Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Prejudecati asupra Femeii, in societatea contemporana

Prejudecati asupra Femeii, in societatea contemporana

“Femeile nu trec niciodata mai departe de pretext”, ele “fac inventarul lumii fara a incerca sa-i descopere sensul” sublinia Simone de Beauvoir in finalul volumului Al doilea sex (Le Deuxième sexe, 1949), considerat o biblie a feminismului.

In societatile occidentale, femeile duc o viata aparent libera, par egale cu barbatii: nu mai sint inchise in harem, pot circula nestinjenite, conduc masina, lucreaza in birouri, putand detine chiar functii de conducere, sint alegatoare si eligibile, iar in principiu pot imbratisa orice cariera: pot fi scriitoare, pictorite, magistrati, medici, veterinari, arhitecti, ingineri. Egalitatea intelectuala dintre baieti si fete este un fapt recunoscut, din moment ce studiaza aceleasi materii, dau aceleasi examene.

Aceasta aparenta egalitate ascunde, insa, o inegalitate, Mathilde Niel afirmand ca ”Sexul masculin ramine, incontestabil, sexul dominant: pretutindeni barbatii tin in mina cirma; ei formeaza marea majoritate in parlamente; ei decid in problemele esentiale ale umanitatii; ei hotarasc cheltuielile pentru inarmare, razboiul sau pacea, cuvintul lor este determinant in educatia tineretului, in cultura maselor, in progresul social. Barbatii ocupa cele mai multe posturi de conducere, ei dirijeaza viata economica a natiunilor: belsugul, saracia sau foamea – totul in lume depinde de politica natiunilor conduse de barbati.”

Inegalitatea din sfera moravurilor reflecta inegalitatea din planul constiintei. Cu toate ca egalitatea intelectuala dintre baieti si fete a fost dovedita, majoritatea barbatilor continua sa se considere sex superior, in timp ce multe femei, purtind inca amprenta secolelor de servitute, se complac intr-un rol pasiv si subaltern.

‘’Eliberarea’’ femeii, egalitatea reala a celor doua sexe ramin inca niste vorbe frumoase, iar ‘’revolutia’’ care trebuie sa elibereze sexul ‘’slab’’ nu este inca desavirsita, nici in spirit, nici in fapta.

Ar trebui oare ca femeile sa puna mina pe arme si sa declare razboi barbatilor pentru a le smulge prin forta sau prin viclenie pozitia dominanta?

Ar trebui oare ca femeile sa se forteze sa semene cu barbatii asa cum sint ei astazi, adica sa devina, la rindul lor, niste fiinte insetate de cistig, interesate doar de profit si de glorie, gata sa se arunce in lumea competitiva a afacerilor, gata sa jertfeasca trasaturile umane unui rece univers tehnicizat?

Cu alte cuvinte, ar trebui oare ca femeile sa dea apa la moara combativitatii si agresivitatii masculine?

Nu, nu acestea sunt solutiile, desi o anumita parte a femeilor apeleaza si la astfel de solutii. Femeile nu au nimic de cistigat daca se vor cufunda si ele in procesul de alienare a barbatului, iar specia umana ar risca sa piarda astfel ultimele ramasite ale echilibrului sau.

Prejudecatile asupra femeilor sint un efect al ‘’razboiului dintre sexe’’

‘’Handicapurile femeii’’ in accederea la functii de conducere si, in general, ‘’incapacitatea’’ de afirmare a femeii, tin de urmatoarele aspecte:

  • ingrijirea copiilor si intretinerea caminului
  • o meserie extenuanta
  • dificultatea de a i se incredinta un post important
  • dificultatea de a conduce barbati
  • situatia sotului

Pentru anularea acestor ‘’handicapuri’’ nu este suficienta numai emanciparea femeii si modificarea constiintei sale vasale, ci si emanciparea barbatului si modificarea constiintei sale suzerane. E nevoie nu numai de modificari cantitative in favoarea unei fractiuni, ci si de modificari calitative in favoarea intregului.

Aceasta regindire presupune, de fapt, o revolutie spirituala, o schimbare radicala a raportului dintre sexe; este o lupta sui generis, deoarece pentru prima oara intr-o ‘’lupta’’, cei doi combatanti nu sint concurenti (sau cel putin asa ar trebui sa fie), ci pereche, iar pentru realizarea unui asemenea salt al calitatii vietii, feminismul reprezinta o conditie necesara, dar nu si suficienta.

