Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Scrieţi-vă povestea cu iubire

Scrieţi-vă povestea cu iubire


Este atât de uşor să îţi scrii povestea plin de iubire. De ce să complicăm lucrurile, când iubirea este adevărata noastră natură? Atunci când nu respectăm ceea ce suntem cu adevărat, noi opunem rezistenţă în calea iubirii. De multe ori, ne temem să iubim pentru că nu ezităm să credem în cea mai mare dintre minciuni, şi anume: „Iubirea provoacă suferinţă”.

Aşa cum am spus de atâtea ori, iubirea nu provoacă niciodată suferinţă. Ea nu poate provoca altceva decât plăcere. Din păcate, ea poate fi folosită (în mod greşit) pentru a-ţi provoca singur suferinţă. Chiar dacă altcineva te iubeşte sincer, tu nu-i apreciezi iubirea, din cauza minciunilor pe care le auzi în mintea ta. Ajungi chiar să-ţi spui: „Ce vrea această persoană de la mine? Cu siguranţă, vrea să profite de pe urma mea”. Imaginaţia povestitorului nu are limite.

Dacă nu percepeţi iubirea, dacă nu o puteţi recunoaşte, acest lucru se datorează faptului că nu ştiţi să recunoaşteţi decât otrava din interiorul vostru. Eu sunt responsabil pentru ceea ce spun, dar nu şi pentru ceea ce înţeleg cei din jur. Le pot dărui iubirea mea, dar ei o pot interpreta în fel şi chip, considerând chiar că-i judec, sau cine ştie…

Singurul care ştie ce va mai inventa în continuare este povestitorul fiecăruia. Dacă am renunţa să mai credem în aceste prostii, ar fi atât de uşor să ne înţelegem unii cu ceilalţi.

Oamenii sunt născuţi pentru a iubi. Înainte de a dobândi cunoaşterea, inima copilului este complet deschisă. El nu este atras decât de iubire şi nu simte o respingere decât pentru acele locuri în care nu există iubire. După ce apare vocea cunoaşterii, el procedează exact invers: se simte atras de locurile în care nu există iubire şi pleacă din acele locuri în care există iubire.

Avem întotdeauna de ales, iar dacă ne-am iubi cu adevărat pe noi înşine, am alege iubirea. Nu am mai accepta niciodată să fim răniţi, acceptând abuzurile şi minciunile altora. Dacă ne rănesc, cei din jur o fac pentru că acceptăm să fim răniţi, pentru că stăm şi nu plecăm. Şi totuşi, noi rămânem, pentru că suntem convinşi că merităm pedeapsa respectivă. Apoi îi învinovăţim pe ceilalţi pentru că ne-au făcut să ne simţim atât de prost, dar soluţia nu este asta. Soluţia era să plecăm şi să nu stăm acolo.

Cum poţi crede pe cineva care îţi spune: „Te iubesc”, după care te tratează cu lipsă de respect şi cu violenţă emoţională? Cum îl poţi crede, când vezi că nu doreşte decât să îţi controleze viaţa, să-ţi spună ce trebuie şi ce nu trebuie să faci, ce ai dreptul şi ce nu ai dreptul să crezi? Cum poate pretinde cineva că te iubeşte, încărcându-te apoi cu toate gunoaiele sale emoţionale, cu gelozia şi invidia sa?

Cum îi poţi spune cuiva: „Te iubesc”, făcându-l apoi să sufere în fel şi chip şi transmiţându-i părerea ta proastă despre el? „Simt nevoia să-ţi spun ce nu este în regulă cu tine tocmai pentru că te iubesc”. „Simt nevoia să te judec, să îţi demonstrez vinovăţia şi să te pedepsesc tocmai pentru că te iubesc”. „Simt nevoia să îţi spun tot timpul că greşeşti şi să te fac să te simţi mizerabil tocmai pentru că te iubesc”. Din cauza acestei „iubiri”, oamenii sunt nevoiţi să suporte toate crizele de mânie, de gelozie, şi toată prostia celor care „îi iubesc”.

