Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Prima palmă: dacă încă nu ai plecat, atunci pleacă URGENT!

Prima palmă: dacă încă nu ai plecat, atunci pleacă URGENT!
Pe 25 Noiembrie a fost marcată Ziua Internațională a luptei împotriva violenței asupra femeilor. O zi în care m-aș fi bucurat să aud că au fost propuse strategii educaționale (naționale sau inițiative private) concrete pentru femei – încă de când sunt fetițe și adolescente – pentru a nu mai ajunge în astfel de situații. Nu a fost astfel – zero strategii educaționale. Nu este foarte trist faptul că nimeni nu este interesat de educația timpurie a fetelor?
În condițiile în care cifrele referitoare la violența domestică sunt mai mult decât îngrijorătoare – cu atât mai mult, în context pandemic – școlii nu îi pasă, familiilor nu le pasă, oficialităților nu le pasă. Iar fetele – viitoare femei – sunt nevoite să se descurce cum pot. Dacă veți căuta pe Google, veți afla aceste cifre. 
De curând, o tânăra m-a întrebat când e cel mai bine să pleci: după prima palma sau după primul viol (da, ai citit bine).
Draga mea cititoare, 
E târziu să pleci ”la prima palmă”.
Pleci la prima ridicare a vocii, când sunteți doar voi doi sau când sunteți în public – nu aștepți prima palmă.
Pleci imediat după prima propunere tentantă pe care ți-o face de a renunța la jobul tău, de a nu mai lucra. Pleci imediat după prima tentativă de a se uita în telefonul tău.
Pleci imediat după prima interdicție de a te vedea cu familia ta sau cu prietenii tai.
Pleci imediat după prima tentativă de a-ți controla salariul și cardul.
Pleci imediat după primul apropos de a se muta la tine acasă – dacă s-a mutat și deja se simte șef, îi faci bagajul. URGENT.
Pleci după prima infidelitate sexuală, emoțională sau sub forma texting-ului. Infidelitatea este tot o formă de abuz emoțional. Pentru a putea fi infidel, trebuie mintă nu una, ci două femei: pe tine și pe ea. Minciuna este un abuz de putere asupra ta și asupra celeilalte femei.
Pleci imediat după prima ironie la adresa ta, la adresa corpului tău, la adresa studiilor tale, la adresa veniturilor tale, la adresa casei tale sau la adresa modului în care te îmbraci.
Pleci imediat după prima tentativă de a te lovi, după prima strangere de braț sau de gât, după prima îmbrâncire.
Pleci imediat după prima amenințare că iți va lua copilul.
Pleci cu tot cu copil – cauți un avocat, imediat după această amenințare: te va liniști că așa ceva nu se poate si iti va spune ce ai de făcut.
Pleci înainte de a accepta să te violeze cu acordul tău.
Pleci imediat după prima înjurătură – la adresa ta, a părinților tai, a prietenilor tăi Pleci imediat după prima minciună – indiferent despre ce a fost vorba.
Pleci URGENT după prima tentativă – indiferent despre ce este vorba. Fii lucida, fii rațională, fii demnă – știi că meriți altceva.
PLEACĂ URGENT – NU DUPĂ PRIMA PALMĂ, CI CU MULT ÎNAINTE.
Dacă încă nu ai plecat, atunci pleacă URGENT.
Nu ai nevoie de el – ai nevoie de tine.
Te aștept cu drag să revii la tine, cu ajutorul meu. Consultațiile se desfășoară online, pe Skype. Sunt alături de tine.
Mona  Georgescu
Consilier NLP integrativ 
Consilier Relațional și de Dezvoltare Personală
Trainer Educație Relațională și Dezvoltare Personală
Programări: 0722.501050lucia_mona_georgescu@yahoo.com
#monageorgescu
#dezvoltarepersonalapentrufemei
#autocunoastere
www.minunemica.eu
– resurse de educație relațională și dezvoltare personală –

🙏💛🙏
Chiar dacă situația pandemică ne obligă să lucrăm împreună în continuare online, am început deja să pregătesc următoarea ediție SENS. Îmi păstrez speranța că vom fi cu toții bine, că nu ne lăsăm pradă depresiei sau anxietății care ne pândesc în această perioadă. Dacă vom continua să ne ocupăm, la fel ca până acum, de planurile personale și profesionale frumoase pe care le avem, ne vom putea păstra imunitatea psihologică – așa cum este de dorit în aceste vremuri complicate.
SENS – de unsprezece ani, alături de femei
SENS – unicul program romanesc de educație relațională si dezvoltare personală, cu accent pe vindecarea instinctelor și redobândirea demnității și autonomiei femeilor 
Participă alături de noi la ediția din 2021 și, pentru că educația relațională poate fi oricând începută, la orice vârstă, dă mai departe informația: anunță o prietena, spune-i unei colege, anunță-ți mama sau sora – sau, de ce nu, pe amândouă – despre SENS12!
SENS – standarde de calitate în dezvoltarea personală dedicată femeilor.
SENS – protejează demnitatea femeilor.
SENS – sprijină femeile în vindecarea de care au nevoie pentru ca acestea să revină la adevăratele lor valori – înțelepciunea și feminitatea autentică – și să-și poată asuma responsabilitatea integrală pentru viața lor.
0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si educatie relationala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Sper ca tot ceea ce vei gasi pe acest site sa iti fie cat se poate de util! De asemenea, putem lucra impreuna online - via Skype, daca iti doresti sa initiezi un demers individual de consiliere. Profilul meu profesional complet si oferta de servicii de consiliere pot fi accesate aici: www.minunemica.eu/cine-scrie/. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Add a Comment