Mathilde Niel nu doreste sa rupa conditia femeii de conditia umana, insa, militind ‘’pentru extinderea rolului femeii in societate’’, autoarea analizeaza resorturile (economice, sociale, morale, politice) care fac posibila nu numai cresterea rolului femeii, ci si o reasezare a raporturilor intre sexe pe o baza morala inedita. Determinarile care au dus la formarea unor adevaruri apriorice despre feminitate (si, bineinteles, despre masculinitate), si ceea ce parea ca apartine bunului simt comun, apare ca efect al unei lungi succesiuni de date istorice.

Pasivul ‘’sexului slab’’ trebuie dezvaluit cu obiectivitate si curaj. Sigur ca au existat si femei cu destine de mare anvergura: femei-luptatori pentru progres, femei-scriitori, femei-pictori, femei-conducatori de popoare, insa aceste destine de anvergura au fost, pina in vremea noastra, destine de exceptie , iar istoria arata ca marii cuceritori ai lumii, marii ginditori ai lumii au fost barbati, nu femei.

Exceptiile pot fi Elisabeta, regina Angliei, Ecaterina cea Mare, insa aceste femei n-au condus niciodata destinele unor popoare in calitate de femei, ele au fost suverane, adica fara sex. Dupa cum afirma Mathilde Niel, acestea au fost ‘’exceptii, au fost accidente monumentale, dar accidente’’.

Femeile au fost matricea istoriei, dar n-au fost istorie.

Femeile au dat nastere la luptatori, dar n-au pornit la lupta.

Femeile au inspirat poetii, dar n-au scris ‘’Divina Comedie’’.

Acestea sunt adevaruri dezavantajoase, dar care nu trebuie escamontate in momentul in care ‘’eliberarea femeii’’ devine o necesitate.

Spre deosebire de majoritatea studiilor care imagineaza trezirea femeii sub forma unui razboi intre sexe, la Mathilde Niel procesul eliberarii este infinit mai complex: dusmanul nu este individualizat si nu sta intotdeauna ‘’de cealalta parte a baricadei’’, dusmanul nu este o persoana, ci un anumit mod de a intelege lumea.

Acestui mod ii sint tributari nu numai barbatii ‘’oprimatori’’, ci si femeile ‘’oprimate’’. Pentru ca exista femei care vor sa fie independente, dar nimic nu le inspaiminta mai mult decit faptul de a nu apartine nimanui; o femeie de o anumita virsta, necasatorita, se simte demna de compatimire, dar un barbat necasatorit se simte demn de invidie.

Forta prejudecatilor in aspectele sus-mentionate, in conditia femeii, nu trebuie subapreciata, pentru ca aceste prejudecati au inca o mare virulenta,  nu numai in viata celor care nu au beneficiat de o dezvoltare peste nivelul mediu. La nivelul realitatilor concrete, exista inca destula opacitate, cu toate ca, in ultimii ani, femeia devine un ‘’element’’ din ce in ce mai eficient.

Alegerea meseriei, hotarirea promovarii, nu au intotdeauna in vedere valoarea personala a individului. Cu toate ca traim intr-o epoca in care exista femei savanti, femei academicieni, femei care ajung pe Luna sau traverseaza Atlanticul, sintem fortati sa acceptam ca exista o traditie a ocupatiilor feminine si masculine, traditie care ne forteaza, ne determina sa ni se para nefiresc tot ceea ce nu este in spiritul sau. Aceasta traditie cere ca orgoliul masculin sa se simta lezat ori de cite ori ar trebui sa accepte o ocupatie care este specific feminina; de exemplu, un barbat ar recunoaste stingherit ca este dactilograf.

De ce sa nu indrazneasca femeia sa aspire la ocupatii masculine, la profesiuni masculine, la functii ‘’masculine’’? ‘’Revolutie’’, ‘’spirit nou’’, ‘’renastere spirituala’’ nu inseamna tocmai indrazneala de a-ti apropia ceea ce prin traditie era interzis?

Mai exista prejudecata ca femeia trebuie sa tina seama de adevarul ei fizic. Care adevar? Exista vreun ‘’adevar fizic’’ care face incapabila femeia sa inteleaga tabla inmultirii sau calculul integral? Cu foarte mici exceptii, diferentele biologice n-au putut si nu vor putea niciodata sa justifice discriminarea sexuala, nici discriminarea rasiala si, in general, nici un fel de discriminare.

