Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Nu, bataia nu este si nu va fi rupta din rai

Nu, bataia nu este si nu va fi rupta din rai


De curand am citit aceasta concluzie ingrijoratoare a unui studiu sociologic: 20% dintre parintii romani cred in valoarea pozitiva a bataii. Ma intreb, probabil retoric, de ce s-a ajuns aici, de ce aceste barbarii inca se practica, de ce parintii care practica astfel de pedepse copiilor lor nu vad dincolo de simpla placere de a domina si de a induce frica. Este vorba despre studiul sociologic la nivel national ”Abuzul si neglijarea copiilor”, un studiu realizat de organizatia ”Salvati Copiii”.

Nu, bataia nu este si nu va fi rupta din rai, si nu, agresivitatea nu este o solutie, daca asta inca se crede. Pentru parinte, da, poate fi un fel de rai, faptul ca si-a descarcat toti nervii pe copilul sau si ”l-a potolit”, ”l-a invatat minte”, insa pentru copil este deja un iad – si emotional, si familial. Nu cred ca sunt singura care a asistat la scene traumatizante pentru copii, in public, vazand parinti furiosi – dar foarte mandri de ei insisi, urland la copii ”eu te-am facut, eu te omor”. Parinti foarte satisfacuti de groaza pe care o vedeau in ochii copiilor lor, dupa ce micutii auzeau aceste cuvinte.

Desi orice forma de abuz asupra copilului este interzisa prin lege, exista inca foarte multi parinti care utilizeaza pedeapsa corporala ca metoda de educatie a copilului/copiilor lor. Violenta si abuzul asupra copiilor sunt prezente si in familiile afectate de saracie, si in familiile care inca nu au fost afectate de aceasta; acest fenomen apare in familiile cu parinti fara studii sau cu studii medii, dar este intalnit si in familiile cu parinti care au studii superioare.

Copilul are nevoie de modele de echilibru. Sunt convinsa ca nu criza financiara prin care trece tara si implicit prin care trec multe familii, ar fi cauza violentei si a abuzurilor, ci o altfel de criza, mai interioara si mult mai de temut, o criza cu efecte pe termen mult mai lung decat se pot gandi parintii – o criza a pierderii echilibrului, o criza a dezumanizarii relatiilor de familie si a relatiilor sociale, pana la urma. Copiii dobandesc dezechilibrul inca de mici, iar un copil batut este un copil abuzat nu doar fizic, ci si emotional.

Un copil abuzat emotional este un copil ale carui traume sunt pe viata, un copil cu o fragilitate psihica ce ii va afecta atat adolescenta, cat si maturitatea. Daca ai un copil si asa te porti cu el, fa un exercitiu de imaginatie si vizualizeaza, de pe acum, cate obstacole deja se afla pe linia vietii lui, intre momentul de acum si momentele din viitor: ce fel de relatii  va avea, ce rezultate scolare, ce fel de angajat (sau ce fel de sef) va fi, ce fel de familie isi va intemeia si cat de trainica va fi legatura cu familia din care provine. Macar atat, cateva repere, cele esentiale, din multitudinea de intamplari ale vietii copilului tau.

Frica de bataie , amenintarile, jignirile, nu vor genera niciodata respectul sau sincer fata de parintii sai, ci doar o forma superficiala de asa-zis respect. Care va contine foarte multa ura, resentimente, dorinta de razbunare ”cand va fi mare”, nevoia de a lovi la randul sau, nevoia de a face rau. Chiar tie, chiar daca esti parintele sau. Si va gasi diverse modalitati de a se razbuna pe tine, de la comportamente scolare, pana la posibile tulburari de comportament sau emotionale.

Pentru ca unul dintre mecanismele de aparare ale oricarei fiinte umane este identificarea cu agresorul. Iar asta va face orice copil, mai devreme sau mai tarziu, se va apara apeland la acest mecanism, si, pentru a supravietui diverselor situatii, va fi el insusi agresor si va agresa la randul sau.

