Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Tipologiile afective de care ar fi mai bine să nu ne îndrăgostim

Tipologiile afective de care ar fi mai bine să nu ne îndrăgostim


O relatie de iubire poate sa atinga fie normalitatea, fie patologia. Pana a atinge normalitatea, relatia de iubire trebuie sa treaca prin aceeasi stadialitate prin care trece orice persoana care se dezvolta – relatia este un proces, iar stadiile dezvoltarii sale pot fi comparate cu stadiile dezvoltarii unui bebelus, care creste si evolueaza in timp. Experientele personale ale partenerilor, tiparele de gandire si de comportament cu care vin in relatie, pot duce fie la asumare sanatoasa a relatiei, fie la pozitionari gresite in relatia de cuplu.

Nu este usor sa ne dam seama de la inceput in ce directie vor merge lucrurile intr-un cuplu, insa semnale exista intodeauna. Trebuie doar sa stii ce sa observi, sa stii ce vrei intr-o relatie, sa stii ce nu vrei, sa stii care iti sunt limitele si sa stii daca te poti acorda diferentelor pe care de la inceput le observi. De cele mai multe ori, ceea ce nu iti va placea la o persoana inca de la inceput, acel lucru nu se va schimba (aproape) niciodata – si ma refer la obiceiuri – de la a minti pana la a-ti vorbi urat sau a te jigni. Sunt, din pacate, lucruri pe care la inceputul relatiei, esti dispus sa le treci cu vederea si sa nu le acorzi atentia cuvenita, sa le lasi sa treaca de la sine, sa nu le discuti. Insa ele exista, nu le poti schimba si, cu foarte rare exceptii, nu merita sa iti canalizezi prea mult energia in directia schimbarilor pe care tu le crezi necesare la partenerul pe care l-ai ales.

A merge alaturi de un partener de relatie ”pana in panzele albe”, cum spun multe dintre pacientele care se prezinta la consultatii, este insa un risc ce ar trebui asumat. Asumat in functie de posibilele consecinte, la care este greu sa te gandesti de la inceput.  Primele semnale ale unei relatii care se indreapta spre anormalitate constau in afectarea vietii emotionale a partenerului dispus sa ”mearga pana in panzele albe” – si, evident, la baza acestei intentii care tine de sfera anormalitatii, stau tot felul de mecanisme: nevoia de control (cu iluzia aferenta), nevoi financiare, nevoia de protectie (aparenta), nevoia de statut social. Cand intr-o relatie lupti cu toate armele ca sa iti pui partenerul ”pe drumul cel bun” (de ca si cand acesta nu stie ca greseste fata de tine), ajungi sa te lupti, sa iti consumi energia si sa ii tot faci aluzii de schimbare partenerului tau, este foarte clar ca nu ai ce cauta acolo si ca trebuie sa te pregatesti sa inchei o astfel de etapa.

Te invit sa citesti un material despre tipologiile afective de care ar fi mai bine sa nu ne indragostim – cum sa le recunoastem si sa le infruntam. ”Iubiri toxice” este cartea scrisa de psihologul Walter Riso si care a aparut la Editura All.

Tipologiile afective disfunctionale prezentate in aceasta carte au la baza cele mai recente descoperiri ale psihologiei clinice cognitive, dar si cazuri concrete ale pacientilor autorului.

O carte in care poate fi vorba si despre tine, nu doar despre partenerul tau de viata. Lectura cu folos iti doresc!

Tipologiile afective de care ar fi mai bine să nu ne îndrăgostim: cum să le recunoaştem  şi cum să le înfruntăm

De ce eșuăm atât de mult în dragoste? De ce atâţia oameni aleg persoana greșită sau se implică în relaţii pe cât de  periculoase, pe atât de iraţionale ? De ce ne complacem în relaţii dureroase? Credem că iubirea este de neînvins și uităm  un lucru esenţial pentru supravieţuirea amoroasă : acela că  nu toate legăturile sentimentale sunt benefice pentru bunăstarea noastră. Fie că ne place sau nu, unele moduri de a iubi sunt pur și simplu insuportabile și obositoare, chiar și dacă avem instincte masochiste și o atitudine supusă.

