Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Tot ce dăruiesc, mie îmi dăruiesc

Tot ce dăruiesc, mie îmi dăruiesc

 

Va invit sa cititi un material despre a darui si a primi, scris de Gerald Jampolsky – psihiatru de copii si de adulti, conferentiar si fondator al Centrului pentru Vindecare si Schimbarea Atitudinii (California). Fragmentul face parte din cartea sa, Iubirea inseamna renuntarea la frica”, carte publicata de Editura Adevar Divin. Exemplele care sustin afirmatiile sale si pe care ni le ofera pe parcursul intregii carti, dau cont de faptul ca fricile, indoiala,  toate emotiile negative, au la baza credinte limitative bine inradacinate, dar pe care le putem constientiza si transforma in incredere, bucurie si iubire, vindecandu-ne viata.

Lectura placuta!

A dărui înseamnă a primi. Aceasta este legea Iubirii. Datorită acestei legi, ori de câte ori ne dăruim Iubirea altor persoane noi avem de câştigat, şi tot ceea ce dăruim noi primim în egală măsură. Legea Iubirii are la bază principiul abundenţei: Iubirea ne umple în permanenţă la capacitate maximă, revărsându-se în afara noastră. Rezerva noastră de Iubire nu se epuizează niciodată.

Atunci când ne dăruim necondiţionat Iubirea altor persoane, fără să aşteptăm nimic în schimbul ei şi fără să avem aşteptări, Iubirea din interiorul nostru se dilată, se amplifică şi se uneşte cu Iubirea din interiorul altor oameni. În acest fel, dăruind Iubirea dinlăuntrul nostru, ea nu se diminuează în noi, ci dimpotrivă, creşte, şi astfel toată lumea are de câştigat.

Pe de altă parte, legea lumii exterioare afirmă că dacă dăruim ceva, noi avem de pierdut. Altfel spus, dacă dăruim ceva, noi nu mai dispunem de obiectul respectiv, şi deci suferim o pierdere.

Legea lumii exterioare are la bază convingerea în raritate. Ea afirmă că noi nu putem fi niciodată cu adevărat satisfăcuţi, că vom simţi întotdeauna golul interior, oricât de mult am încerca să îl umplem prin căutarea Iubirii şi a păcii în formele lor exterioare pe care le considerăm dezirabile.

Problema este că nimic din lumea exterioară nu ne poate satisface vreodată în totalitate şi pe termen indefinit. Potrivit legii lumii exterioare, noi căutăm în permanenţă, dar nu găsim niciodată. Din acest motiv, noi considerăm adeseori că bunăstarea noastră lăuntrică s-a epuizat şi că ne aflăm în nevoie. În aceste condiţii, noi încercăm să ne împlinim nevoile imaginare folosindu-ne de ceilalţi oameni.

Ori de câte ori ne aşteptăm ca alţi oameni să ne satisfacă dorinţele, iar aceştia ne dezamăgesc (lucru inevitabil), noi experimentăm o stare de tulburare şi de agitaţie interioară. Această tulburare poate lua forma frustrării, a dezamăgirii, a mâniei, depresiei sau bolii. În consecinţă, noi ne simţim prinşi în capcană, limitaţi, respinşi sau atacaţi.

Atunci când ne simţim deprimaţi, neiubiţi şi goi în interior, adevărata soluţie nu o reprezintă găsirea unei persoane care să ne ofere Iubire. Dimpotrivă, singurul lucru care ne poate ajuta într-o asemenea situaţie este Iubirea acordată de noi înşine unei alte persoane, necondiţionat şi fără nici un fel de aşteptări. Oferind această Iubire unei alte persoane, noi ne-o oferim de fapt nouă înşine.

De aceea, persoana căreia i-o oferim nu ne datorează practic nimic în schimbul ei.

Viziunea distorsionată a lumii exterioare afirmă că nu poţi simţi Iubirea dinlăuntrul tău până când nu o primeşti de la altcineva din afară.

Legea Iubirii este însă diferită de cea a lumii exterioare. Ea afirmă că Iubirea este esenţa ta şi că oferind Iubire altor persoane, tu îţi aduci practic aminte cine eşti cu adevărat.

Permite-ţi chiar astăzi să înveţi şi să experimentezi legea Iubirii.

Am greşit crezând că îi pot oferi unei alte persoane altceva decât ceea ce îmi doresc mie însumi. Dacă doresc să experimentez starea de pace interioară, Iubirea şi iertarea, acestea trebuie să fie singurele daruri pe care le dăruiesc celorlalţi oameni.

