Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Un an in care sa-ti dai mai multa silinta

Un an in care sa-ti dai mai multa silinta

Guy Gilbert (născut în 1935 la Rochefort-sur-Mer, France) este preot catolic şi educator francez.

Este un preot al excluşilor, al celor din stradă sau din închisori, marginalizaţii societăţii. Un preot în afara „normelor” (pentru o reală solidaritate adoptă ţinuta, limbajul şi modul de viaţă al celor de care se ocupă) dar nu şi în marginea Bisericii.
Un preot al vagabonzilor dar şi al prinţilor. În martie 2003 a participat, la cererea printului Laurent de Belgia, la oficierea slujbei de cununie a acestuia cu Claire Coombs. O figură foarte mediatizată, foarte prezentă în viaţa publică, luând atitudine vizavi de tot ce se întâmplă în lume…

Un an în care să-ţi dai mai multă silinţă”

“Dacă ţi-as ura un an paşnic, liniştit ar însemna să-ţi doresc să te repliezi asupra ta însuţi…

Aşadar, nici vorbă!

Dacă ţi-as oferi obişnuitele urări amabile, ar însemna că nu doresc nici un pigment în viaţa ta.

Nu conta pe mine pentru aşa ceva!

Dacă ţi-as trimite urările mele stereotipe pentru că eşti în fişierul meu şi când, conform obiceiului, este o corvoadă pe care trebuie să mi-o asum – numai poşta nu va avea nimic de obiectat – te vei simţi recunoscut dar nu şi respectat.

Dar dacă îţi voi trimite câteva cuvinte bine ţintite, care să te umple de bucurie, de blândeţe şi de tandreţe în pofida „scurtimii” lor…, atunci vei ştii că tu exişti în mine, nu doar în forma obişnuită în care crezi că nu eşti decât unul dintre mulţi alţii.

Îţi doresc un an dur, exigent, în care să te străduieşti mai mult.

Pentru că ceilalţi nu te vor lăsa niciodată indiferent.

Pentru că vei vibra la orice mizerie, la orice suferinţă şi vei fi prezent acolo pentru a linişti şi reconcilia.

Îţi doresc un an în care să ştii să-ţi faci timp pentru tine.

Trei sute şaizeci şi cinci de zile ticsite complet de alţii (până acolo încât să-ţi pierzi sufletul şi fără îndoială sănătatea), aceasta nu face parte din urările mele!

Un an în care să-ţi iei timp pentru tine mai întâi, este anul pe care ţi-l doresc.

Puterea pe care o vei înmagazina te va face puternic, arzător şi plin de discernământ pentru slujirea altora.

Un an în care rugăciunea şi tăcerea vor fi atuurile tale majore.

Un an în care vei fi astfel performant dincolo de imaginabil.

Un an în care vei alege familia ta ca prioritate va fi, în mod sigur, anul tău ghid. El va fi graţie pentru tine şi ai tăi.

În sfârşit, o mare putere de ascultare pentru toţi şi toate care te solicită: familie, vecini, prieteni şi agasanţi de toate felurile, este urarea mea aproape finală.

Închei dorindu-ţi să fii o fiinţă de compasiune.

Lumea noastră are o imensă nevoie de oameni care să ierte şi să ştie să-şi ceară iertare.

Numai aceşti oameni vor da unei lumi dure, încremenită în aparenţe, bani şi putere, oxigenul care o va face să trăiască.

În faţa cinismului legii pieţei şi a narcisismului bogăţiei, este timpul să trecem la rezistenţă spirituală.

Un an bun, deci, în care să-ţi dai mai multă silinţă!”

Guy Gilbert

(sursa informatiilor despre preotul Guy Gilbert si a urarii de an nou: ceruldinnoi.ro)
 
 
 
6


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. Elena  January 3, 2011

    Un mesaj superb, care te pune nitel pe ganduri!

    (reply)
    • Mona Georgescu  January 3, 2011

      Elena, da, un mesaj care ne pune pe ganduri … cred ca asta a fost si intentia cu care preotul Guy Gilbert a scris aceste randuri …
      O zi frumoasa in continuare!

      (reply)
  2. Napocel  January 3, 2011

    Da, sa redevenim ce am fost. Urarile de bine pentru anul nou, in general se refera la intretinerea sistemulul nesanatos de azi. In fapt da: e nevoie sa ne sustinem, sa ne incurajam, sa ne trezim simtul grijii fata de semeni, sa privim circumspect sistemul actual ce trage lumea pe cai nesanatoase.

    (reply)
    • Mona Georgescu  January 3, 2011

      Napocel,
      Ai surprins corect unul dintre sensurile principale – dupa parerea mea – ale acestei urari si te felicit!
      Sa fie un an al constientizarii acestor aspecte, pentru cat mai multi dintre noi!

      (reply)
  3. anna  January 3, 2011

    De fiecare inceput de an, vreau sa le doresc tuturor ceva special,bun pentru sufletul lor si viata lor, si descopar ca nu ce le-am urat este ff important,ca mai sunt altele mai importante…
    Ma intrebam adeseori cum sa urez tuturor, pe langa La multi ani,vorbe goale … atunci, las clipa sa hotarasca si invat mereu prin mine ce e important pentru evolutia noastra.
    Dar stiu ca o imbratisare cu iubire poate inlocui toate cuvintele!
    Te imbratisez cu iubire !

    (reply)
    • Mona Georgescu  January 3, 2011

      Anna,
      Multumesc pentru imbratisare – cu drag o primesc!
      Si eu am aceasta ”problema” cu urarile, de foarte multe ori – mi se pare ca ne-am obisnuit sa ne folosim de cliseele pe care societatea le-a creat, fara sa le trecem prin filtrul emotiilor si autenticitatii noastre… Si eu ma straduiesc sa nu apelez la cliseele deja cunoscute si sa las gandurile sa curga libere in cuvinte de suflet, sunt convinsa ca este mai bine asa si ca gandurile mele ajung la destinatie si raman acolo mai mult timp.
      In momentul in care am postat aceasta urare (acum aproape un an), multe persoane mi-au spus ca este o urare INCOMODA – motiv pentru care am si considerat ca NECESAR sa o las pe site si sa o redau astazi. Cum spunea si Elena, mai sus, ne da de gandit. Si este minunat asa – sa ne dea de gandit si sa ne ajute sa mai crestem – prin simtire, vorba sau fapta.
      Modul in care alegem sa facem o urare cred ca are legatura cu modul in care binecuvantam o persoana – cat se poate de sincer, din inima si mai ales cu cuvintele noastre.
      Te imbratisez si eu cu mult-mult-mult drag!

      (reply)

Add a Comment