Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Povestea barbatului foarte, foarte serios

Povestea barbatului foarte, foarte serios

”Era odata un barbat foarte serios. Atat de serios, incat nimeni niciodata nu il vazuse razand. Sotia lui isi amintea vag ca il vazuse zambind o data, o singura data, cu foarte mult timp in urma, insa nu era sigura. “Poate ca m-am inselat si am considerat dorinta mea drept realitate.”

Eu cred ca era posibil ca acel om sa fi zambit macar o data in viata lui. De exemplu, intr-o zi, din amuzament, intr-un moment de uitare ar fi putut lasa sa se vada pe fata lui un suras uimit de copil. Chiar daca nimeni nu va fi vreodata cauza uimirii sale, macar a zambit si el o data in viata. Deoarece exista intotdeauna un suras de speranta care navigheaza printre furtunile cotidianului.

 Acel barbat era atat de serios, incat lua totul in serios. Astfel incat era tot timpul indignat. S-ar fi putut spune ca se trezea in fiecare dimineata pe picior de razboi, gata sa se inflacareze pentru cutare sau cutare lucru.

Si asta incepea inca de la micul dejun, ascultand stirile de la radio care prezentau cate un scandal sau un abuz, apoi continua pe drumul spre serviciul lui, cand constata ca orasul lui era ciopartit, apoi in autobuz, unde observa ca tinerii nu se ridicau pentru a lasa locurile persoanelor mai in varsta. Acasa, uitandu-se la factura de la gaz, de curent, la carnetul scolar al copiilor sau vazand cum pregatea sotia lui pastele sau salata, niciodata cum ar fi vrut el!

Chipul lui era brazdat de riduri, corpul tensionat, slabit de atatea incertitudini, plin de atatea sperante mereu dezamagite. Ochii lui pareau ca vad mereu dincolo de momentul prezent, gesturile lui se precipitau tot timpul, pentru ca voia sa faca o multime de lucruri in acelasi timp. Iar inima lui batea mereu intr-un ritm care nu era al lui.

Probabil ati ghicit, acel barbat avea o mare dificultate, ascunsa. Stia sa vorbeasca pentru ceilalti, dar niciodata pentru el insusi! Cand se revolta, era indignat impotriva nedreptatii, a umilirii, a neputintei, a violentei, era intotdeauna pentru ceilalti, nu pentru el. Nu stia sa vorbeasca despre propriile lui sentimente, emotii, vulnerabilitati sau vise secrete. In adancul lui, acest om foarte serios era foarte tacut.

Intr-o zi, una din fiicele lui a inteles ca in spatele acelei seriozitati, in spatele acelei lupte nesfarsite duse de tatal ei, exista un fost copil ranit, amortit care nu a putut niciodata sa vorbeasca despre suferinta lui si, mai ales, despre speranta lui: cand era copil i-ar fi placut atat de mult ca tatal lui sa ii vorbeasca despre el!

I-ar fi placut atat de mult ca tatal lui sa se defineasca, sa se afirme, sa se pozitioneze in fata sotiei sale, in loc sa se sufoce, sa retina totul in el, sa se incline in fata ei, sa para mereu ca este de acord cu ea.

Probabil o sa credeti ca este o poveste fara sfarsit, ca se va repeta, la copiii lui, la nepotii lui, timp de mai multe generatii. Este posibil, se intampla uneori astfel de lucruri. Dar eu cred ca povestea aceasta ii poate ajuta pe unul sau pe altul dintre membrii acestei familii sa inteleaga ca este posibil sa vorbesti despre tine si, mai ales, sa fii ascultat.

Este posibil sa nu te mai simti sufocat, asumandu-ti riscul sa iti exprimi sentimentele reale, emotiile, visele si chiar si conflictele interioare. De exemplu, in cazul unui copil, sa indrazneasca sa spuna: “Va iubesc, mama si tata, nu este nevoie sa pastrati in voi teama ca ma veti pierde sau ca va veti pierde unul pe celalalt.”

O multime de lucruri pe care un copil, chiar si un bebelus foarte mic, poate sa doreasca sa le spuna, chiar daca inca nu poate folosi cuvinte pentru a exprima aceste lucruri. Viata este plina de surprize si de repetitii. Sa indraznim sa intampinam surprizele pentru a evita repetitiile.”

Extras din cartea “Povesti pentru a iubi, Povesti pentru a ne iubi”, Jacques Salome, Editura Ascendent

Jacques Salomé – la inceputul vietii profesionale contabil, apoi sculptor si la un moment dat cel care a dobandit o diploma in psihiatrie sociala, este un ”ambasador al tandretii”, care marturiseste ca a invatat ”alfabetul comunicarii” de la copiii sai.

Este promotorul ecologiei relationale si unul dintre cei mai prolifici autori contemporani din domeniul dezvoltarii personale si, de asemenea ”parintele” metodei E.S.P.E.R.E. (Energie Specifica pentru o Ecologie Relationala Esentiala).

Cred ca toti ne putem regasi in rolurile personajelor din povestile sale …

3


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. Carciumarul Vesel  October 13, 2010

    Deci io daca sunt vesel tot timpul sunt un barbat ne-serios ? :)))

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 15, 2010

      Ziua buna Carciumarului Vesel 🙂
      Pentru ca m-a inveselit mesajul tau, pot sa te incurajez sa iti pastrezi veselia cat mai mult timp – te tine in contact cu latura ta de copil si este un aspect foarte sanatos al vietii.
      Daca veselia, inocenta si optimismul sunt prezente – atunci cred ca suntem pe drumul cel bun.
      Sa ai o zi vesela si sufletul mereu senin,
      Mona

      (reply)
  2. stareadetine  May 5, 2011

    Este in tacerea aceasta si in seriozitatea “barbatului”de cele mai multe ori o mare de zambete, de glume si de ras uneori frenetic alteori de abia auzit. Este si mult zambet de satisfactie a lucrului facut. Atat ca el nu mai considera ca trebuie sa le lase sa iasa la suprafata. Tatal meu imi spunea: daca iti este bine taci, lasa asa. Daca iti e rau fa ce faci ca sa iesi din acea situatie, dar nu te plange…nimeni nu te va asculta. Actioneaza , asuma-ti si rezolva situatia. Eu nu prea stiu ce am facut, probabil am stat foarte foarte mult de vorba cu mama si cu alte femei dragi din viata mea si am ajuns un guraliv si un extrovert , un barbat anti-barbat, un plangacios si un bucuros in acelasi timp. Au existat insa momente cand mi-am adus aminte de vorbele tatalui. Si am tacut si am zambit interior. Am invatat in timp ca tot echilibrul e bun si mi-am facut o deviza : “Nu tropai prin viata! Nici prin a ta nici prin a altora! Nu are rost!”. Bucuria poate vine la fel de frumos si pe tacute la fel cum poate veni si ca o furtuna. Cu tristeta e mai greu pentru ca ea distruge. Dar asta e alta poveste care tine de noi de fiecare si de scutul pe care stim sa il construim in fata ei, de lectii, de rasu-plansu etc.
    Oricum, asa ramane.

    (reply)

Add a Comment