Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Sunt tot eu: Parinte, Adult, Copil! – partea a doua

Sunt tot eu: Parinte, Adult, Copil! – partea a doua

In partea a doua a articolului, va invit sa faceti cunostinta cu aspectele starilor de Copil si de Adult ale Eului si, in acelasi timp, cu laturile lor pozitive si negative:

STAREA DE COPIL A EULUI se refera la modul in care se manifesta trebuintele, impulsurile, sentimentele si emotiile.

Copil adaptat (partea stanga): supus, sta deoparte, se devalorizeaza, dar poate sustine in mod sistematic contrariul (rebel).
Copil liber (partea dreapta): isi exprima spontan trebuintele, sentimentele, emotiile, este intuitiv, spontan, creativ.

Starea de Copil a Eului apare prima in viata persoanei, si impreuna cu Starea de Parinte, sunt cele mai vechi parti ale Eului nostru.

Exemple de comportament ale Copilui adaptat:

· respecta normele de protectie
· se opreste la culoarea rosie a semaforului
· respecta regulile de politete
· poate fi supraadaptat
· se indoieste de el
· utilizeaza forma impersonala ’’se spune’’
 

Exemple de comportament ale Copilui Rebel:

· spune ‘’nu ai dreptul’’
· spune in mod sistematic ‘’nu’’
· incalca regulamentele
· indeamna la revolta, la violenta
 

Exemple de comportament ale Copilului Liber:

 
· spune “imi place mult … ciocolata, inghetata, sa merg la film, sa fiu mangaiat “ etc.
· spune “nu-mi place … ciocolata… etc.”
· se exprima prin gesturi, strigate, semne de bucurie, de satisfactie – sau opusul acestora
· rade in hohote, din tot sufletul sau plange cu lacrimi amare
· isi spune temerile, angoasele
· isi exprima mania – sub forma de emotie sanatoasa, nu amenintatoare, informandu-i pe cei din jur de sentimentele pe care le are si e normal sa si le exprime cu o anumita intensitate
· este impulsiv – isi exprima impulsurile fara sa se cenzureze
· este senzual si curios
 

Aspectul pozitiv al Starii de Copil: aceasta stare este “inima” omului, centrul a ceea ce este “trait”, este exprimarea spontana a sentimentelor si permite evitarea neintelegerilor.
Un aspect negativ al starii de copil: cu o persoana care se manifesta intotdeauna cu Starea de Copil “va fi greu de trait” si va fi repede respinsa.

STAREA DE ADULT A EULUI compara, evalueaza, analizeaza, gandeste, inregistreaza, comunica informatii, cere, face deductii, asculta informatii.


Aspecte pozitive: permite culegerea de informatii din toate aspectele vietii, luarea de decizii gandite, rezolvarea problemelor, negocierea, etc.; integreaza armonios dorintele (Copil) si valorile (Parinte), punand persoana in acord cu sine insusi.

Aspect negativ: utilizata in exces, aceasta stare poate determina comportamente tip “robot”.

Exemple de comportament ale Starii de Adult:


· pune intrebari pertinente
· discuta cu altii, ii informeaza si se informeaza
· consulta opiniile altora
· isi asculta Parintele si Copilul, dar ia decizii impreuna cu Adultul
 

Tinand cont de aceste Stari ale Eului, sunt analizate “tranzactiile” la nivel de relatii interumane, tranzactia reprezentand unitatea de interactiune intre un nivel al unei persoane si un nivel al alteia; persoana devine constienta de inadaptarea la realitatea prezenta a scenariilor personale fixate din copilarie.

Aceste Stari ale Eului sunt prezente in orice persoana, iar influenta lor variaza si este vizibila pe parcursul intregii zile, al unei perioade de viata si de-a lungul intregii vieti. Conform lui Eric Berne, “nici o stare a Eului nu este mai buna decat alta – toate trei sunt importante (inclusiv subdiviziunile lor)”.

Sper ca informatiile prezentate despre conceptul de Stari ale Eului sa va fie utile in cunoasterea si dezvoltarea personala si in cunoasterea celor cu care interactionati si, de asemenea, sa va determine sa aprofundati si celelalte concepte ale AT-ului, pe care Eric Berne ni le propune si care sunt continuu perfectionate de catre formatorii si terapeutii AT.

Mai multe informatii despre analiza tranzactionala in Romania pot fi obtinute de pe site-ul www.arat.ro .

Mona Georgescu

 

0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Add a Comment