Mila, compasiunea si iertarea – celor mai multi dintre noi aceste aspecte le sunt cunoscute mai mult la nivel teoretic, pentru ca familia, persoanele de ingrijire, scoala, societatea, fie nu stiu, nu pot sau sunt prea ocupate sa se aplece cu interes asupra lor, rezumandu-le de cele mai multe ori la cuvintele in sine, si mai putin la procesele si atitudinile presupuse de compasiune si iertare.

Compasiunea si iertarea ar trebui sa ne locuiasca sufletul mereu, ar trebui sa faca parte din ”revizuirea” psiho-spirituala a noastra, a tuturor, ar trebui sa fie responsabilitati sociale.

Am auzit, din ce in ce mai des folosit, in ultima perioada, cuvantul “compasiune”, dar cei mai multi dintre care il folosesc se raporteaza la compasiune in acelasi mod in care se raporteaza fata de mila.

„Mila este, uneori, o indemanatica prevedere a nenorocirilor ce ne pandesc; ajutam pe altii pentru ca si ei sa ne ajute in imprejurari asemanatoare. Clementa este, aparent, o varietate a milei. In realitate, ea se practica uneori din vanitate, alteori din lene, adeseori din frica, si aproape intotdeauna din toate aceste trei motive laolalta.”

– Francois de la Rochefoucauld –

Ce spun psihologii despre mila?

Rezultatele unor studii referitoare la adevaratul motiv al manifestarii milei au demonstrat ca pentru fiintele umane este neplacut sa-si vada semenii suferind, motiv pentru care atunci cand acordam ajutor, incercam, de fapt, sa facem sa dispara sentimentul neplacut pe care ni-l provoaca durerea altora…

Unul dintre cele mai cunoscute modele ale comportamentului de intrajutorare se bazeaza pe ideea ca indivizii intervin intr-o situatie de urgenta pentru ca aceasta declanseaza o stare neplacuta de care ei incearca sa scape.

Deci, adevarata sursa a empatiei, mila, respectiv comportamentul de ajutorare, sunt menite sa reduca starea de disconfort psihic, iar un astfel de comportament nu este deloc altruist, fiind declansat mai degraba de interesul personal…

Conform rezultatelor acestor studii, acea mila de fapt o simtim pentru noi insine, fata de potentialul psihic negativ pe care il poate starni situatia fata de care credem ca manifestam mila: vederea unui cersetor, oameni neputinciosi in jurul nostru, situatii-limita cu care se confrunta semeni de ai nostri.

„Daca vrei ca cei din jurul tau sa fie fericiti, arata-le compasiunea ta. Daca vrei ca tu sa fii fericit, arata-ti tie compasiune.”

– Dalai Lama –

Daca intelegem la nivel de suflet suferinta din noi, singuratatea, teama, confuzia, contradictiile din inimile noastre, conflictele noastre interioare si cele exterioare, vom putea sa intelegem prin empatie si problematica celor din jurul nostru.

Cate ceva despre iertare…

In realitate, nivelul spiritual al unei persoane se vede in iubirea si compasiunea sa, in modul in care intelege ca prin ganduri, comportament, atitudini, poate rani copilul interior al celor din jurul sau, doar pentru ca si copilul sau interior, la randul sau, a fost ranit de catre persoane semnificative pentru el, in momente delicate din primii ani de viata si inca de atunci a hotarat ca va reactiona prin manie sau suparare ori de cate ori cineva intra pe teritoriul sau si nu ii respecta „regulile”, convingerile, prejudecatile, ideile despre lume si viata, punctele sale de vedere…

Cred ca iertarea adevarata incepe cu iertarea celor care ne-au ranit atunci, fara sa vrea, in incercarile lor de a fi indeajuns de buni, in primii nostri ani de viata… abia atunci ii vom putea ierta pe cei care ne ranesc sau ne fac sa suferim mai tarziu, cu atat mai mult cu cat pot fi persoane semnificative pentru noi.

Daca vom reusi sa trecem de acest punct, probabil vom invata sa nu mai reactionam prin suparare, manie, revolta, izolare sau chiar retragere si vom incerca sa nu mai fugim de noi si nici de persoanele semnificative pentru evolutia noastra spirituala, vom intelege ca ne-au ranit fara sa vrea.

Problemele pe care le traversam cu totii, lectiile de viata la care suntem supusi, nu sunt nici mai grele, nici mai usoare decat ale majoritatii dintre noi, trebuie doar sa fim mai blanzi in a ne evalua pe noi si rolurile pe care le avem in situatiile de viata in care suntem implicati.

Fata de problemele celor din jur putem manifesta trei feluri de atitudini egoiste sub forma caritatii, negandindu-ne ca ele de fapt nu inseamna compasiune. Egoismul care se manifesta sub forma de caritate imbraca trei forme:

· In prima forma de egoism, imi ofer placerea de a-mi face pe plac – si aici este vorba despre egocentrism;

· In a doua forma de egoism, imi ofer placerea de a le face altora pe plac – si aici vorbim despre egoism intr-o forma a sa rafinata dar si foarte periculoasa, intrucat putem ajunge sa credem ca „suntem intr-adevar grozavi”;

· In a treia forma de egoism, faci ceva bun ca sa nu te simti prost, traind un sentiment neplacut, nu un sentiment de bine – ca atunci cand nu ai curaj sa spui ca vrei sa fii lasat in pace, din teama ca ceilalti nu ne vor mai placea.

Ce este compasiunea?

Altruismul este, de fapt, un interes personal mascat sub forma caritatii, in timp ce caritatea sub forma de serviciu dezinteresat reprezinta adevarata compasiune.

Daca analizam momentele in care am manifestat mila, vom observa ca am facut lucruri bune, dar ca am actionat mecanic. Iar daca vom face aceste observatii, vom vedea prin noi. Doar asa vom vedea prin toata lumea, si vom intelege ce a stat la baza actelor de caritate pe care cei din jur le fac, urmarindu-si propriul egoism, fie in forma mai bruta, fie in mod mai rafinat.

De aici putem intelege ca avem nevoie sa invatam ceva nou despre compasiune, despre iubirea fata de noi insine, care nu inseamna in mod necesar narcisism si nici egoism, asa cum este unanim acceptata ideea de egoism.

„Compasiunea nu este o atitudine religioasa, este o atitudine umana, nu este un lux, dar este esentiala pentru linistea noastra si pentru stabilitatea mentala, este esentiala pentru supravietuirea rasei umane.”
– Dalai Lama –

Invata aceasta atitudine umana –  pentru linistea ta, a noastra, a tuturor!

Mona

(acest articol a aparut pe damaideparte.ro, in 2008)