Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Schimbarea nu este ceva nou, dar intensitatea cu care se produce ea este

Schimbarea nu este ceva nou, dar intensitatea cu care se produce ea este


Educatia care a existat pâna acum nu a fost autentica. Ea a servit trecutului. Orice profesor este un agent al trecutului. El functioneaza doar ca ”agent de legatura”, pentru a transmite generatiilor viitoare credintele, orientarile, ipotezele trecutului – pentru a contamina astfel constiinta care se naste la orizont.

Din cauza educatiei, evolutia omului s-a produs in zig-zag. Pâna acum nu s-a putut altfel, pentru ca in trecut, cunoasterea a crescut atât de lent, incât parea ca este mereu aceeasi. De aceea, profesorii s-au dovedit foarte eficienti in meseria lor. Ceea ce se cunostea era aproape static. Cunoasterea nu parea sa creasca.

Astazi s-a produs insa o adevarata explozie a cunoasterii. Lucrurile se shimba atât de rapid incât intregul sistem educational a devenit demodat, depasit. A sosit timpul ca umanitatea sa renunte la el si sa adopte un sistem cu totul nou. Acum, acest lucru a devenit posibil. Pâna acum nu ar fi fost posibil.

Este important sa intelegeti ce vreau sa spun atunci când vorbesc despre o “explozie a cunoasterii”. Imaginati-va in fata unui ceas care masoara 60 de minute. Aceste 60 de minute reprezinta 3.000 de ani de istorie umana, câte 50 de ani pentru fiecare minut, sau aproximativ un an pentru fiecare secunda. Pe aceasta scala nu s-au produs schimbari semnificative in ceea ce priveste transmiterea cunostintelor in scris pâna acum noua minute, când s-a inventat tiparul. Acum trei minute au aparut telegraful, fotografia si locomotiva. Acum doua minute s-au inventat telefonul, presa rotativa, cinematografia muta, automobilul, avionul si radioul. Acum un minut a aparut cinematografia cu sunet. Acum cinci secunde televiziunea, acum doua secunde computerele, iar in ultima secunda satelitii de comunicare. Laserul s-a inventat acum o fractiune de secunda.

Aceasta este ceea ce unii oameni numesc “explozia cunoasterii”. Schimbarea nu e noua, dar ceea ce a aparut nou este intensitatea schimbarii. Iar diferenta este uriasa, caci dincolo de un anumit grad, schimbarile cantitative devin schimbari calitative.

Daca incalziti apa pâna la 99 de grade Celsius ea ramâne apa, fierbinte, dar apa. Un singur grad in plus este suficient pentru a o transforma din apa in abur, iar aceasta este o schimbare calitativa. Cu numai câteva secunde mai inainte, apa era inca vizibila, acum a devenit invizibila. Cu numai câteva secunde mai inainte, ea curgea in jos, acum ea tinde sa se ridice in aer. A transcens legea gravitatiei.

Asadar, la un anumit moment, schimbarile cantitative devin schimbari calitative. Si acest lucru s-a intâmplat cu cunoasterea. Schimbari s-au petrecut dintotdeauna, dar rata schimbarilor a devenit uluitoare.

Diferenta intre o doza terapeutica si una fatala de stricnina tine doar de grad, dupa cum spunea Norbert Wiener. In doze mici, otrava poate functiona ca remediu vindecator, dar acelasi medicament poate deveni fatal daca este administrat in doze mari. La un moment dat se face trecerea de la remediu la otrava.

Schimbarea care se produce acum este atât de uriasa incât profesorii nu mai pot functiona in maniera in care au operat pâna acum. Asa cum a functionat in trecut, educatia nu mai este de nici un folos. In trecut, ea ii ajuta pe oameni sa acumuleze in memorie fapte. Pâna acum nu s-a putut vorbi de o educatie a inteligentei, ci doar a memoriei. Vechea generatie isi transfera intreaga cunoastere noii generatii, iar aceasta din urma trebuia sa o memoreze. De aceea, oamenii cu o memorie buna treceau drept cei mai inteligenti.

Acest lucru nu este insa intotdeauna adevarat. Au existat genii a caror memorie era aproape nula. Albert Einstein nu avea o memorie prea buna. Au existat si oameni cu o memorie prodigioasa, dar complet lipsiti de inteligenta.

Memoria este un aspect mecanic al mintii. Inteligenta tine de constiinta, este o parte a spiritului uman. Memoria este doar o parte a creierului. Ea apartine corpului fizic; inteligenta va apartine voua.

A sosit timpul ca educatia sa cultive inteligenta, caci schimbarile sunt atât de rapide incât memoria nu le mai face fata. Nici nu ai retinut bine ceva ca a si ajuns sa fie depasit. Asa se explica de ce sistemul educational nu mai corespunde, de ce universitatile clacheaza, datorita faptului ca se cramponeaza de vechea maniera de a preda. Timp de 3.000 de ani au facut acelasi lucru, si intre timp l-au invatat atât de bine incât nu mai stiu ce altceva sa faca.

La ora actuala, chiar si simpla transmitere de informatii vechi copiilor – care nu numai ca nu-i ajuta sa traiasca in viitor, dar le blocheaza chiar cresterea – poate fi periculoasa. Acum, copiii au nevoie de inteligenta pentru a putea trai in ritmul rapidelor schimbari care se produc.

