Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Relatiile te invata si te vindeca

Relatii … potrivite sau mai putin potrivite, toate sunt pentru vindecarea si cresterea noastra. Daca le putem privi din acest punct de vedere, putem intelege adevarul despre noi si despre celalalt.

Anima si Animus … ”Celalalt” reprezinta intotdeauna poarta catre noi insine.

Lectura placuta!

Fiecare dintre noi s-a confruntat macar o data in viata cu o despartire.

Fie ca am incheiat o relatie, o casnicie sau am pierdut pe cineva drag din familie…

Ignorandu-ne parca suferinta, viata si-a continuat cursul…

Cum sa trecem mai departe?

Cum sa nu ne mai sfasiem in suferinta?

Cum sa ne vindecam?

V-ati intrebat vreodata ce anume tindem sa evitam cu orice pret???

Suferinta si drumul anevoios catre vindecare! Si totusi, atunci cand avem de-a face cu o situatie dureroasa, suntem capabili ca prin energia noastra, prin forta spiritului sa atingem „esenta” si sa pasim pe calea catre vindecare.

De-a lungul vietii… relatiile sunt dascalii nostri cei mai de pret. Ele oglindesc adesea problemele pe care este nevoie sa le vindecam sau actioneaza ca si catalizatori pentru schimbarile pe care este nevoie sa le facem.

Si, da, tot relatiile sunt acelea care ne ajuta sa ne extindem capacitatea de a ne apropia tot mai mult de iubirea neconditionata…

Primul pas??? Acceptarea propriilor sentimente!

Unii dintre noi am fost invatati inca din copilarie ca nu este bine sa ne exprimam emotiile, sa ne aratam sentimentele.

De aceea consideram ca a ne exprima emotiile, sentimentele, ne face sa parem slabi si vulnerabili in ochii celorlalti.

Si astfel jucam de-atatea ori rolul unor indivizi „perfecti”…, pretinzand ca suntem altfel decat suntem cu adevarat.

Traind si constientizandu-ne sentimentele, suntem cu un pas mai aproape de acele zone din viata noastra care se cer a fi „vindecate”, si, totodata, ne apropiem tot mai mult de conexiunea cu ceea ce reprezinta forta noastra interioara.

Pornind pe drumul sentimentelor si al vindecarii, intr-o prima etapa este nevoie sa identificam sentimentele pe care le traim in afara de furie si teama(asta pentru ca aceia dintre noi care nu sunt obisnuiti sa-si traiasca/accepte sentimentele, le identifica mult mai usor pe acestea doua).

Emotiile pe care le traim sunt de fapt cele pe care am ales sa le traim. Si multi dintre noi ne-am inabusit trairile pentru atat de mult timp incat de-a dreptul nu mai stim ce simtim…

Si asta se intampla deseori la persoanele care sar dintr-o relatie in alta… Avem nevoie sa invatam sa patrundem dincolo de ceea ce credem ca simtim, in profunzimea emotiilor care cumva s-au pierdut…

Uneori incepem sa lucram cu emotiile pe care le simtim ca fiind cele mai puternice. Si, da, este nevoie sa simtim intr-adevar aceste emotii. Intelectualizarea este un mecanism de “siguranta” care ne protejeaza de acele lucruri din trecut pe care nu suntem in stare sa le depasim.

Secretul consta insa in a descoperi cand o credinta sau o reactie nu ne mai foloseste, sa curatam, sa purificam si sa o inlocuim cu o credinta noua, una care sa ne ghideze cresterea, evolutia si abilitatea de a ne trai viata cu un scop.

Si nu este posibil sa parcurgem acest drum doar cu gandul… trebuie sa ne permitem ca intr-adevar sa simtim, sa experimentam aceste emotii fara a judeca…

Vine apoi timpul sa le privim, sa le scoatem, sa observam ce simtim atunci cand emotiile ies la lumina.
Fiecare emotie are inserat un mesaj ce ne va condunce catre vindecare.

Ne asumam statutul de victima…? Cedam altora controlul…?

Suntem fiinte spirituale, iar fiintele spirituale sunt parte a Divinitatii… de care nu pot fi separate.

Si daca suntem parte a sursei noastre, a PUTERII SUPREME, atunci si puterile noastre sunt de asemeni nemasurate. Doar ca noi, intr-un fel, nu admitem asta.

Exista doar doua emotii adevarate: IUBIREA si LIPSA IUBIRII… TEAMA.

Doar in absenta iubirii, simtim teama si ne consideram ca fiind victime. Victime fiind, cedam puterea altora precum si circumstantelor. In majoritatea timpului alegem sa facem asta in mod inconstient.

De ce sa alegem sa cedam altora puterea si controlul asupra vietii si destinului nostru? Si daca am ales, indiferent la ce nivel, putem si sa renuntam la aceasta alegere, nu-i asa?

Uneori suntem suficient de norocosi sa experimentam, dintr-un motiv sau altul, ceea ce putem numi o schimbare radicala.

