Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Suferinţa

Suferinţa



Multe traditii spirituale vorbesc de trei credinte de baza care ne tin legati de roata suferintelor: tendinta de a respinge ce e dificil sau dureros; tendinta de a ne crampona de ceva solid pentru confort si siguranta si tendinta de a ne desensibiliza, ca sa nu fim nevoiti sa traim placerea si durerea, pierderea si castigul.”

– John Welwood –

Pe cînd durerea pare inevitabilă, suferinţa e opţională

Viaţa este mişcare. Mişcarea înseamnă căutare. Prin tot ceea ce fac, toate vietăţile caută ceva.

Dintre toate formele de viaţă, doar omului îi este dat să-şi poată înţelege scopul acestei permanente căutări. Orice fiinţă înzestrată cu viaţă caută în mod instinctiv fericirea şi se fereşte pe cît îi stă în puteri de suferinţă.

Plantele răsar la lumină şi se ofilesc în întuneric.

Animalele caută căldură cînd le e frig şi răcoarea cînd le e cald.

Toate fiinţele umane, indiferent dacă conştientizează ori nu acest lucru, caută cît mai multă fericire şi fac totul pentru a evita suferinţa. Majoritatea oamenilor cred că fericirea poate fi găsită în afară, depinzînd de factori exteriori.

Numeroase obiecte sau fiinţe acţionează într-adevăr ca nişte condiţii producătoare de fericire sau suferinţă. Dar principala cauză a fericirii sau suferinţei se găseşte în noi.

Cînd manifestăm egoism, zgîrcenie, ură, mînie, orgoliu, gelozie, nu mai facem loc nici unui strop de fericire. Atunci, toate condiţiile exterioare, chiar şi cele mai favorabile în aparenţă, ne devin ostile. Dar atunci cînd sîntem bine dispuşi şi manifestăm satisfacţie, mulţumire, generozitate, răbdare, compasiune, înţelepciune, chiar şi factorii care ni se împotrivesc se transformă în agenţi favorabili şi devin surse de bucurii pentru noi şi pentru cei din jurul nostru.

Pentru aceasta, este necesar să declanşăm în noi un proces de transformare pozitivă observînd cele mai profunde cauze ale fericirii şi suferinţei.

Toate imperfecţiunile nu fac parte integrantă din noi, aşa că este posibil să le eliminăm în întregime, dezvoltînd în acelaşi timp şi calităţi dătătoare de bucurii nelimitate prin utilizarea unor metode potrivite. Dar pentru aceasta este important să înţelegem cauzele arhetipale ale suferinţei.

Suferinţa poate fi clasificată în trei nivele distincte.

Primul nivel este cel obişnuit, durerea fizică ori morală pe care o resimte oricine în mod direct.

Cîteodată această suferinţă pare să se uşureze sau să dispară, ca de exemplu însănătoşirea după un tratament medical. Totuşi medicamentele au efecte secundare şi pot genera alte şi alte tulburări generatoare de alte boli. Nu putem scăpa în totalitate de acest tip de afecţiuni în acest mod, folosind remedii exterioare.

Permanent sîntem atacaţi de aceste suferinţe, iar răgazurile sînt cel mult provizorii. Mai mult, chiar dacă trupul este liniştit şi nu ne face probleme, mintea este într-o continuă agitaţie şi ceea ce o torturează este de mii de ori mai greu de suportat decît metehnele corpului fizic.

Putem suferi de foame ori de sete. Dacă avem ce mînca, putem suferi că nu ne plac alimentele, că nu avem bani să ne cumpărăm o prăjitură, sau icre negre. Sătui fiind, putem suferi că nu avem o maşină şi trebuie să mergem pe jos la servici. Acolo putem suferi că nu sîntem apreciaţi la adevărata noastră valoare.

Tînjim după un salar mai mare, după un trai din ce în ce mai decent. Putem avea de toate, şi casă, şi maşină, dar putem suferi că sîntem singuri. Putem suferi că o anumită fiinţă nu ne iubeşte.

Găsim cu mult prea multă uşurinţă numeroase motive pentru a suferi, de parcă le-am căuta cu lumînarea. Şi din păcate chiar le căutăm, fără să ştim.

Un alt registru de cauze al suferinţelor provin din dispariţia motivelor care au dus la fericire. Am cîştigat la Loto o sumă importantă, ne-am bucurat, dar un hoţ ne-a furat întreaga avere. Am găsit o slujbă bună, care ne convenea, dar firma respectivă a dat faliment. Ne-am căsătorit cu o fiinţă superbă, dar ea s-a îndrăgostit de altcineva şi ne-a părăsit.

Al doilea nivel al suferinţei provine din schimbare.

