Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Un subiect delicat: abuzul in relatii

Un subiect delicat: abuzul in relatii


Una dintre situatiile delicate cu care se confrunta o buna parte dintre cupluri o reprezinta abuzul emotional si fizic. Nu exista definitii foarte clare ale abuzului, cele mai multe facand referire strict la abuzul din punct de vedere fizic si la consecintele de natura juridica ce decurg de aici.

Insa sfera abuzului este mult mai larga si nu se rezuma doar la aspectul fizic al acestuia.

De la aparent banale cuvinte, atitudini sau comportamente pe care oamenii sunt dispusi sa le tolereze spunadu-si ”o sa treaca” – si  pana la violenta fizica, distanta nu este foarte mare. Ce mi se pare insa foarte trist este ca cele mai multe dintre persoanele abuzate nu au curajul sa vorbeasca despre aceste lucruri, prefera sa se inchida in sine si sa ”uite”, lasand resemnarea sa se astearna peste intamplarile dureroase ale vietii.

O simpla cearta pe parcursul careia sentimentele iti sunt ranite, inseamna abuz. O banala cearta se poate cu mare usurinta transforma in ceva foarte grav – motivele fiind cat se poate de multiple, reale sau mai putin reale, fantasmate, imaginate, proiectate, astfel incat a trece cu vederea fara ca niciunul dintre parteneri sa aiba curaj sa regleze o astfel de situatie, inseamna acceptarea abuzului.  Intr-un cuplu, exista intotdeauna forte subtile care unesc sau care dezbina si un raport clar intre abuzat si abuzator, intre sadic si masochist.

Componentele psihologice ale abuzului au legatura cu istoricul de viata al fiecarui partener si cu aspectele sado-mascochiste care tin acestia. Important este ca daca acesti parteneri doresc, la un moment dat, sa iasa din acest tipar, este indicat sa apeleze, pe langa alte forme de ajutor, si  la ajutor psihologic pentru a intelege si repara, atat cat se va putea, o astfel de situatie neplacuta.

Intrucat exista suficiente persoane care mi-au adresat intrebari, in timpul consultatiilor, referitoare la motivele aparitiei agresivitatii, ale sadismului si ale masochismului, incerc sa redau si in acest articol doar cateva detalii care tin de  aspectele psihologice implicate in astfel de comportamente.

Cauzele psihologice pentru care aceste contrarii – un partener sadic si celalalt masochist – se atrag nu sunt niciodata intamplatoare. Avand in vedere ca radacinile acestei perechi de contrarii sunt foarte adanci, de pe margine putem fi tentati sa ne miram de ce unele persoane prefera abuzul in locul despartirii, dar asta nu inseamna ca putem judeca sau condamna acele persoane pentru ca nu pot lua decizii care, privite din afara, ar fi usor de luat.

Una dintre posibilele cauze pentru care un individ devine sadic sau masochist este, conform psihanalizei, chiar faza sexualitatii infantile, cu toatele etapele sale, formele ulterioare de sadism/masochism grefandu-se pe acest stadiu al sexualitatii din aceasta etapa de dezvoltare.

Daca ai copii mici, poti vedea cu usurinta sadismul si cruzimea de care sunt uneori in stare, in dorinta lor de a-si cunoaste granitele si de a initia raporturi de dominare prin provocarea durerii. In situatia inversa, pentru masochist exista un raport pozitiv intre durere si resimtirea cu placere a durerii. Legatura placerii cu durerea sau a durerii cu placerea este esentiala pentru structurarea aparatului psihic, pentru educatia copilului.

Viata se desfasoara intre cautarea placerii si evitarea durerii, si totusi, patologia sado-masochista a unui cuplu pare  a contrazice al doilea aspect al afirmatiei: evitarea durerii.

Aceste aspecte – sadic si masochist – se intalnesc atat la femei, cat si la barbati, dupa cum fiecare avem o latura pasiva si una activa.