Chiar credeţi că acest lucru înseamnă iubire? Nici vorbă! Este cel mai curat egoism, dar oamenii se încăpăţânează să-i spună iubire, după care trag concluzia: „Iubirea provoacă suferinţă”. În realitate, ei se rănesc singuri, prin minciunile lor. Toate certurile care afectează atâtea relaţii de cuplu au la bază numai prostii. Ele nu au nimic de-a face cu iubirea, ceea ce explică de ce sunt atât de hămesiţi după iubire oamenii.

Când eşti incapabil de iubire, este evident că nu poţi împărtăşi acest sentiment într-o relaţie de cuplu (sau de prietenie). În schimb, dacă eşti deschis faţă de iubire, o vei recepta imediat; dacă celălalt este la rândul lui incapabil de iubire, nimeni nu te obligă să rămâi alături de el. ai tot dreptul să fii deschis faţă de iubire, dar nu şi faţă de abuzurile altuia.

Nu fiţi niciodată deschişi faţă de certuri, de învinovăţiri, de otrava celor din jur. Atunci când te iubeşti şi te respecţi pe sine, nu mai poţi permite nimănui să te trateze cu lipsă de respect.

Mulţi oameni îmi spun: „Doamne, cât îmi doresc pe cineva care să mă iubească. Cât mi-aş dori să cunosc pe cineva cu care să mă potrivesc şi cu care să-mi împart viaţa”. ce înseamnă însă să te potriveşti cu altcineva? Totul pleacă de la felul în care înţelegi să te porţi cu tine însuţi? Dacă te tratezi singur cu egoism, nu vei face decât să te foloseşti de celălalt pentru a-ţi face mai departe rău.

Cum am putea aspira la o relaţie de iubire când nici măcar nouă nu ne place de noi înşine? Cum am putea pretinde că iubim pe altcineva când suntem incapabili să ne iubim pe noi înşine? Este imposibil să îţi respecţi partenerul când nu te respecţi pe tine însuţi, când te simţi nedemn şi bun de nimic. Cum ai putea să-ţi respecţi partenerul când nu poţi să te respecţi pe tine însuţi? Cum poţi dărui ceva ce nu ai?

Cea mai frumoasă poveste de iubire începe întotdeauna cu tine însuţi. Tu nu poţi fi responsabil decât pentru o jumătate a relaţiei, respectiv pentru tine însuţi. Dacă te respecţi pe tine, îţi vei respecta şi partenerul. Atunci vei putea dărui iubire, şi o vei putea primi. Dacă eşti însă plin de otravă, asta este tot ce vei putea dărui. Dacă îţi faci singur rău, vei simţi nevoia să-l răneşti şi pe el. Acest comportament este cu adevărat prostesc.

Când auzi poveştile oamenilor, inclusiv propria ta poveste, nu asculţi de fapt decât minciuni. Dincolo de aceste minciuni nu există însă decât iubire, căci întreaga natură, inclusiv oamenii, sunt una cu Dumnezeu. Orice om este divin, este perfect, este un artist. Fiecare îşi creează propria poveste, trăind apoi iluzia că ea este reală. El îşi trăieşte întreaga viaţă încercând să-şi justifice povestea. Din păcate, în acest fel nu face decât să îşi irosească inutil viaţa.

Aşa cum spuneam mai devreme, viaţa este foarte scurtă. Nu avem de unde şti dacă prietenii, copiii, partenerul nostru de viaţă vor continua să mai fie aici şi mâine. Imaginaţi-vă că vă certaţi cu copilul sau cu partenerul dumneavoastră de viaţă, căci dorinţa de a vă exprima opinia este mult prea importantă pentru dumneavoastră ca să nu-i daţi curs. Vă pierdeţi controlul, din cauza minciunilor în care credeţi, şi îl răniţi îngrozitor. A doua zi descoperiţi că a murit. Cum vă simţiţi ştiind că i-aţi spus toate acele lucruri, în care nici măcar nu credeţi cu adevărat?

Viaţa noastră este atât de scurtă încât de fiecare dată când îmi văd copiii, mă bucur cât pot de mult. Ori de câte ori am prilejul, mă bucur de soţia mea, de părinţi, de prieteni, de adepţii mei. Dar cel mai mult mă bucur de mine însumi, căci de mine nu mă despart niciodată.