Valorile proprii feminitatii: Dragostea, Maternitatea, Caminul, Datoria, Eul, Moda

Stereotipurile opuse – al Virilitatii si al Feminitatii – duc la ruptura, la razboiul sexelor. Daca, in loc sa cultive opozitiile mitice, mediul social ar fi favorizat dezvoltarea calitatilor specific omenesti, calitati comune celor doua sexe (ratiunea, creativitatea, sociabilitatea), barbatul si femeia ar fi putut sa stabileasca o colaborare rodnica, de pe urma careia intreaga specie nu ar fi avut decit de profitat.

Din pacate insa, barbatul si femeia au trait inchisi fiecare in ‘’inchisoarea modelelor’’ culturale respective si, in acest fel, n-au putut sa isi dezvolte nici personalitatea autentica, nici calitatile comune.

Orice om care n-a putut sa-si dezvolte personalitatea in sensul unei autonomii creative, in sensul dialogului (si acesta este cazul marii majoritati a oamenilor, strins conditionati de valorile absolute transmise de familie si de mediu), tinde sa adopte o personalitate conforma normelor societatii sale. Astfel, cei mai multi barbati, identificindu-se cu valorile masculine, cauta sa para ‘’virili’’, chiar daca nu poseda insusirile atribuite in mod curent virilitatii. La fel, cele mai multe femei, identificindu-se cu valorile feminine, cauta sa creeze o aparenta in conformitate cu aceste valori, chiar daca asemenea valori le pun in inferioritate si le duc la alienare, chiar daca in mod natural ele sint lipsite de insusirile atribuite Feminitatii.

Astfel, fiecare isi face din sine o imagine-model, conforma stereotipului social. Cu cit individul se simte mai asemanator cu acest stereotip, sentimentul sau de securitate creste, iar personalitatea lui i se pare mai puternica, pentru ca a cistigat dintr-o data si aprobarea colectivitatii si pe cea a propriei sale constiinte (constiinta care nu este altceva decit vocea colectiva interiorizata).

Desigur, barbatul si femeia adopta valori diferite, dar si la unul si la celalalt, procesul de gindire e acelasi: fiecare isi proiecteaza o idee absoluta apriorica despre Virilitate sau despre Feminitate, idee preluata de la mediu, si fiecare cauta sa i se conformeze, prin imbracaminte, prin comportament si, interior, prin sistemul moral de referinte.

Refulindu-si adesea personalitatea reala, ei adopta o personalitate de imprumut – o pseudoidentitate, pe care incep s-o considere adevarata lor personalitate. In consecinta, ei ii vad si pe ceilalti nu asa cum sint in realitate, ci prin acea imagine fabricata de  mediu. Cum s-ar putea intelege barbatul si femeia, cum ar putea intra in dialog, cind si el si ea sint incapabili sa-i vada pe ceilalti asa cum sint in realitate?

Intr-o ancheta sociologica, studenti francezi si germani au fost intrebati care sint, dupa parerea lor, defectele femeilor; studentii le gaseau opt defecte si nici o calitate (aceste defecte corespundeau indeaproape ideilor stereotipe despre Feminitate: dependenta, echilibrul instabil, lipsa oricarei calitati intelectuale etc.). Aceiasi studenti atribuiau insa barbatilor un singur defect si unsprezece calitati (printre care: stapinirea de sine, stabilitatea sentimentala, dinamismul, aptitudinile intelectuale, deci calitati care corespund stereotipului Virilitatii).

La rindul lor, studentele intrebate se vedeau asa cum le-ar fi placut barbatilor sa fie, si, in consecinta, nu au ezitat sa-si gaseasca singure mai multe defecte decit calitati.

Asemenea raspunsuri, care contrazic adevarul, dovedesc faptul ca si femeile si barbatii sint in mod inconstient fixati la aceste stereotipuri. In continuare, voi incerca sa gasesc cauzele acestei stranii raportari .

Cind un barbat se identifica cu ideea de Virilitate, el iese in cistig, pentru ca Eul sau se identifica cu forta fizica, cu inteligenta, cu cunoasterea, cu ratiunea, cu Binele; raporturile sociale si structurile sociale contribuie la consolidarea acestor imagini stereotipe.