Nu tot ce este agreabil constituie o fericire durabilă, permanentă. Se apropie vacanţa şi fremătăm de bucurie că în curînd vom ajunge la mare.

Acolo, cîteva zile e minunat, dar treptat începem să observăm că nu avem destul soare ca să ne bronzăm, sau, din contră, că ne-am ars pentru că am stat prea mult la plajă.

Începem să ne deranjeze că e prea aglomerat, că e prea gălăgie şi nu ne putem odihni, Parcă era mai bine să mergem la munte. Dar şi acolo găsim rapid motive pentru a nu fi fericiţi, aşa cum credeam că vom fi.

Experienţele noastre plăcute ar fi o fericire adevărată dacă ne-am putea bucura de ele la nesfîrşit, fără ca acestea să se degradeze nici un moment.

De multe ori, fericirea degenerează în suferinţă. Dacă ar fi fost o fericire adevărată, ar fi trebuit să crească în timp, producîndu-ne satisfacţii din ce în ce mai mari. Dar se întîmplă exact invers.

Acelaşi lucru se întîmplă şi cu banii, cu poziţia socială, cu un partener atrăgător. Atîta vreme cît nu le posedăm, le considerăm adevărate fericiri. Dar abia le-am obţinut, că după primele clipe de plăcere, lucrurile nu merg chiar cum am dori, şi suferinţa reapare.

Toate eforturile noastre au avut drept scop realizarea unei împliniri care ni se pare că de fapt nu există. Ceea ce consideram ca fericire, de fapt era tot suferinţă.

Al treilea nivel de suferinţă este cel mai greu de sesizat, pînă nu înţelegem profund că însăşi personalitatea noastră, prin elementele ei constitutive, produce suferinţa.

Să presupunem că avem o rană la un braţ. Ne doare. Putem să suflăm asupra ei sau să ne ungem cu ceva, ca să ne treacă durerea.

După ce efectul anestezic trece, ne doare iar. Dacă ne lovim din greşeală, durerea reapare mai intensă. Acestea sînt cele două niveluri ale suferinţei descrise anterior.

Fără o acţiune exterioară, nici nu ne doare, nici nu ne produce plăcere, nu simţim nimic, deşi rana există.

De fapt, chiar prin căutarea fericirii în afara noastră, noi declanşăm mecanismele producerii suferinţei viitoare.

Oricare ar fi forma sau originea suferinţei, soluţia pe care o vom găsi va fi determinată de atitudinea pe care o avem faţă de ea1.

O atitudine curentă în faţa încercărilor este evitarea riscului apariţiei suferinţei prin abordarea plină de laşitate a vieţuirii călduţe dar sigure, uitînd că acela care nu riscă nimic, nu face nimic, nu are nimic, este un nimeni şi devine un nimic; poate că scapă de supărare şi suferinţă, dar nici nu poate învăţa nimic, nu simte nimic, nu se poate transforma, nu poate evolua, nu poate iubi şi nici nu trăieşte” (Leo F. Buscaglia).

Mai găsesc important şi ceea ce remarca Thomas Merton: „Adevărul pe care majoritatea oamenilor nu îl înţelege decît cînd e prea tîrziu este că, cu cît încerci să eviţi suferinţa, cu atît suferi mai tare deoarece din ce în ce mai multe lucruri mărunte te torturează proporţional cu teama de a nu fi rănit”

Oricît de greu ar părea de crezut, suferinţa are şi părţi bune. Durerea nu e rea decît dacă o lăsăm să pună stăpînire pe noi (George Eliot).

Cînd suferim, sîntem gata să facem aproape orice. Suferinţa ne împinge să căutăm o cale de ieşire. În faţa suferinţei, sîntem forţaţi să acţionăm2.

Deşi durerea nu ne poate în nici un caz bucura, suferinţa ne poate apropia de sursa vieţii3.

Înţelegerea suferinţei4 poate trezi în noi compasiunea, ne poate face mai buni sau ne poate înrăi, demarînd o avalanşă de noi suferinţe. Doar de noi depinde aceasta, de atitudinea noastră lăuntrică.

Prostul suferă şi în Rai, pe cînd înţeleptul se bucură şi în iad: „Puteţi să mă aruncaţi chiar şi în infern, dar nu veţi putea distruge Paradisul din mine”.

Haideţi să jucăm un joc. Ne alegem o zi şi ne propunem ca, orice s-ar întîmpla, să nu suferim deloc în acea zi. Să căutăm cu atenţie înlăuntrul nostru şi să eliminăm orice tendinţă către tristeţe, supărare, disconfort, îndoială, adică orice ne-ar „strica” ziua.