Cu numai o suta de ani in urma existau milioane de oameni care nu au iesit niciodata in afara orasului in care traiau, sau macar la 50 de kilometri distanta de acesta. Milioane de oameni traiau in acelasi loc, de când se nasteau si pâna mureau. Acum totul se schimba. In America, oamenii traiesc in medie numai trei ani intr-un loc, aceasta fiind si limita de timp cât rezista o casnicie. Dupa trei ani, omul isi schimba slujba, orasul, sotia.

Lumea in care traim este complet diferita, dar educatia continua sa ramâna aceeasi, transformându-i pe oameni in enciclopedii ambulante, si depasite pe deasupra. Schimbarea nu este ceva nou, dar intensitatea cu care se produce ea este. Cu numai trei minute in urma – pe ceasul nostru metaforic – ceva fundamental s-a schimbat: s-a schimbat schimbarea.

A sosit timpul ca educatia sa impulsioneze inteligenta, pentru ca urmasii nostri sa poata trai printre toate noutatile care vor aparea zi de zi. Nu-i impovarati cu lucruri care nu le vor fi de nici un folos in viitor. Vechea generatie nu ar trebui sa mai predea lucrurile pe care le-a invatat ea la timpul respectiv, ci ar trebui sa invete copiii sa fie mai inteligenti, pentru ca sa poata raspunde spontan noilor realitati care vor veni. Vechea generatie nu poate nici macar sa-si imagineze aceste schimbari.

Cine stie, poate copiii vostri vor trai pe luna; poate vor respira o atmosfera complet diferita. Poate ca se vor muta pe o alta planeta, caci pamântul va deveni mult prea aglomerat. Poate ca vor fi nevoiti sa traiasca sub pamânt, sau in ocean. Nimeni nu stie astazi cum vor trai copiii nostri. Poate ca nu vor mai mânca decât tablete, pilule cu vitamine. Cert este ca vor trai intr-o lume complet diferita. De aceea, nu le mai foloseste la nimic sa le daruim cunoasterea noastra enciclopedica din trecut. Important este sa-i pregatim sa faca fata noilor realitati.

Trebuie sa-i pregatim sa devina mai constienti, mai meditativi. Abia atunci le vom da o educatie adevarata, care nu va mai servi trecutului si mortilor, ci viitorului si vietii.

Dupa parerea mea, pentru a fi autentica, educatia ar trebui sa fie subversiva, sa trezeasca revolta. Pâna acum a fost ortodoxa, a facut parte din establishment. Adevarata educatie trebuie sa predea lucruri despre care nici o alta institutie nu vorbeste. Ea trebuie sa devina o activitate anti-entropie.

Statul si toate institutiile actuale ale societatii nu sustin cresterea, ci o impiedica. De ce? Deoarece orice fel de crestere aduce cu sine diverse provocari, incita la schimbare, iar ele urasc schimbarea, caci sunt institutii fixe.

Cui ii place sa fie destabilizat? Cei aflati la putere nu doresc nici cea mai mica schimbare, caci aceasta va modifica echilibrul puterii.

Orice noutate ii poate face pe oameni mai puternici. Orice forma noua de cunoastere poate aduce mai multa putere in aceasta lume pe care ei o conduc. Iar vechea generatie nu doreste sa-si piarda puterea de dominatie.

Educatia trebuie sa fie revolutionara. Din pacate, ea serveste guvernelor si preotilor si bisericilor. Intr-o maniera cât se poate de subtila, ea pregateste sclavi – sclavi ai statului, sclavi ai bisericii. Adevaratul scop al educatiei ar trebui sa fie acela de a submina atitudinile depasite, credintele si ipotezele care nu mai servesc cresterii umanitatii, care sunt daunatoare si suicidale.

Osho

Material extras din ”Cartea despre  Copii”, o carte pe care ti-o recomand spre lectura, din tot sufletul!

Cartea a aparut la Editura Mix si o poti comanda online AICI

 

4


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. Iulian  October 2, 2012

    Educatia este prost inteleasa, prost folosita, prost atribuita cred ca ar trebui facute niste schimbari radicale gen taierea copacului si plantarea unui altuia nou cand vorbim despre educatie, de vina suntem cu toti nu doar cei ce o patesc, asta e parerea mea.

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 3, 2012

      Iulian,
      Sta in firescul lucrurilor ca, daca sentimentul de vinovatie este resimtit, atunci persoana/persoanele care il resimt, sa treaca la nivelul urmator: reparatia. Am remarcat generalizarea si indraznesc sa te intreb: concret, oare cum am putea repara ”noi toti”? Sigur ca, intre aceste doua momente – resimtirea sentimentului de vinovatie si reparatia in sine – exista momente intermediare, dar, concret, ce poti face tu in acest sens? Intreb, intrucat am remarcat din comentariul tau ca te-ai asociat, chiar si partial, cu cei care ar trebui sa se simta vinovati.
      Zi frumoasa, cu drag,
      Mona

      (reply)
  2. Daniel  November 12, 2012

    Genial articolul. Pacat ca nu se poate copia… Sunt lucruri spuse direct, fara perdea, despre sistemul depasit de invatamant.

    (reply)
    • Mona Georgescu  November 12, 2012

      Daniel, buna seara!
      Multumesc pentru lectura acestui material deosebit de valoros si, intr-adevar, ”fara perdea”. Va recomand lectura integrala a cartii, cu siguranta adevarurile exprimate de Osho nu au egal, in fiecare dintre discursurile sale.
      Referitor la copiere, va invit sa cititi conditiile utilizarii acestui site: http://www.minunemica.eu/disclaimer/
      O seara frumoasa!

      (reply)

Add a Comment