Mai intii, organizarea actuala a familiei continua sa puna in valoare pe ‘’capul’’ familiei; barbatul se simte stapinul celulei familiale, el este cel care tine femeia sub dominatia lui sexuala, juridica si economica.

Avantaje asemanatoare apar in valorifcarea ideii de Virilitate in afara caminului: barbatii simt ca formeaza impreuna cu semenii lor o ‘’comunitate tacita inchisa’’, superioara comunitatii feminine. Aceasta comunitate tine la prerogativele ei,  indivizii care o constituie se simt uniti pentru ca se opun comunitatii feminine nu numai prin diferentele fizice, ci si prin imbracaminte, prin modul lor de activitate: barbatii sint preocupati de profesia lor, in timp ce femeile ramin acasa sau nu prea dau atentie profesiei; barbatii simt nevoia sa cistige mai mult si sa urce in ierarhia sociala; ei sint preocupati de viata politica, aproape toti sint scutiti de anumite griji rezervate femeilor (ingrijrea copiilor, cumparaturile, treburile casnice); numerosi barbati au anumite deprinderi comune (se odihnesc cind se intorc de la lucru, mesteresc cite ceva, citesc ziarul), anumite pasiuni (le place sa fie donjuani, le place viteza, jocul de carti, tutunul, alcoolul – e adevarat ca si unele femei au asemenea preocupari, insa numarul lor este mult  mai mic); cea mai mare parte a barbatilor au subiecte de discutie favorite (a caror banalitate nu e cu nimic mai prejos de trancanelile si birfele feminine): ‘’intre barbati’’ se discuta despre profesie, afaceri, masini, femei, vinatoare etc.

Modul de viata masculin concorda cu civilizatia moderna, bazata pe spirit competitiv si pe dorinta de putere si de prestigiu; cea mai mare parte a barbatilor urmareste aceleasi scopuri de viata alienate. Barbatii care reusesc in epoca noastra sint barbati ‘’virili’’, adica ambitiosi, agresivi, fara scrupule, cei care alearga dupa bani, onoruri, glorie; dimpotriva, cei modesti, generosi, sensibili, dezinteresati ajung arareori in posturi de conducere, ei sint exclusi din comunitatea ‘’virila’’ si trec drept ‘’efeminati’’.

Barbatii se simt mai ales uniti in masura in care se opun comunitatii feminine.

Barbatul si femeia isi reprezinta Feminitatea in doua feluri:

  • prin idealizare: femeia este identificata cu frumusetea, gratia, maternitatea, caminul si venerata, dar aceasta veneratie nu exclude dominatia; barbatul se simte extrem de mindru ca poseda o femeie frumoasa, eleganta si care este, in acelasi timp, mama iubitoare si nevasta ideala; el se simte proprietarul acestor calitati, care nu fac decit sa-i intareasca prestigiul si sa stirneasca invidia celorlalti barati.
  • Feminitatea poate fi proiectata si intr-o lumina depreciativa – ca Anti-Absolut, ca opusul Virilitatii, considerata ca reprezentind Binele in sine; Feminitatea este atunci identificata cu slabiciunea, cu pasivitatea, cu prostia, cu ignoranta, cu Raul.

De altfel, acelasi barbat poate sa identifice aceeasi femeie cu ambele feluri de a intelege Feminitatea; asa se intimpla de cele mai multe ori; se poate spune ca, pentru un barbat identificat cu ideea de Virilitate, femeia care-i maguleste orgoliul in cel mai inalt grad este femeia care este frumoasa, eleganta, mama buna, nevasta fidela si, totodata, pasiva, ignoranta,capricioasa. El are astfel bucuria, pe de o parte, de a poseda un obiect frumos, docil, pentru care este invidiat de ceilalti barbati; pe de alta parte, de a domina acest obiect, pentru ca femeia este, dupa el,  lipsita de calitatile pe care crede ca le are el in calitate de barbat si care-i aduc prestigiul social.

