Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Rusinea: perceputa la fel de barbati si de femei, dar organizata pe genuri

Rusinea: perceputa la fel de barbati si de femei, dar organizata pe genuri


Sentimentul de rusine isi face aparitia in timpul primei etape de viata a oricarui om – copilaria mica – in raport cu primele persoane semnificative din viata noastra: mama si, ulterior tata, plus alte persoane importante (bunici, de exemplu).
Din punct de vedere psihanalitic, rusinea are legatura cu unul dintre straturile aparatului psihic uman, Supraeul – strat care incepe sa se formeze inca de timpuriu si care inregistreaza toate regulile, normele, interdictiile venite din partea parintilor, apoi a societatii, pe masura ce intram in lume, astfel incat in fiecare etapa de viata se mai adauga, pe furis, unul dupa altul, motivele pentru care sentimentul de rusine incepe sa isi faca simtita greutatea. 
Foarte multe dintre normele si standardele societatii, asa cum sunt trasmise ambelor sexe (de exemplu: ”fetele trebuie sa se imbrace in roz”, ”baietii nu plang”) ne afecteaza pe toti, contribuind din plin, in timp, la accentuarea sentimentului de rusine, amprenta lor fiind prezenta in viata adultilor, zi de zi.
Pentru ca noi stim ca suntem mult mai mult decat ceea ce ni se pretinde a fi, o consecinta pe care conformarea la norme si valori care nu ni se potrivesc este chiar purtarea unor masti la care apelam in incercarea de a ne adapta cerintelor societatii.
Pericolul purtarii acestor masti este, pentru multe persoane, chiar identificarea cu mastile purtate sau cu masca principala, cea care asigura cel mai mare ”succes” in societate.
Iar mastile inseamna, de fapt, lipsa conectarii cu ceilalati, inseamna lipsa sentimentului de a apartine, inseamna trairea sentimentului de lipsa a iubirii. Inseamna o falsa si artificiala relationare cu cei din jur, inseamna rani emotionale, suferinte sufletesti ce au nevoie sa fie intelese si vindecate, pentru ca personalitatea reala sa se poata exprima, sa fie naturala. Identificarea cu mastile inseamna, de fapt, negarea nevoii firesti de a trai congruent si autentic. Doar ca aceasta nevoie te urmareste pe parcursul intregii vieti, ea nu poate fi anulata, indiferent sub cate masti o poti ascunde.
Freud, parintele psihanalizei, a identificat Supraeul – unul dintre straturile aparatului psihic, aspectul moral al personalitatii umane – care actioneaza in conformitate cu principiul moralitatii, asa cum este preluat, prin incercari de identificare cu mediul (parinti, bunici, preoti, profesori, etc.)
Fiecare copil a interiorizat diferit principiile moralitatii in functie de modul in care mediul sau s-a raportat la el si, ca rezultat al introspectiei si al identificarilor cu parintii, bunicii sau cu alte persoane importante, acest strat are, nu de putine ori un caracter dominator, putand fi observat in comportamentele de tip anxios, in tendinta de a fi perfecti in tot ce facem,  tocmai pentru ca Supraeul a stabilit standarde morale greu de atins. 
Dintre cele trei straturi ale aparatului psihic (Sine, Eu, Supraeu), Eul are sarcina cea mai grea, fiind cel care trebuie sa medieze conflictul intre Sine, Supraeu si realitatea in care traim.
Sinele – sediul dorintelor si pulsiunilor refulate –  incearca sa obtina sastisfactie, fiindu-i caracteristica tendinta de actiona din impuls, in timp ce Supraeul aduce cenzura (”nu am voie”, ”nu merit”, ”nu trebuie sa fac asa”, etc.), rezultand un conflict interior pe care Eul trebuie sa il gestioneze in mod matur. 
Conflictele interioare sunt date de lupta dintre Sine, Eu si Supraeu in incercarea de a face fata realitatii cu care ne confruntam si nu sunt intotdeauna usor de gestionat. Exista foarte multe situatii cand, cautand placerea si evitand neplacerea, Eul nu reuseste sa ajute persoana sa se adapteze experientelor externe, facand-o extrem de vulnerabila.  De aici si fragilitatea emotionala, uneori indreptandu-se spre patologic.