Sau, invers, va accepta sa fie abuzat de catre persoanele cu care va intra in contact de-a lungul vietii. Cu cat mai mult folosesti agresivitatea si dominarea in raport cu copilul tau, cu atat mai mult este posibil ca si el, la randul sau, sa foloseasca aceste comportamente in raport cu cei din grupul sau (scoala, prieteni), si, mai tarziu, cu tine. Sau chiar sa ii devii, in timp, indiferent. Iar mai tarziu, cand tu vei avea nevoie de el, sa nu intelegi de unde aceasta distantare, aceasta indiferenta. Nu te baza pe faptul ca te iubeste si ca va uita. Nu, nu este obligat sa te iubeasca si nici nu va uita prea curand. Si iti va arata asta, cu prisosinta.

Nu te baza pe faptul ca memoria sa este de scurta durata. Chiar daca aparent nu isi va aminti, exista o memorie inconstienta care, mai tarziu, va scoate la suprafata, prin comportamente, exact ceea ce copilul tau reprima demult.

Si nu te baza nici pe faptul ca te va ierta. Nu, nu este obligat sa te ierte si degeaba ii vei aminti, mai tarziu, ca iertarea este cat se poate de fireasca si ca ii va aduce numai lucruri bune in viata, asa cum iti place tie sa citesti pe facebook – nu te va ierta cu usurinta si poate nu te va ierta niciodata. Adultii care vin la consultatii psihologice tocmai de asta se impiedica in vindecarea lor emotionala – de imposibilitatea iertarii parintilor. Cu toate ca vorbim de adulti care acum au mai mult de 35-40 de ani, adulti care descopera, undeva pe drumul vietii lor, nu doar ca nu isi iubesc parintii, dar ca ii si urasc din tot sufletul. Pentru ca nu au avut cum cum sa ii iubeasca, nu au nici cum ii ierte cu usurinta petnru toate ranile emotionale sau fizice produse de parinti. Pentru unii este chiar imposibil – din ratiuni numai de ei stiute. Si poate e bine sa ai si asta in calcul, de pe acum: viitoarea viata emotionala ratata a copilului tau si nevoia sa de a se recompune cu ajutor psihologic, cand va fi matur si imposibilitatea ca el sa te ierte, peste ani. Si poate iti va parea rau de pe acum.

Desi sper ca cititorii acestui site nu se numara printre acei 20% de parinti care cred in valoarea pozitiva a bataii aplicate copilului lor, te vei mira ca al tau copil a ajuns foarte agresiv. Si te vei intreba si de ce. Si poate vei regreta, desi nu sunt prea sigura. Din experienta de lucru pe care o am cu parintii, foarte putini parinti regreta cumportamentul pe care il au fata de copiii lor. Foarte putini – trist, dar adevarat.

Un copil nu se dreseaza, se educa.

Dar inainte de asta, ar trebui sa aiba un parinte educator, nu un parinte dresor. Disciplinarea copilului trebuie sa fie de natura pozitiva, iar parintii probabil ca ar fi de dorit sa fie obligati sa se inscrie la cursuri de parenting, pentru formarea de abilitati parentale, si, de asemenea, sa mearga macar ocazional la psiholog.

Ar fi de dorit ca statul sa se implice mai mult in acest domeniu delicat al vietii de familie si sa poata controla concret implicarea sanatoasa a parintelui in educarea si disciplinarea copilului, cu sanctiunile de rigoare. In alte state pe care obisnuim sa le numim civilizate, se practica astfel de metode, familiile fiind foarte bine controlate de sistemele de protectie a copiilor si de asistenta sociala, iar parintii stiu ca vor atrage consecinte nedorite daca nu respecta aceste obligatii. Nu este firesc sa fie lasata educarea si disciplinarea copiilor doar pe mana cadrelor didactice, a psihologilor sau a psihopedagogilor. Acestia pot explica si argumenta copiilor ca nu au voie sa se comporte agresiv, dar degeaba, daca acasa comportamentul parintilor nu se schimba si mediul favorizeaza agresivitatea.

Un copil invata din ceea ce fac parintii sai, nu din ceea ce ii spun acestia.

Degeaba ii spui copilului sa nu minta, daca tu minti. Degeaba ii spui sa nu scuipe pe jos, daca tu asta faci cand iesi din scara blocului, sa il duci la gradinita. Degeaba ii spui sa nu vorbeasca urat, daca tu, la volan, iti permiti luxul injuraturilor in trafic, justificate desigur, in opinia ta. Degeaba ii spui sa nu fie violent sau agresiv cu cei de varsta lui, daca tu esti violent si agresiv cu el.

Deloc surprinzator este faptul ca o buna parte dintre copiii care vin la consultatii, ca de altfel si o parte dintre copiii chestionati pentru realizarea acestui studiu, nu stiu ce inseamna abuzul – si ca inclusiv trasul de ureche – metoda la care parintii apeleaza foarte frecvent – inseamna abuz. Multi copii considera ca ”asa a facut mama /tata pentru  ca era nervoasa/nervos”. Trecand de mici cu vederea astfel de comportamente ale celor care le-au dat viata, mai tarziu vor accepta cu usurinta comportamentele abuzive ale celor cu care vor intra in relatii, considerandu-le firesti; mai tarziu, vor trece cu vederea toate formele de abuz la care vor fi expusi;  de exemplu, o femeie va intretine violenta domestica si va trece cu vederea abuzurile si violetenta sotului, din moment ce asta a vazut si acasa, asta a vazut la mama sa; sau copii care la scoala se supun abuzurilor unor cadre didactice pentru care trasul de urechi este o strategie de a arata cine sunt ei si de a face de ras copilul in fata clasei; sau un barbat va fi cat se poate de violent cu femeile din viata sa, pentru ca asta a invatat in familie, de mic. Abuzul se invata. Agresivitatea se invata. Violenta se invata.

Violenta fizica si violenta psihologica – ce inseamna?

Pentru a nu mai exista dubii, violenta fizica inseamna atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizica indreptata asupra victimei – copilul, in acest caz. Formele de manifestare ale violentei fizice sunt: impingerea, plesnirea, trasul de par, rasucirea bratelor, desfigurarea, provocarea de vanatai, contuzii, arsuri, batai, lovituri cu pumnul, palma sau piciorul, aruncarea in victima cu diverse obiecte, izbirea de pereti si mobila, folosirea armelor. Violenta fizica include şi distrugerea bunurilor care apartin victimei (in cazul acesta bunuri ale copilului).

Violenta psihologica inseamna injurii, amenintari, intimidari, uciderea animalelor de companie preferate, privarea de satisfacerea nevoilor personale esentiale (mancare, somn etc.). Acest tip de violenta cuprinde sase componente importante: frica, depersonalizarea, privarea, supraincarcarea cu responsabilitati, degradarea si distorsionarea realitatii. 

Revenind la agresarea copilului prin bataie – asta aduce cu sine cuvinte jignitoare si critici distructive si nu uita ca trasul de urechi sau o palma care atrage dupa sine o alta palma, un pumn, sau mai rau, batai grave, nu fac decat sa scada stima de sine a copilului tau, cat si stima si respectul pe care le astepti, in calitate de parinte, din partea sa. Controlul comportamentului incepe intotdeauna cu parintii. Un adevar greu de digerat, se pare, pentru acest procent de 20% dintre parintii romani care inca mai cred in valoarea pozitiva a bataii. O valoare barbara, primitiva. O convingere in baza careia acest procent de parinti se asteapta ca odraslele lor sa invete cele mai importante lectii. Din pacate, vor invata cu totul altceva fata de ce se asteapta parintii.

Poate este bine, daca esti parinte la inceput de drum, daca ai ajuns in stadiul in care copilul tau declanseaza agresivitatea din tine, este important sa te uiti in tine si sa te documentezi asupra stadiilor de dezvoltare a copilului, sa te gandesti ca niciun comportament al copilului nu apare din neant (copilul tau isi poate dori ceva ce nu primeste din partea ta, ajungand sa traga in acest mod un semnal de alarma), sa masori intensitatea comportamentului deranjant al copilului tau si sa iti maresti toleranta la astfel de situatii, sa inveti strategii sanatoase de a relationa cu copilul tau si de a stabili granite flexibile si ferme in acelasi timp.

Pedepsele fizice deterioreaza legaturile de atasament dintre copii si parinti, pot duce la tulburari de stres post-traumatic, depresii, tulburari de conduita la adolescenta, si, de asemenea, afecteaza dezvoltarea emotionala a copiilor, generand resentimente fata de parinti, toate acestea avand efecte pe termen  lung si afectand viata de adult a copilului de acum. Consecintele se vor inregistra sub forma de esec profesional, esec social, esec relational, dificultati de adaptare emotionala, consum de droguri, riscul aparitiei tulburarilor mintale, perpetuarea agresivitatii in familia pe care si-o va intemeia.