Este de inteles, astfel, oroarea unui Balzac in fata femeii inteligente, cultivate, independente. Ea ii apare ca un ‘’monstru’’ de temut, pentru ca ataca ‘’fortareata’’ Eului masculin, identificat cu ideea stereotipa de Virilitate, idee fara de care barbatii ar ramine fara identitate, fara de care ei n-ar mai insemna nimic. E usor de inteles de asemenea pentru ce atitia barbati isi tineau si inca isi tin femeile acasa. Daca o femeie munceste, se preocupa de meseria ei si cistiga la fel sau chiar mai mult decit barbatul ei, el, barbatul e  obligat s-o considere egalul sau; el trebuie sa renunte sa se mai identifice cu ideea de Virilitate, cu ideea de Superioritate, si pentru multi barbati aceasta duce la o mutatie interioara dureroasa, pe care nu o pot accepta fara sa nu se  impotriveasca sau sa nu se revolte.

Osho spune ca ”lumea sufera extraordinar de mult din cauza conflictelor iscate de energia masculina si de dominatia ei. Acum, nouazecisinoua la suta este masculina, iar femeia exista numai intr-un mod marginal. Ea nu traieste in curentul principal al existentei, rezultand astfel conflictele, luptele, razboaiele. Aceasta energie a adus omenirea in pragul sinuciderii. Moartea omenirii poate surveni in orice zi, daca nu va veni energia feminina sa o echilibreze. Aceasta este singura ei speranta.”

Trebuie observat faptul ca stereotipurile feminine si stereotipurile virile din civilizatia occidentala n-au o valoare universala; ele sint fapte artificiale de cultura, fapte care in alte societati pot fi inversate.

Margaret Mead arata ca la populatia tachambuli din Marile Sudului, femeia este elementul constient, dominator, organizator si conducator. Ea supravegheaza productia, consumul si comertul, ea are initiativa si in domeniul erotic. Barbatii, dimpotriva, sint docili, timizi, sensibili si se ocupa mai ales de decoruri.

Cit despre ceea ce este numit Eternul Feminin, acesta este produsul unui ansamblu de stereotipuri variate si contradictorii, impuse femeii de catre barbat de-a lungul istoriei si acceptate de catre femeie, desi au diminuat-o ca fiinta umana.

Stereotipurile feminine i-au accentuat dependenta fata de barbat si au determinat-o sa vrea sa fie asa cum nu este ea in realitate, ci asa cum i-ar placea barbatului sa fie.

Nimeni nu a reusit mai bine ca J-J Rousseau sa exprime cu atita naivitate aceasta dependenta, aceasta dorinta a barbatului de a o tine sub controlul, sub dominatia lui:

‘’Intreaga educatie a femeii trebuie sa aiba in vedere barbatul. Femeia trebuie sa placa, sa-i fie de folos, sa se faca iubita si stimata de el, sa-l creasca, cind e mic, sa-l ingrijeasca, cind se face mare, sa-l consoleze, sa-i faca viata placuta si usoara: acestea au fost indatoririle femeii din toate timpurile. In spiritul acesta trebuie sa fie educata inca din copilarie’’

Femeia accepta cu atita usurinta sa intruchipeze imagini care-i stirbesc valoarea de om pentru ca aceasta acceptare prezinta pentru ea anumite avantaje, care vor fi analizate in continuare:

  • daca barbatul este ‘’capul’’ familiei, in schimb, femeia este ‘’stapina’’ casei si trebuie respectata ca mama si sotie; in aceasta calitate de mama iubitoare, de nevasta fidela si de gospodina perfecta, ea se bucura de stima tuturor: de stima sotului, apoi de stima celorlalti barbati si femei;
  • femeia care se identifica cu ideea de Feminitate se face complicea celorlalte femei, cu care formeaza o comunitate tacita inchisa, opusa comunitatii masculine prin imbracaminte ca si prin modul de activitate; spre deosebire de barbati, femeile se ocupa de casa, de cumparaturi, de bucatarie, de copii; cele mai multe neglijeaza, in general, viata economica si politica; citesc doar reviste pentru femei, se preocupa de moda, au aceleasi subiecte de discutie (‘’intre noi femeile’’ discutam despre rochii, despre casa, despre copii).
  • Devalorizarea ideii de Feminitate este sprijinita de moravuri si de organizarea sociala, care exclud in mod practic femeia din viata profesionala si politica sau, in cazul cel mai bun, se opun promovarii femeilor; cea mai mare parte a femeilor n-au alta solutie decit sa se indrepte spre universul inchis al caminului. In afara citorva satisfactii de ordin afectiv, acest univers nu le ofera altceva decit griji materiale, o viata monotona si plictisitoare. In schimb, le fereste de nesiguranta zilei de miine si de preocuparile generatoare de neliniste pe care le rezerva barbatului lumea exterioara, lipsita de certitudini.
  • Astfel, femeia care se sacrifica pe altarul valorilor ‘’feminine’’ dobindeste o siguranta morala; ea are impresia ca-si indeplineste ‘’datoria’’, asa cum ii este propovaduita de autoritatile civile si religioase si, zilnic, de ziare, reviste, radio, etc.
  • In sfirsit, identificarea cu ideea de ‘’feminitate’’ prezinta si avantaje de ordin pasional: viata pasionala a femeii este mai putin variata decit cea a barbatului, pentru ca de obicei preocuparile femeilor se limiteaza la problemele casniciei si ale caminului, in timp ce viata pasionala a barbatului cuprinde, in afara casniciei, si viata sa profesionala, preocuparile sale politice, activitatea sa din timpul liber.

