Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Nostalgia personalitatii

Nostalgia personalitatii

 Jung analizeaza natura relatiei dintre parinti si copii, din perspectiva educatiei si a bunelor intentii ale celor care educa. Au trecut de atunci 78 de ani – ce s-a schimbat in acest timp?

“Mai inainte de  a voi sa schimbam ceva in copii, ar trebui sa ne cercetam cu atentie si sa vedem daca nu ar fi mai bine sa schimbam ceva in noi insine, de pilda entuziasmul nostru pedagogic. Poate ca noi suntem cei vizati. Poate ca ignoram necesitatea pedagogica deoarece ne-ar aminti ca noi insine mai suntem cumva copii si avem in mare masura de educatie.”

“In orice caz, aceste indoieli mi se par a fi neaparat oprtune, daca vrem sa ii educam pe copii ca sa devina personalitati. Personalitatea este in copil un germene si se dezvolta treptat doar prin si in viata. Fara determinare, totalitate si maturitate nu se manifesta nicio personalitate. Aceste trei insusiri nu pot si nu trebuie sa fie prorpii copilului, caci prin ele i s-ar opri copilaria. El ar deveni un surogat de adult, artificial si precoce. Dar astfel de monstri au fost deja produsi de educatia moderna, anume in acele cazuri in care parintii pun un adevarat fanatism in a face intotdeauna tot ce le sta in putinta pentru copii si in <<a trai doar pentru ei>>. Dar in realitate acest <<tot ce le sta in putinta>> este tocmai ceea ce parintii au neglijat intr-o mare masura la ei insisi. Copiii sunt astfel stimulati sa aiba performante pe care parintii nu le-au avut niciodata si li se impun ambitii pe care parintii nu le-au onorat niciodata. Asemenea metode si idealuri produc monstruozitati pedagogice.”

“Daca, pe de-o parte, este o nenorocire pentru un copil sa nu aiba o familie parentala, pe de alta, este primejdios pentru el sa fie inlantuit de familie. Atasarea puternica de parinti constituie o piedica in adaptarea ulterioara la lume. Omul care creste este destinat insa lumii si nu ramanerii permanente la stadiul de copil al parintilor sai. Exista din pacate foarte multi parinti care isi considera copiii permanent copii, pentru ca nici ei insisi nu vor sa imbatraneasca si nici sa renunte la autoritatea si puterea lor parentala. Aceasta metoda paguboasa produce fie oameni lipsiti de independenta, fie din aceia care si-o pot obtine doar fortat, prin siretlicuri.”

“Nimeni nu va nega sau macar subestima importanta varstei infantile; prea evidente sunt prejudiciile grele, adesea de o viata, provocate de educatia imbecila de acasa si de la scoala, si prea incontestabila necesitatea unor metode pedagogice mai rationale. […] cum s-a ajuns si cum se ajunge inca la folosirea unor metode stupide si limitate de educatie? Evident, doar pentru ca exista educatori stupizi care nu sunt oameni, ci automate personificate de metode. Cine vrea sa educe trebuie sa fie el insusi educat. Invatatul pe de rost care inca se mai practica si utilizarea mecanica a unor metode nu inseamna educatie, nici pentru copil, nici pentru educatorul insusi.

Eu admir, fireste, acest inalt ideal educativ. Dar cine educa in acest scop? Sunt in primul si in cel mai important rand parintii obisnuiti, incompetenti, care sunt adesea ei insisi, toata viata, pe jumatate sau de tot copii. Cine va astepta in definitiv din partea tuturor acestor parinti obisnuiti sa fie “personalitati” si cine s-a gandit vreodata sa imagineze metode prin care sa li se poata preda parintilor “personalitatea”?

Nimeni nu poate educa pe altcineva spre a-si forma personalitatea, daca el insusi nu o are. Si nu copilul, ci numai adultul poate sa ajunga la personalitate ca rod matur al unei performante de viata concentrate pe acest tel. Caci a ajunge la personalitate nu inseamna nimic mai putin decat desfasurarea maxima a totalitatii unei anumite fiinte individuale.

Personalitatea este realizarea suprema a particularitatilor innascute ale unei anumite fiinte vii.

Personalitatea este fapta curajului suprem al vietii, a afirmarii absolute a fiintarii individuale si a adaptarii pline de succes la datul universal in conditiile unei maxime libertati de decizie.

A educa pe cineva in acest scop nu mi se pare a fi o treaba neinsemnata. Este, desigur, cea mai mare sarcina pe care si-a asumat-o lumea spirituala moderna. O sarcina primejdioasa, intr-adevar […] tot atat de primejdioasa ca si proiectul temerar si lipsit de scrupule al naturii de a pune femeia sa nasca copii.”

(din conferinta “Vocea interioara” sustinuta de psihanalistul Carl Gustav Jung, in 1932 (Viena).

Fragment extras din “Dezvoltarea personalitatii” C.G. Jung, Editura Trei

 

0


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Add a Comment