Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Universul prenatal si puterea vietii intrauterine

Universul prenatal si puterea vietii intrauterine

Experientele din timpul sarcinii isi pun amprenta deopotriva pe copil si pe mama, si nu in ultimul rand pe tata.

Tocmai de aceea, este important ca perioada de sarcina sa fie traita constient, de catre ambii parteneri de viata, la adevarata ei valoare.

De obicei, sarcina pune   viitoarea mamica fata in fata cu aspecte nerezolvate care tin de relatia cu mama sa, apoi cu aspecte care tin de feminitate si maternitate.

Sarcina si nasterea implica profunde schimbari emotionale si fizice, care pot genera sentimente ambivalente fata de copil, fata de partenerul de viata si frica de a nu face fata sarcinii.

De cele mai multe ori, mamica proiecteaza pe copil, inca din stadiile timpurii ale sarcinii, diferite imagini care, in realitate, nu au nicio legatura cu copilul real.

O solutie pentru inlaturarea temerilor si gandurilor din timpul sarcinii este constientizarea tiparelor de gandire care distorsioneaza comunicarea din inima dintre mamica si bebele nenascut. Trairea constienta a sarcinii uneste inima cu uterul si corpul cu spritul, astfel diminuindu-se teama si crescand acordajul dintre mama si fat.

Relatia cu copilul incepe din momentul in care femeia incepe sa se gandeasca si sa isi doreasca un copil, iar uterul este prima “locuinta” a bebelusului, este locul unde bebelusul cunoaste Totalitatea, cunoaste acel Acasa – prin intermediul respiratiei, emotiilor, miscarilor si batailor inimii mamei.

Se spune ca de-a lungul perioadei in care suntem in burtica  mamicilor noastre, toti suntem yoghini: suntem extrem de flexibili si experimentam stari extatice, chiar se poate spune ca toate pozitiile  din Yoga (asanele) nu sunt decat incercari de a reveni la flexibilitatea si Totalitatea perinatala.

Fatul a inceput calatoria inca de la conceptie, iar mama nu vede nimic. Este o calatorie ascunsa, cea mai lunga si importanta calatorie a omului, de la invizibil catre vizibil, iar Mama este “poarta” prin catre intram in aceasta lume.

Paracelsus, un medic din secolul 16, a scris la un moment dat: “femeia este un artist al imaginatiei, iar copilul din uterul ei este panza pe care ea isi picteaza tablourile”.

In familia de cuvinte: imagine, imaginatie, matrice, mama, mag , toate cuvintele contin particular “ma”, care in sanscrita inseamna “mama’’.

Perioada prin care cu totii trecem inainte de a ne naste seteaza scena, cadrul in care ne vom raporta la viata.

La inceputul secolului 20, aflam din invataturile lui Rudolf Steiner – filosof, esoterist, conferentiar si om de cultura – ca: “in timpul sarcinii, bucuria si placerea mamei sunt fortele care ii asigura bebelusului sanatatea si organele perfecte.”

In cursul sarcinii, la mama se activeaza o serie de procese intrapsihice, ea gandindu-se la copilul sau prin prisma imaginarului,  a fantasmei, a mitului si a propriului narcisism.

Este bine ca mama sa cunoasca aceste aspecte, pentru ca nasterea si primul contact cu bebelusul sa fie cat se poate de firesti, de naturale si sa nu intampine blocaje care ar afecta dezvoltarea psiho-emotionala a bebelusului.

Inca dinainte de conceptie, copilul déjà are un prim rol : acela de implinire de destin, de a repara singuratatea mamei si a tatalui. Acest copil este, inca inainte de a se naste, locul de proiectie al capitalului reprezentativ al fiecaruia dintre parinti si purtatorul traseelor biografice ale ascendentilor sai, este de asemenea purtatorul avatarurilor dorintelor lor.

Copilul care se dezvolta in uter ramane imaginar, devenind real doar prin nastere. Intre copilul imaginat in timpul sarcinii si copilul real, in carne si oase, din momentul nasterii, dorinta inconstienta de copil este prinsa in capcana de realizarea sa somatica.

Copilul imaginat – un copil … si totusi nu doar unul

Serge Lebovici, un alt psihanalist preocupat de evolutia relatiei mama – copil,  vorbeste despre copilul pe care mama il are “in cap” inca din copilarie, de cand dorea sa fie ca mama ei, pe fondul problematicii complexului Oedip – copilul pe care a dorit sa-l dea tatalui sau copilul care a fost ea candva.

Cu alte cuvinte,  acest copil nu este doar copilul pe care ea il va purta in brate, ci este si copilul pe care, imaginar, ea l-a purtat deja in ea inainte ca el sa se fi nascut – copilul din timpul sarcinii, cel pe care mama si-l imagineaza, il vede la ecograf, caruia ii da deja un prenume si caruia déjà i-a proiectat un viitor.

Desi real, acest copil este insa mai curand imaginar, fantasmatic :

  • consecintele ecografiei sunt fundamentale pentru mama care isi vede copilul, cunoaste chiar si sexul si poate, deci, sa ii dea un prenume.
  • numele poate fi ales prin raportarea la un personaj din istoria familiala, respectat sau detestat, un personaj care s-a sinucis, care este mort sau care a fost iubit in secret…
  • alegerea prenumelui este dictata de legile culturale obisnuite, alegerea ramane foarte importanta (bunicii din partea mamei/tatalui, etc.) si contine elemente esentiale ale destinului altor persoane semnificative din famile, din generatii anterioare
  • cunoasterea dinainte a sexului copilului poate sa amplifice temerile mamei in timpul sarcinii: poate sa ii fie teama, dupa caz, ca bebelusul va mosteni o boala de familie
  • cuvintele medicului ginecolog sunt in egala masura fundamentale, fie pentru a o ingrijora, fie pentru a o linisti pe mamica; primele ecografii sunt si primele fotografii ale copilului, in albumul de familie.

Lebovici descrie “copilul imaginat” sub patru forme care il diferentiaza de copilul real pe care il tine mama in brate si care, adesea,  o deceptioneaza:

  • copilul imaginar
  • copilul fantasmatic
  • copilul mitic
  • copilul narcisic

Copilul imaginar este rezultatul dorintei de sarcina, al dorintelor preconstiente: alegerea sexului – confirmat sau nu ecografic, alegerea numelui etc. constituie modalitati de a anticipa viitorul copilului.

Copilul fantasmatic este cel al conflictelor interioare refulate ale parintilor, de pe vremea cand ei erau mici. In special pentru mama, el este obiectul dorintei de maternitate si de copil, este copilul pe care si l-a dorit, ca orice fetita, atunci cand  ea era mica si rivaliza cu mama sa, incercand sa atraga atentia tatalui sau.

Copilul mitic este acel copil incarcat cu toate referintele culturale pe care le primeste de la mama sa, prin ingrijirile pe care ea le acorda copilului.

Copilul narcisic este copilul incarcat cu scenariile narcisice ale parintilor.

De multe ori, aceste scenarii, neconstientizate si neasumate,  pot sa duca la respingerea initiala a nou-nascutului.

In toata aceasta calatorie a fatului dinspre Totalitate spre Realitate, un rol deosebit de important ii revine tatalui, care se confrunta si el cu problemele aferente noului statut: “femeia devine mama printr-un proces biologic, in timp ce barbatul devine tata prin intermediul unui sistem simbolic impus de societate”.

Ca si partenera sa de viata, viitorul tata poate experimenta asa numita “depresie paterna”, care poate sa apara concomitent sau nu cu depresia viitoarei mame, datorita faptului ca paternitatea produce o transformari care si la barbati tin de identificare si de identitate, bulversari pulsionale si, in unele situatiii, chiar reactivari ale conflictelor interioare legate de viitorul rol. De cele mai multe ori, viitorul tata prefera sa nu vorbeasca despre trairile sale. Rolul tatalui este semnificativ redus mai mult la acela de sustinator pe parcursul exercitiilor Lamaze, uitandu-se sau ignorandu-se aspectele intrapsihice cu care si acesta se confrunta.

Barbatul, ca si femeia, poate avea propriile motive de a avea un copil:

  • perpetuarea numelui tatalui sau si a traditiei paterne
  • perpetuarea speciei
  • pentru a face placere sotiei
  • pentru a face placere familiei sale

Mult mai tarziu, barbatul va investi copilul ca atare si va deveni cu adevarat tata si va fi recunoscut ca tata de catre copilul sau.

Constientizand aceste aspecte ca si cele despre care viitoarele mamici si viitorii tatici vor invata doar prin participarea la cursul prenatal ”Pas in trei”, sarcina lor va fi mult mai usoara, si trecerea de la teama  la siguranta, de la neliniste la certitudine, se va face mult mai lin.

Sarcina ar trebui sa fie o ocazie de a celebrare, de schimbare, de introspectie si evolutie psiho-spirituala pentru majoritatea femeilor si partenerii lor.

Mona Georgescu
 
Bibliografie: S. Lebovici, Arborele Vietii
 
Mona Georgescu, psiholog clinician
Cabinet Individual de Psihologie Mona Georgescu
Bucuresti
Programari: lucia_mona_georgescu@yahoo.com, 0722.501050
0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Add a Comment