Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Paseste cu blandete pe pamant caci este sacru…

Paseste cu blandete pe pamant caci este sacru…

I-am întrebat pe oamenii care merg: „Se poate trăi aşa, cu un pas în spatele celuilalt, se poate trăi după cum ne mişcăm, lejer?” Foarte puţini mi-au răspuns, aşa îngrijoraţi şi în goana de a ajunge undeva. Totuşi, câte unii au scos una-două vorbe din tolba cu poveşti. Aceste vorbe mă mai trezesc încă dis-de-dimineaţă, mă ţin în picioare şi, atunci când vreau să rămân în pat, copleşit de cea mai grea oboseală, ele îmi amintesc că fericirea constă în mişcare.

Îmi amintesc de un om care vorbea cu arborii sau care mai degrabă ştia să asculte arborii şi să găsească alături de ei simţul realităţii. Pentru că arborii ştiu să se înrădăcineze adânc în pământ, în materie, şi în acelaşi timp să se înalţe spre lumină. În aceeaşi mişcare, seva împinge spre rădăcini şi spre înalt, înspre cer.

Într-o zi mi-a spus aceste cuvinte: „Păşeşte cu blândeţe pe pământ căci este sacru…”

Fericirea constă în mişcare, dar mai ales în felul în care te mişti. Există un fel de a merge care face din noi nişte turişti, un altul care ne face nişte plimbăreţi, un altul care face din noi nişte pelerini. Nu este vorba de a le opune unele altora.

Să mergi ca un turist înseamnă să mergi pe scoarţa pământului.

Să mergi ca un drumeţ înseamnă să cunoşti seva, să pătrunzi mişcarea, energia Universului, şi să te întorci seara încărcat de mirosul naturii, al pădurii prin care ai trecut, sau al mistreţului după ale cărui urme ai mers…

Să mergi ca un pelerin înseamnă să mergi aproape de Duhul sevei, de ceea ce-i dă arborelui scoarţa, verticalitatea vie pe marginea drumului.

Nu este vorba despre a opune scoarţa, seva şi suflul, turistul, drumeţul şi pelerinul, ci doar de a aminti că pământul sfânt se află sub paşii noştri. Nu este aici şi nu este acolo; felul nostru de a merge, calitatea mersului pot face pământul sfânt sau „profan”.

Hölderlin spunea că „în chip poetic locuieşte omul pe acest pământ”, am putea spune că în chip poetic merge omul pe pământ. Să mergi în chip poetic, să mergi într-un fel care califică fiecare dintre paşii pe care îi facem înseamnă să mergi în chip profund, nu doar în lung şi-n lat…

Fiecare pas ne poate conduce spre noi înşine, spre cel care locuieşte profunzimea pe care o reprezintă fiecare dintre noi şi pe care mersul ne-o revelează… „Mergând” lăsăm în urmă un anumit număr de bagaje, de măşti şi ne regăsim adevărata figură şi Prezenţă a Aceluia care merge în însuşi sânul mersului nostru.

Există un mod de a călca pământul şi există un mod de fi purtat de acesta. Este chiar însuşi mitul Paradisului pierdut şi al căderii. Paradisul este comuniunea cu Invizibilul prin intermediul speciilor lumii, prin intermediul formelor spaţiului şi timpului: comuniunea cu Invizibilul prin intermediul vizibilului.

Căderea înseamnă să cazi din această stare de comuniune, de relaţie intimă cu Fiinţa, cu fiinţele şi cu lucrurile într-o stare de consumare în care nu mai există comuniune, ci doar o consumare a fiinţelor şi a lucrurilor. Se face atunci trecerea de la o lume pe care am putea-o califica drept sacră, saturată de Prezenţă, la o lume profană, turmentată de absenţă.

Să mergi ca şi cum ai merge pe un pământ sfânt.  Să regăsim profunzimea sub paşii noştri. Să mergem în chip poetic pe pământ.