Prin viata pasionala ma refer la o viata dedicata cautarii unui absolut material, sentimental sau moral, o viata in care energia interioara, in loc sa se descarce intr-o sinteza creativa si evolutiva intre personalitatea autonoma si lume, se descarca intr-o succesiune de comportamente alternante si contradictorii, o viata in care te simti cind identificat cu Absolutul, cind respins de Absolut, dominind si dominat, adorind si dispretuind, etc.   

Cind tine frinele casei, ale educatiei copiilor, cind dirijeaza bugetul familial si cind intruchipeaza Fidelitatea, Dragostea materna, Datoria – femeia, identificata cu ideea stereotipa de ‘’Feminitate’’, il domina afectiv pe barbat, dar si moral. Aceeasi femeie se simte dominata de barbat si dependenta de el cind barbatul duce in afara caminului o viata independenta, cind are preocupari intelectuale si o experienta sociala la care ea nu poate ajunge, cind numai el este cel care cistiga banii si tine femeia intr-o totala dependenta materiala fata de el.

Reiese din cele de mai sus ca in anumite momente femeia  adora in barbat imaginea traditionala a Virilitatii si se supune ei, in timp ce in alte momente ea isi priveste ‘’ eroul’’ cu o condescendenta usor dispretuitoare, caci ‘’eroul’’ nu se poate lipsi de ea nici pe plan sexual, nici sentimental, nici material: el are nevoie de ea ca sa-i ingrijeasca casa, sa-l spele, sa-l hraneasca, sa-l ingrijeasca, sa-l aline.

La rindul sau, barbatul identificat cu Virilitatea se simte cind superior, cind inferior femeii, situatie in care in cuplu se produce o simbioza nevrotica: atasamentul unuia fata de celalat nu este expresia unei vointe autonome, ci a nevoii de a se domina si de a se proteja reciproc; in aceste conditii, dragostea adevarata si colaborarea autentica sint imposibile, pentru ca dragostea si colaborarea cer egalitate si respect fata de independenta partenerului.

In realitate insa nu se prea intimpla ca un barbat sa fie intru totul identificat cu ideea de Virilitate, sau ca o femeie sa fie intru totul identificata cu ideea de Feminitate. Orice fiinta umana normala este inzestrata in acelasi timp cu o constiinta opozitionala (pe care i-o dezvolta educatia si mediul social), constiinta care o face sa accepte stereotipurile sociale opuse ca pe niste adevaruri absolute, si cu o constiinta sanatoasa (numita de Erich Fromm ‘’constiinta umanista’’), constiinta care o face sa prefere luptei – colaborarea, dependentei – autonomia, iar sclerozei si supunerii – creatia. In viata cuplurilor predomina cind constiinta opozitionala (cel mai des), cind constiinta sanatoasa, iar uneori se intimpla ca acestea sa intre in conflict.

Dupa cum se afirma ca femeia este facuta pentru dragoste, tot asa se pretinde ca principala functie a femeii este maternitatea. Niciodata – se spune – femeia n-o sa poata trai la fel de libera ca barbatul, pentru ca maternitatea o condamna sa fie legata de camin. Vreme indelungata, scopul casatoriei a fost, mai ales, biologic; conditiile nu puteau permite sa se imagineze o pereche cu parteneri egali, ci perechea trebuia sa asigure continuitatea familiei si perpetuarea speciei.

