Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Fericirea cere o intreaga disciplina

Fericirea cere o intreaga disciplina

Cât timp sunteţi schimbător, ezitant e inutil să vorbim despre fericire! Fericirea aparţine regiunilor infinitului, eternităţii care sunt regiuni ale sufletului şi spiritului. Da, infinitul, eternitatea, iată regiuni încă neexplorate, unde sufletul şi spiritul au nevoie să plonjeze pentru a se hrăni, a se îmbrăca, pentru a fi satisfăcut şi liber.

Voi începeţi să vă daţi seama că fericirea cere de la voi o întreagă disciplină, datorită căreia vă ridicaţi înţelegerea şi dragostea voastră până în regiunile sufletului şi spiritului, şi în acest moment puteţi să vă adăpaţi din acest ocean fără margini al păcii şi fericirii. Pacea, ca şi fericirea, e rezultatul unei comuniuni, al unui schimb perfect cu principiile, entităţile şi toate existenţele lumii sufletului şi spiritului.

În sus, pacea şi fericirea sunt unite, ele nu pot exista separat. Nu veţi întâlni pe nimeni adevărat fericit fără a fi în pace. Pacea şi fericirea reprezintă aceeaşi realitate exprimată diferit.

Pacea vă pune în armonie cu toată creaţia şi când trăiţi această armonie, nu puteţi fi nefericit. Energiile, forţele universului vă pătrund şi nu vă mai lipseşte nimic. Nu veţi înţelege niciodată ce este fericirea dacă nu veţi înceta să o consideraţi o senzaţie agreabilă, aşa cum îşi imaginează majoritatea oamenilor.

Adevărata fericire este, desigur o senzaţie agreabilă, dar este de asemenea lumină şi putere. Priviţi, de exemplu: cînd sunteţi fericit, fie şi un moment, sunteţi în pace şi începeţi să înţelegeţi fiecare eveniment din viaţa voastră, totul devine simplu şi clar şi reuşiţi tot ce întreprindeţi. Dar cum pierdeţi această stare, încep necazurile, durerea sau descurajarea, totul se umbreşte în capul vostru şi nu faceţi decât prostii.

Fericirea nu e nimic altceva decât o stare de conştiinţă, o manieră de a înţelege, de a simţi, de a se comporta, o atitudine în viaţă, de aceea nu aparţine decât acelora care ştiu să o găsească printr-o muncă spirituală.

Fericirea, ca şi pacea e o sinteză: dacă înţelegem bine lucrurile, dacă le simţim bine, putem acţiona bine şi putem fi fericiţi. Dar ca să reuşeşti aceasta trebuie să accepţi ştiinţa iniţiatică, pentru că ea este singura care ne învaţă să ne educăm intelectul, inima şi voinţa, adică să stăpânim natura inferioară, personalitatea, pentru a da naturii superioare, individualităţii, toate posibilităţile de a se dezvolta.

Pentru a găsi fericirea, nu este suficient să învingi natura inferioară. Bineînţeles, această victorie este necesară, dar ea este insuficientă: mai trebuie încă să reuşeşti să fuzionezi cu natura superioară. Nu veţi reuşi să găsiţi fericirea doar reuşind să învingeţi din timp în timp egoismul, senzualitatea, gelozia şi furia.

Aceste victorii sunt etape necesare pe calea reuşitei dar ele nu pot să vă facă fericiţi, pentru că fericirea se găseşte într-un loc inaccesibil pentru tot ce este negativ. De altfel, chiar dacă veţi reuşi într-o zi să vă învingeţi personalitatea, păziţi-vă: a doua zi ea va putea să vă joace noi feste.

Victoria asupra personalităţii e totdeauna incertă. Este exact ca o ţară care a învins o altă ţară: niciodată nu poţi fi sigur că acest lucru va dura. Pentru că, într-o bună zi, când învingătorul doarme pe lauri, ţara învinsă va încerca să-şi ia revanşa. La fel se întâmplă cu natura inferioară, personalitatea: chiar dacă, în anumite împrejurări, aţi reuşit să învingeţi anumite manifestări ale ei, victoria nu este niciodată definitivă; la un moment sau altul, ea poate reveni, vă poate da noi lovituri, şi iată-vă la pământ.