Cand Eul nu reuseste sa gestioneze conflictele interne date de dinamica pulsiunilor si sa mentina echilibrul intre exigentele impuse de Sine, Supraeu si realitate, apar tulburarile emotionale, de personalitate sau de comportament, cu care multe persoane se confrunta.
Foarte pe scurt, asa ia nastere, se dezvolta si se amplifica sentimentul de rusine – un sentiment trait de fiecare om, cel putin o data in viata.  Si totusi, daca am reusi sa schimbam valorile la care ne raportam cu unele mai sanatoase, daca am creste copiii in lumina valorilor care sustin viata, curajul si increderea, am reusi sa diminuam efectul pe care rusinea il are in viata noastra, fiecare copil ar avea o crestere sanatoasa din punct de vedere emotional si fiecare om ar putea trai in acord cu sentimentul propriei valori.
Te invit acum sa o urmaresti pe indragita Brené Brown  intr-un discurs despre rusine si formarea acesteia, despre modul in care rusinea afecteaza viata femeilor si a barbatilor, despre diferentele dintre rusine si vinovatie si, mai ales, despre modul in care rusinea poate si trebuie sa fie vindecata. 
Vă voi spune câte ceva despre prelegerea mea de la TEDxHouston. M-am trezit a doua zi dimineaţă după ce am ținut prelegerea cu cea mai mare mahureală de vulnerabilitate din viaţa mea. Şi de fapt n-am ieșit din casă timp de trei zile.
Prima oară când am ieșit a fost să iau masa cu o prietenă. Şi când am ajuns ea era deja la masă. M-am aşezat şi ea a zis, “Doamne, arăţi ca naiba.” “Mersi, mă simt – nu funcţionez.” Şi a întrebat, “Ce se întâmplă?” Am zis, “Tocmai am spus în faţa a 500 de oameni că am devenit cercetător pentru a evita vulnerabilitatea. Şi când a reieșit că a fi vulnerabil, conform informaţiilor mele, este absolut esenţial pentru o viaţă trăită din plin, am spus acestor 500 de oameni că am avut o cădere nervoasă. Am avut un slide care spunea Cădere Nervoasă. În ce moment am crezut că asta-i o idee bună?” 
A zis, “Am văzut prelegerea ta live. Nu erai tu însăţi. A fost puţin diferit de ceea ce faci de obicei. Dar a fost grozav.” Şi am zis, “Iată ce se poate întâmpla. YouTube, vor pune chestia asta pe Youtube. Şi va fi vorba de 600, 700 de oameni.” A zis, “Cred că este prea târziu.”
Am zis, “Să te întreb ceva.” A zis, “Da.” Am zis, “Îţi aminteşti când eram la facultate tare sălbatice şi cam prostuțe?” A zis, “Da.” Am zis, “Ţii minte când lăsam câte un mesaj trăznit pe robotul fostului prieten? Apoi trebuia să intrăm pe ascuns în camera lui şi să ştergem caseta?” Şi ea: “Oh… nu.”Deci singurul lucru la care m-am putut gândi în acel moment: “Da, nici eu. Nici eu…”
Şi mă gândeam, “Brené, ce faci? Ce faci? De ce ai deschis subiectul ăsta? Ţi-ai pierdut minţile? Surorile tale ar fi perfecte pentru asta.” Aşa că m-am uitat la ea şi ea a zis, “Chiar vei încerca să intri pe ascuns să furi înregistrarea înainte s-o pună pe YouTube?” Şi am zis, “Îmi cam trece prin cap puțin.”  A zis, “Eşti cel mai rău model de vulnerabilitate care a existat vreodată.” Apoi m-am uitat la ea şi am spus ceva care atunci a părut puţin dramatic, dar s-a dovedit mai mult profetic decât dramatic. Am spus,“Dacă 500 vor deveni 1000 sau 2000, viaţa mea s-a terminat.”  N-aveam niciun plan de rezervă pentru 4 milioane.
