Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Viata mea – povestea mea. Viata ta – povestea ta.

Viata mea – povestea mea. Viata ta – povestea ta.

Viata chiar este o poveste … insa pentru a putea fi o poveste frumoasa, este important sa scapi de ceea ce ti-au spus altii despre viata – trebuie sa scapi de convingerile pe care le-ai dobandit de la cei din jurul tau, trebuie sa scapi de nesiguranta, trebuie sa scapi de teama de a fi tu insuti, trebuie sa scapi de frica de judecata celor dragi. Nu este usor, stiu. Insa este povestea ta, iar tu esti eroul principal, ceilalti sunt doar eroi secundari carora le-ai dat, fara sa vrei, rolul principal in viata ta.
Ne apropiem de finalul acestui an si probabil te gandesti sa faci anumite schimbari in anul ce urmeaza – poate ca vrei sa iti imbunatatesti relatia cu partenerul tau de viata sau poate vrei sa iesi dintr-o relatie care nu mai corespunde asteptarilor tale; poate vrei sa iti gasesti un job care sa te motiveze, care sa te reprezinte, un job care sa te puna in valoare si in care sa nu te mai plafonezi; sau poate ca iti doresti sa incepi o activitate profesionala independenta, care sa te motiveze sa lucrezi pentru tine; poate ca iti doresti sa imbunatatesti relatia cu parintii tai sau relatia cu copiii tai sau cu prietenii tai; poate ca vrei sa castigi mai bine si sa poti trai o viata cel putin decenta; poate ca ti-ai dorit sa te lasi de fumat sau sa incepi sa faci gimnastica de intretinere sau pentru a slabi; poate ca iti doresti sa inveti sa comunici mai bine cu tine si cu cei din jurul tau, sa incepi sa lucrezi pe partea de dezvoltare personala cu un psiholog care sa te ajute sa intelegi mai bine unde gresesti si cum sa ai o viata implinita.
Poate ca ai nevoie sa inveti sa iti stabilesti obiective personale si sa inveti cum sa le atingi, poate ca vrei rezultate concrete frumoase in viata ta, dar nu stii cum sa le obtii si nu stii la cine sa apelezi. Poate ca ai idei preconcepute despre a te adresa unui psiholog pentru problemele cu care te confrunti – insa te asigur ca ideile preconcepute nu au nicio legatura cu realitatea 🙂
Daca esti femeie, poate ca vrei sa inveti cum sa comunici mai bine cu partenerul tau; sau poate ca anul asta, desi ti-ai dorit o relatie, nu ai mai avut curaj sa incepi o relatie; poate ca ti-ai dorit ca pana la finalul acestui an sa iti gasesti un partener de viata capabil de o relatie cu tine, insa pe trotuarul tau, cum ar spune draga mea prietena Chere Lotusique, intalnesti numai persoane nepotrivite in a caror capcana nu mai vrei sa cazi. Poate ca vrei sa inveti despre tine si despre scopul vietii tale si sa nu mai amani acest lucru in anul urmator.
Poate ca viata inseamna mai mult decat o relatie banala in care sa stai legat(a) de credite, de copii si de alte chestiuni administrative. Ai nevoie de afectiune, de atentie, de tandrete si e respect – nu de cineva care sa-ti achite creditele, care sa te tina ca pe un animal de companie sau ca pe un trofeu. Poate ca viata inseamna si sa te bucuri pentru ca esti singura, pentru ca poti face ce vrei tu cu optiunile pe care le ai la dispozitie – de la bani la timp liber, job si orice alte activitati care iti aduc multumire.
Stiu ca pentru o persoana singura, perioada sarbatorilor de iarna poate parea dificila, poate aduce teama, insingurare si retragere, ganduri negative si tot cortegiul de emotii distructive. Dar Viata nu inseamna o relatie cu orice pret, nu inseamna sa accepti un partener nepotrivit si inferior tie, care sa te traga in jos. De aceea, sunt pentru singuratate, nu impotriva ei. Gasesc foarte utile perioadele de solitudine, in care esti tu cu tine si te poti privi cu atentie, iti poti analiza greselile, nevoile reale si iti poti stabili prioritatile. Nu sunt in favoarea resemnarii in relatii proaste, disfunctionale, cu parteneri inferiori care nu se vor schimba niciodata, si nu incurajez speranta fara concretizare in timp real a lucrurilor bune. Nu mi s-a parut niciodata ca speranta fara actiune concreta si fara schimbarea comportamentului celui de langa tine este o strategie sau o solutie – nu, solutiile se gasesc ca urmare a propriilor noastre actiuni si comportamente.
Poate ca pur si simplu te-ai saturat sa fii nefericit si nemultumit de tine si de cei din jurul tau, poate ca simti ca ai nevoie sa se intample ceva, insa nu stii exact ce anume si nici nu ai curaj sa aceasta schimbare.
Poate ca te afli la varsta la care iti indrepti atentia spre interior, o varsta la care prioritatile personale tind sa isi ceara drepturile, varsta la care conflictul interior poate genera depresii si anxietate. Depresia si anxietatea se pot accentua in perioada sarbatorilor de iarna – daca le lasi sa se accentueze, daca nu le controlezi cu atentie, iti pot amprenta povestea in mod ireversibil. 