Ce este de făcut? Să imploraţi natura voastră divină, principiul Cristic, să vină să se instaleze în voi. Astfel, în loc de a fi totdeauna ca un învingător ce nu e niciodată sigur de victoria sa, veţi avea un asociat puternic, atotştiutor, pe care puteţi conta. Şi chiar dacă uneori sunteţi puţin obosit, puţin adormit, el continuă să ţină piept naturii inferioare. Cîţi oameni păreau să-şi fi învins anumite slăbiciuni, anumite vicii, dar după puţin timp recădeau în aceste vicii, şi chiar mai rău decât înainte!

Deci, singura soluţie este de a pregăti terenul, cucerind victorii asupra naturii inferioare în cât mai multe domenii, dar şi de a implora Cerul, natura superioară, să vină să se instaleze şi să se manifeste în noi.

Şi când natura superioară a venit cu adevărat să se instaleze în voi, atunci da, veţi gusta o fericire inexprimabilă. Sunteţi fericit şi nici măcar nu ştiţi de ce. Această fericire – şi cu atât e mai de mirare – este o fericire fără cauză.

Veţi găsi că este minunat de a trăi, de a respira, de a mânca, de a vorbi… Nu vi s-a întâmplat nimic, nici n-aţi primit un cadou nici o moştenire, nici o întâlnire, sunteţi fericit pentru că vi s-a adăugat ceva de sus, care nu depinde de voi…ca o apă care curge din Cer, şi vă miraţi necontenit descoperind în voi înşivă această stare minunată de conştiinţă. Vă bucuraţi şi nu ştiţi de ce. Iată adevărata fericire.

Adevărata fericire, e ca aerul pe care-l respirăm: aveţi preocuparea de a căuta aerul? Nu, aerul vine la voi, este aici, sunteţi în el şi îl respiraţi fără să vă gândiţi la el. Restul ca apa, hrana, banii trebuie din când în când căutate, în timp ce aerul şi lumina,nu!

Voi respiraţi fără încetare şi nu e bucurie mai mare decât a respira. Dacă nu mă credeţi, reţineţi-vă respiraţia pentru un moment, veţi vedea…Ei bine, fericirea e comparabilă cu aerul care-l respirăm.
Inspiraţi, expiraţi…inspiraţi, expiraţi…fericirea e respiraţia sufletului…Nu ne putem opri să studiem respiraţia din acest puct de vedere.

Orice altceva trebuie căutat, cumpărat, bucată cu bucată, pentru a avea o bucurie, o plăcere, în timp ce aerul nu trebuie căutat, respirăm fără încetare, chiar şi când dormim. Putem spune că respiraţia a fost dată omului pentru a-i arăta că tot ce este tangibil ca banii, posesiunile, etc., nu se poate compara cu ce e subtil, impalpabil, invizibil, cu lumea eterică în care se află incluse. Toţi aceia care au conştiinţa faptului că sunt incluşi în lumea eterică, în lumea spirituală, respiră fără încetare şi sunt fericiţi din cauza acestei respiraţii.

O. M. Aivanhov

Omraam Mikhaël Aïvanhov (1900-1986), este un maestru spiritual francez, filozof si pedagog, de origine bulgara; din 1937 traieste in Franta, unde incepe sa explice esenta invataturilor sale, sub toate aspectele care dau cont de desavarsirea psiho-spirituala a omului.

Recomandarea sa este urmatoarea: ”Fiecare trebuie sa lucreze pentru propria sa dezvoltare, cu conditia sa nu o faca numai pentru sine insusi, ci pentru binele colectivitatii. In acel moment, colectivitatea devine o fraternitate. O fraternitate este o colectivitate in care domneste adevarata coeziune, fiindca lucrand pentru sine insusi, fiecare individ lucreaza totodata constient pentru binele tuturor.”

Pentru clarificarea tuturor aspectelor surprinse in extrasele publicate pe internet, va recomand din tot sufletul sa cititi cartile acestui maestru spiritual, publicate de Editura Prosveta.

 

0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Add a Comment