Nu spun că astfel de persoane nu ar merita să fie iubite;  ceea ce afirm este că orice legătură afectivă, în care valorile  noastre esenţiale sunt ameninţate, nu este recomandată pentru propria fericire, indiferent de câtă iubire s-ar afla la mijloc.

Sunt de acord cu faptul că viaţa de cuplu nu este ușoară și că toţi trebuie să „sacrificăm“ anumite lucruri (firește, într-un mod constructiv) pentru ca relaţia să prospere ; cu toate acestea, modurile de a iubi pe care le voi descrie aici sunt foarte dificil de abordat și tolerat, chiar și pentru acei „îndrăgostiţi de dragoste“, care suportă cu tărie orice. Aceste tipologii  afective disfuncţionale îl consumă pe celălalt și îl storc de energie, îl mistuie încet sau îl tulbură într-atât de tare încât  ajunge să se simtă în mod inexplicabil vinovat sau să creadă că suferinţa din dragoste este normală și comună (de parcă a iubi și a fi victima ar fi unul și același lucru).

Este drept că  nimeni nu-i perfect și că toţi avem micile noastre „nebunii“,  însă tipurile de relaţii pe care le voi menţiona depășesc cu  mult stadiul unei mărunte și inofensive preferinţe și nu ţin  de un simplu capriciu : sunt atitudini extrem de toxice pentru cei care se decid să intre în asemenea jocuri emoţionale.

Putând să le identificăm, vom fi în stare de acum înainte să  luăm decizii mai sănătoase și mai bine gândite cu privire la  viitorul nostru emoţional, fie să le evităm, dacă încă nu am fost afectaţi, fie să le confruntăm, dacă suntem deja implicaţi sentimental.

Prevenire și confruntare, iată două strategii de  supravieţuire ghidate de raţiune.

Ne-a fost întipărită în minte ideea că trebuie să acceptăm  partenerul așa cum e, și că este greșit să îi cerem să facă lucruri care nu îi stau în fire sau pe care nu vrea să le facă ; altfel  spus, că există pentru fiecare un fel de a fi cu care trebuie să ne conformăm, din respect pentru acesta.

Sunt de acord, însă cu câteva precizări. Eu aș spune că trebuie să acceptăm felul de a fi al partenerului, însă numai dacă asta nu presupune  un sacrificiu psihologic din partea noastră. Te accept așa cum  ești, atâta vreme cât nu va trebui să mă autodistrug pentru a te face fericit, pentru că, dacă fericirea ta este invers proporţională cu a mea, înseamnă că între noi ceva nu funcţionează  așa cum ar trebui.

În faţa unei incompatibilităţi majore, voinţa și bunele intenţii tind să nu fie suficiente pentru a rezolva  problema.

Cum întreţii o relaţie potrivită și liniștită cu cineva care se crede unic și special și care nu se poate iubi decât pe sine? Cum poţi reuși să ai o relaţie cel puţin decentă cu un  om care te consideră de neglijat sau cu cineva ale cărui sentimente faţă de tine oscilează constant între iubire și ură? Cum să îi supravieţuiești unei iubiri insistente, care nu-ţi lasă loc  să respiri, sau unei iubiri năucitoare și ambivalente în care celălalt nu poate trăi „nici cu tine, nici fără tine“?

Cum menţii o relaţie reciprocă și tandră atunci când partenerul te împiedică să îţi exprimi afecţiunea? Cum îţi trăiești iubirea în  liniște cu cineva care te domină pentru că are impresia că ești o fiinţă incapabilă și inutilă ? Te-ai dărui trup și suflet  cuiva care te consideră un potenţial inamic și care, în fiecare zi regretă că te iubește? Ai continua relaţia cu o persoană  infidelă care nu este capabilă să își părăsească amantul? Sunt atâţia martiri și sunt atât de veneraţi în cultura aceasta a iubirii necondiţionate !

Nu se poate pune la îndoială faptul că nu avem cu toţii  aceeași părere despre ce înseamnă o relaţie bună de cuplu.

Există persoane care consideră că o legătură bazată pe iubire  trebuie să dureze toată viaţa și, deci, toleranţa nu are limite.

Mai sunt și cei care cred că nu trebuie neapărat să mergi până în pânzele albe și că iubirea nu are nimic de-a face cu faptul de a îndura absurdităţile și stările patologice ale celuilalt.

Fiecare hotărăște pentru sine ce are de făcut și până unde trebuie să meargă, în funcţie de convingerile sale și de viziunea asupra lumii. Cu toate acestea, ne putem pune de acord asupra unui lucru esenţial : o relaţie reușită este aceea în care ambii parteneri sunt mulţumiţi, își pot realiza planurile de viitor și niciunul nu-și vede drepturile încălcate. Insist, însă : ambii parteneri.

La ce tipologii afective mă refer ? La un grup select, și nu tocmai faimos, întrucât majoritatea operează în spatele cortinei. Se poate să fi avut contact cu unele dintre ele (fie pentru că am fost victime directe ale acestor moduri de a iubi, fie pentru că am cunoscut pe cineva împotmolit într-o relaţie traumatizantă din care nu este capabil să iasă), așa cum se poate să ne fie și total necunoscute, permiţându-le astfel să dea ocol vieţii noastre și să ne pândească din umbră.

Mă voi referi concret la opt tipologii afective, cele care sunt considerate extrem de vătămătoare și primejdioase pentru bunăstarea emoţională a cuiva :

  1. tipul histrionic-teatral (iubire hărţuitoare),
  2. tipul paranoid-vigilent (iubire suspicioasă),
  3. tipul pasiv-agresiv (iubire subversivă),
  4. tipul narcisist-egocentric (iubire egoistă),
  5. tipul obsesiv-compulsiv (iubire perfecţionistă),
  6. tipul antisocial-arţăgos (iubire violentă),
  7. tipul schizoid-sihastru (iubire distantă sau indiferentă) și
  8. tipul limitrof instabil (iubire haotică).

Fiecare dintre acestea poartă în sine una sau mai multe antivalori care se opun unei iubiri împlinite și sănătoase.

Cei care dispun de aceste feluri de iubire pot ajunge să activeze cu succes în anumite domenii specifice, și de aceea societatea îi acceptă sau chiar îi consideră drept modele de urmat. Însă, influenţa lor cea mai puternică, cea cu adevărat problematică, se arată în relaţiile interpersonale intime, mai exact în mediul familial și de cuplu.

Exact ca în proverbul popular : „Afară-i vopsit gardul și-năuntru-i leopardul.“ În spatele ușilor închise, în lumea privată a iubirii, măștile cad și se arată adevărata faţă. De pildă, indivizii narcisiști tind să ocupe poziţii importante în firme sau în politică, graţie neînfrânatei lor competitivităţi și setei de putere, însă își rănesc foarte mult partenerii din cauza egoismului și egocentrismului cronic care îi caracterizează.

Subiecţii obsesiv-compulsivi ar ajunge la o performaţă excelentă în acele sarcini în care controlul și perfecţionismul sunt o cerinţă importantă ; cu toate acestea, atunci când aduc același model de exigenţă în căminul familial, ajung să pună o presiune foarte mare asupra partenerului și să creeze o atmosferă extrem de stresantă.

Persoanele histrionice au abilităţi extraordinare care le permit să se angajeze cu succes în activităţi care ţin de teatru, film, televiziune sau orice alt mediu în care ar putea fi în centrul atenţiei și „conectaţi“ la public, însă în viaţa amoroasă întâmpină dificultăţi majore în a întreţine o relaţie liniștită și a respecta limitele partenerului.

Un individ paranoid se va impune în domenii care au ca cerinţe fundamentale vigilenţa și prudenţa, însă convieţuirea cu el se poate transforma într-o experienţă terorizantă și sufocantă.

Ar fi greșit să credeţi că mă refer la cazuri izolate sau ieșite din comun. Studiile relevă că suma tuturor acestor tipuri, în manifestările lor extreme (tulburări de personalitate), ajunge undeva între 20% și 30% din totalul populaţiei. Și, dacă luăm în considerare și cazurile moderate, numărul crește simţitor.

Partenerii/victimele indivizilor care posedă aceste  tipuri de personalitate încearcă uneori să echilibreze situaţia,  apelând la tactica lui „da, dar…“, o strategie compensatorie foarte apreciată de cultura peţitoare, care susţine rezistenţa cu orice preţ : „Este egoist,dar nu din cale afară“, „Îi place să flirteze, dar nu e atât de grav“, „E destul de geloasă, dar mă pot descurca cu asta“, „Nu prea își exprimă sentimentele, dar trebuie să înţeleg că așa e felul lui de a fi“, „Este agresiv, dar se va mai tempera“, „E destul de instabilă, dar eu încerc să mă  adaptez și să am răbdare.“ Majoritatea acestor dar-uri nu sunt nimic altceva decât false forme de autoiluzionare și justificare în faţa fricii sau a imposibilităţii de a rezolva decalajul emoţional. Sau ar trebui oare să ţinem iubirea la terapie intensivă pentru tot restul vieţii? Nu spun că trebuie să aruncăm prosopul în faţa primei neînţelegeri cu celălalt; nu apăr relaţiile dispensabile, ceea ce sugerez este folosirea unui oarecare realism emoţional, care să ne permită să stabilim până când suntem dispuși să așteptăm transformarea persoanei iubite.

Cei care decid să pună capăt unei astfel de iubiri nu o fac de azi pe mâine. Dimpotrivă, cei mai mulţi dintre ei luptă, cer ajutorul unui profesionist și își depășesc necontenit limitele, încercând  să dea și o a doua, a treia, a patra și a cincea șansă, chiar și  atunci când se află în joc integritatea lor fizică și psihică.

Însă nu trebuie să exagerăm; uneori trebuie să depunem armele și să înţelegem că anumite bătălii nu sunt ale noastre, nu ne privesc sau pur și simplu nu ne avantajează.

Persoanele care au avut șansa de a intra deja în contact cu  această temă și de a o aplica în viaţa lor de fiecare zi se simt  mai sigure pe sine atunci când trebuie să-și rezolve problemele de cuplu și au învăţat să ia decizii bazate pe dovezi concrete.

Totuși, există patru întrebări referitoare la tipologiile  afective, care se repetă cu regularitate și pe care cred că este  important să le clarific :

• Este posibil să manifești simultan caracteristici ale mai multor  tipologii ?

Da, este posibil. Unele profiluri se pot suprapune  în anumite aspecte ; de exemplu, indiferenţa este comună  atât tipului antisocial, cât și celui narcisist și celui schizoid, însă numai în ultimul dintre acestea își atinge punctul maxim. În orice caz, chiar dacă ai putea deţine anumite trăsături aparţinând mai multor stiluri, întotdeauna vor fi unele care vor ieși mai mult în evidenţă. Ceea ce definește fiecare mod de a iubi este o „esenţă psihologică“ specifică. Cel mai indicat ar fi să luăm tipologiile afective ca pe un ghid care să ne ajute să reflectăm și să fim mai chibzuiţi în dragoste.

• Nu credeţi că trăsăturile fiecărui tip sunt puţin rigide ?

Tipurile  pe care le prezint nu corespund unei clasificări categorice  și definitive (listă de simptome), ci mai degrabă reprezintă  dinamica internă a felului în care anumite persoane trăiesc  și simt dragostea, un anumit modus operandi care le aparţine, motivaţiile și structura lor cognitivă/afectivă.

• Tipologiile afective disfuncţionale sunt mai frecvente la bărbaţi sau la femei ?

Studiile recente ne arată următoarea variaţie :

a) iubirile haotice și subversive sunt mai frecvente la femei  (mai mult primele decât ultimele) ;

b) în tipul histrionic-teatral ambele sexe își dispută primul loc (după cum vomvedea, „isteria“ a devenit deja unisex) și

c) celelalte tipologii afective sunt mai comune la bărbaţi (încă o dată, sexul masculin are întâietate în chestiuni de insalubritate).

• Ce este așadar o tipologie afectivă ?

Este un mod de a procesa informaţia emoţională : de a o simţi, de a o evalua și de a o încorpora în viaţa de cuplu. Dacă acest mod de procesare a respectivei informaţii este distorsionat și ghidat de scheme negative cu privire la sine însuși, viitor și lumea înconjurătoare, respectiva tipologie va sfârși prin a fi dăunătoare atât pentru propria sănătate mintală și emoţională, cât și pentru cea a partenerului.

Fiecare dintre cele opt profiluri psihologice propuse ocupă câte un capitol din carte. În fiecare dintre acestea se prezintă, într-un limbaj accesibil pentru publicul larg :

a) trăsăturile principale ale fiecărei tipologii afective și implicaţiile lor asupra vieţii de cuplu ;

b) vulnerabilităţile personale care explică de ce anumiţi oameni se împotmolesc în aceste tipuri de relaţie ;

c) până unde este posibil a se păstra o relaţie sănătoasă cu fiecare tip studiat și ce riscuri implică aceasta ;

d) cum să recunoști aceste moduri de a iubi înainte să te îndrăgostești și

e) în fine, ce s-ar întâmpla dacă cititorul ar descoperi că posedă unele dintre trăsăturile caracteristice menţionate.

Tipul limitrof-instabil, dată fiind structura sa haotică și dezorganizată, este singurul care, în anumite puncte, nu va urma cu exactitate schema aplicată celorlalte, deși am menţinut titlurile generale pentru a nu vă perturba lectura.

Acest text se adresează oricărei persoane care dorește să își revizuiască viaţa amoroasă și să transforme iubirea într-o experienţă satisfăcătoare. Nu este o carte optimistă ori pesimistă, ci este una realistă. Nu vei găsi aici cele mai bune reguli pentru convieţuirea cu unul sau cu altul dintre aceste tipuri disfuncţionale și pentru a închide ochii în faţa evidentului, ci, mai degrabă, vei reuși să stabilești anumite spaţii de reflecţie pentru a putea înţelege mai bine relaţia cu partenerul tău și a clarifica până unde se merită să lupţi pentru ea.

Vei putea chiar să descoperi că problema te privește pe tine, și nu pe cel pe care îl iubești.

Cele trei întrebări care ghidează acest traseu sunt simple și în același timp profunde :

  1. „Care este modul de a iubi al partenerului meu ?“,
  2. „Care este modul meu de a iubi ?“,
  3. „Până când putem fi împreună fără să ne facem rău ?“

Dacă reușim să vedem lucrurile așa cum sunt, fără trucuri sau speranţe naive, vom putea lua decizii corecte, care să ne ajute să ne îmbunătăţim calitatea vieţii, chiar dacă uneori drumul de urmat va fi anevoios sau dureros.

Pornesc de la simpla premisă că a iubi nu înseamnă a suferi, și că avem dreptul să fim fericiţi. Acesta este binele suprem, pe care nu ni-l poate lua nimeni, nici măcar în numele iubirii.

Walter Riso, psiholog – Iubiri toxice, Editura All

SURSA: AICI

 

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu