Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

O Calatorie si un Foc de Tabara

O Calatorie si un Foc de Tabara

In fiecare dintre noi exista – cel putin la nivel de potential – acel Intelept, acel Vindecator, acel Maestru de care avem nevoie, insa nu stim sa activam aceasta prezenta. Uneori, devenim constienti de aceasta calitate a noastra, de aceasta prezenta, insa nu ii ”decodificam” corect mesajul sau revenim la zona noastra de confort si de comoditate. 

Iti recomand cu toata increderea un exercitiu de iertare pe care eu l-am parcurs dupa ce am citit cartea in care a fost sugerat. Este vorba despre o carte cu totul aparte, ”Calatoria”, de Brandon Bays. Cartea este publicata la Editura Adevar Divin si reprezinta marturia autoarei despre procesul de vindecare pe care l-a intreprins dupa ce a fost diagnosticata cu o tumoare pelviana, proces de vindecare ce a durat sase saptamani si jumatate. Recomandandu-i-se indepartarea pe cale chirurgicala a acestei tumori, Brandon a preferat sa amane aceasta interventie, realizand ca vindecarea fizica la care trebuie sa ajunga, este in legatura cu vindecarea emotionala,  mai exact cu vindecarea cauzelor emotionale care au generat tumora respectiva in organismul sau.

Calatoria pe care Brandon Bays o propune este cea mai curajoasa calatorie – o Calatorie pentru Vindecare Fizica si Emotionala, pe care nu a facut-o cu usurinta, insa care, in cazul sau, a adus la suprafata propria sa putere vindecatoare, astfel incat nu a mai fost nevoie sa se supuna interventiei chirurgicale recomandate de medici.

Autoarea crede ca ”adevarata vindecare incepe cu vindecarea de la nivelul sufletului, al constiintei pure, dupa care se reflecta de-a lungul straturilor emotionale succesive care imbraca acest suflet, pana la nivelul corpului fizic. De aceea, pentru a ajunge la inima unei probleme emotionale, noi trebuie sa ajungem mai intai de toate la inima propriei noastre fiinte, descoprind cine suntem cu adevarat. Odata ce intram in contact cu esenta noastra, intelepciunea ei ne poate conduce pas cu pas catre descoperirea amintirilor emotionale ingropate in celulele corpului nostru.”

Pentru a lucra acest exercitiu, ai nevoie de un partener care sa iti fie ghid. Daca ai suficienta experienta in a lucra singur cu aspecte care tin de straturile emotionale mai profunde, poti adapta exercitiul nevoii cu care te confrunti.

Iti propun sa ai curajul sa te lasi ghidat/a catre propriul tau Vindecator Interior si sa ii asculti vocea, urmand pasii pe care ii vei citi in cartea ”Calatoria”, dintre care o parte sunt sugerati in materialul extras din aceasta carte si redat mai jos, prin amabilitatea Editurii Adevar Divin.

Sa fie cu folos acest exercitiu, sa te ajute sa vindeci ceea ce este nevoie sa fie vindecat!

Cu drag,

Mona

Călătoria Emoţională – Exerciţiul Focului de Tabără

Citeşte lent şi cu atenţie instrucţiunile care urmează. Ori de câte ori vezi „…”, fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar răspunsul la întrebările tale.

Imaginează-ţi un foc de tabără, într-o atmosferă de linişte eternă şi de iubire necondiţionată. Imaginează-ţi că lângă acest foc stă eul tău mai tânăr.

În continuare, imaginează-ţi că lângă el stai tu, cel din prezent… Lângă tine se află un mentor în a cărui înţelepciune divină ai mare încredere. Poate fi o persoană pe care o cunoşti, sau pe care doar ţi-ai dori să o cunoşti, cum ar fi un sfânt, un înţelept, sau pur şi simplu cineva născut din imaginaţia ta. Important este să te simţi în siguranţă în prezenţa lui. În continuare, vizualizează în preajma focului de tabără toate persoanele implicate în problema ta emoţională… Mai trebuie să vină cineva lângă acest foc de tabără?… (pune-l pe partener să răspundă la această întrebare).

Poţi vedea focul de tabără?… Ţi-l poţi imagina pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel din prezent?… Dar pe mentor?… Cine se mai află lângă foc?… (notează numele indicate, pentru a te putea referi în mod specific la persoanele respective; spre exemplu: tata, mama, o persoană iubită, etc.). Întrebă-ţi eul mai tânăr căreia dintre aceste persoane ar dori să i se adreseze? (UNA sau DOUĂ)… (Dacă partenerul numeşte două persoane, întreabă-l: căreia dintre aceste persoane ai dori să i te adresezi mai întâi?…).

Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11), pentru fiecare din persoanele indicate:

1. Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără protector, al acceptării şi al iubirii necondiţionate. Probabil că eul tău mai tânăr a experimentat foarte multă durere în trecut. Îngăduie-i acum să dea glas acestei dureri, spunând tot ce are de spus, astfel încât ……………… (mama, tata, persoana iubită, etc.) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză lungă).

2. Ştiind că ………………… (mama, tata, persoana iubită, etc.) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă, îngăduie-i să răspundă ……………… (pauză pentru răspuns).

3. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul).

4. Dacă ………………… (mama, tata, persoana iubită, etc.) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale, ci de pe cel al sufletului său, ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul).

5. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul).

6. Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul).

7. Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de ………………… (mama, tata, persoana iubită, etc.)?… (aşteaptă răspunsul).

8. Ce i-ar răspunde ………………… (mama, tata, persoana iubită, etc.) eului tău actual, de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul).

9. Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul).

10. Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit, întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul, eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). Dacă da, fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză).

11. Dacă eul tău actual se simte pregătit, întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul, eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). Dacă da, fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). [1]

În continuare, repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană. În încheiere, spune:

Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. Transmite-le binecuvântarea ta. Permite-le apoi să fuzioneze cu focul, care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „Îţi promit că nu vei mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o, întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. De acum înainte, poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse. Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… Îmbrăţişează-ţi acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el, permiţându-i astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale… Întoarce-te către mentor şi mulţumeşte-i pentru prezenţa lui… Acum întoarce-te în momentul prezent, pentru a continua procesul pe celelalte nivele emoţionale.

Pe fiecare nivel rămas, pune următoarea întrebare: „Ştiind că eşti această nemărginire, această linişte deplină, această iubire pură, această ……………… (descrierea folosită de partener pentru Sursă), dacă …………………. (Sursa) ar avea ceva să îi spună …………………. (ultimului nivel emoţional), ce i-ar spune?”…

Aşteaptă răspunsul…

Apoi spune: „Permite-i ……………….. (Sursei) să îţi vindece ……………. (ultimul nivel emoţional).

După terminarea tuturor nivelelor emoţionale, continuă cu exerciţiul Integrării în Viitor.

Călătoria Emoţională – Exerciţiul Integrării în Viitor

Citeşte rândurile care urmează într-un ritm moderat. Ori de câte ori întâlneşti „…”, fă o pauză scurtă şi permite-i partenerului tău să experimenteze procesul. Nu trebuie să notezi nimic.

„După ce ai aflat tot ce ai aflat, după ce ai experimentat tot ce ai experimentat, vizualizează-te peste o zi… Cum te simţi?… Ce faci?… Ce spui?… Ce simţi?… Dar mai presus de toate, cum te simţi în ceea ce te priveşte?…”

„În continuare, vizualizează-te peste o săptămână. Cum arăţi?… Ce îţi spui?… Ce acţiuni întreprinzi?… Ce simţi?…”

„În continuare, vizualizează-te peste o lună. Cum se simte corpul tău?… Te simţi eliberat, plin de încredere şi uşor?… Ce îţi spui?… Ce faci?… Ce ar spune ………… (Sursa) dacă vechea ta problemă emoţională ar încerca să scoată din nou capul la lumină?… Cum te-ai descurca?…”

„În continuare, vizualizează-te peste şase luni. Ce simţi?… în legătură cu tine… cu viaţa ta… Ştiai că în acest moment 70% din celulele tale s-au reînnoit deja? Eşti aproape un alt om… Ce s-ar întâmpla dacă vechea ta problemă ar încerca să se manifeste din nou?… Cum te-ai descurca?…”

„În continuare, vizualizează-te peste un an. Cum arăţi?… Cum te simţi în ceea ce te priveşte?… Eşti conştient că nici măcar o moleculă din cele pe care le-ai avut acum un an nu mai există în corpul tău?… Că ai un corp în întregime nou?… Îţi mai poţi imagina vechea ta problemă dându-ţi târcoale?… Ar fi posibil aşa ceva?… Ce spune …………. (Sursa ta) în această privinţă?… Ţi se pare de domeniul trecutului vechea ta problemă?…”

„În continuare, vizualizează-te peste cinci ani. Cum te simţi?… Se mai manifestă vreodată vechiul tău comportament?… Cum se simte corpul tău?… Ce simţi în legătură cu viaţa?…”

„În continuare, vizualizează-te peste zece ani. Te simţi cumva atât de eliberat de vechiul tău tipar încât acesta ţi se pare ireal?… Cum te descurci?… Ce simţi în legătură cu tine şi cu viaţa ta?…”

„În continuare, rămâi conectat cu eul tău din viitor – cu Sursa ta de peste zece ani. Ce sfat i-ar da aceasta eului tău actual?… Ce convingeri noi te-ar putea ajuta cel mai mult în momentul prezent?… Ce acţiuni pe care le-ai putea întreprinde ţi-ar fi cel mai utile?… Ce ţi-ai putea spune zilnic, pentru a-ţi schimba atitudinea în bine?…”

„Deschide-ţi uşor ochii, dar rămâi în contact cu eul tău din viitor. Lasă acest eu să îţi scrie o scrisoare, dându-ţi sfaturi practice despre ……………. cum să fii… ce să crezi… ce să faci… ce să-ţi spui… ce să le spui celorlalţi… ce să faci zilnic… Lasă eul tău din viitor, mai înţelept decât tine, să te ghideze în prezent! Dacă eşti pregătit, poţi deschide ochii”.

Călătoria Emoţională – Scrisoare către tine

Deschide uşor ochii, dar rămâi conectat cu eul tău din viitor. Lasă acest eu să îi adreseze eului tău din prezent o scrisoare, dându-i sfaturi practice despre ceea ce trebuie să creadă, cum trebuie să se comporte, cum vor evolua tendinţele pe care le-a declanşat prin acest proces, ce fel de acţiuni trebuie să întreprindă, ce trebuie să îşi spună sieşi şi ce trebuie să le spună celorlalţi oameni, ce trebuie să facă zilnic, etc.

Lasă eul tău din viitor, mai înţelept decât tine, să te ghideze acum!

Brandon Bays

În anul 1992, Brandon Bays a fost diagnosticată cu o tumoare de mărimea unei mingi de baschet, care a determinat-o să înceapă o călătorie absolut remarcabilă, ce a condus-o către revelarea propriului suflet, către eliberare şi către vindecare. Şase săptămâni şi jumătate mai târziu, aparatele de scanare ale medicilor au declarat-o pe Brandon perfect sănătoasă – fără medicamente şi fără vreo operaţie chirurgicală.

Procesul de autovindecare prin care a trecut Brandon a fost de o originalitate absolută, permiţându-le apoi altor mii de oameni să se elibereze de blocajele lor fizice şi emoţionale. În cartea de faţă, Brandon ne împărtăşeşte tehnicile sale unice, profund transformatoare.

CĂLĂTORIA ne permite să ajungem direct la cauza ultimă a problemelor cu care ne-am confruntat vreme îndelungată, după care ne oferă instrumentele de care avem nevoie pentru a ne rezolva definitiv aceste probleme. Aceste tehnici incredibil de puternice conduc la rezultate uluitor de profunde şi de durabile. Durerile cronice pur şi simplu dispar. La fel şi anxietatea, depresia şi blocajele sexuale, mânia, durerea şi lipsa preţuirii de sine, dependenţele şi bolile de orice fel. Prin tehnicile sale descrise într-un limbaj uşor de înţeles, fără termeni de specialitate, cartea CĂLĂTORIA îţi permite să:

  • Scapi de blocaje fizice şi emoţionale care te-au marcat ani la rând
  • Îţi revelezi geniul interior
  • Îţi trăieşti viaţa ca pe o expresie a potenţialului tău suprem
  • Experimentezi fericirea nemărginită din interiorul tău
  • Devii cu adevărat liber

Brandon Bays, Calatoria –  Editura Adevar Divin. Cartea poate fi comandata online DE AICI

1


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.