Iar viaţa mea într-adevăr s-a sfârşit când s-a întâmplat. Poate cel mai dificil aspect în sfârşirea vieţii melea fost că am învăţat o lecție grea despre mine, mai precis, pe cât de frustrată eram că nu puteam să-mi transmit munca lumii întregi, era o parte din mine care se străduia din răsputeri să mă ţină nevăzută,stând chiar sub radar. Dar vreau să vă spun ce am învăţat.
Sunt două lucruri pe care le-am învăţat în ultimul an. Primul: vulnerabilitatea nu e slăbiciune. Și acest mit e foarte periculos. Să vă întreb sincer – şi vă avertizez, sunt terapeut, deci pot aştepta mai mult ca voi în discomfort – deci dacă puteți ridica mâna, ar fi grozav.
Câţi dintre voi, când vă gândiţi să faceţi ceva vulnerabil ori să spuneţi ceva vulnerabil, gândiţi “Vulnerabilitatea e slăbiciune. Asta-i slăbiciune!” Câţi gândiţi că vulnerabilitatea şi slăbiciunea sunt sinonime? Majoritatea.
Acum să vă întreb: Săptămâna asta la TED, câţi dintre voi, când aţi văzut vulnerabilitate aici pe scenă, aţi gândit că e adevărat curaj? Vulnerabilitatea nu e slăbiciune.
Eu definesc vulnerabilitatea ca risc emoţional, expunere, incertitudine. Hrăneşte vieţile noastre de zi cu zi. Am ajuns la convingerea – acesta e al 12-lea an în această cercetare – vulnerabilitatea e cel mai precis instrument de măsură al curajului – să fii vulnerabil, să te laşi văzut, să fii sincer.
Un lucru ciudat care s-a întâmplat după izbucnirea de la TED, e că am primit tot felul de oferte de a vorbi prin ţară – de la şcoli şi şedinţe cu părinţii până la companii din topul Fortune 500. Multe apeluri sunau ceva de genul: “Hei, Dr. Brown. Ne-a plăcut prezentarea dvs. la TED. Am dori să veniţi la noi să vorbiţi. Dar am aprecia dacă n-aţi menţiona vulnerabilitatea sau ruşinea.” Despre ce aţi dori să vorbesc? Sunt trei mari răspunsuri. Asta vine, să fiu sinceră, din sectorul de afaceri: inovaţie, creativitate şi schimbare.
Aşadar permiteţi-mi să spun în mod oficial, vulnerabilitatea e locul de naştere al inovaţiei, creativităţii şi al schimbării.  A crea înseamnă a face ceva care n-a mai existat înainte. Nimic nu-i mai vulnerabil decât asta. Adaptabilitatea la schimbare e toată legată de vulnerabilitate.
În al doilea rând, pe lângă înţelegerea deplină a relaţiei dintre vulnerabilitate şi curaj, al doilea lucru pe care l-am învăţat e acesta: Trebuie să vorbim despre ruşine. Şi voi fi foarte sinceră cu voi. Când am devenit “cercetător în vulnerabilitate” şi a devenit central datorită prelegerii TED – nu glumesc.
Vă voi da un exemplu. Acum trei luni eram într-un magazin de articole sportive cumpărând ochelari și apărători de protecţie şi tot ce cumpără părinţii la magazinul de articole sportive. De la vreo 30 de metri, aud: “Vulnerabilitate TED! Vulnerabilitate TED!” Sunt a 5-a generație de texani. Motto-ul familiei noastre e: “Fii gata de atac.” Nu sunt un cercetător înăscut de vulnerabilitate. Şi mă gândeam, Ține-o tot-nainte, e în spate.  Şi apoi aud, “Vulnerabilitate TED!” Mă întorc şi zic, “Bună.” Era chiar lângă mine şi a zis, “Eşti cercetătoarea care a avut căderea nervoasă.”  În acel moment părinţii îşi trageau copiii lângă ei, se uitau într-o parte. Eram așa epuizată în acel moment al vieţii mele, mă uit la ea şi îi spun, “A fost o revelaţie spirituală a naibii.”
Se uită la mine şi face aşa, “Ştiu.” Şi zice, “Ți-am văzut prezentarea TED la clubul de lectură. Apoi ţi-am citit cartea şi ne-am redenumit “Gagicile Căderii Nervoase.” Şi zice, “Sloganul nostru este: “Ne dezintegrăm şi ne simţim fantastic.” Vă puteţi imagina cum mă simt într-un consiliu profesoral.
Când am devenit Vulnerabilitate TED, ca personaj de acțiune – ca Ninja Barbie, numai că sunt Vulnerabilitate TED – m-am gândit, voi lăsa ruşinea în urmă, pentru că am petrecut şase ani studiind ruşinea înainte de-a începe să scriu şi să vorbesc despre vulnerabilitate. Şi m-am gândit, în sfârşit, pentru că ruşinea e un subiect oribil, nimeni nu vrea să vorbească despre ea. E cea mai bună cale de a-i face pe oameni să tacă în avion. “Cu ce te ocupi? “Studiez ruşinea.” “Aha.”  Şi te văd. 
Dar supravieţuind acestui ultim an mi-a amintit de o regulă esenţială – nu o regulă de cercetare, ci un imperativ moral din educaţia mea – trebuie să dansezi cu cel care te-a adus. Şi nu am învăţat despre vulnerabilitate, curaj, creativitate şi inovaţie studiind vulnerabilitatea.
Am învăţat aceste lucruri studiind ruşinea. Aşadar vreau să vă introduc tema ruşinii. Analiştii Jung numesc ruşinea mlaştina sufletului. Şi vom intra în ea. Iar scopul nu este să intrăm să construim o casă și să locuim acolo, ci să ne punem galoşi, să traversăm şi să ne găsim calea. Iată de ce.
Am auzit cel mai convingător apel la conversaţie în această ţară şi chiar global, despre rasism, nu-i aşa? Da? Am auzit asta. Da? Nu poţi purta conversaţia asta fără ruşine, pentru că nu poţi vorbi despre rasă fără a vorbi despre privilegiu. Şi când oamenii încep să vorbească despre privilegiu, devin paralizaţi de ruşine. Am auzit de o soluţie genial de simplă de a nu omorî oameni în timpul operaţiei, şi anume verificarea unei liste. Nu poţi repara problema asta fără să adresezi ruşinea, deoarece când îi învaţă pe oameni cum să sutureze, îi învaţă şi cum să-şi peticească respectul de sine până se simt atotputernici. Şi cei atotputernici nu au nevoie de liste.
A trebuit să notez numele acestui prezentator TED ca să n-o dau în bară. Myshkin Ingawale, sper că m-am descurcat.  Am văzut ceremonia TED în prima zi aici. El s-a ridicat şi a explicat cum a ajuns să creeze o tehnologie ce ajută la testarea anemiei pentru că oamenii mureau inutil. Şi a zis, “Am văzut această nevoie. Şi ştiţi ce am făcut? Am creat-o.” Toată lumea a izbucnit în aplauze şi urale. Iar el a spus, “Și n-a mers. Și am mai făcut-o de 32 de ori, şi apoi a funcţionat.”
Ştiţi care e marele secret despre TED? Abia aştept să spun oamenilor asta. Cred că o fac chiar acum. E ca o conferinţă a eşecurilor. Serios, chiar este.  Ştiţi de ce-i acest loc uimitor? Pentru că foarte puţini oameni aici se tem să eşueze. Şi toți care au urcat pe scenă, după cum am văzut eu, au eşuat. Eu am eşuat teribil de multe ori. Nu cred că lumea înţelege asta din cauza ruşinii.
Un citat extraordinar m-a salvat în ultimul an, de Theodore Roosevelt. Mulţi îl numesc citatul “Omul din Arenă”.
Sună așa: “Nu criticul contează. Nu cel ce stă şi comentează cum cel ce face ar putea să facă mai bine sau cum se împiedică şi cade. Creditul e atribuit celui din arenă a cărui faţă e mânjită de praf, sânge şi sudoare. Dar când e în arenă, în cele mai bun caz, câştigă iar în cel mai rău, pierde, dar când eşuează sau când pierde, o face cu minunat curaj.”
Şi asta-i esențial în această conferinţă. Asta-i important în viaţă, să acţionezi cu mult curaj, să fii în arenă. Când intri în arenă, deschizi ușa şi gândeşti, “Voi intra şi voi încerca,” ruşinea e vârcolacul care îţi spune “… Nu. Nu eşti suficient de bun. N-ai terminat niciodată acel master. Soţia te-a părăsit. Ştiu că tatăl tău nu era de fapt în Luxemburg, era în închisoarea Sing Sing. Ştiu tot ce ţi s-a întâmplat când erai mic. Ştiu că gândești că nu arăţi destul de bine sau destul de deștept, talentat sau puternic. Ştiu că tatăl tău nu ţi-a acordat atenţie nici când ai ajuns director.” Asta e ruşinea.
Şi dacă putem s-o liniștim, să intrăm şi să spunem,”Voi face asta,” ne uităm la critic şi pe cine vedem arătând cu degetul şi râzând, 99% din timp e cine? Noi. Ruşinea are două mari strategii – “niciodată suficient de bun” şi dacă scapi de asta rămâne “cine te crezi?”
Trebuie să înţelegeţi că ruşinea că nu e vinovăţie. Ruşinea e concentrare pe sine, vinovăţia pe comportament.
Ruşinea spune “Sunt rău.” Vinovăţia: “Am făcut ceva rău.”
Câţi dintre voi, dacă aţi făcut ceva să mă rănească, aţi fi dispuşi să spuneţi, “Regret, am făcut o greşeală?”
Câţi din voi aţi fi dispuşi să spuneţi asta?
Vinovăţia: Îmi pare rău, am greşit. Ruşinea: Îmi pare rău, sunt o greşeală.
E mare diferenţă între ruşine şi vinovăţie.
Şi iată ce trebuie să ştiţi. Ruşinea este extrem de corelată cu dependenţa, depresia, violenţa, agresiunea, intimidarea, suicidul, dereglările de alimentaţie.
Încă ceva ce trebuie să ştiţi. Vinovăţia e invers corelată cu aceste lucruri.
Abilitatea de a compara ceva ce am făcut sau n-am făcut cu ceea ce vrem să fim este incredibil de adaptivă. E stânjenitoare, dar adaptivă.
Altceva ce trebuie să ştiţi despre ruşine este că e organizată pe genuri.
Dacă ruşinea vine peste mine şi peste Chris, o vom simţi la fel. Toată lumea de aici ştie trecerea călduţă a ruşinii. Suntem siguri că cei care nu pot simţi ruşinea sunt cei care n-au capacitatea să relaţioneze şi să fie empatici. Ceea ce înseamnă că, da, am puţină ruşine; dacă nu, sunt sociopat. Eu aş opta pentru da, ai puţină ruşine. 
Ruşinea este percepută la fel de bărbaţi şi femei, dar este organizată pe genuri.
Pentru femei, cel mai bun exemplu pe care vi-l pot da e reclama pentru Enjoli: “Pot să pun hainele la uscat, să pregătesc gustările, sărut pe toată lumea şi să fiu la servici de la 9 la 5. Pot să aduc acasă șunca, s-o prăjesc în tigaie şi să nu te las niciodată să uiţi că eşti bărbat.”
Pentru femei, ruşinea este să faci totul, să faci totul perfect şi să nu îi laşi niciodată să vadă că transpiri. Nu ştiu cât parfum a vândut acea reclamă, dar vă garantez, a circulat multe medicamente antidepresive şi anti-anxietate.
Ruşinea pentru femei este această reţea de aşteptări contradictorii şi imposibil de obţinut în privinţa a ceea ce ar trebui să fim. Este o cămaşă de forţă.
Pentru bărbaţi, ruşinea nu e o grămadă de aşteptări conflictuale, imposibil de obţinut. Ruşinea este una singură, să nu fii perceput ca ce? Slab.
N-am intervievat bărbaţi în primii 4 ani ai studiului meu. Până când un bărbat s-a uitat la mine după o sesiune de semnat cărţi şi a zis, “Îmi place ce aveţi de spus despre ruşine, sunt curios de ce nu aţi vorbit despre bărbaţi.” Am zis, “Eu nu studiez bărbaţi.” Şi a zis, “Ce convenabil.” Şi am zis, “De ce?” Zice “Pentru că spuneţi să ne dezvăluim, să ne spunem povestea, să fim vulnerabili. Dar vedeţi cărţile pe care le-aţi semnat pentru soţia şi cele trei fiice ale mele?” Am zis, “Da.” “Ar prefera să mor pe calul meu alb decât să mă vadă căzând. Când ne expunem într-o poziţie vulnerabilă suntem bătuţi măr. Şi să nu-mi spuneţi că vine de la ceilalţi bărbaţi, de la antrenori şi taţi, pentru că femeile din viaţa mea sunt mai dure cu mine decât oricine altcineva.”
Aşa că am început să intervievez bărbaţi şi să pun întrebari. Iată ce am aflat: Arătaţi-mi o femeie care poate sta cu un bărbat în vulnerabilitate şi frică, şi vă voi arăta o femeie care a făcut o treabă excepţională. Arătaţi-mi un bărbat care poate sta cu o femeie care s-a săturat, nu mai rezistă, şi primul lui răspuns nu este, “Am scos vasele din maşina de vase,” ci chiar ascultă – pentru că doar de asta avem nevoie – vă voi arăta un bărbat care a realizat mult.
Ruşinea este o epidemie a culturii noastre.
Şi ca să ieşim de sub povara ei, să ne regăsim unii pe alţii, trebuie să înţelegem cum ne afectează şi cum afectează modul în care creştem copiii, modul în care lucrăm şi cum ne privim unii pe alţii.
Foarte rapid, o cercetare făcută de Mahalik la Colegiul Boston. A întrebat, ce trebuie să facă femeile pentru a se conforma normelor feminine? Cele mai frecvente răspunsuri din ţară au fost: drăguţă, slabă, modestă şi să folosească toate resursele pentru aspectul fizic. Când a întrebat despre bărbaţi, ce trebuie să facă bărbaţii în această ţară pentru a se conforma normelor masculine, răspunsurile erau: să arate mereu control emoţional, munca e pe primul loc, să urmărească statusul şi violenţa.
Dacă e să ne regăsim unii pe alţii, trebuie să înţelegem empatia, pentru că empatia este antidotul ruşinii
Dacă pui ruşinea într-un vas Petri, îi trebuie trei lucruri pentru a creşte exponenţial: izolare, tăcere şi acuzare. Dacă pui aceeaşi cantitate de ruşine într-un vas Petri şi o stropeşti cu empatie, nu poate supravieţui. Cele mai puternice cuvinte când suntem într-o luptă: şi eu.
Vă voi lăsa cu acest gând. Dacă e să ne găsim calea şi să ne regăsim unii pe alţii, vulnerabilitatea va fi această cale. Şi eu ştiu că este seducător să stai în afara arenei, pentru că am făcut-o toată viaţa, şi mă gândesc, mă voi duce acolo şi voi avea un mare succes când sunt protejată şi când sunt perfectă. E seducător. Dar adevărul este că nu se întâmplă niciodată. Şi chiar dacă eşti cât poți de perfect şi cât de protejat posibil când te duci acolo, nu asta vrem să vedem. Noi vrem ca tu să vii. Vrem să fim cu tine și lângă tine. Şi vrem, pentru noi şi pentru cei pe care-i iubim şi pentru cei cu care lucrăm să îndrăznească.
Vă mulţumesc foarte mult. Apreciez atenția dvs.
Brené Brown, Ph.D
SURSA: TED.COM
0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Add a Comment