Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Sa te intorci la Inima

Sa te intorci la Inima

„Oricare ar fi drumul tău, oricare ar fi drumul pe care apuci, întreabă-te dacă acest drum are un suflet. Poţi merge fără hartă sau fără ghid, dar nu merge niciodată fără busolă!”

Nu este vorba doar despre a merge cu blândeţe, este vorba şi despre a merge orientat, având un punct de reper, o busolă. Pe timp de ceaţă, timp dificil, ne indică nordul, ne orientează, ne păstrează la distanţă de dezorientare în sens fizic. Să deţii o busolă înseamnă să ai centru, să fii centrat. Iar pentru o fiinţă umană înseamnă să ai inimă, dar nu doar în sensul organului sentimentelor, emoţiei sau afecţiunii, ci o inimă în sensul de loc de integrare al tuturor elementelor personalităţii noastre, în sensul de centru în care inteligenţa şi pulsiunile se reîntâlnesc, se reintegrează.

Să ai o inimă înseamnă să fii centrat. Putem merge „cu inimă” sau putem merge „fără inimă”. În momentul în care drumul ne este impus, nu profităm cu adevărat de el. Dimpotrivă, dacă ne pierdem sau ne rătăcim, dacă inima este acolo şi dacă mergem în prezenţa ei, o lumină ne va călăuzi mereu. „Mergi acolo unde te poartă inima”, spunea Qohelet.

Să mergem acolo unde ne duce inima reprezintă un risc care adesea ne conduce în impasuri, aceste drumuri care „nu duc nicăieri”. Să nu confundăm însă inima busolă cu inima giruetă. Trebuie să ştim care ne este busola şi care ne este girueta.

Care ne este girueta gata să se întoarcă la fiecare vânt? Pentru unii este vorba de cap, de mintal, gândurile care urmează toate vânturile sau moda. Ea arată în ce direcţie bate vântul, ceea ce se întâmplă poate fi la prezent, însă nu ne va arăta niciodată direcţia bună pe care trebuie să ne îndreptăm. Pentru alţii este vorba despre emoţii. Dincolo de girueta care suntem adesea, este vorba despre a descoperi busola; inima, orientul, orientarea spre lumină.

Cel mai greu în viaţă este să ştii ceea ce îţi doreşti cu adevărat. Suntem asaltaţi şi dezorientaţi de o multitudine de dorinţe.

Care este dorinţa noastră cea mai profundă? Cea care să ne conducă drept spre Orient, spre Lumină? Să te ţii aproape de această dorinţă înseamnă să te ţii aproape de propriul drum. „E mai bine să mori în propria lege decât sub legea altcuiva”, spunea Bhagavad-Gîtâ. Mai bine să mori conform legii proprii, propriei căi sau propriei voci – care ne vorbeşte din interior –, decât să asculţi vocea altcuiva. Să îţi urmezi propria cale, chiar şi imperfect, mai degrabă decât să urmezi fără greşeală calea altcuiva, legea altcuiva.

Să ai o busolă nu înseamnă să fi descoperit un drum deja conturat. Mai mult decât un drum, acest mers este o călătorie.

Fericirea constă în felul în care mergi. Nu este vorba nici de a urma un itinerar, nici de a fi într-o stare de rătăcire. Itinerarul gata trasat riscă să ne închidă şi să ne facă să trecem pe lângă un peisaj, o comoară, o lumină, o stare de conştiinţă, un stadiu al fiinţei care ne-a fost destinat… Însă nu este vorba nici de a fi în rătăcire, de a deveni jucăria tuturor vânturilor, tuturor chemărilor de pretutindeni.

Cel care merge ghidat de busola interioară îşi poate păstra capul pentru că şi-a descoperit orientul.

În tradiţia antică, cuvântul hamartia, „păcat”, în greacă, înseamnă literalmente „fără ţintă”. Vizăm ţinta, săgeata cade alături. Să fii în starea de hamartia sau în stare de păcat, înseamnă să fii lipsit de scop, să nu îţi atingi ţinta, orientul.

Să fii dezorientat înseamnă să fii pe lângă propriul drum, să urmezi o cale care nu este a ta. Este vorba despre a redescoperi  axa dorinţei noastre profunde, a dorinţei noastre esenţiale, să ne regăsim axa şi ţinta.