Oferirea Iubirii şi a iertării altor persoane, în locul atacării lor, nu reprezintă un act de caritate din partea mea, ci singura modalitate prin care pot accepta Iubirea pentru mine însumi.

Exemplul A

Iată o scrisoare pe care am primit-o de la Rita, o prietenă care a intrat în viaţa mea în toamna anului 1978. Rita mi-a telefonat în acea zi pentru a mă ruga să o ajut pe fiica ei adolescentă, Tina, care suferea de leucemie. Tina a murit în luna ianuarie 1979.
Rita mi-a acordat permisiunea să îi public această scrisoare, care, din perspectiva mea, ilustrează perfect şi cât se poate de limpede esenţa lecţiei de astăzi:
Tot ce dăruiesc, mie îmi dăruiesc.

27 Februarie

Dragă Jerry,

Sper că nu te deranjează aceste scrisori ale mele, care reprezintă maniera mea de a-mi exprima noile mele gânduri, care provin dintr-o sursă foarte profundă a conştiinţei mele, de a cărei existenţă nu am ştiut nimic până acum.

În calitatea ta de psihiatru, tu trebuie să ştii cel mai bine cât de terapeutică este această formă a expresiei de sine.

De la ultima scrisoare pe care ţi-am adresat-o, se pare că noi fire s-au adăugat în ţesătura vieţii mele.

Pe data de 22 februarie, m-am dus la o conferinţă a doamnei doctor Elizabeth Kubler-Ross. Inutil să-ţi mai spun, a fost o experienţă cu totul deosebită pentru mine. Este greu să participi la o astfel de conferinţă şi să nu fii foarte emoţionat. Doamna Kubler-Ross a atins câteva butoane dureroase ale fiinţei mele, aşa că mi-a fost foarte dificil să suport anumite fragmente ale învăţăturii sale. Una peste alta, cuvintele, filozofia şi activitatea ei mi-au lăsat o impresie foarte profundă. Am ajuns astfel la concluzia că lucrurile de care se ocupă ea (la fel ca şi tine) sunt singurele care contează cu adevărat în viaţă.

Pentru a continua cu evenimentele cronologice care s-au petrecut în viaţa mea, iată ce s-a întâmplat a doua zi. În acea zi am fost la muncă. Într-o pauză, m-am dus la un magazin pe care îl frecventez adeseori. De îndată ce am intrat, am remarcat o librărie care până atunci nu funcţionase în incinta magazinului. Nu am putut să mă întreb de unde s-a materializat ea peste noapte. Am simţit instantaneu nevoia să intru în ea. Am întrebat o vânzătoare de cât timp funcţiona librăria. Aceasta mi-a răspuns că funcţionează de o lună. Am privit în jur şi am văzut câteva cărţi care nu fuseseră aranjate încă pe rafturi. De una dintre ele auzisem şi îmi propusesem să o citesc cândva. De aceea, m-am decis să o cumpăr. Este vorba de cartea lui Ruth Montgomery, Lumea de dincolo. Nu pot să-ţi descriu cât de tare m-a captivat această carte. Este vorba de o poveste în sine.

Cert este că am început să îmi privesc viaţa cu alţi ochi, întrebându-mă oare unde o să mă conducă toate aceste lucruri. Aşa cum mi-ai spus şi tu, mi-am dat însă seama că dacă o întrebare dă naştere unui conflict interior, ea nu are cum să mă ajute. De aceea, am renunţat să mai îmi pun astfel de întrebări. Am recitit în schimb scrisoarea primită de la tine şi am reflectat asupra acelui rând în care îmi spuneai că cea mai bună modalitate de a trece peste doliul meu este să găsesc pe cineva pe care să-l ajut. Nu a trebuit să caut deloc. Am ştiut de la bun început pe cine trebuie să ajut.

Îţi voi relata pe scurt întreaga poveste.

Acum un an, fiica mea Tina a dat primele semne de boală. În acelaşi timp, o altă tânără, o fată în vârstă de numai 20 de ani, care locuia la numai două case de noi şi pe care o cunoşteam de 15 ani, s-a îmbolnăvit la rândul ei de o boală nediagnosticată. Am discutat cu mama fetei despre grijile pe care ni le făceam şi despre temerile noastre legate de starea de sănătate a fetelor. Ceva mai târziu, când boala Tinei a fost diagnosticată, mama fetei de care ţi-am povestit nu a avut curajul să vină şi să discute cu mine. Practic, nu mi-a adresat nici un cuvânt în întreaga perioadă cât Tina a fost bolnavă. Când Tina a murit, ea a venit la înmormântare, dar a continuat să nu îmi adreseze nici un cuvânt. Am făcut doar un schimb de priviri, în tăcere. În timpul înmormântării, a fost una dintre vecinele amabile care au adus de mâncare, dar fără să-mi spună ceva. Îmi dădeam seama că pentru ea, eu simbolizam „scenariul cel mai rău” care i se putea întâmpla fiicei sale. De aceea, am preferat să mă feresc la rândul meu de ea, ca să nu-i mai aduc aminte de propria ei dramă. În schimb, i-am întrebat pe ceilalţi vecini cum se descurcă, aşa că am fost tot timpul informată, chiar dacă îmi obţineam informaţiile din surse secundare. Mi-am amintit apoi de tine şi de cuvintele tale, aşa că m-am gândit: „De ce nu?” La urma urmelor, îmi păsa cu adevărat de ea şi de problema ei! De aceea, i-am făcut o vizită. De îndată ce m-a văzut, a venit imediat la mine şi m-a îmbrăţişat. Mi s-a părut un gest extrem de natural! În fond, ştiam amândouă prin ce trecea cealaltă. A fost cu adevărat un moment sublim! Când am plecat de la ea, mă simţeam infinit mai bine. Fără să vreau, mi-am pus întrebarea de ce mi-a luat atât de mult timp ca să fac cei câţiva paşi care ne despărţeau. Probabil că nu eram pregătită.

Îţi repet: deşi locuieşti la mare distanţă de mine din punct de vedere geografic, din punct de vedere spiritual îmi eşti cât se poate de apropiat. De acum înainte nu voi mai pune sub semnul întrebării nimic din ceea ce mi se va întâmpla, ci voi accepta totul şi voi vedea unde mă va conduce.

Îţi doresc numai bine, Jerry, acum şi de-a pururi,

Cu sinceritate,
Rita

Exemplul B

Acum câţiva ani am avut norocul să stau o vreme la Los Angeles alături de Maica Tereza, cunoscută îndeosebi pentru activitatea ei alături de sărmanii şi de muribunzii din Calcutta, India, dar şi din alte părţi ale lumii. Îmi doream foarte tare să o cunosc deoarece ştiam că ea reprezintă cel mai bun exemplu al unei vieţi trăite în starea de pace interioară şi doream să învăţ de la ea cum se poate trăi astfel.

Am discutat împreună despre activitatea noastră alături de oameni care se confruntau cu situaţii de viaţă şi de moarte. În toată perioada cât m-am aflat alături de ea, am simţit în permanenţă o stare de linişte interioară. Mi-ar fi greu să descriu puterea Iubirii, blândeţea şi pacea care emanau din fiinţa ei. Îmi doream să experimentez şi eu aceste virtuţi.

Pe data de 4 iulie am aflat că Maica Tereza se pregătea să zboare în Mexico City chiar în acea după-amiază. Am întrebat-o dacă o puteam însoţi, întrucât doream să mă bucur în continuare de prezenţa ei.

Mi-a zâmbit cu amabilitate şi mi-a răspuns: „Dr. Jampolsky, nu am nici o obiecţie să mă însoţeşti în călătoria mea în Mexic, dar parcă spuneai că doreşti să înveţi despre pacea interioară. După părerea mea, ai putea învăţa mult mai multe lucruri despre această stare dacă ai afla cât costă un zbor cu avionul până la Mexico City şi dacă ai dărui aceşti bani la săraci”.

M-am interesat într-adevăr cât costă un zbor dus-întors până la Mexico City şi înapoi, şi am donat aceşti bani organizaţiei Brothers of Mercy (n.n. Fraţii Compasiunii) din Los Angeles.

Lecţia fantastică pe care mi-a oferit-o atunci Maica Tereza a fost că nu trebuie să caut în afara mea pentru a afla ce trebuie să fac. Am aflat cu această ocazie că momentul cel mai potrivit pentru a dărui este întotdeauna acum, nu mai târziu, şi că dăruind fără nici o aşteptare, te poţi bucura instantaneu de pacea interioară.

În acea clipă, am înţeles că tot ceea ce dăruiesc, eu îmi dăruiesc de fapt mie însumi.
Astăzi le voi dărui celor din jur numai darurile pe care doresc să mi le ofer mie însumi.

Gerald Jampolsky

Va recomand cu caldura citirea integrala a acestei carti ce poate fi comandata AICI

0


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente.
Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa.
De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Add a Comment