Poate ca ai vrea, pentru anul urmator, sa privesti si partea spirituala a vietii tale, poate ca starile tale de tristete, de nemultumire, de anxietate, au la baza o cautare spirituala si intrebarile vietii iti ridica probleme – ma refer la intrebari ca: ”cine sunt eu?”, ”ce rost am pe pamant?”, ”pot ierta cu adevarat?”, ”ma pot ierta pentru a ma putea vindeca?”, ”catre ce ma indrept?”, ”care este misiunea mea?”, ”care este sensul vietii?”, ”ce este moartea?”, etc. De multe ori, persoanele care ajung la consultatii sau la cursurile/taberele mele, se afla intr-o criza spirituala care genereaza conflicte profunde si impasul in ariile cele mai importante ale vietii. Dar, urmand impreuna, un program bine gandit si personalizat, aceasta criza spirituala aduce la suprafata raspunsurile de care fiecare are nevoie pentru a lua deciziile cele mai bune pentru viata sa si pentru a face schimbari frumoase, cu care se poate mandri.
Probabil te gandesti, cu regret, ca nici in acest an nu ai facut schimbarile pe care le-ai fi dorit, nu ai avut curaj sa iei decizii sanatoase pentru tine. A fost un an greu pentru tine? A fost un an usor? Numai tu stii … Ai avut reusite in acest an? Ai imbunatatit ceva la tine, ceva care sa se reflecte concret in viata ta? Sau ai amanat, din nou, capitole importante din viata ta, spunandu-ti ca este inutil sa faci schimbari?
Se spune ca cel mai bun mod prin care poti prezice viitorul este sa-l creezi. Iar din experienta mea, stiu foarte clar ca atunci cand crezi … creezi. Si este diferenta doar de o litera 🙂 Mai stiu si ca atunci cand stii foarte clar incotro te indrepti, atunci cand stii cu adevarat ce iti doresti, toata lumea se da la o parte. Da, lumea care pare a sta in calea ta, se va da la o parte, numai daca tu vei afla cu adevarat ce iti doresti in viata asta si vei incepe sa pasesti pe drumul tau.
Important este cat de mult crezi tu in povestea ta – cea adevarata pentru tine, despre tine – nu in cea pe care ti-au spus-o altii.
Indiferent care sunt dorintele tale pentru anul urmator, implinirea sau neimplinirea lor, tin de curajul cu care tu spui DA acestor dorinte. Tine de modul in care stii sa le respingi celor din jurul tau (poate chiar partenerului de viata) intentiile de a te tine pe un nivel inferior, intentiile de a te controla si de a-ti controla viata. Pentru ca, de cele mai multe ori, cand un partener face schimbari, refuza mediocritatea si intelege viata de pe un alt nivel, celalalt il va trage in jos. Tine de tine sa n te mai lasi tras in jos.  
Un cliseu deja plictisitor pentru multi dintre noi si folosit de multi instructori de dezvoltare personala si chiar si in spiritualitate, este  ”ai un potential infinit”; psihologii insa iti spun ceva mult mai sanatos si folositor: acest potential poate ramane latent, in loc sa devina manifest. Asta ce inseamna? Ca trebuie sa faci ceva cu potentialul pe care crezi ca il ai, cu ceea ce crezi ca ai putea face dar diverse stari emotionale delicate te tin pe loc. Inseamna sa iti lucrezi amintirile care iti tin blocat acel potential, sa iti lucrezi emotiile care te tin pe loc. Minunile in viata ta nu vin de undeva de sus, nu te poti transforma intr-un om capabil chiar peste noapte, nu poti dobandi noi abilitati de viata cat ai clipi. Stiu ca in dezvoltarea personala oferita de neprofesionisti ti se inoculeaza ideea ca totul este posibil si intr-un timp foarte scurt, daca faci cativa pasi cu viteza luminii. Nu, lucrurile trainice nu asa se intampla. Tocmai viteza pe care o induc acei ”profesionisti” ii sperie pe multi oameni, obtinand doar reversul: stagnarea sau revenirea rapida la zona de confort, dupa ce s-au speriat de schimbarile in care s-au angajat. 
Oamenii cu foarte multe regrete sunt cei al caror potential a ramas latent –  oameni care nu au fost sustinuti si incurajati in mod sanatos sa isi descopere comorile interioare, sunt oameni nefericiti si speriati de viata, sunt oameni resemnati in relatii disfunctionale sau in job-uri care nu li se potrivesc, oameni care nu vor iesi din zona lor de confort o buna parte din viata lor.
La atat sa se rezume viata? La o relatie proasta si la a fi angajat intr-un loc de munca unde nu ai satisfactii? La zona de confort? Nu, viata nu trebuie sa se reduca la zona de confort – trebuie sa iti extinzi zona de confort, nu sa renunti la ea, asa cum se tot spune. Si cand spun confort ma refer la confortul vietii de cuplu, al vietii profesionale si financiare si al celei sociale, cu tot disconfortul pe care il resimti in aceste planuri.