Adesea ne imaginăm teologii ca fiind bărbaţi sau femei care stau în camera lor, înconjuraţi de cărţi. Aceasta înseamnă să uităm că ei nu au încetat să străbată lumea, ca Toma d`Aquino  care a străbătut Europa pe tot parcursul existenţei sale şi a murit călătorind, în drum spre Lyon. Multe dintre gânduri, cugetări, le veneau pe drum. Dacă în programul seminariilor sau al mânăstirilor ar fi fost înscrise şi aceste ore de mers zilnic – mai multe ore de mers pe zi – teologia contemporană ar arăta altfel.

Deoarece privirea pe care o aruncăm asupra materiei şi lucrurilor în mers trezeşte şi privirea asupra invizibilului.   Lumea materială şi lumea spirituală nu sunt separate. Evanghelia după Ioan este totodată evanghelia cea mai mistică, dar şi cea mai concretă. Cuvintele sale sunt acelea ale vulturului care ne conduce spre înălţimile şi profunzimile Logosului, precum şi spre cele ale realităţii terestre. Descrie peisajele Palestinei, ora la care Iisus vorbea, precum şi oboseala acestuia… Mistica şi viaţa concretă nu sunt antagonice. Cu cât arborele vrea să se înalţe mai mult spre lumină, cu atât mai profunde trebuie să-i fie rădăcinile. Cu cât mai mult vrem să ne interesăm de viaţa spirituală, de stările de conştiinţă neobişnuite – stările pe care acum le numim transpersonale –, cu atât mai mult trebuie să avem picioarele pe pământ pentru a nu ne pierde rădăcinile. Acest echilibru este esenţial.

„Dacă papa îţi cere să faci ceva, iar conştiinţa îţi zice să mergi în altă direcţie, pe cine vei asculta?” a fost întrebat Toma d`Aquino . Răspunsul lui a fost următorul: „Chiar dacă este papa cel care îţi cere ceva, iar conştiinţa îţi dictează altceva, urmează-ţi conştiinţa pentru că, neurmând-o, vei reprima însăşi vocea lui Dumnezeu.” Este o întrebare de care fiecare dintre noi se va lovi într-o zi: pe cine trebuie să ascultăm? Autoritatea interioară sau exterioară? Vocea conştiinţei noastre este atât de încărcată de proiecţii şi false credinţe încât, dacă am asculta-o, de unde am şti că într-adevăr este Dumnezeu sau Spiritul Sfânt care ne vorbeşte prin intermediul ei? Nu este oare egoul, eul încărcat de amintiri, de fantasme?

Indubitabil, însă avem dreptul la greşeală, avem dreptul să greşim drumul, iar dacă greşim, putem oricând să ne întoarcem la „drumul cel drept”. Ar trebui oare să experimentăm greşeala, rătăcirea? Să cădem doar pentru a ne ridica; căderea ne îndeamnă la recuperare.

Să ai o busolă interioară şi să o urmezi. Dacă ceea ce ne arată busola nu coincide cu legea exterioară, dacă se dă peste cap, în continuare trebuie să o urmăm; în aceste momente suntem cu noi înşine. Ne putem înşela, însă nu mai putem să ne minţim. Pentru Toma d`Aquino pericolul constă în ipocrizie: „Urmez drumul altuia, însă inima-mi este în altă parte”. Se alătură vocii marilor profeţi: „Mă onoraţi cu buzele, îmi cântaţi tot felul de laude, însă sufletul vă este departe de mine.” Redire ad cor, „întoarce-te la inimă”…

Redire ad cor: sunt vorbele profeţilor, ale sfinţilor şi ale înţelepţilor în toate tradiţiile. Regăseşte-ţi busola, regăseşte-ţi centrul şi mergi! Vei găsi fericirea în mers. Mergi cu blândeţe, mergi centrat. Are drumul nostru o inimă? Suntem oare centraţi? Vocea pe care o ascultăm este ea aceea care vine din profunzimi sau este una dintre nenumăratele voci care încearcă să ne seducă din toate părţile? Nu vom regreta niciodată că ne-am urmat vocea inimii, chiar dacă ar fi ea dureroasă sau ne-ar duce spre impasuri. Aceasta înseamnă că trebuia, poate, să le trăim. Dreptul la greşeală este de asemenea dreptul de a se converti, de a reveni asupra paşilor făcuţi şi de a-şi recunoaşte greşelile. Ascultă-ţi conştiinţa încercând continuu să o luminezi…