Alteori insa, este nevoie de munca, este nevoie sa ne intoarcem in trecut, sa scoatem afara acele sentimente prezente in momentul in care ne-am asumat rolul de victima.

Si asta probabil s-a intamplat in perioada copliariei, intr-o perioada de stres emotional, in urma unui abuz fizic, emotional sau verbal, sau dupa o trauma.

Suntem fiinte extraordinare si suntem capabili sa cream orice realitate dorim sa se manifeste. Astfel ca, daca am identificat trairile, ne-am amintit care a fost scopul pentru care ne-am asumat oare statutul de victima?

Obiectivul nu este sa ne judecam si sa consideram ca am gresit in acel moment, ci sa identificam ce nevoie ne-am alimentat si daca acum, in prezent, acest statut ne mai serveste la ceva…

Este nevoie sa sesizam, sa ascultam ce raspuns primim. Pot fi cuvinte, sau pot sa fie ganduri care apar in timp ce privim la TV sau citim o carte, discutam cu cineva… Daca insa ascultam, daca suntem vigilenti, vom primi si raspunsul.

Ce se ascunde in spatele celei de-a treia usi…?

Si acum, poate… partea ceva mai dificila. Partea pe care am blocat-o pentru ca era prea dureros sa o privim….
Rolul nostru in acea situatie. In cadrul fiecarui eveniment din viata noastra care are suficient impact incat sa ne darame…exista un motiv pentru care am ales sa ne implicam, sa participam.

O sa ganditi probabil…cum este posibil sa aleaga un copil sa fie abuzat?

Sau cum sa aleg sa ma casatoresc cu un alcoolic?

Exista un motiv,exista o cauza pentru care aceste lucruri se intampla! Trebuie doar sa intrebam si sa fim dispusi sa ascultam.

Raspunsul se leaga intotdeauna de lectia pe care o avem de invatat, indiferent cat este de dureroasa. Uneori, alegem sa participam cu rolul de victima pentru mai multe motive, cum ar fi:

1. Sa ne vindecam pe noi si sa ii vindecam pe ceilalti.
2. Abuzatorul sa aiba o victima si totodata sa afle calea spre lumina,spre vindecare si spre iertare.
3. Multe victime ale abuzurilor, depasind situatia, isi dezvolta anumite abilitati si ii ajuta pe altii.
4. Sa invatam lectia puterii si a propriilor granite.
5. Sa invatam sa ne amintim cine suntem cu adevarat.

Am ales asadar acest „episod” pentru un motiv anume. Si daca ne ascundem de asta, vom continua sa atragem situatii care ne ranesc pana ce vom gasi ocazia sa ne vindecam.

Tot ce avem de facut este sa intrebam care este scopul pentru care ne confruntam cu aceasta situatie si sa fim atenti la raspuns. Va veni cu siguranta!

Fiecare persoana, fiecare situatie vine in viata noastra cu un anumit scop!

Fie pentru a ne invata o anumita lectie, pentru a ne face sa intelegem care ne este adevaratul scop, pentru vindecare, sau pentru a ne calauzi pasii…

Si, da, este nevoie sa ne amintim ca toate acestea tin de sufletul nostru, de spirit.

Perceptia este totul…

Dupa un articol Daily Press & Consumer Information

sursa: aici

8


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. Napocel  January 27, 2011

    Prin anumite schimbări am trecut fapt ce m-a făcut să gândesc mai intens și să analizez mai atent persoanele din jurul meu. E foarte bine când avem persoane în jur, apropiate. E bine să le ținem aproape. La momentele schimbărilor, un sprijin mare l-am avut și de la mama. Am observat și acum observ mai bine că orice acțiune demarată de mine vine cu un răspuns. Așa era și-n copilărie. Un material excelent MinuneMica, pe care îl trec la semne de carte în browser.

    (reply)
  2. Mica  January 28, 2011

    Din pacate traim vremuri care parca curg anapoda ,
    iubesti,respecti, daruiesti si in schimb nu primesti
    nimic din ceea ce ai merita ,respectul cuvenit.
    Mai mult din iubirea dusa pana la sacrificiu pierzi
    si pe cea mai draga si apropiata fiinta de langa tine,
    fara cale de intoarcere.

    (reply)
    • Mona Georgescu  January 28, 2011

      Mica,
      Important e sa nu asteptam nimic inapoi si sa avem grija fata de sentimentele proprii, astfel incat sa nu le blocam…
      In ceea ce priveste pierderea ta … inca o data te imbratisez cu drag.

      (reply)
  3. MarialuIon  January 28, 2011

    Va citesc mereu cu drag…iar ceea ce va pot spune e ca avem in noi insine tot ce avem nevoie… pentru a ne vindeca…doar sa credem….:)

    MI

    (reply)
    • Mona Georgescu  January 28, 2011

      Mioara, multumim frumos pentru ca iti faci timp sa ne vizitezi!
      Asa este, totul este in noi, tot ce avem nevoie – inclusiv faptul ca ”oglinda” ne arata ce este in noi.
      Pe curand, cu drag

      (reply)
  4. Mihail Dumitru  January 30, 2011

    Asa este, Mona! Atata timp cat invatam din propriile nostre greseli, putem merge mai departe. Insa ce ne facem in cazul cand cel de langa noi, a ajuns sa considere ca relatia a fost nepotrivita de la inceput, ce ne facem atunci cand ii intinzi mana celui de langa tine sa-l ajuti sa mearga pe singura cale posibila-calea adevarului, cel pe care crezi ca inca il mai iubesti, puternic bantuit de un trecut care-l tine strans legat de minciuna, refuza cu incapatanare sa mearga pe calea indicata de tine. Mai poate rezista o astfel de relatie? Mai exista o speranta? Care este modalitatea prin care acesta sa ajunga sa-si dea singur seama de ceea ce este cu adevarat de pret in viata? Ce socuri, ce carti, cu cu cine s-ar putea intalni pentru a-si da seama de singura cale posibila pe care trebuie s-o urmeze este calea adevarului? Cine l-ar putea face sa-i multumeasca lui Dumnezeu chiar si pentru putinul pe care-l are, si sa invete sa stapaneasca aceste daruri cu bucurie, asa putine cum crede ca sunt? Cum ar putea sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru acest putin, caci altii nu au nici atata, si cu toate astea par mai fericiti si mai impliniti in viata?
    Pentru ca simpla satisfactie produsa de ceea ce avem si sentimentul de gratitudine care decurge de aici, deja are darul de a ne tempera pornirile distructive, nascute din invidie si lacomie.
    Sunt atatea intrebari la care m-as bucura nespus daca mi-ai raspunde.

    (reply)
    • Mona Georgescu  January 30, 2011

      Mihail,
      Sunt convinsa ca vrei sa faci tot ce este mai bine intr-o astfel de situatie.
      Dar totusi este bine sa tii cont si de faptul ca adevarul tau este diferit de adevarul celorlalti. Se spune ca exista adevarul meu, adevarul tau si Adevarul.
      Fiecare persoana are un context din care vine si care a lasat urme si sigur ca e greu sa ”descalcim” aici firele invizibile care acum par incurcate.
      Asa cum spuneam si cu alte ocazii, constientizarea lui ”Cine Sunt Eu” este un exercitiu de vointa, de rabdare si nu toata lumea este pregatita sa il faca. Si, dupa parerea,mea, nici nu trebuie si nici nu se poate – nivelurile pe care suntem fiecare difera, chiar daca directia este aceeasi. Daca tu ai facut acest exercitiu este minunat, insa nu poti forta pe nimeni altcineva sa il faca.
      Dar mai important este ce faci tu in situatia pe care ai incercat sa o descrii – tu cu tine, nu tu cu celalalt. De obicei suntem in reactie in astfel de situatii. Cand probabil acceptarea ar fi alta optiune si ar putea reprezenta chiar o alegere mai buna. Ca si desprinderea de atasamentele noastre in ceea ce priveste ”adevarul”. Stiu ca este dureros, avem un corp-durere care reactioneaza la orice ingerinte de mediu. Cu atat mai mult cu cat vin de la cei dragi. Dar daca te detasezi de acest scenariu si incerci sa observi totul din starea de martor, este posibil sa se vada altceva. Si cu siguranta este altceva.
      Cresterea impreuna in acest mod si in situatia despre care ai scris presupune un efort pe care nu toti oamenii sunt dispusi sa il faca.
      Te invit aici si aici si inchei cu un citat al lui Osho,
      despre Adevar: ”Nu exista nimic care sa poarte eticheta “Adevar”; adevarul nu este un lucru pe care intr-o buna zi il vei gasi intr-o cutie, si pe care deschizand-o, sa declari uimit: “Fantastic! Am gasit Adevarul!” Nu exista o astfel de cutie!
      Pe curand, cu drag

      (reply)
  5. StareaDeTine  January 31, 2011

    Senzatia mea este ca gravitam in jurul aceluiasi lucru, in jurul acelorasi valori. Vorbim in continuare in fapt despre Iubirea de Sine intelegand in aceasta cel putin Respectul pe care il acorda fiecare din noi laturii sale Divine. Suferim in relatii in momentul in care hotaram ca avem nevoie de aceasta Suferinta. Acceptam si valorificam relatiile asa cum sunt ele, ca pe un Dar , ca pe o Carte in momentul in care in Interior suntem in Echilibru. Iubim cu adevarat in momentul in care putem trata sentimentele mai putin pozitive cu Compasiune si Intelegere avand vointa de a arata Drumul prin puterea propriului Exemplu. Suferinta este si trebuie tratata ca o Cale spre Vindecare si mai apoi spre Iubire. Si chiar daca pe moment pare ca nu avem nimic de invatat dintr-o situatie, dintr-o relatie, Timpul si Experienta isi vor spune Cuvantul. Ar fi multe de spus si poate si mai multe de scris…ma rezum la un simplu…
    Namaste!

    (reply)

Add a Comment