Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Remedii pentru suflet: compasiunea si iertarea (II)

Remedii pentru suflet: compasiunea si iertarea (II)

Sunt situatii in care manifestarea compasiunii – fata de noi in sine si fata de cei din jur – presupune iertarea – care este in acelasi timp proces si atitudine.

Prin iertare incercam, atat cat putem, sa transformam suferinta creata de propriile greseli sau indusa de cei din jur, in evolutie psiho-spirituala.

Putem incepe sa vindecam copilul interior fie printr-o introspectie atenta, fie prin meditatii ghidate, fie prin intalniri terapeutice, pe parcursul carora “vedem” amintirile-ecran – amintirile din copilarie care raman gravate in suflet, cu o intensitate particulara, in ciuda unui continut aparent neinsemnat.

Sunt scene care raman in suflet ca amintiri indiferente, pana cand ceva din actualitate le pune intr-o alta lumina, starnind si alte amintiri refulate pana atunci, dar, care, evocate prin auto-analiza, meditatie si terapie, fac posibila vindecarea copilului interior al fiecaruia.

Ego-ul nostru are nevoia de a judeca in permanenta propria persoana si pe cei din jur. Cum ar fi daca am privi la propria persoana, atunci cand greseste sau raneste pe cineva, cu mai multa compasiune?

Ar trebui sa invatam sa ne privim aceasta latura a noastra din perspectiva mai putin critica si sa intelegem ca de multe ori neatentia sau durerea noastra provoaca suferinta celor din jur, iar comportamentul afisat nu inseamna neaparat si intentia de a rani.

Reusind sa ne privim cu compasiune pe noi insine, vom putea sa ne iertam, privind persoana care actioneaza dincolo de propriile actiuni sau comportamente.

Ce inseamna acest lucru?

Inseamna acceptarea propriei umbre si deschiderea drumului catre auto-cunoastere si de intelegere si acceptare a celorlalti. Inseamna renuntarea la etichetele „victima” si „agresor” si la „cel caruia i s-a gresit” si „cel care a gresit”.

Din aceasta perspectiva putem intelege si comportamentul neplacut pe care altii l-au afisat fata de noi in forme diferite si care ne-a ranit. Daca am putea sa intelegem durerea profunda care a generat actiunile celor din jur fata de noi, atunci ne aflam intr-un punct de compasiune si iesim din rolul de victima.

Iertarea nu cere sa ne imprietenim cu cei care ne-au ranit peste limita intelegerii noastre, dar presupune renuntarea la a-i eticheta pe cei din jur drept „agresori”; este o stare mentala care da nastere altor actiuni, nefiind definita de acestea.

In budism exista ideea conform careia suferinta exista pentru ca noi sa invatam compasiunea.

Daca vom aprofunda aspectele presupuse de suferinta si cele presupuse de compasiune, vom invata sa ne iertam pe noi insine pentru ranile cauzate altora si noua insine, si pentru a-i absolvi pe cei din jur pentru ranile pe care consideram ca ni le-au facut. Fara greseala celuilalt, nu am invata lectia compasiunii – iertarea.

Cele doua perechi de contrarii sus-mentionate sunt cele doua fatete ale aceleiasi monede si trebuie sa existe impreuna pentru ca iertarea sa se poata manifesta, pentru ca judecata sa inceteze, prejudecatile sa fie inlaturate si viata sa fie privita ca o Unitate.

Iertarea ne ajuta sa scapam de etichetele „mai bun’’ sau „mai rau” si sa nu ne mai identificam cu niciuna dintre fatetele monedei – „agresor” sau „victima”.

Intelegand ce inseamna iertarea, vom depasi nivelul psihologic la care ne situam in momentul in care am simtit frustrare, dispret, suferinta, ura, dorinta de razbunare, invidie etc. Schimband perspectiva din care privim faptele cuiva care ne-a provocat durere, trauma, suferinta, ne putem considera parteneri de invatatura, indiferent daca „agresorul” ne arata ca regreta sau nu, indiferent de ce invata el din incidentele generate, indiferent cat de rapid sau incet invata.

Iertarea este o optiune care ne apartine doar noua si nu este conditionata de comportamentul celorlalti. Daca vom conditiona insa iertarea, nu vom putea iesi din tiparul „victimei” si deci evolutia psiho-spirituala va ramane blocata la acest nivel.

„Lipsa iubirii fata de noi insine inhiba compasiunea fata de cei din jur. Daca ne vom imprieteni cu noi insine, nu va mai fi nici un obstacol in a ne deschide inima si mintea catre cei din jur.”
– Anonim –

Ambele laturi ale iertarii – a noastra si a celorlalti – incep cu recunoasterea faptului ca mentinem starea de lucruri si ca, indiferent de rolul celorlalti in situatia cu care ne confruntam, suntem responsabili de ce facem cu supararea si cu trauma noastra.

Psihologul Joan Borysenko ne propune sase pasi pentru iertarea propriei persoane si sase pasi pentru iertarea celor care ne-au ranit.

Pasi pentru iertarea propriei persoane:

1. Asumarea responsabilitatii faptelor
2. Marturisiti-va natura greselilor: Divinitatii, voua insiva si altei persoane apropiate
3. Depasirea momentului de deprimare prin cautarea partii bune a lucrurilor
4. Fiti dispusi sa faceti imbunatatiri acolo unde este posibil, atata timp cat cat puteti face aceasta fara a va rani pe voi sau alte persoane
5. Cereti ajutorul Divinitatii
6. Intrebati-va ce ati invatat

Pasi pentru iertarea celor care ne-au provocat suferintele:

1. Sa recunoastem ca suntem responsabili pentru mentinerea supararii
2. Sa ne marturisim intamplarea noua insine, Divinitatii si altei persoane apropiate
3. Sa cautam partile bune din noi si din ceilalti
4. Sa ne gandim daca exista ceva ce putem sa facem
5. Sa cerem ajutorul Divinitatii
6. Sa meditam la ce am invatat

„Existenta umana este bazată pe doi stalpi, compasiune şi cunoastere. Compasiunea fara cunoastere este ineficienta; cunoasterea fara compasiune este inumana.”
– Victor Weisskopf –

Mentinand supararea, nu reusim nici sa ne iertam pe noi si nici sa ne asumam responsabilitatea pentru partea noastra de vina sau, daca vina apartine exclusiv celorlalti, ramanem blocati in „mandria moralista” si nu ne mai putem deplasa spre compasiune si spre iertare.

Nimeni altcineva in afara de noi nu este raspunzator pentru supararea sau pentru mania noastra. Este posibil ca atitudinea celorlalti sa ne precipite emotiile, dar noi suntem singurii responsabili de modul in care reactionam. Trebuie sa ne acceptam „dreptul de proprietate”, cat si responsabilitatea tuturor reactiilor generate de suparare, indiferent de cauza care le-a precipitat.

Ne simtim „cu un cap mai sus”, ceea ce inseamna ca ceilalti sunt „cu un cap mai jos”, pozitii din care iertarea nu este posibila. Nu trebuie sa nu ne pese de comportamentul celorlalti, dar a-i condamna ca persoane inseamna ca le mentinem starea de vinovatie si blocam drumul spre iertare.

Ramanand in starea de manie, de suparare, nu ne vom da seama ca provocam singuri aceasta stare printr-un proces care poate sa se desfasoare sub controlul direct al vointei. Pentru cei care obisnuiesc sa-i condamne pe ceilalti pentru propriul egoism, pentru propria nerabdare sau pentru ostilitate, aceasta afirmatie ar putea fi deranjanta.

Afirmatii de genul „ma enervezi atunci cand…” sau „m-a deranjat atunci cand tu…”, sugereaza faptul ca cealalta persoana detine controlul emotiilor noastre si ca nu noi suntem raspunzatori de emotiile pe care le exteriorizam. Cei mai multi dintre noi se multumesc sa adopte calea cea mai usoara: aceea de a-i condamna pe cei din jur pentru propriile greseli.

„Viata este atat de complexa si subtila, incat nu se poate sa decizi atat de usor ca tu ai dreptate si cineva greseste. De fapt, cine are un pic de intelegere va sti sa nu cada niciodata in capcana de a fi corect.”
– Osho –

E adevarat ca pozitia de superioritate este seductiva si ne poate face sa ne simtim bine, insa nu ne va placea pozitia de inferioritate pe care o vom constata cu alte ocazii. Cele doua pozitii exista in sistemul de valori al fiecaruia dintre noi, dar aici ne situam in zona judecarii celorlalti carora le aplicam aceasta scala valorica.

Mona Georgescu, psiholog clinician

Minunemica.eu, Cabinet Individual de Psihologie Mona Georgescu si Editura Amaltea,

te invita la

primul grup oficial de suport ”FEMEI CARE IUBESC PREA MULT”

BUCURESTI, 1 FEBRUARIE

INSCRIERILE SUNT DESCHISE, TE ASTEPTAM ALATURI DE NOI!

banner featured image

 

4


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. neculai  September 28, 2010

    Iertarea fara pedeapsa este responsabila de proliferarea raului pe pamant. Crestinismul (modern) in care iertarea neconditionata este ideea centrala devine astfel responsabil de degradarea morala a puterii si de ascensiunea judaismului talmudic. Crestinismul a aparut ca o reactie la talmudism. Departe insa de a-l combate eficient, el este astazi principalul sau aliat promovand lipsa de responsabilitate bazata pe iertarea neconditionata.

    Responsabilitatea individuala si proportionala cu greselile facute, altfel fiind spus adevarul, este singura iesire. Restul este literatura.

    (reply)
    • Mona Georgescu  September 29, 2010

      Oare nu ar fi mai indicata educarea, inca din copilarie, in sensul celor 10 porunci (le-as spune mai degraba reguli de viata, din perspectiva spirituala, nu religioasa) sau macar al respectului fata de orice forma de viata?
      Cred ca asa s-ar “amprenta” responsbilitatea pentru greseli si tot asa ar aparea si dorinta de a repara aceste greseli. Nu s-ar mai ajunge la pedepse care dau cont doar de faptul ca traim intr-o lume … pedepsita, agresiva, reprimata, frustrata, primitiva. Nu ar insemna insa ca iertarea si compasiunea nu isi au rostul.
      Dorinta (sau nevoia?) de a pedepsi – cred mai degraba ca da cont de existenta unor rani adanci si nevndecate …
      Intrucat adevarul nu este intotdeauna usor de decelat, de cele mai multe ori, eu nu vad in pedeapsa neaparat o rezolvare, adevarul diferind foarte mult de la un sistem de referinta la altul…
      Se spune ca exista adevarul meu, adevarul tau si … Adevarul – la cel din urma este cel mai greu sa ajungem.
      Revenim la problema sistemului personal de referinta …

      (reply)
  2. Irina  November 11, 2011

    Buna Mona,

    Am inceput sa citesc acum acest articol. Din pacate partea I a articolului nu este disponibila. Ai idee ce s-a intamplat?

    Multumesc

    (reply)

Add a Comment