Cu toate acestea, glorificarea maternitatii nu era lipsita de ambiguitate: barbatul, scutit de natura de greutatile sarcinii, ale nasterii si alaptarii, s-a crezut in orgoliul sau scutit de supunere fata de legile biologice si s-a considerat o fiinta superioara.

Nietzsche scria ca ‘’femeia este o problema a carei solutie este sarcina’’. Nazistii tratau femeia cu dispret, impunindu-i faimosul program al celor trei K: Kirche, Kinder, Kuche – Biserica, Copii, Bucataria. In plus, sarcina constituia pentru barbat un excelent mijloc de dominatie; impusa de barbat femeii, atita vreme cit femeia n-a avut la dispozitie mijloace anticonceptionale, sarcina constituia un alt privilegiu al barbatilor – era un mijloc sa o supuna si sa o oblige sa ramina acasa.

In epoca noastra, cind conditiile de subordonare biologica a femeii se prezinta sub un aspect nou (femeia poate accepta sau poate refuza maternitatea), se mai pretinde in continuare ca femeia sa se consacre maternitatii in dauna altor ocupatii. Ciudata atitudine pentru o epoca in care specia nu este pe cale de disparitie, iar suprapopularea face ca progresia resurselor alimentare sa nu poata tine pasul cu expansiunea demografica.

Dorinta de a limita femeia la functia sa materna este tot asa de nefericita ca si dorinta de a limita barbatul la functia sa de tata.

Femeia si barbatul isi indeplinesc cu atit mai bine rolul lor uman de mama si de tata cu cit nu vor accepta ca orizontul lor sa se limiteze la propria lor familie.

Materialul pe care tocmai l-ai parcurs este un extras din teza mea de dizertatie ”Implicatii psiho-sociale asupra feminitatii in societatea contemporana” (2003) si mi-a fost inspirat de urmatorii autori:

  • Dumitru Cristea – ”Tratat de psihologie sociala”,
  • Elena Nedelcu – ”Repere Sociologice”,
  • Mathilde Niel – ”Drama eliberarii femeii”,
  • Immanuel Kant – ”Logica generala”

Din 2003 (anul in care am sustinut aceasta teza de dizertatie) si pana in acest moment au trecut nu mai putin de 10 ani. 10 ani in care nu vad ca lucrurile sa se fi schimbat prea mult – ma intreb ce este nevoie sa facem, ce este nevoie sa se intample in fiecare familie, pentru a vedea, la scala mai mare, schimbari sanatoase, ecologice, in prejudecatile societatii asupra Femeii si asupra Feminitatii…

Probabil regandirea rolurilor este o solutie – ramane insa greul ”implementarii” acesteia, rezistenta la schimbare a intregii societati, o rezistenta care ascunde aspecte incomode pentru a fi puse in discutie.

”Al treilea razboi mondial poate fi evitat numai daca va aparea suficienta energie feminina pentru a o echilibra pe cea masculina. Alta cale nu este. Nu marsurile pacifiste, nici protestele impotriva razboiului. Energia masculina vorbeste despre pace, dar se pregateste de razboi” subliniaza Osho, in ”Cartea despre barbati”

Pastrandu-mi admiratia, cu anumite rezerve, fata de operele reprezentantelor curentului feminist, in special fata de opera celei ce a fost Simone de Beauvoir, in urma cu 3 ani am initiat proiectul ”Sense” –  o calatorie spre a re-descoperi femeia, dincolo de rolul sau social, dincolo de mastile si fricile sale, dincolo de teama sa de esec, dincolo de conventiile sociale, profesionale sau de educatia primita. O initiativa care isi propune, pe langa sustinerea psihologica, vindecarea diferitelor probleme cu care se confrunta o femeie, sa arate tocmai inversul afirmatiei de la inceputul acestui material – si anume, isi propune sa arate faptul ca femeia chiar vrea sa descopere sensul vietii sale si, implicit, sensul lumii in care traieste.

Asa cum spuneam si cu alte ocazii, nu este usor sa fii femeie, dar este cel mai frumos lucru care ni s-a putut intampla!

Iti multumesc pentru ca ai parcurs pana la capat acest articol,

Mona Georgescu, psiholog clinician

Cabinet Individual de Psihologie Mona Georgescu
Programari Bucuresti:
telefon: 0722.501050
e-mail: lucia_mona_georgescu@yahoo.com

*Nota: Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea acestui text – partial sau in intregime – prin mijloace electronice sau mecanice, este interzisa.

 

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu