reptilian al fricii din miezul creierului emoţional, era clar activată.

În mod ciudat, cortexul vizual prezenta şi el o activitate intensă, ca şi cum pacienţii ar fi avut în faţa ochilor o fotografie a evenimentului. Şi, fapt şi mai fascinant, imaginile scanate arătau o „dezactivare” — un fel de anestezie — a ariei lui Broca, regiunea creierului responsabilă cu exprimarea verbală.

Era un fel de „semnătură” neurologică a ceea ce persoanele suferinde de TSPT repetă atît de des: „Nu găsesc cuvinte pentru a descrie ce am trăit!.”

Psihiatrii şi psihanaliştii ştiu că cicatricele lăsate în creier de accidentele cele mai grave din viaţă nu se şterg cu uşurinţă. Se întîmplă ca pacienţii să mai aibă simptome la zeci de ani după trauma iniţială. Fenomenul se poate observa cel mai adesea la foştii combatanţi şi la supravieţuitorii din lagărele de concentrare. Dar este valabil şi pentru traumele ce se produc în viaţa de zi cu zi.

Conform unui studiu recent, majoritatea femeilor cu TSPT în urma unei agresiuni (viol, dar şi furt) sufereau de această tulburare chiar şi la zece ani după eveniment.

Uluitor este că mulţi dintre aceşti pacienţi sînt convinşi că nu ar mai trebui să se simtă atît de rău. Ei sînt conştienţi, desigur, că războiul s-a sfîrşit, că lagărele reprezintă doar un coşmar al trecutului sau că violul nu mai e decît o amintire oribilă. Ştiu că nu mai sînt în pericol. Ei ştiu, dar nu resimt acest lucru.

O urmă de neşters

Chiar fără să fi simţit aceste traume „cu T mare”, care sînt de obicei asociate cu diagnosticul de TSPT, putem să înţelegem fenomenul, deoarece am suferit multiple traume„cu t mic”.

Cine n-a fost umilit de un învăţător aspru în clasele primare? Cine nu s-a trezit respins fără milă deun (o) prieten(ă)? Sînt şi situaţii mai grave: multe femei avortează spontan, mulţi oameni îşi pierd serviciul în mod neaşteptat, fără a mai vorbi despre cei care îşi revin cu greu după un divorţ sau după moartea unei fiinţe apropiate.

Sînt circumstanţe la care ne gîndim neîncetat, ascultăm sfaturile părinţilor sau ale prietenilor, citim articolele referitoare la ele, poate chiar cumpărăm şi o carte care tratează aceste subiecte. Din toate învăţăm, adesea foarte bine, cum să ne gîndim la situaţia în cauză şi ştim cum ar trebui să ne simţim în momentul în care necazul a trecut.

Totuşi, lucrurile se opresc aici: emoţiile noastre nu ne urmează, ci continuă să rămînă ancorate în trecut încă mult timp după ce înţelegerea raţională a situaţiei s-a schimbat.

Persoana care a avut un accident rutier continuă să se simtă inconfortabil cînd conduce pe autostradă, chiar dacă ştie foarte bine că accidentul nu a avut loc din vina ei şi că sînt ani de zile de cînd merge cu maşina pe acea autostradă fără să aibă nici o problemă. Femeia care a fost violatăse simte în continuare blocată cînd e în pat cu bărbatul iubit, chiar dacă afecţiunea pe care i-o poartă şi dorinţa unei apropieri intime sînt reale.

Totul se petrece ca şi cum părţile creierului cognitiv care conţin toate informaţiile corespunzătoare nu reuşesc să intre în contact cu părţile creierului emoţional marcate de traumă şi care evocă încontinuare emoţiile dureroase.

Se pare că cicatricele din creierul nostru emoţional sînt gata să se manifeste îndată ce vigilenţa creierului cognitive şi puterea de a raţiona scad, fie şi numai temporar.

Alcoolul, de exemplu, împiedică creierul prefrontal să funcţioneze normal. De aceea ne simţim „dezinhibaţi” îndată ce bem mai mult. Dar din acelaşi motiv riscăm, dacă am fost lezaţi sau traumatizaţi în trecut, să interpretăm, sub efectul alcoolului, o situaţie benignă ca şi cum am fi iarăşi agresaţi şi să reacţionăm cu violenţă.

La fel se întîmplă şi cînd sîntem prea obosiţi sau prea distraşi de alte preocupări pentru a păstra controlul asupra fricii întipărite în creierul limbic.

Aceste situaţii indică o adevărată „deconectare” a creierului cognitiv de la cel emoţional, după ce au avut loc evenimente traumatizante. Cele două părţi ale creierului împing în direcţii diferite, în loc să găsească o modalitate de a integra trecutul şi prezentul într-un tipar armonios.

Mişcările oculare în timpul viselor

Psihiatrii cunosc bine acest aspect al TSPT şi recunosc că există o breşă între cunoştinţele adecvate din present şi emoţiile neadecvate, reziduuri ale traumei din trecut; de aceea sindromul TSPT e atît de greu de tratat.

Experienţa i-a învăţat că nu este suficient să vorbeşti despre traume pentru a stabili o conexiune între vechile emoţii.

Conform unui studiu apărut  într-una dintre cele mai pretenţioase reviste de psihologie, The Journal of Consulting and Clinical Psychology, 80% dintre pacienţi au scăpat de simptomele de TSPT după numai trei şedinţe de cîte 90 de minute fiecare.
Această rată de vindecare e comparabilă cu cea a antibioticelor în cazul pneumoniei.

Nu cunosc nici un studiu referitor la orice alt fel de tratament psihiatric, inclusiv cu medicamente foarte puternice, care să fi demonstrat o asemenea eficacitate în numai trei săptămîni. Desigur, m-am gîndit dacă rezultatele obţinute atît de rapid sînt şi durabile. Totuşi, cînd acelaşi grup de optzeci de pacienţi a fost intervievat cincisprezece luni mai tîrziu, rezultatele erau şi mai bune decît cele obţinute imediat după primele trei şedinţe. Metoda mi se părea însă la fel de stranie, poatechiar opusă eticii mele, ţinînd cont de cultura mea psihanalitică şi, deci, de ataşamentul meu faţă de importanţa verbalizării, a răbdării, a duratei, a analizei transferului etc.
Pe de altă parte, confruntat cu asemenea rezultate, mă gîndeam că mi-aş fi încălcat cu adevărat etica dacă refuzam să învăţ EMDR pentru a putea judeca eu însumi.

Mecanismul de autovindecare din creier

EMDR porneşte de la ideea că în fiecare dintre noi există un mecanism de „digerare” a traumelor emoţionale.

Practicienii EMDR numesc acest mecanism „sistemul adaptativ de tratare a informaţiei”. Conceptul e destul de simplu: asemenea accidentului meu cu motoreta, cu toţii suferim de-a lungul vieţii traume „cu t mic”, fără să dezvoltăm neapărat un sindrom post-traumatic.

După cum sistemul digestiv extrage din alimente tot ce este util şi necesar organismului şi elimină restul, tot aşa sistemul nervos extrage informaţia utilă — „lecţia” — şi se debarasează în cîteva zile de emoţiile, gîndurile şi de activarea fiziologică, devenite inutile după trecerea evenimentului.

În articolul său „Doliu şi melancolie”, Freud a numit mecanismul de digestie psihologică „prelucrarea doliului”.

După pierderea unei fiinţe iubite, a unui obiect de care sîntem foarte legaţi sau în urma unui eveniment care ne-a zdruncinat sentimentul de siguranţă în lumea pe care credem că o cunoaştem, sistemul nostru nervos e dezorganizat pentru o vreme şi reperele sale obişnuite nu mai funcţionează. Îi trebuie un interval de timp pentru a-şi regăsi echilibrul, ceea ce fiziologii numesc „homeostazia”.
În general, organismul iese întărit din această încercare, mult mai flexibil şi mai adaptabil la o varietate mai largă de situaţii.

Anumiţi autori, au susţinut destul de convingător ideea că acest proces ne ajută să dezvoltăm o „rezistenţă” mai mare la evenimentele potrivnice.

Fiecare epocă îşi are metafora sa; Freud a scris în perioada revoluţiei industriale şi, ca urmare, a denumit procesul „prelucrarea doliului”.

EMDR s-a născut în regiunea San Francisco, în jurul şcolii de la Palo Alto, în epoca revoluţiei informaticii şi a neurologiei. Nu e de mirare că această teorie nouă se referă la aceleaşi mecanismede digestie ale creierului folosind termenul de „sistem adaptativ de tratare a informaţiei”.

Sînt însă circumstanţe cînd sistemul poate ceda. Se întîmplă cînd trauma e prea puternică — în urma unor torturi, a unui viol sau a pierderii unui copil (aceasta din urmă pare să fie una dintre cele mai dureroase experienţe şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai greu de tratat).

O altă situaţie critică este aceea în care trauma — chiar şi una mai uşoară — are loc într-un moment cînd sîntem deosebit de vulnerabili.

De exemplu în copilărie, cînd sîntem prea slabi din punct de vedere fizic pentru a ne apăraşi sistemul nostru nervos încă nu este complet dezvoltat.

Sau evenimentul poate să se petreacă şi la maturitate dacă, dintr-un motiv sau altul, sîntem fragili din punct de vedere fizic sau emoţional.

Conform teoriei EMDR, în loc să fie digerată, informaţia privitoare la traumă e blocată în sistemul nervos, rămînînd acolo în forma sa iniţială.

Imaginile, gîndurile, sunetele, mirosurile, emoţiile, senzaţiile corporale şi convingerile despre sine care s-au dezvoltat instantaneu (cum ar fi „sînt neputincios”) sînt stocate într-o reţea de neuroni care are viaţa sa proprie.

Întipărită în creierul emoţional, deconectată de cunoaşterea raţională, această reţea devine un pachet de informaţie neprelucrată şi disfuncţională, care poate fi reactivată de cea mai vagă amintire a traumei iniţiale.

David Servan-Schreiber – Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza, Elena Francisc Publishing

COMANDA CARTEA ONLINE AICI

 

1


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Discussion

  1. Adrian  August 30, 2014

    Depresia Este o tristete,o incetinire a gandirii,o pierdere a placerii pentru activitatile considerate,in mod obisnuit,atractive,o lipsa de interes pt. sexualitate,un sentiment de devalorizare si culpabilizare.Are repercusiuni de ordin fizic,ca oboseala,pierderea poftei de mancare,tulburari de somn,dureri de spate,migrene,dureri abdominale. Este posibil ca femeile care sufera de depresie sa nu aiba suficient estrogen sau sa nu secrete suficienta serotonina. Tratamentul unei stari depresive este complex si de cele mai multe ori implica consiliere psihologica,care sprijina descoperirea de sine,identificarea aspectelor pozitive ale situatiei percepute ca fiind lipsita de speranta.De ajutor sunt activitatea fizica si sportul,plimbarile in aer liber,meloterapia etc. Exista multe cauze nutritionale legate de aparitia depresiei,care duc la scaderea energiei fizice si mentale.Alte cauze pot fi nivelul scazut al glicemiei,nivelul scazut de serotonina,epuizarea glandelor suprarenale datorita stresului,folosirea in exces a stimulentelor Recomandari terapeutice: -petrecerea timpului in factorii naturali (aer,apa,soare,pamant):inspirarea aerului proaspat de munte sau dintr-o padure,inotul,expunerea la soare,mersul descult prin iarba. -petrecerea timpului in preajma persoanelor pozitive,pline de energie,evitand mediile negative -urmarirea unor emisiuni cu tematica umoristica,evitand emisiunile care promoveaza scandalurile. Din punct de vedere nutritional se folosesc: – plante cu efect tonic asupra fizicului si psihicului,cum sunt gemoderivatul de porumbar. -produse care cresc nivelul de serotonina:carbohidratii complecsi -produse care cresc voiciunea:omega 3 -daca aveti probleme cu glandele suprarenale (nivel scazut de cortizol):vit B complex,Cordiceps. Pentru intocmirea unei retete terapeutice adecvate,scrieti-mi pe adresa plantevindecatoare@gmail.com Adrian-fitoterapeut,nutritionist,Timisoara

    (reply)

Add a Comment