Să te întorci la inimă, să regăseşti axa, să regăseşti centrul. Labirintul de la Chartres era pentru cei care nu aveau nici puterea şi nici mijloacele necesare pentru a ajunge la Ierusalim un simbol al drumului pe care fiecare trebuie să îl parcurgă pentru a-şi regăsi sufletul, centrul. Labirintul nu este doar un simbol exterior al unei istorii cretane – confruntarea cu Minotaurul, găsirea firul Ariadnei –, ci şi un simbol interior. Ne aflăm cu toţii într-un labirint în care nenumărate tururi şi retururi trebuie traversate. Trebuie să trecem de proba Minotaurului, monstrul pe care trebuie să-l întâlnim, umbra din fiecare dintre noi. Apoi, firul Ariadnei ne va conduce spre inimă. Acest fir al dragostei care ne conduce pe drumuri anevoioase, dar care ne păstrează pe axa profunzimii apropiate de dorinţa noastră, în inimă, în apropierea şi în Prezenţa „Fiinţei care este ceea ce este”.

 „Întreabă-te dacă drumul tău este ghidat de inimă…”

Jean-Yves Leloup – ”Aseaza-te si mergi – Elogiu Calatoriei Interioare”, Editura Elena Francisc

Prima parte a acestui material, cat si detalii despre autor: AICI

Iti recomand din tot sufletul aceasta carte, pe care o poti comanda online AICI

 

7


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. Lucretia Puscas  October 3, 2012

    Si eu iti multumesc pentru toate articolele interesante pe care le trimiti! Ele imi incanta sufletul si ma binedispun. Cu recunostinta, L. Puscas

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 3, 2012

      Lucretia, cu mult drag!
      Sa fie cu folos!

      (reply)
  2. nico  October 6, 2012

    Multumesc muult!!!

    (reply)
  3. Simona  October 9, 2012

    Chiar iti place sa scri, la prima vedere as putea spuse ca te pierzi printre atatea randuri, insa aparent rolul este de a gasi ceva anume sau de a ascunde, motiv pentru care nu iti pot decat multumi!

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 9, 2012

      Buna ziua Nico si Simona,

      Cu mult drag si sa fie cu folos!

      Pentru Simona: la sfarsitul articolului va invit sa vedeti cui ii apartin randurile. Neatentia genereaza confuzii – de aceasta data nu este un articol personal, autorul este mentionat foarte clar.

      Pe curand, cu lecturi de si pentru suflet,
      Mona

      (reply)
  4. corneliu  October 19, 2013

    Teme incitante si deschizatoare de ferestre spre Lumea Interiara, spre Spatiul Sacru din Inima pentru cei ce “simt” imbolduri si cauta intelesuri si cai de re-INTOARCERE la SINE…. Doresc sa port un dialog privat despre ceea ce , poate mai tarziu, ar putea fi informatii posibil folositoare celor ce-ti citesc paginile…. ALEGEREA de a-mi oferi un raspuns e doar a ta. Urarile mele de Abundenta de FERICIRE, PROSPERITATE si OPORTUNITATI in toate planurile existentei de care esti constienta, sa te gaseasca in starea de PACE ADANCA A SINELUI in fiecare Clipa ACUM.
    Cu PRIETENIE dincolo de vorbe,
    Corneliu

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 22, 2013

      Buna ziua Corneliu,
      Multumesc pentru mesaj si pentru ganduri. Imi puteti scrie pe adresa de e-mail pe care o gasiti la sectiunea ”contact”, si, daca voi considera ca ceea ce doriti sa transmiteti va avea legatura cu specificul site-ului, va voi anunta conditiile in care mesajul dumneavoastra va putea fi transmis mai departe catre cititori. O zi in armonie, cu drag,
      Mona

      (reply)

Add a Comment