De ce mi-aş risipi preţiosul timp pe care îl petrec cu mine însumi judecându-mă, respingându-mă, făcându-mă să mă simt vinovat şi ruşinat? De ce mi-aş risipi energia în stări de mânie sau gelozie, care îmi fac atâta sânge rău? Dacă am o stare de neplăcere emoţională, încerc să descopăr cauza ei, după care o rezolv. În acest fel, îmi regăsesc fericirea şi continui liniştit să îmi trăiesc povestea vieţii.

Atunci când îţi scrii povestea cu iubire, iubeşti necondiţionat eroul principal. Aceasta este mare diferenţă între vechea poveste, bazată pe minciuni, şi noua poveste, bazată pe iubire. Atunci când te iubeşti necondiţionat, explici şi justifici tot ce percepi prin ochii iubirii. Ori de câte ori noul erou principal îţi captează atenţia, aceasta devine focalizată asupra iubirii. În acest fel, este uşor să iubeşti şi celelalte personaje din poveste cu aceeaşi iubire necondiţionată, căci aceasta a devenit natura eroului principal. Aşa acţionează înţelepciunea; la urma urmei, totul ţine de un bun simţ elementar. Acesta este scopul tuturor religiilor şi tradiţiilor spirituale din întreaga lume.

Iubirea este ceva atât de simplu. Nimic nu este mai uşor şi mai minunat decât să iubeşti, dar ea trebuie să înceapă cu tine însuţi. Atunci când te iubeşti pe tine însuţi şi când îţi conştientizezi iubirea, toate celelalte relaţii se îmbunătăţesc. Puţini oameni ştiu cum să iubească în mod conştient. Cei mai mulţi dintre ei nici măcar nu-şi dau seama că ceea ce simt este iubire. Ei văd un copilaş care le zâmbeşte şi simt o senzaţie de căldură în inimă.

Aceasta este iubirea, dar vocea cunoaşterii îi împiedică să conştientizeze acest lucru: „Nu, nu este iubire”. Oamenii trăiesc atâtea clipe de iubire, dar nici măcar nu-şi dau seama de acest lucru.

Iubirea şi respectul sunt cele mai mari lecţii pe care le putem preda copiilor noştri, dar singura manieră prin care putem face acest lucru este să ne iubim şi să ne respectăm pe noi înşine. Nu există nici o altă cale de a transmite aceste sentimente.

Aşa cum spuneam mai devreme, nu putem dărui decât ceea ce avem, la fel cum nu putem comunica decât ceea ce cunoaştem. Este imposibil să vorbim despre ceva ce nu cunoaştem. Părinţii noştri ne învaţă ceea ce au învăţat la rândul lor de la părinţii lor. Cum ne-ar putea învăţa ceva diferit? De aceea, nu trebuie să ne învinovăţim părinţii pentru programul pe care ni l-au inoculat. Nu trebuie să ne învinovăţim profesorii pentru învăţăturile pe care ni le-au transmis la şcoală.  Nu cunoşteau altceva, aşa că şi-au transmis cunoaşterea mai departe, către generaţia următoare.

Singura şansă de a rupe acest lanţ al slăbiciunilor constă în schimbarea adulţilor, în transformarea noastră. Copiii noştri observă totul. Ei învaţă ce în primul rând ce văd, nu numai ce le spunem noi. De pildă, le spunem: „Să nu minţi niciodată”. Câteva clipe mai târziu, cineva bate la uşă, iar noi îi trimitem să răspundă: „Spune-i celui de la poartă că nu sunt acasă”. Copiii văd acest comportament duplicitar şi învaţă să facă la fel. Dacă părinţii lor nu sunt niciodată acasă, acest comportament li se pare normal.

Mai târziu, când cresc, se vor comporta exact la fel cu copiii lor, care vor creşte şi ei singuri. Copiii vorbesc la fel cum vorbim noi. Dacă înjurăm când suntem acasă, vor înjura şi ei. Dacă suntem violenţi cu ei, la fel vor fi şi ei. Dacă ne certăm între noi, revărsând asupra partenerului de viaţă mânia şi otrava noastră emoţională, copiilor noştri li se pare un comportament normal; mai târziu, vor face şi ei acelaşi lucru, căci aşa au început să-şi scrie prima poveste. În schimb, dacă în căminul nostru există respect şi iubire, povestea lor va fi impregnată de aceste sentimente.