Fara a intra in profunzimile psihanalitice ale subiectului si fara a reda prea multe detalii de specialitate, se disting trei forme de masochism: masochismul moral, masochismul  erogen si masochismul feminin.

masochismul moral este intalnit, de exemplu, in nevoia de a fi pedepsit, in depresia care urmeaza unui succes,  rareori in compulsia la repetitie sau in melancolie;

masochismul erogen – este baza corporala si fiziologica din care se dezvolta celelalte forme de masochism;

masochismul feminin – nu se refera la masochismul intalnit la persoanele de sex feminin, ci presupune acea placere pasiva – si a femeilor, si a barbatilor, de a suporta durerea; conform teoriei bisexualitatii psihice, orice fiinta trece prin stadiul pasiv-receptiv si continua sa aiba toata viata si scopuri pasive; indiferent daca suntem barbati sau femei, capacitatea de a accepta dimensiunea noastra pasiv-receptiva sta la baza dezvoltarii relatiilor genitale.

Placerea de a face rau si placerea de a accepta raul care iti este facut tin de patologia partenerilor unui cuplu si isi pot gasi rezolvarea, cu conditia ca ambii parteneri sa doreasca sa iasa din aceste etape in care sunt regresati din punct de vedere psihologic.

Pentru ca, asa cum spuneam, definitiile abuzului emotional sunt dificil de dat, exista totusi foarte multe indicii de care sa tii cont pentru a identifica daca traiesti langa un partener abuziv si daca esti intr-o relatie cu o persoana toxica; au mai fost mentionate in articole anterioare (AICI si AICI   si AICI ), dar si pe noul blog

Iata cateva dintre posibilele jocuri psihologice si scenarii in care te poate inrola un partener abuziv, cu mentiunea ca acesta nu este neaparat barbat:

– iti intinde capcana lui ”daca ma iubesti cu adevarat”;

– te acuza de a fi prea sensibila, creindu-ti in mod intentionat un sentiment de nesiguranta;

– te raneste in punctele cele mai sensibile;

– iti saboteaza cat mai mult cu putinta realizarile si succesele;

– iti creeaza intentionat o stare de angoasa, pentru a te face sa te simti vinovata de ceea ce el nu vrea sau nu este capabil sa se responsabilizeze;

– te face sa crezi ca esti o persoana dezagreabila, in acest mod punand presiune pe tine sa te justifici si sa iti modifici comportamentul, tinandu-te, in acest mod, in continuare, langa el, chiar si atunci cand te trateaza ingrozitor;

– te jigneste si apoi iti spune ca ceea ce a spus este spre binele tau;

– te umileste tocmai pentru a-ti indrepta atentia de la el spre tine; nu vei mai avea energie pentru a vedea cu atentie ce face si cum se poarta, din moment ce vei fi ocupata sa ”repari” ceea ce critica el la tine,

– te acuza ca il jignesti, daca ii spui ce te deranjeaza, desi tu i-ai comunicat cu modestie si in cuvinte simple doar modul in care te-a facut sa te simti;

– devii foarte pasiva in prezenta lui si ti-ai pierdut capacitatea de a fi obiectiva, nu mai crezi in intuitia ta care iti spune ca ceva este gresit in relatia ta cu acest om – de obicei instinctele nu te-au mintit, insa de aceasta data sunt anulate;

– nevoile si dorintele imediate ale abuzatorului sunt cele mai importante, si nu va avea rabdare, de multe ori, sa le amane, desi nu ti le va comunica; vei vedea insa in comportamentul sau ce nu mai poate fi amanat; intentia este doar sa detina controlul asupra ta, pentru ca pe el nu se poate controla;

– va incerca sa te convinga, subtil, ca el stie mai bine ce este iubirea si ca ar trebui sa ii accepti orice comportament, sa traiesti clipa si atat;

– va apela la clisee de genul ”nu stii ce pierzi”, dupa ce ti-a spus, la un moment dat, ca nu ai nimic de pierdut daca mergi mai departe;

– va apela la mesaje cu sens dublu, interesul sau fiind sa genereze confuzie in gandurile si comportamentele tale;

– te va flata, pentru ca stie ce cuvinte sa foloseasca, astfel incat sa te impresioneze si sa se asigure ca isi va atinge obiectivele in ceea ce te priveste;