Esecurile viitorului adolescent si ale viitorului adult au radacini in copilaria sa, in instalarea mentalitatii de victima – mentalitate de victima ce isi va face simtita prezenta pe tot parcursul vietii sale. Asta iti doresti pentru copilul tau? Victimizarea ii va servi  la neasumarea esecurilor si insucceselor, va fi o persoana care sufera, care nu va avea incredere in propriul potential si in capacitatile sale, va avea puternice sentimente de inferioritate, va crede ca nu face fata cerintelor societatii; un astfel de adolescent sau viitor adult, va fi nevoit sa gaseasca modalitati daunatoare de supravietuire psihica, din cauza stimei de sine scazute si din nesatisfacerea nevoii de a apartine, una dintre nevoile de baza ale fiecarei fiinte: victimizare, mitomanie, abuzuri, nevroze, complexe de inferioritate, tulburari care tin de patologie, izolare sociala, adictii nocive (droguri, alcool), infractiuni. Uneori, se poate ajunge si la suicid.

O regula a psihologilor si psihoterapeutilor este regula celor 4 C – cele patru nevoi ale oricarei fiinte umane sunt:

  • nevoia de a Conta,
  • nevoia de a se Conecta,
  • nevoia de a Contribui și
  • nevoia de a avea Curaj.

Fiecare dintre acesti C are implicatii la scala individuala, dar si la scala sociala – vrem sa contam pentru mama si tata, vrem sa ne simtim conectati cu familia, sa contribuim si sa avem curaj, aceasta regula a celor 4 C fiind la baza legaturilor pe care le avem nu doar cu familia, ci si cu societatea.

Intreaba-te cum ii asiguri copilului tau satisfacerea acestor nevoi si cum il poate influenta mai tarziu refuzul parintilor (din nestiinta, de cele mai multe ori) de a-l ajuta sa isi satisfaca aceste nevoi vitale pentru copilul mic.

Am fost intrebata la un moment dat, de catre un barbat posibil viitor tatic si care credea in valoarea pozitiva a bataii si a pedepselor corporale, daca ”eu tin mai mult cu parintii sau cu copiii”, atunci cand este vorba despre relatii nefunctionale in familii si despre pedepse corporale aplicate copiilor. Intrebarea – ca si comportamentul sau – mi s-a parut nu deplasata, ci de prost gust. Iar barbatul respectiv a fost dezamagit de raspunsul meu, care viza nu tocmai parintii, asa cum se astepta – ci un adevar care se afla, de cele mai multe ori la mijloc. La mijlocul unei linii imaginare la ale carei capete se afla intotdeauna parintii si copilul lor; ma voi uita intotdeauna spre ambele capete ale acestei linii, cu precadere la capatul in care se afla copilul, pentru ca nu poti separa copilul de parinti, nu poti separa comportamentul reprobabil al unui copil, de comportamentul nefiresc sau neatent al parintilor sai. Si, mai mult, orice om de bun simt ar trebui sa poata vedea cat se poate clar ca nu comportamentele agresive sunt de acceptat, ci cele sustinatoare, de crestere, de incurajare. Sigur ca un copil batut si agresat va creste oricum, dar va creste cumva stramb, deteriorat, ca un copac ce in tinerete a fost supus vitregiilor naturii si ciopartirii din partea oamenilor pe care ii cam incomoda.

Sper totusi ca cititorii acestui site nu se numara printre acei 20% dintre parinti care cred in valoarea pozitiva a bataii … Si stiu ca acesta nu a fost un articol comod de citit, dar nici copiii din Romania nu au o viata tocmai comoda.

Nu stiu sa inchei acest articol altfel decat cu o mare tristete, dar cu speranta ca totusi concluzia acestui studiu va fi contrazisa, la un moment dat de o alta concluzie: 20% dintre parintii romani cred in valoarea pozitiva a granitelor sanatoase, flexibile, a educarii pozitive, a responsabilizarii sanatoase asupra copilului, a cuvintelor frumoase, a mangaierilor si a iubirii care nu este retrasa, chiar daca atitudinile copiilor sunt deranjante pentru parinti.

Mona Georgescu

 

2


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. A.L.  February 2, 2014

    Draga mea, articolul este foarte interesant! Felicitari!

    (reply)

Add a Comment