Este iarna, este timpul de retragere interioara, un timp numai bun pentru a reflecta la viata ta, pentru a reflecta la povestea ta. Ai curaj, nu te teme – si, cu rabdare, vei avea o poveste frumoasa! Exista un ceas biologic al fiecaruia dintre noi – orele se scurg insa diferit, poate pentru unii oameni timpul are viteza prea mare, in timp ce pentru altii pare a trece foarte greu. Oricum, timpul nu sta in loc pentru nimeni si, desi orele par a fi inegale, pana la urma … tot trec. Timpul emotional si timpul biologic par a avea unitati de masura diferite.  
Profita de faptul ca este iarna si stai cu tine de vorba, fa-ti un ceai aromat si asculta-ti gandurile. Sunt ganduri optimiste? Sau sunt ganduri triste? Sunt ganduri care te ingrijoreaza? Sau sunt ganduri care te mobilizeaza sa faci ceva cu viata ta? Sunt ganduri care-ti spun ca meriti altceva mai bun de la viata si ca trebuie sa o iei de la zero? Daca da, foarte bine – si eu am luat-o de la zero, in urma cu mult timp si nu s-a intamplat nicio catastrofa. Zero inseamna sa iti asumi tot felul de constrangeri, dupa ce te-ai obisnuit cu un aparent confort; zero inseamna sa nu te sustina nimeni – nici financiar, nici moral, nici material.
ZERO
De cand am luat viata de la zero, in urma unui accident de masina in timpul caruia eu am fost sub acea masina, pe verde, pe trecerea de pietoni si doar printr-un miracol nu mi s-a intamplat NIMIC – ma consider cea mai fericita persoana – atat din punct de vedere personal, cat si profesional. Am luat acest accident – si mai ales faptul ca in loc sa fi ramas paralizata pe viata sau in loc sa fi murit – ca pe un semnal de alarma, un ”wake-up call” referitor la viata mea; cu toate ca eram multumita de viata mea la acea vreme, stiam de foarte mult timp ca viziunea mea despre viata, relatie, educatie si munca nu este cea conforma cu a societatii; stiam ca nu mai vreau sa ajung acasa seara, dupa 8-10 ore de serviciu, cand soarele nu mai era sus pe cer. Aveam bani – si nu prea aveam cand sa ma bucur de banii pe care ii castigam. Lucram intr-un mediu frumos, in care ajunsesem prin forte proprii, insa care, in cea mai mare parte a sa, nu corespundea valorilor mele; cu alte cuvinte, incercam sa nu ma las manipulata de sistem, dar trebuia sa ma supun ”valorilor” acestuia: minciuni, manipulare, agende ascunse, intrigi, lipsa bunului simt. Nu, nu m-am supus, am reusit sa ocolesc mizeriile umane, desi nu a fost mereu usor. Sigur ca au fost ani reusiti din punct de vedere profesional si contexte frumoase, extra-profesionale, impreuna cu o parte dintre colegi (si aici imi amintesc cu mult drag cele cateva iesiri la munte sau in delta).
Acel accident de masina, produs din neatentia unui sofer, a venit tocmai pentru ca eu sa iau cat mai repede decizii importante pentru viata mea. Nu am pus in practica imediat deciziile, dar macar ma ”trezisem” din somnul odihnitor al iluziei confortului. Au aparut tot felul de tentatii de a ramane pe loc, la acel job, mintea mea se lasa atrasa de promovarea care mi se propusese, insa in acelasi timp vedeam foarte clar cata mizerie corporatista trebuia sa inghit in continuare. Si una peste alta, m-am trezit ca pozitia care mi se propusese fusese ocupata in mod meschin de catre o doamna tipic comunista care a muncit cat se poate de miseleste sa ma inlature, pentru ca ii era foarte frica de mine, de faptul ca aveam o vechime considerabila in acea firma, detineam informatii foarte importante si ca putea oricand sa ramana blocata profesional din cauza mea.
Jocuri de culise au urmat foarte multe, insa toate au fost semnale ca trebuie sa imi pun in practica – si asta cat mai repede – hotararea luata atunci, in primele zile de dupa accident. Hotararea de a renunta la mizeria corporatista, ”multinationala”, dorinta de a nu fi sluga nimanui si de a nu mai fi inconjurata de oameni ordinari si meschini, care ma trageau in jos, oricat de mult as fi incercat eu sa imi pastrez coloana vertebrala verticala. Dupa ce am pus aceasta decizie in practica, am vazut cine mi-a ramas prieten, dintre colegi. O sa fiu foarte sincera: o singura persoana, din acea perioada, un om foarte drag cu care pastrez legatura si acum, la atatia ani distanta de acele momente. 
Nu stiam, la acea vreme fiind si foarte tanara, ca de fapt asta era o modalitate prin care deja se facea selectia celor care meritau sa ramana in viata mea si a celor de care nu aveam nevoie. Deci, din zeci de oameni pe care ii ajutasem si dintre care o buna parte se auto-intitulau ”prieteni”, doar o persoana mi-a ramas alaturi in tot acest timp. Atunci a fost un moment cat se poate de bun pentru a-mi da seama ca la locul de munca nu iti faci prieteni, ci doar colegi. Dar asta inveti cu timpul, nu iti spune nimeni. Si ca este bine ca granitele impuse de serviciu sa se pastreze; ca acei colegi joaca roluri si poarta multe masti. Inclusiv masca binevoitorului si a prietenului, atunci cand au interese pe care vor sa ii ajuti sa si le satisfaca.
Am intampinat si eu obstacole, bineinteles ca nu am fost scutita de asa ceva. Nimeni nu este scutit. Ingrijorata ca nu ma voi descurca pe cont propriu, am avut si eu luptele mele, drumul ma tot tragea inapoi, apareau tot felul de ”ispite” pentru a reveni la mediul organizational, insa incet-incet am invatat sa fiu selectiva pana la a le refuza  – asta dupa cateva tentative de revenire care bine ca au fost nereusite 🙂 Nu, de atunci nu mai vreau sa am tangenta cu piata muncii din Romania si cu sisteme in care iluzia si amagirea sunt mijloacele de manipulare cele mai puternice. Nu am mai vrut sa am colegi de birou care se lasa manipulati si devin ei insisi agresori, ca mecanism de aparare identificandu-se cu sefii lor agresori, transformand un loc de munca intr-o jungla. O jungla in care trebuie sa rezisti, pentru un salariu, 8-10 ore pe zi, la care poti sa aduni si orele de dinainte de a-ti incepe ziua de munca: o ora inainte de plecarea de acasa, plus aproximativ o ora pana ajungi la serviciu, plus inca o ora, daca nu chiar mai mult, pana ajungi seara acasa. Fa calculul si vezi cate ore pretioase dintr-o singura zi am donat serviciului cu carte de munca. Inmultesc asta cu aproape 15 ani. 15 ani in care pauza de pranz am luat-o, de cele mai multe ori, in cea mai mare viteza – de cele mai multe ori mancam in viteza si, de fapt, tot ce tinea de viata mea era facut in viteza – de la trezirea de dimineata, pana la somnul de seara. Evident, relatia de cuplu de la acea vreme, a avut de suferit, chiar daca a durat foarte mult.
Asta li se intampla celor mai multi oameni care prefera ”siguranta” si ”stabilitatea” unui salariu primit de doua ori pe luna sau integral la sfarsitul unei luni. Nu, nu este firesc, nu este normal sa fii in priza in acest mod, sa nu poti tine cont de nevoile corpului si ale mintii, sa te trezesti cu gandul la sarcinile sau obiectivele de la job, sa te culci in gand cu tot felul de scheme necesare pentru a doua zi la serviciu. Nu este normal sa te imbolnavesti din cauza stresului de la locul de munca si nu este normal sa te adaptezi unor conditii care frizeaza bunul simt, decenta si normalitatea. Nu este normal sa te lauzi cu gastrita ta sau cu alte boli pe care le-ai dobandit din cauza stresului de la locul de munca. Cel mai indicat este sa fugi cat poti de repede dintr-un astfel de loc.
Unul dintre directorii de vanzari din acea perioada spunea celor din departamentul sau, intr-o sedinta: ”ca om de vanzari, trebuie sa visezi si noaptea vanzarile si cifrele mari, cu asta te scoli dimineata in cap, cu asta te duci noaptea la culcare”.
Zau asa!? De cand bataia asta de joc? De cand trebuie sa uitam de viata personala in favoarea celei profesionale, in favoarea carierei si in defavoarea sanatatii noastre? Pentru aceasta tipologie de oameni – cei care inca se supun coroporatiilor, este foarte simplu, atunci cand dau un telefon, sa spuna ”Buna ziua, sunt X de la firma Y” si toata lumea sa le acorde atentie, iar ei sa se faleasca cu obiectivele atinse. Cu tot respectul si compasiunea pentru tipologia amintita … pentru mine asta nu a reprezentat ceva important in viata.
Provocarea este sa te prezinti simplu, tu pe tine, nu o firma – in cazul meu: ”Buna ziua, sunt Mona Georgescu, psiholog si trainer, fondator al site-ului minunemica.eu, un site cu resurse de psihologie, dezvoltare personala si evolutie spirituala”.
Asta este de dorit sa facem, cat mai multi dintre noi, sa ne luam in propriile maini viata profesionala. Pentru ca in tara asta sunt foarte multi oameni destepti, inteligenti, sunt multe persoane educate, dar care nu au curajul de a-si lua viata in propriile maini. Exista, dar nu au incredere in fortele lor proprii.
Sunt convinsa ca, daca acel accident nu ar fi avut loc, toate lucrurile bune care mi s-au intamplat de atunci incoace, nu ar fi avut loc; datorita acelui accident am facut loc in viata mea lucrurilor bune si frumoase. Unul dintre acestea este chiar site-ul minunemica.eu; alt lucru minunat este proiectul SENS – un proiect de psihologie, dezvoltare personala si evolutie spirituala, dedicat numai femeilor, si care in aceasta vara va avea editia numarul 6; alt lucru minunat este colaborarea cu editurile partenere ale site-ului; alte lucruri minunate sunt grupurile de suport pentru femei – ”FEMEIE, RECAPATA-TI DEMNITATEA si ”FEMEI CARE IUBESC PREA MULT”, sau workshop-urile pentru parinti – ”ATELIERUL PARINTILOR FASCINANTI” si ”’PAS IN TREI”. Proiecte care s-au materializat foarte frumos, proiecte la care jur ca nu m-as fi gandit vreodata, in perioada mea de angajat cu carte de munca. 
Faptul ca prin intermediul site-ului am ajuns sa intalnesc atat de multi oameni frumosi (cititori, pacienti, clienti, participanti la cursurile mele, parteneri educationali, profesionisti care isi promoveaza aici activitatea,)  este iar un aspect la care nu m-as fi gandit vreodata. Si inca multe alte lucruri frumoase; si toate astea, dupa acel accident si dupa ce m-am recompus emotional in urma aceastei intamplari dure care, se pare, nu a putut fi evitata, orice as fi facut. Iata cum un accident in urma caruia putea sa nu mai fie nimic, nu doar ca mi-a scos din viata rebuturile de care nu mai aveam nevoie, dar mi-a adus in viata oameni, fapte si intamplari minunate, viata m-a pus la treaba, intr-un mod dur, dar asa este atunci cand nu te pui singur la treaba: viata gaseste modalitati remarcabile de a te aseza pe sinele tale.
Insa fara actiunea mea concreta – nu s-ar fi intamplat nimic. Fara o atitudine profesionista serioasa, fara selectivitate, fara prioritizare, fara renuntari, chiar nu s-ar fi putut intampla nimic. Ori tot ceea ce vezi in spatiul virtual despre mine, are in spate o munca de ani de zile. O munca vizibil necomerciala, nu am dorit un site comercial, ”galagios”. Am dorit un site cu un public special, frumos si interesat de aceleasi aspecte ca si mine. Iar pentru asta am muncit.
De aceea si stiu ca timpul este pretios si nu imi pierd vremea relationand inutil pe facebook sau conversand in gol pe ici, pe colo. Contul personal de facebook si pagina site-ului sunt create pentru activitatea profesionala, nu pentru socializare – in consecinta, scopul timpului petrecut pe facebook are legatura in proportie de 90% cu activitatea site-ului, mult mai putin pentru ”sfaturi” si socializare.  Nu, nu intretin dialoguri false si nu am timp de sfaturi, pentru ca nu asa ii ajuti pe oameni, care se pricep de minune sa isi distruga vietile si apoi sa iti invadeze timpul cautand solutii rapide pe facebook 🙂  Timpul alocat facebook-ului mi-l gestionez cu mare, mare atentie, pentru ca am remarcat cat de usor te poate ”fura” tot ce este acolo. Timpul alocat profesiei si activitatilor mele din viata reala este cel mai important, deci facebook nu este pe primul loc, iar eu nu sunt disponibila pentru a intra in conversatii inutile. Raspund uneori cu intarziere mesajelor gasite acolo – sigur ca cele mai multe persoane care imi scriu acolo nu au cum sa primeasca si sustinere psihologica pro bono din partea mea, desi asta mi se cere; nu, nu sunt obligata sa pierd timpul cu asa ceva – nu cunosc cine este dincolo de un profil, ce curse intinde si ce jocuri afiseaza, pentru a ma inrola in scenarii proaste, nu am timp sa aflu istoria de viata a celor care au nevoie de ajutor dar care nu vor sa plateasca pentru servicii de specialitate – ii indrum doar spre serviciile de asistenta sociala din localitatile lor, daca afirma ca nu au bani pentru servicii psihologice. Nu, nu iau de bun ce prezinta fiecare acolo, in spatiul virtual, nu am cum sa verific adevarul despre viata lor financiara si nici timp sa le ofer. Nu pun la dispozitia ta timpul meu, informatia, cunoasterea si educatia mea.
Vorba unui coleg de breasla – ”spui ca nu ai bani pentru a urma un program cu un psiholog, inseamna ca nu ai nevoie de psiholog”. Si are mare dreptate. Informatia de pe site este gratuita, daca ai nevoie de ajutor il poti afla din articolele scrise de mine aici sau din lectura cartilor recomandate. Este suficienta informatie pe acest site, gratuita si de calitate. Voluntariat am facut si voi mai face, bineinteles, dar acolo unde vreau eu si in locuri in care sunt solicitata si in care chiar se doresc shimbari, nu atunci cand sunt abordata haotic – pentru ca timpul meu nu este la dispozitia celor care asta isi imagineaza. Nu am un serviciu de urgente psihologice, desi multi oameni asta cred despre psihologi, cand ii abordeaza virtual. Nu dragilor (stiti voi la cine ma refer), nu am spus nicaieri ca ofer servicii psihologice de urgenta. Asa cum si eu platesc serviciile de specialitate de care am nevoie, mi se pare firesc, daca nu esti caz social si imi imaginez ca nu esti – sa nu cersesti si sa iti achiti datoriile catre un psiholog, daca vrei sa iti ofere cunoasterea si timpul sau pentru a-ti rezolva situatiile delicate cu care te confrunti. Tine tot de bun simt, de educatie si de gestionarea atenta a timpului fiecaruia, bineinteles. Mai ales ca pentru un psiholog, programarile si pacientii reali au prioritate. Pentru a-ti face o idee despre ce inseamna cu adevarat sa ii ajuti pe oameni, citeste acest material: CARE ESTE CEL MAI BU MOD DE A-I AJUTA PE OAMENI  
In plus, dupa sfaturi, oamenii nu mai au timp nici macar de un ”multumesc” – tine de educatie, iar eu nu pierd vremea cu oameni needucati si nici nu ma ocup de educatia acestora pe facebook. Insa vizitez, in principal destul de in graba, dar cu mare drag si eventual in micile mele pauze, profilurile celor pe care ii cunosc si dincolo de spatiul virtual sau pe cei ale caror profile contin informatie cu care rezonez sau care este interesanta din punct de vedere profesional. Uneori, in pauze, imi place sa inventez un mic spatiu virtual de joaca – poate ca ai vazut, ocazional comentariile din ”lalaland”, asa cum imi place sa spun acelor momente in care ne dam voie sa fim haiosi si simpatici. Nu se intampla zilnic, dar este foarte bine ca se intampla 🙂 
Am invatat sa nu mai plec urechea la glasurile care cer sfaturi fara sa ofere nimic in schimb, dar care vor sa abuzeze de cunostintele mele si de timpul meu. Am invatat sa ”scanez” rapid intentiile cu care sunt abordata si sa nu intru in jocurile in care oamenii incearca sa ma inroleze; am invatat sa pretind respect, daca vrei sa legi un dialog cu mine. Am invatat sa nu pierd timp, pentru ca timpul inseamna bani si energie. Iar asta se reflecta in calitatea vietii mele, in stilul meu de viata. Nu, nu am timp de pierdut, pentru ca imi doresc o viata in armonie, o viata traita in plan real, nu in plan virtual.
Ca urmare a accidentului, am ajuns sa lucrez cu sute de oameni – femei, barbati, copii si sa am acces la povesti cat se poate de multe si de speciale, din care am invatat si eu. Nu este lucru putin – totul s-a intamplat cu rost. Nu stiam, initial, rostul acelui accident in viata mea – privind in urma, rostul accidentului l-am cladit eu, l-am consolidat prin seriozitate, prin educare continua, prin constiinciozitate si placerea lucrului bine facut. Asa ca sa nu imi spuneti ca nu se poate. Se poate, si stiu ca se poate si mai bine. Vorbind in urma cu ceva timp cu un fost coleg de liceu care m-a regasit pe facebook, mi-a spus ca era aproape sigur ca am dobandit o imagine frumoasa doar ”cu pile” – mai exact, credea ca am avut pile la … securitate – nu m-am putut abtine sa rad, nu am vazut legatura intre activitatea mea si securitate, dar se pare ca in Romania oamenii care reusesc prin bun simt si forte proprii sunt suspectati ca au binecunoscutele ”pile”. Nu, nu le-am avut niciodata, nicaieri – cu atat mai putin acum. Singurele ”pile” pe care le am sunt seriozitatea, dorinta de a face lucruri frumoase, de a trai in acord cu valorile mele si de ajuta oamenii. 
MA INTREBI DACA A MERITAT SA LUCREZ IN MEDIUL CORPORATIST?
PARTIAL A MERITAT –  pentru ca doar asa am reusit sa imi asigur locuinta pe care am achitat-o singura din munca mea, in trei ani si jumatate, o locuinta cumparata pe cand aveam 24 de ani si un pic.  Ca femeie, in Romania, nu este si nu va fi neaparat un lucru usor – depinde de convingerile pe care le ai despre asta. Dupa ce am stat cativa ani cu chirie si ma saturasem sa ma tot mut din loc in loc, am simtit nevoia unui loc numai al meu, din care sa nu imi spuna nimeni sa plec. Returnarea imprumutului a fost motivul principal pentru care nu am parasit initial domeniul corporatist. Insa mi-am propus ca la incheierea datoriei catre firma, sa ma ocup de mine asa cum am nevoie. In tot acest timp, am preferat sa muncesc pentru a-mi achita singura datoriile, sa nu ma agat de niciun partener de viata; in acea perioada am remarcat cu cata usurinta o femeie cu bani si cu casa devine o prada usoara pentru barbati incapabili sa se intretina singuri si care au nevoie de ocrotire si de adapost, saracii de ei. 😀 Situatia barbatilor incapabili este aceeasi si in zilele noastre – din pacate, exista foarte multe cupluri in care ea il intretine pe el – un el mediocru, care nu face nimic pentru avantajele obtinute, ba o mai si abuzeaza emotional si chiar fizic.
Am invatat sa ma bazez doar pe mine, sa fiu autonoma dupa fuga de acasa – pentru ca da, sunt fugita de acasa, cum s-ar spune 🙂 Si este minunat sa inveti sa te descurci singur, din toate punctele de vedere, fara compromisuri si fara ajutorul nimanui (parinti, prieteni, rude – care, de cele mai multe ori, iti ofera un ajutor artificial, din nevoia de a te controla).
DA, A MERITAT –  daca ma uit la plecarile din tara, pentru cursuri si specializari interesante care m-au ajutat d.p.d.v. profesional si in timpul carora am cunoscut frumosi din diferite culturi.
DA, A MERITAT – daca ma uit la faptul ca asa mi-am achitat scoala si cursurile care m-au interesat, a meritat sa urmez o linie educationala in care am crezut eu, nu o directie pe care sa o fi regretat mai tarziu si din care mi-ar fi fost greu sa ma retrag, daca m-ar fi intretinut parintii in scoala.
SI NU, NU A MERITAT sa cedez atata energie in directii gresite. Bineinteles ca familia si prietenii de atunci ”se mandreau” cu faptul ca lucram intr-un mediu corporatist, unii chiar ma invidiau, chiar si colegi. Norocul meu a fost educatia data de bunicul meu si faptul ca tineam foarte mult la valorile mele, nu la ale angajatorilor – cu acestia … nu aveam valori comune, una declarau, alta faceau, mai pe romaneste. 
Nu am mai vrut sa fiu o veriga in sisteme aparent elegante, profesioniste, dar pline de mitocani imbracati in costume (scuzati cuvantul folosit) si ”madame” intelectuale, cu diplome luate pe banda rulanta, ”doamne” coafate, prefacute si imbracate in taioare scumpe. Nu, nu am vrut sa traiesc intr-un aparent confort care de fapt era un haos organizat si nici sa contribui la bunul mers al unor astfel de firme sau sisteme bugetare in care incompetenta si turnatoria sunt la ele acasa; nu am mai dorit sa imi asociez imaginea cu astfel de colegi de munca. Si asta incurajez pe oricine sa faca – sa isi pastreze dreapta coloana vertebrala. Stiu, a fi selectiv pentru a nu face compromisuri in societatea in care traim, a devenit o arta.
A FI PE CONT PROPRIU IN VIATA PERSONALA SI PROFESIONALA – CE INSEAMNA?
A fi pe cont propriu in ceea ce priveste activitatea profesionala este cel mai bun lucru care ti se poate intampla – asta inseamna insa efort, vointa, rabdare si motivatie puternica. Inseamna o schimbare de paradigma, o resetare, o auto-disciplinare, o responsabilizare foarte serioasa asupra vietii tale, o regandire a modului in care iti folosesti timpul, astfel incat sa te bucuri si de libertate, si de munca.
Inseamna sa fii foarte selectiv cu oamenii pe care ii lasi in viata ta si sa nu iti mai pierzi vremea cu oamenii care nu au aceleasi valori ca si tine. Inseamna sa fii egoist in mod sanatos si sa iti vezi de drumul tau asa cum ai nevoie, sa demonstrezi ca tii la standardele tale personale si profesionale.
Inseamna, nu de putine ori, sa muncesti de zece ori mai mult decat  munceai inainte, insa stii ca faci asta pentru tine. Desi te ajunge oboseala, faptul ca faci ceea ce iti place iti da energie pentru a continua.
Inseamna, contrar a ceea ce vad altii din exterior, de exemplu, sa nu iti poti lua concediu sau vacanta atunci cand vrei tu, pentru ca nu ti le plateste nimeni, ti le asiguri absolut singur din munca ta, munca din care iti achiti toate taxele. Iar daca munca ta implica lucrul cu oamenii, nu iti poti lua concediu si sa lasi in aer munca aceasta cu ei. Inseamna multe renuntari, in favoarea realizarilor si satisfactiilor de alta natura, pe care ca angajat nu ai cum sa le cunosti.
Inseamna a fi foarte atent la relatiile pe care le ai – si aici ma refer la cladirea unor relatii solide de prietenie, bazate pe sinceritate, pe respect si pe sprijin din toata inima, atunci cand situatia o cere. 
A LUA TOTUL DE LA ZERO – CE INSEAMNA, PENTRU MINE
La cateva saptamani dupa accident, l-am descoperit pe Osho – cartea ”Viata este aici si acum”, zarita intamplator pe o taraba in Piata Romana. Nu stiam cine este Osho, dar am simtit ca acea carte este pentru mine. Era prima zi in care iesisem din casa, dupa acel accident, o zi in care inca ma intrebam de ce mi se intamplase accidentul si ce trebuia sa inteleg de aici. Am citit cartea si mi-a venit, de cateva ori, sa dau cu ea de toti peretii. In timp, Osho mi-a devenit maestru spiritual si intalnirea aceea cu el, prin acea carte, mi-a marcat viata, m-a ajutat sa ma schimb si sa o iau de la zero. Citind cartile sale, mi-am dat seama ca nu sunt singura care gandeste ”atipic” pentru societatea bolnava in care traim, si am prins curaj sa ma uit cu atentie in mine si la viata mea. Deja stiti ca Osho este autorul cel mai promovat pe site, prin parteneriatul dezvoltat impreuna cu Editura Mix.
A lua totul de la zero – a insemnat, pentru mine, a fi pragmatica si a dobandi o gandire critica sanatoasa, inseamna sa te dezvolti personal astfel incat sa recuperezi timpul pierdut, anii in care nu ai stiut ca asta inseamna un mod de viata sanatos si corect fata de tine si fata de cei cu care interactionezi. Doar asa lucrurile se echilibreaza si, drept bonus, nici nu te mai inghesui in trafic dimineata sau in mijloacele de transport in comun, pentru a ajunge deja stresat, nervos si obosit la serviciu. 😀
Cand iti (re)scrii povestea, se poate sa iti fie teama, stiu. Atunci trebuie sa ceri ajutor specializat, sa te adresezi psihologului care te poate insoti in acest demers al tau. Totul este sa nu te abati din drum, daca simti ca esti pe drumul care ti se potriveste si care face parte din misiunea ta personala, chiar daca ”ai pierdut” o buna parte din avantajele vietii de dinainte de acest zero. Oricum, apar tot felul de semne in viata ta, semne care iti indica ce ai de facut – stiu ca nu iti prea vine sa tii cont de aceste semne, dar merita sa le acorzi toata atentia ta, te rog sa ma crezi.
Stiu ca frica de schimbare este uriasa, teama de necunoscut si nesiguranta sunt foarte, foarte mari, stiu insa ca odata ce te concentrezi pe ceea ce vrei, aceste frici par a se inlatura singure si totul se aseaza frumos. Trebuie doar sa identifici cele mai importante prioritati pentru viata ta, sa iti stabilesti strategii eficiente pentru acestea si apoi se va face loc in viata ta pentru lucruri si intamplari frumoase. Si nu o spun ca pe un cliseu, ci ca pe o experienta dobandita in timp, o experienta personala traita, dovedita, vizibila, palpabila si traita concret. Am trecut pe aici, si nu am trecut din intamplare. Poate ca am trecut pe aici tocmai pentru a putea sa te ajut si pe tine sa faci schimbari, Doar ca la acea vreme nu am avut un psiholog cu care sa vorbesc, si probabil din acest motiv a durat putin mai mult pana sa se faca intr-adevar curatenie in viata mea.
Si, privind in urma, am mai aflat un lucru: dupa ce am atins nivelul de care sa fiu multumita – spiritual, personal, profesional, social – am devenit foarte constienta ca nimeni nu mai are voie sa dispuna de timpul meu dupa cum are chef, sa ma mai traga in jos sau sa ma intoarca din drum. Indiferent ca este vorba despre un partener de viata, despre relatii de prietenie sau despre relatii profesionale. Se numeste demnitate. Se numeste stima de sine. Si presupun respect de sine si iubire de sine. Si fac parte din povestea mea. 
Pot face parte si din povestea ta, daca asta iti doresti cu adevarat.
Cautand o metafora terapeutica pentru acest articol, am gasit clipul de mai jos – actorul Florin Piersic recitand ganduri profunde despre povestea numita VIATA.  Te las cu aceste randuri si cu vocea dragului nostru actor, dorindu-ti o iarna de poveste si cat mai multe ganduri frumoase pentru viata ta – ganduri pe care sa le si materializezi!
Te imbratisez cu drag si daca povestea mea iti foloseste, inspira-te din ea si sa iti fie cu mare folos!
Mona

banner cabinet

”Viata este o poveste,
Fiecare din noi este chiar erou cunoscut sau nestiut.
Fiecare din noi are un capitol foarte mare si al tau abia acum a inceput.
Toti vom scrie randuri, randuri, cu sperante, vise, ganduri, clipe triste, clipe bune, amagiri.
Adevaruri sau minciuna, vorba rea sau vorba buna si greseli din care-nveti si impliniri.
Sa scrii si tu povestea ta,
Asa cum stii si cum vei vrea,
Dar nu uita ca orice pas al tau
Va fi un rand din ea…
Si mereu pe a ta cale, mai grabit sau mai agale, vei cunoaste oameni buni si oameni rai.
Ca in basme, bunaoara, ca-n povestea de-aseara, recitita impreuna cu ai tai.
Vei cunoaste orisiunde zmei si feti cu stea in frunte, si printese, zane bune, vrajitori.
Fete mandre si regine, spin si flori si maracine, oameni simpli si bogati si cersetori si…
Sa scrii si tu povestea ta,
Asa cum stii si cum vei vrea,
Dar nu uita ca orice gand al tau
Va fi un rand dïn ea …”
Versuri de la: http://www.versuri.ro/ 

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. lotusull  December 8, 2014

    Chere meme, sper ca până o fi să mi se termine ața pe mosor să aflu cum e cu trotuarele și oamenii ce merg pe ele 🙂 Am o ipoteză nouă în minte, dar până nu o verific rămâne simplă speculație – nu că nu mi-ar place speculațiile 🙂
    Cu drag
    🙂

    (reply)

Add a Comment