În cartea O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, Alexandr Soljeniţîn spune povestea unui condamnat care, în faţa gamelei cu iahnie, în loc să se arunce asupra mâncării, începe să-şi spună rugăciunea.

Există un mod de a te hrăni, un mod de a merge în comuniune cu fiinţele şi lucrurile.

În timp ce pătrundem această dimensiune spirituală nu mai este vorba de a „consuma” kilometri sau cum, într-un mod uşor vulgar, spuneam odată: „Am făcut vârful Ballon d’Alsace!”, „Am făcut Grecia!”

Înţeleptul taoist Lao Tseu ne aminteşte într-unul dintre dialogurile sale că putem face înconjurul lumii fără să fi făcut un singur pas dincolo de sine sau ne putem plimba peste tot fără a vedea nimic.

Să mergi cu blândeţe pe pământ înseamnă în mod concret să pui un picior în faţa celuilalt şi să ştii pe unde calci.

Să mergi cu blândeţe pe pământ înseamnă să rămâi ancorat în tandreţea respectului.

Pământul se împotriveşte celor violenţi, celor care vor să îl consume, să îl uzeze şi se dăruieşte celor care îl tratează cu blândeţe.

Bătrânul îmi spunea: „Dacă mergi cu blândeţe pe pământ, acesta nu te va trata ca pe un străin, ci ca pe o mamă, nu îţi va primi doar praful, ci te va reda suflului, suflului cu care l-ai luminat, cu care l-ai făcut să respire. Mergi cu blândeţe pe pământ, căci este sacru…”

Jean-Yves Leloup – ”Aseaza-te si mergi – Elogiu Calatoriei Interioare”, Editura Elena Francisc

Iti recomand din tot sufletul si aceasta carte, pe care o poti comanda online AICI

“Aşează-te şi  mergi” este o capodoperă a lui Jean Yves Leloup cum nu se poate mai potrivită ca abordare pentru  exploratorii conştiinţei acestor timpuri de transformare interioară, pentru că formulează impecabil natura paradoxală a atitudinii pe care o poate avea în faţa vieţii un asemenea demers. A rămâne centrat pe de-o parte, focalizat în interior, mereu în conexiune cu sine, transparent la influeţele formei, este echivalent cu “şederea”. A te mişca, a merge, a explora pentru a nu rămâne niciodată prizonierul obişnuinţelor, al mecanismelor de gândire, a rupe mereu legăturile rigide pe care mentalul tinde să le sudeze, şi în acelaşi timp a rămâne mereu conectat cu marele flux al vieţii, acesta este “mersul”. Două atitudini complementare în faţa vieţii, care se îmbină paradoxal pentru  cei aflaţi în explorarea de sine.

Jean Yves Leloup este unul dintre înţelepţii secolului XXI. Doctor în filosofie, psihologie şi teologie, scriitor, conferenţiar, învăţător spiritual, călugăr dominican devenit preot orthodox, acest personaj excepţional străbate planeta între conferinţe, seminare şi cursuri de pe cinci continente, şi retrageri  spaţiile sacre ale acesteia. Explorările sale îşi au baza în tradiţiile creştine şi deopotrivă orientale. Este un pelerin care străbate deşerturile şi munţii, un investigator al celor mai sacre texte ale umanităţii care-şi împărtăşeşte experienţa spirituală cu o graţie şi o forţă excepţionale.

“Aşează-te şi mergi!” i-a spus lui Jean Yves Leloup un călugăr isihast de la Athos, “aceasta este Calea”. A fi împreună cu tine însuţi, a te deschide şi a simţi Prezenţa, a fi una cu Fiinţa. (Horia Turcanu)


1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. Marilu  January 5, 2014

    Iata si aici una dintre cele mai frumoase poeme in proză si in acelasi timp un avertisment pentru timpurile de azi
    http://nazone.ro/2014/01/pamantul-sacru.html

    (reply)

Add a Comment