Să ne întrebăm în fiecare clipă dacă merită într-adevăr să ne supărăm pe cineva, dacă e într-adevăr folositor să ne enervăm, să ne lăsăm momiţi de lucrurile sau fiinţele care încearcă să ne fure fericirea, împiedicîndu-ne să ne vindecăm de suferinţă.

Iar la sfîrşitul unei astfel de zile perfecte, vom ajunge să ne întrebăm: „Oare de ce n-am făcut-o pînă acuma? Nu e uşor, dar e atît de bine!”

Cu siguranţă că veţi dori să repetaţi cît de des această experienţă miraculoasă care demonstrează că fericirea e doar în noi şi că trebuie doar să fim centraţi în Sinele nostru pentru a scăpa de orice suferinţă.

Am fost creaţi cu bucurie şi în bucurie ar trebui mereu să fim. Doar astfel ne putem îndeplini datoria pentru faptul că existăm. Aşa ne împlinim menirea de a fi. Ignorarea acestui adevăr este singura cauză a suferinţei.

***

Note

  1. Cînd eşti afectat de ceva exterior, durerea nu se datorează acelui lucru, ci modului în care îl percepi, iar acesta e ceva ce poţi controla – Marc Aureliu
  2. Nu se poate bate palma cu pumnul strîns. (Golda Meir)
  3. Durerea este spargerea învelişului care întunecă înţelegerea – Kahlil Gibran
  4. Înţelepciunea nu e altceva decît durere vindecată – Robert Gary Lee

Ghiocel Balan

sursa: aici

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. stareadetine  May 28, 2011

    Multi au scris si multi inca vor mai scrie de suferinta , de fericire, de dorinta si implinire. Ceva mai putini vor scrie despre modalitatile in care putem controla aceste stari, despre modalitatile in care putem corija trairile. Pentru ca e dimineata, pentru ca imi beau cafeaua si soarele apare dintre nori, pentru ca ne pregatim sa iesim la iarba verde cu piticutza noastra si cu bunicii si pentru ca de doua zile ma chinuie un torticolis in zona gatului, din toate aceste motive simple zambesc. Cred in continuare in principiile Zen vechi care cred ca sunt si felul de a rationa si actiona a batranilor nostri. Exista durere in orice fericire si o samanta a fericirii viitoare in orice durere oricat de cumplita ar fi aceasta. Suferinta apare atunci cand refuzam samanta de fericire, atunci cand nu mai vrem sa constientizam faptul ca norii sunt un lucru trecator si ca in spatele lor se ascunde Soarele care este acolo pentru noi. Atunci cand vom constientiza cat de mare lucru este ca nu suntem nevoiti sa ne controlam fiecare miscare de inspiratie si expiratie, ca pasii vin intr-un mod atat de normal unii dupa altii, ca reflexele cu care am fost inzestrati ar fi atat de greu sa le obtinem si controlam prin educatie si mai ales cand realizam maretia creatiei noastre, darul gandului si al controlului pe care il putem exercita asupra lui facandu-l gand pozitiv, gand creator, gand devenit vis implinit,cand vom reusi sa intelegem darul vorbei si al Puterii pe care ne-o da vorba cu Har, vorba Balsam, vorba ce mangaie si zambeste binevoitor atunci pentru un moment ni se va taia respiratia…iar apoi Zambetul va pune stapanire pe noi. Sufletul nostru va Zambi pentru ca Este, iar trupul va fi cel ce se va lasa controlat cu placere de acest Zambet. Actiunile noastre vor fi dictate de inima ce va reusi sa preia controlul si sa decida ce este bun si ce este mai putin bun, ce este iubire si ce reprezinta lipsa acesteia, si ea, inima va sti sa caute tot timpul, prin propria virbratie, independent de tot ceea ce exista, starea spre care atat de mult poate am tanjit:StareaDeTine. Iti multumesc din nou MinuneMica pentru zambetul pe care mi l-ai adus in dimineata aceasta cu torticolis. Mi-ai adus din nou aminte chiar in timp ce ma plangeam de durere cat de Minunati Suntem. Si acum zambesc din nou. Trebuie sa recunosc ca reusesc sa zambesc in felul acesta destul de des. Multi se mira cum poate unul sa zambeasca cand se impiedica, cand cade, cand pierde, sau pur si simplu…eu nu stiu sa spun acest lucru…asa ca las inima sa faca ceea ce ea doreste…si ea nu vrea decat sa Zambeasca.

    Zambiti Va Rog…pe 12…16…sau infinit de multi centimetrii…incercati sa zambiti de jur imprejur si cercul Zambetului vostru va va Inalta.

    Cu drag,
    StareaDeTine

    (reply)

Add a Comment