Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Relatia cu un partener dependent emotional

Relatia cu un partener dependent emotional


Dependenta emotionala – o tulburare de atasament 
Persoanele care prezinta manifestari ce sugereaza dependenta emotionala sunt persoanele ale caror granite psihice sunt difuze, persoane care au un tip de atasament anxios si  care pot tese impreuna cu ceilalti doar relatii simbiotice ale caror consecinte sunt distructive.
Relatiile in care astfel de persoane te pot atrage arata ca o panza de paianjen din care iti este greu sa scapi. Pentru ca dependenta emotionala este o tulburare de atasament, tulburare ce nu este usor de inteles si de gestionat de catre celalalt partener care, la inceput, considera ca, ”din iubire”, trebuie sa satisfaca toate capriciile partenerului dependent.
Dependenta emotionala se poate manifesta gradual si poate creste treptat, atingand cote foarte inalte: crize de gelozie, control (al timpului tau, al telefonului tau, al agendei tale, etc.), posesie, abuz, manipulare, santaj emotional.
Daca ai un astfel de partener, trebuie sa constientizezi faptul ca nimic din toate acestea nu inseamna iubire. Toate acestea reprezinta tulburari de comportament pe fondul tulburarii mai ample de atasament pe care un astfel de partener o are.
Pentru ca persoana care sufera de tulburari severe de atasament nu este dispusa sa inteleaga ca se confrunta cu probleme de ordin psihologic pe care trebuie sa si le priveasca ca atare si sa depuna efortul necesar de durata pentru a le vindeca, acestea se pot remedia doar in foarte putine situatii – in cazuri extrem de rare – spre deloc. Pentru ca intotdeauna ii va fi mai usor sa dea vina pe tine pentru tot ce i se intampla si intotdeauna tu vei fi cel vinovat pentru maniera in care isi exercita puterea si a controlul.
ATASAMENTUL SECURIZANT – UNICA FORMA DE ATASAMENT SANATOASA DE CARE AI NEVOIE
Atasamentul securizant este unica forma de atasament sanatoasa de care ai nevoie si pe care trebuie sa o si poti oferi, la randul tau. In cadrul legaturii de atasament securizant nu exista dependenta, nu exista control, nu exista manipulare, nu exista pretentii. Exista autonomie emotionala, exista incredere, exista respect, exista reciprocitate si exista simetrie. Este tipul de atasament prin care crestem impreuna cu celalalt, stiind ca avem radacini separate care nu se incalcesc si granite foarte clare care nu devin difuze, stim intotdeauna cine suntem, fiecare – separat si impreuna.
In acest tip de relatii nu ne simtim folositi, nu ne simtim inferiori si contribuim din dragoste pentru celalalt si pentru relatia cu el/ea la ceea ce inseamna, concret, relatia noastra – de la aspecte administrative, pana la tot ceea ce are nevoie relatie. Comunicam, nu avem asteptari nerealiste si avem curaj sa fim vulnerabili, stiind ca celalalt nu se foloseste de vulnerabilitatile noastre. Dar pentru ca toate acestea sa se intample, trebuie sa iti dai voie sa experimentezi corect inceputul relatiei si sa nu sari peste etape – sa nu te grabesti spre sex si sa nu te arunci in relatie fara sa observi cine este persoana pe care esti pe cale sa o lasi in viata ta. Despre asta am scris aici:  De la ”eu” la ”noi”: dezvoltarea sanatoasa a unei relatii de cuplu
Oricat ai vrea sa speri, un partener cu un atasament de tip anxios, insa, nu iti poate oferi un atasament securizant si nici confort emotional.
Scopul persoanei dependente este sa te faca sa te simti vinovat pentru orice problema pe care considera ca o are din cauza ta, cand de fapt el/ea nu si-a constientizat tipul de atasament caruia ii apartine.
Odata ce o persoana constientizeaza ca este dependenta emotional are de facut una dintre urmatoarele alegeri:
– fie sa invete sa isi gestioneze aceasta dependenta in cadrul unui proces terapeutic,
– fie sa continue sa ii manipuleze – constient sau inconstient – pe cei din jur cu nevoile sale, strangand si mai mult legaturile si dandu-le celor din jurul sau senzatia de sufocare si punandu-i pe fuga sau reusind sa-i domine.
Intr-o relatie, dependenta emotionala a partenerului/partenerei nu este usor de suportat: cereri de atentie pentru a fi asigurat ca apartine, instabilitate emotionala si, implicit, comportamentala, santaj emotional, anxietate atunci cand nu poate obtine ce isi doreste si agresivitate pasiva, tratamentul prin furie sau prin tacere – ca pedeapsa atunci cand nu obtine ce doreste.  
Daca ai un partener dependent emotional
  • trebuie sa ii arati prin toate mijloacele ca tu tii la  autonomia ta emotionala, aceasta fiind opusul dependentei emotionale.
  • trebuie sa iti arati ca tu iti doresti alaturi o persoana autonoma din acest punct de vedere si nu numai.
  • tu trebuie sa te porti fata de partenerul tau ca o persoana autonoma, integra 
  • trebuie sa retii ca este total contraindicat sa intri in jocurile psihologice ale persoanei dependente, oricat de mult l-ai iubi.
  • nu trebuie sa ii sustii reactiile de santaj – chiar daca te ameninta ca se va sinucide in cazul in care tu vrei sa te desparti.
  • tu trebuie sa ii arati persoanei dependente ca deciziile asupra propriei sale vieti ii apartin in totalitate si sa o responsabilizezi intotdeauna pentru toate actiunile sale. 
  • nu trebuie sa il intretii financiar – nici pe termen scurt, nici pe termen lung – ci trebuie sa il incurajezi sa-si castige existenta din propria munca
Daca nu tii cont de recomandarile de mai sus, atunci contribui din plin la asimetria relatiei tale, impreuna cu partenerul tau depednent –  in loc sa te preocupe construirea reciprocitatii. Iar asimetria ii mentine celuilalt dezechilbrul si, in acelasi timp, duce si la dezechilibrarea ta. 
Unele manifestari ale dependentei emotionale pot face parte dintr-un tablou clinic al unei patologii care inca nu a fost diagnosticata psihiatric – si tocmai de aceea, pentru ca tu chiar nu poti sa stii cine este langa tine –  fata de o persoana dependenta emotional trebuie sa te pozitionezi cata mai sanatos de la bun inceput, zilnic, trebuie sa faci eforturi pentru a ramane in pozitia corecta. Amenintarile cu suicidul sunt foarte frecvente in astfel de situatii, cand tu nu vrei sa faci jocurile pesoanei dependente sau cand o anunti ca vrei sa va despartiti. Amenintarea cu suicidul poate face parte din tulburarea de tip bordeline, de exemplu. Iar tu nu ai nevoie de un pacient in viata ta, decat daca esti psihiatru si te ocupi de tratamenul acestuia. 
Unei persoane dependente emotional trebuie sa ii arati cat se poate de sincer ca dependenta sa te poate indeparta, ca va dezechilibreaza relatia si ca are nevoie de tratament psihologic. 
Relatiile cu parteneri dependenti emotional sunt traite ca relatii in care adultul autonom simte ca a adoptat un copil, nicidecum nu simte ca traieste langa un alt adult. Sunt relatii greoaie, de care un adult autonom trebuie sa se fereasca. Un adult autonom poate adopta un copil, dar nu trebuie sa adopte un alt adult. Niciodata.
Cu drag,
Mona Georgescu
Psiholog clinician de orientare psihanalitica
Consilier NLP integrativ pentru Femei
Trainer Dezvoltare Personala

0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Add a Comment