Dacă ne transformăm, dacă învăţăm să ne iubim pe noi înşine, vom putea transmite apoi seminţele iubirii şi adevărului copiilor noştri. Acestea vor creşte odată cu ei şi le vor schimba viaţa. Nu este greu de imaginat în ce fel se poate schimba viaţa unui copil dacă în locul seminţelor urii, judecăţii, vinovăţiei şi ruşinii, în el cresc seminţele iubirii. Nu este greu de imaginat cum va creşte el dacă îl tratăm cu acelaşi respect cu care ne tratăm noi, adulţii, fără a încerca să le călcăm în picioare integritatea numai pentru că suntem mai mari şi mai puternici decât ei. Nu este greu de imaginat ce se poate petrece dacă îl învăţăm să aibă încredere în el însuşi şi să creadă în propria lui voce interioară, nu în tot ce i se spune din dreapta şi din stânga.

Mulţi oameni m-au întrebat de ce nu lucrez cu copii. Motivul este simplu: pentru că au deja părinţi. Orice le-aş spune eu copiilor, părinţii lor pot schimba cu o singură frază. De aceea, prefer să am de-a face cu părinţii şi cu profesorii lor, căci aceştia sunt oamenii de la care copiii învaţă cel mai mult. Viitorul rasei umane depinde de copii. Va veni o zi când aceştia ne vor lua locul, iar noi îi învăţăm să se comporte la fel ca noi. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă părinţii dumneavoastră v-ar fi spus o poveste diferită pe vremea când eraţi copil. Viaţa dumneavoastră actuală ar fi fost complet alta. Din fericire, povestea dumneavoastră mai poate fi schimbată încă, iar dacă aveţi copii, singura modalitate prin care le puteţi schimba povestea vieţii constă în a vă schimba propria poveste.

Este atât de uşor să iubeşti; practic, nu ai nimic de făcut. În schimb, sunt atât de multe lucruri de făcut pentru a ne dezvăţa de toate minciunile care ne-au otrăvit până acum viaţa. acest proces nu este deloc uşor, pentru că minciunile noastre ne dau o senzaţie de siguranţă. Suntem foarte ataşaţi de minciunile în care credem. Cu cât vom practica însă mai mult adevărul, cu atât mai uşor va deveni să ne desprindem de minciuni. Transformarea vieţii devine tot mai uşoară cu practica, iar viaţa noastră se îmbunătăţeşte treptat.

Cu cât dispunem de mai multă iubire, cu atât mai mare este iubirea pe care o putem dărui şi primi. Scopul oricărei relaţii este acela de a dărui şi de a primi unul de la celălalt. O relaţie nu are nevoie de prea multe cuvinte. Atunci când ne împărţim timpul cu altcineva, adevărata comunicare care contează este cea a sentimentelor, nu cea prin cuvinte. Dacă dorim totuşi să folosim cuvinte, nu trebuie să ne pierdem în ele. Sunt suficiente numai două: „Te iubesc”. Adevărata fericire nu este generată de iubirea pe care o simt alţii pentru tine, ci de iubirea ta pentru ei.

Atunci când experimentăm iubirea, este greu să găsim cuvintele pentru a explica ce simţim, dar este cu siguranţă cea mai sublimă experienţă pe care am putea-o trăi vreodată. A experimenta iubirea înseamnă a-l experimenta pe Dumnezeu; înseamnă a trăi raiul pe pământ.

Când vocea cunoaşterii nu ne mai captează atenţia, percepţia noastră devine mult amplificată. Începem să percepem atunci reacţiile noastre emoţionale, dar şi pe ale celor din jur. Treptat, percepţiile noastre se intensifică atât de mult încât începem să percepem inclusiv emoţiile copacilor, florilor, norilor, ale întregii naturi. Ni se pare că iubirea vine de pretutindeni, inclusiv de la oamenii pe care nu îi cunoaştem. Starea se transformă curând în extaz şi nu poate fi explicată prin cuvinte.

Ceea ce noi numim iubire este ceva atât de generic încât nu poate fi explicată raţional. Iubirea nu poate fi explicată prin cuvinte, la fel cum nu poate fi nici adevărul. Cele două stări nu pot fi decât experimentate. Singura modalitate de a cunoaşte iubirea constă în a o experimenta, în a avea curajul de a sări în marele ocean de iubire şi în a o percepe în totalitatea ei.