– iti provoaca o stare bizara de proasta-dispozitie si un sentiment de pierdere a libertatii;

– iti induce dorinta sa faci lucruri pe care in mod normal nu le-ai fi facut niciodata;

– este diversionist si schimba subiectul discutiei atunci cand nu este in favoarea sa;

– pozeaza in victima – poate chiar poza in victima ta, pentru a te forta sa te schimbi tu si mai ales atunci cand nu mai gaseste argumente imptriva ta;

– cand este ”prins cu usa”, se foloseste de idei universal valabile, de genul bunatatii, compasiunii, generozitatii si, cand nu mai are incotro, invoca acea iubire neconditionata pe care ar trebui sa o ai fata de el;

– mizeaza pe ignoranta sau pe neatentia ta pentru a fi intr-o pozitie superioara fata de tine;

– de cele mai multe ori nu isi exprima clar dorintele si nevoile, lasandu-te, aparent, pe tine sa alegi, creindu-ti apoi sentimentul de indatorare pentru ce a facut pentru tine.

Dupa cum vezi, abuzatorul emotional stapaneste tehnici si strategii pe care le-a exersat anterior destul de mult si de bine, pentru ca acum sa le aplice pe tine, cu mare naturalete. Unii abuzatori emotionali sunt perfect constienti de ceea ce fac, altii nu. Indiferent ca face inconstient sau nu ceea ce face, nu il judeca, insa evalueaza situatia in care esti, pentru a sti ce ai de facut.

Stresul pe care ti-l genereaza astfel de situatii, este de la nivel mediu, pana la un nivel pe care nu il mai poti suporta. Si in timp ce tu esti dispusa sa mergi la psiholog si sa inveti tehnici si strategii de gestionare a stresului si de relaxare, omul de langa tine isi vede fericit de tehnicile si strategiile lui, iar tu nu vei intelege de ce te simti in permanenta frustrata si nedreptatita. Asta vrei? Asta iti doresti cu adevarat?

Toate aceste comportamente ale abuzatorului s-au structurat pe deficientele si complexele sale de inferioritate, pe un psihic instabil si pe un suflet care a fost de prea multe ori ranit si care inca sufera. Poate ai realizat si tu asta, poti simti compasiune fata de un astfel de suflet ranit, insa prioritatea ta nu este vindecarea partenerului tau de viata, ci bunastarea ta emotionala in relatie. Din nefericire, nu poti fi asistentul sanitar sau psihologul partenerului tau de viata, dar esti obligata sa fii atenta la viata ta emotionala si la viata emotionala a cuplului din care faci parte.

Partenerii unui cuplu care traverseaza fazele sado-masochiste pot sa isi vindece aspectele pe care le aduc in comun pe scena cuplului, apeland la ajutor psihologic, pentru ca aceasta patologie sa beneficieze de vindecare si relatia sa revina la o normalitate acceptata.

Daca viata ta emotionala si a familiei tale sau a cuplului din care faci parte a ajuns intr-un punct in care nu te mai descurci dar vrei sa imbunatatesti si sa repari ceea ce acum pare imposibil de reparat, atunci te astept cu mult drag alaturi de noi la editia nr.6 a Taberei SENS – o tabara de psihologie si dezvoltare personala pentru femei. Poti consulta detalii despre editia din 2015, aici: http://www.minunemica.eu/sens-bootcamp-dedicat-femeilor-6-9-august-gura-diham/

Prin inscriere, primesti cadou din partea mea o consultatie gratuita (online sau la cabinet, inainte sau dupa tabara) si, de asemenea, achitand avansul pana la 30 iunie, beneficiezi de reducere la rezervarea locului. 

Locurile au inceput sa se ocupe,  inscrierile sunt deschise si abia astept sa te cunosc!

Pana atunci, daca simti ca ai nevoie de sustinere specializata, te poti programa la consultatie trimitand un e-mail pe adresa lucia_mona_georgescu@yahoo.com.

Sa fii in armonie iti doresc, este tot ce conteaza!

Mona

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

Add a Comment