Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Osho: Un copil e inteligenta pura

Osho: Un copil e inteligenta pura

Un copil e inteligenta pura, deoarece copilul e inca necontaminat. Copilul e o tablita curata, nu scrie nimic pe el. Copilul e spatiul gol absolut, tabula rasa. Societatea incepe imediat sa scrie ca esti crestin, catolic, hindus, mahomedan, comunist. Societatea nu poate sa astepte. Societatea se teme foarte tare ca, daca inteligenta copilului e lasata intacta, el n-o sa faca parte din nicio sclavie, din nicio structura de dominare.

El nici nu va domina, nici nu va fi dominat. Nici nu va poseda, nici nu va fi posedat. Va fi un vesnic rebel. Pentru a preveni toate astea, inocenta i se corupe imediat. I se taie aripile, i se dau carje in care sa se sprijine pentru ca sa nu invete sa mearga pe picioarele lui, sa ramana vesnic intr-un fel de dependenta.

La inceput, copiii sunt dependenti de parinti, iar parintilor le place foarte mult acest lucru. Cand copiii sunt dependenti, parintii se simt foarte bine. Viata lor incepe sa aiba sens: ei stiu ca ajuta niste oameni noi sa creasca, ajuta niste oameni frumosi sa creasca. Nu este creativitate autentica, dar macar pot spune ca fac ceva, ca au o ocupatie. Ocupati sa-si creasca copiii, isi uita problemele.

Cu cat sunt copiii mai dependenti de ei, cu atat sunt mai fericiti. Desi la suprafata spun intr-una ca vor ca ai lor copii sa fie independenti, asta e numai la suprafata. Un copil cu adevarat independent ii face sa sufere pe parinti. Lor nu le place copilul independent, deoarece copilul independent nu are nevoie de ei.

Asta e una din marile probleme cu care se confrunta azi generatia mai in varsta: copiii din epoca moderna nu depind de ei, si din cauza ca nu sunt dependenti, nu li se pot impune anumite lucruri. Nu li se poate spune ce sa faca si ce sa nu faca, nu pot fi stapanii lor. Generatia batrana sufera foarte mult.

Pentru prima data in istoria omului, generatia batrana se simte total fara rost, pentru ca nu mai are ocupatie, iar bucuria de a creste copii e spulberata. De fapt, se simte vinovata, se teme ca s-ar putea sa-i distruga pe copii.

Parintii distrug inteligenta copiilor din cauza ca asta e singura cale de a-i inrobi. Apoi vin la rand profesorii, scoala, colegiul, universitatea…Nimeni nu vrea un razvratit, iar inteligenta inseamna razvratire. Nimeni nu vrea ca autoritatea sa fie pusa la indoiala, iar inteligenta pune la indoiala. Inteligenta e indoiala pura. Da, intr-o buna zi, din aceasta indoiala pura rasare adevarul.

Copiii se nasc cu inteligenta pura, iar noi nu suntem in stare sa respectam acest lucru. Copiii sunt clasa cea mai exploatata din lume, sunt chiar mai exploatata decat femeile. Dupa eliberarea femeii, mai devreme sau mai tarziu o sa vina si eliberarea copilului; e mult mai necesara. Barbatii le-au inrobit pe femei, iar barbatii si femeile impreuna i-au inrobit pe copii. Si intrucat copilul este foarte neajutorat, fireste ca depinde de cei mari.

E foarte meschin din partea celor mari ca exploateaza neajutorarea copilului. Dar dintotdeauna parintii au fost meschini. Si nu spun ca au fost meschini in mod deliberat sau constient, ci inconstient, aproape nestiind ce fac. De asta lumea e in suferinta. Inconstient, fara sa stie, fiecare generatie distruge generatia urmatoare.

Asta e prima generatie care incearca sa scape din capcana, si asta e inceputul unei istorii cu totul noi. Dar copiii sunt cu certitudine extrem de inteligenti. Uita-te la copii, uita-te in ochii lor, uita-te la felul in care raspund.

Copiii au multa inteligenta insa, de secole, nu sunt lasati sa si-o manifeste.

Trebuie sa creem un nou tip de educatie, in care copiilor sa nu li se impuna nimic, ci sa fie ajutati sa-si intareasca inteligenta naturala data de Dumnezeu. In sistemul de astazi originalitatea este omorata, iar repetitia pretuita. Iar inteligenta se poate dezvolta numai in acea atmosfera in care originalitatea este pretuita.

Extras din “Inteligenta: reactioneaza creativ la prezent” – OSHO, Pro Editura si Tipografie

4


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Discussion

  1. Mica  June 5, 2010

    Copiii zilelor noastre construiesc noi paradigme despre viata intr-un conflict de mentalitati.

    (reply)
    • Mona Georgescu  June 5, 2010

      Copiii zilelor noastre ne arata lectii importante despre noi, adultii … Oricat de greu ne vine sa acceptam, comportamentele si atitudinile copiilor de azi sunt “simptome” ale societatii alcatuite din adultii de langa ei; mesajul lor este cat se poate de clar, despre nevoia de corectie constienta a tiparelor nefunctionale, iar … puzzel-ul pe care un copil il compune, vorbeste (sau poate chiar striga) despre ce fel de adulti sunt in jurul sau…

      (reply)
  2. dorina tasca  January 3, 2012

    Copilul e inteligenta pura ,pe care trebuie sa o pastram nealterata iar noi, adultii,ar trebui sa ne “molipsim”adica ,sa incercam sa redevenim ceea ce am fost candva…

    (reply)
  3. Mircea Stefan  September 20, 2013

    La ce bun mai e un comentariu aici? Sunt optimist citind si ingrijorat sa iau in seama. Doar respect!

    (reply)

Add a Comment