Aceasta este singura modalitate, dar noi suntem programaţi să ne temem atât de tare încât nu mai vedem iubirea din jurul nostru. Căutăm iubirea în alţi oameni, deşi aceştia nu sunt capabili să se iubească nici măcar pe ei înşişi. Nu este de mirare că în locul ei, nu găsim decât egoism şi dorinţa de a controla totul.

Iubirea nu trebuie căutată. Ea este chiar aici, căci Dumnezeu este pretutindeni; forţa vieţii este pretutindeni. Noi, oamenii, creăm o poveste a separării, după care începem să căutăm ceea ce credem că nu avem. Căutăm perfecţiunea, iubirea, adevărul, dreptatea, şi nu ne dăm seama că toate acestea se află deja înlăuntrul nostru. Tot ce căutăm în afară se află deja în noi. Nu trebuie decât să ne deschidem ochii spirituali pentru a găsi ceea ce căutăm.

Noi nu putem face nimic pentru a îmbunătăţi ceea ce suntem deja. Unicul lucru pe care îl mai putem face este să creăm o poveste frumoasă şi să ne bucurăm de o viaţă mai bună. Cum putem crea o poveste frumoasă? Fiind autentici. Dacă eroul principal este autentic, este uşor să-ţi scrii povestea cu iubire, cu bun simţ, cu integritate.

Viaţa este darul cel mai preţios pe care îl putem primi, iar arta de a trăi este arta supremă. Cum putem învăţa însă această artă? Simplu: maestrul se naşte prin practică. Nu este o chestiune de învăţare, ci pur şi simplu de acţiune, de practică. Practicaţi iubirea ca un artist, şi continuaţi astfel până când tot ce faceţi devine o expresie a iubirii dumneavoastră. Cum puteţi şti când aţi atins măiestria în arta iubirii? Simplu: când povestea vieţii dumneavoastră devine un love-story continuu.

Teme de reflecţie

  • Cea mai bună modalitate de a ne scrie povestea vieţii este iubirea. Aceasta se naşte întotdeauna direct din integritatea spiritului, din esenţa fiinţei noastre.

  • Dacă facem un legământ de a ne respecta pe noi înşine, foarte multe judecăţi ale vocii cunoaşterii încetează pe loc. La fel şi cea mai mare parte a respingerii de sine. Chiar dacă îi permite din nou vocii să vorbească, dialogul interior devine acum mult îmbunătăţit. Zâmbim şi ne distrăm tot timpul, chiar şi atunci când suntem singuri.

  • Atunci când te bucuri de propria prezenţă, te iubeşti nu pentru că eşti cineva anume, ci pentru că eşti aşa cum eşti. Cu cât te iubeşti mai mult, cu atât mai mult te bucuri de viaţă, inclusiv de prezenţa celor din jurul tău.

  • Orice activitate din viaţa noastră poate deveni un ritual al iubirii: mâncatul, plimbatul, vorbitul, munca, joaca. Când totul devine un ritual al iubirii, noi nu mai gândim. Tot ce facem acum este să simţim. Simplul fapt că suntem în viaţă ne face să simţim o fericire de necrezut.

  • Atunci când te iubeşti necondiţionat pe tine însuţi, explici şi justifici tot ceea ce percepi prin ochii iubirii. Atenţia ta este focalizată asupra iubirii, aşa că iubirea ta necondiţionată se transferă inclusiv asupra celor din jur (asupra eroilor secundari din povestea ta).

  • Singura modalitate prin care poţi cunoaşte iubirea constă în a o experimenta, în a avea curajul de a sări în marele ocean de iubire, percepând-o în totalitatea ei. Cel care experimentează iubirea nu o poate explica în cuvinte, dar o vede pretutindeni şi în toată lumea.

Don Miguel Ruiz & Janet Mills, Vocea Cunoasterii, Editura MIX

Iti recomand cu caldura si aceasta carte, pe care o poti comanda online aici: http://www.edituramix.ro/?53t4l&v7f2k=2010

0


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente.
Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa.
De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Add a Comment