Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Momentele de fericire apar cand ne asteptam mai putin

Momentele de fericire apar cand ne asteptam mai putin

Daca te-ar opri cineva pe strada si te-ar intreaba cand ai fost fericit/a, tu ce ai raspunde? Ti-ar fi usor sa dai raspunsul? Ti-ar fi dificil sa gasesti un raspuns? Si, mai ales, unde l-ai cauta, in ce domeniu al vietii tale?

Deepak Chopra afirma ca ”momentele de fericire apar cand ne asteptam mai putin.” O afirmatie simpla si complexa in acelasi timp, a carei semnificatie o inteleg, pentru ca si pentru mine asa au aparut cele mai multe momente de fericire, atunci cand m-am asteptat cel mai putin.

In cartea sa, ”Recrearea trupului, reinvierea sufletului’, Deepak Chopra aduce viziunea sa despre fericire, succes si incredere in sine, iar o parte din aceasta viziune iti este oferita mai jos, de catre Editura Paralela 45

Lectura frumoasa si cat mai multe  momente de fericire neasteptata iti doresc,  cu drag,

Mona

Poţi fi pe deplin fericit numai atunci când ştii cine eşti cu adevărat. Actualmente cunoaşte o mare răspândire sloganul „În căutarea fericirii”, titlul unei cărţi scrise de profesorul de la Harvard Daniel Gilbert. Ideea cărţii e că fericirea apare aproape din întâmplare – ca şi cum am da peste ea în întuneric –, pentru că oamenii nu ştiu prea bine ce i-ar face fericiţi. Asta e în mare parte din cauză că nu ştim prea bine, spune Gilbert.

Credem că un milion de dolari ne-ar face fericiţi, dar în ziua în care îi obţinem într-adevăr, ne dăm seama că am greşit. Soarele nu străluceşte mai tare, viaţa rămâne la fel de nesuferită.

Ba chiar se întâmplă ca ziua în care obţinem un milion de dolari să fie mai proastă decât o zi obişnuită, pentru că nu e atât de extraordinară pe cât ne-am aşteptat.

Nu am nimic împotriva ideii că oamenii nu au cum să se facă singuri fericiţi sau împotriva ideii că nu prea ghicim ce anume ne-ar face fericiţi. Imaginea romanţată a milionarului trist e destul de reală. Momentele de fericire apar într-adevăr când ne aşteptăm mai puţin. Dar e o mare greşeală, cred eu, să spunem că viaţa omenească ar avea vreun defect în această privinţă. Adevărul e că ne împotmolim în identitatea noastră.

Ne cârpim folosind planurile imperfecte ale ego-ului. Păstrăm amintirea lucrurilor care ne-au făcut rău şi a celor care ne-au făcut bine, şi asta ne împinge să repetăm lucrurile bune şi să le evităm pe cele rele. Drept rezultat, „eu” e un produs apărut din întâmplare, e nesigur în privinţa a ceea ce-i place şi ce nu, ascultă de vechile învăţături şi de vocile nenumărate ale celorlalţi oameni care ne-au spus ce să facem şi cum să fim. În fond, toată această structură e nesigură şi, de fapt, ireală.  Ar trebui să renunţi să te mai identifici cu acest eu cârpit, construit în grabă. E o barcă prea şubredă ca să ajungă la limanul îndepărtat al împlinirii şi întotdeauna a fost aşa.

Mintea poate fi folositã la multe lucruri, dar majoritatea oamenilor o folosesc în principal ca spaţiu de stocare.  O umplu cu amintiri şi trãiri, împreunã cu multe alte lucruri care le plac sau le displac. Ce ne face sã salvãm anumite pãrţi din trecut şi sã ne descotorosim de altele? Nu pãstrãm, de exemplu, experienţele frumoase şi scãpãm de cele dureroase. Ne ataşãm de amândouã. Dacã nu ne-am ataşa, trecutul ar dispãrea pur şi simplu. Nu spun cã ai suferi de amnezie. Ataşamentul e ceva psihologic. Conservã durerea încã latentã şi plãcerea care sperã sã fie repetatã.

Cum toate acestea se aflã în trecut, depozitul tãu mintal e plin de lucruri care nu-ţi mai sunt de niciun folos. Sã ignori eul egoist înseamnã sã laşi deoparte vechea iluzie şi sã începi sã înfrunţi realitatea. Toţi ne agãţãm de imagini de-ale noastre care se adunã an de an. Unele imagini ne fac sã arãtãm bine, altele sã arãtãm prost. Dar imaginile nu pot înlocui adevãrul. Tu cel adevãrat eşti viu, dinamic.

În viaţa fiecãruia dintre noi, ego-ul se extinde spunând: „Nu te da bãtut. Continuã sã încerci. Stiu ce sã fac.”

  • Dar ia-ţi un moment de rãgaz şi analizeazã aceastã strategie:
  • Dacã toatã munca ta de pânã acum nu ţi-a adus ce îţi doreşti, munceşte mai mult.
  • Dacã nu ai destul, ia-ţi mai multe.
  • Dacã visul tãu eşueazã, continuã sã-l urmezi.
  • Dacã te simţi nesigur, crede mai mult în tine.

·         Niciodatã nu-ţi recunoaşte eşecurile; succesul e singura opţiune.

Aceste motivaţii ale ego-ului, devenite slogane, sunt adânc înrãdãcinate în cultura popularã. Sã-ţi urmezi visul şi sã nu renunţi niciodatã la el a devenit un crez repetat de cei bogaţi, faimoşi şi plini de succes. Însã pentru fiecare câştigãtor al unui concurs de frumuseţe, al unei curse de maşini, al campionatelor mondiale sau unui interviu de la Hollywood, a existat un numãr nesfârşit de oameni care nu şi-au realizat visul. Si ei şi-au urmat visul la fel de mult şi au crezut în el.

Dar strategia ego-ului nu a dat roade în cazul lor.

Din fericire, mai existã o cale; e exact opusã strategiei ego-ului:

  • Dacã toatã munca pe care ai depus-o nu ţi-a adus ce-ţi doreai, cautã o nouã motivaţie.
  • Dacã nu ai destul, cautã în tine.
  • Dacã visul tãu eşueazã şi vezi cã a fost o iluzie, gãseşte un vis care ţi se potriveşte.
  • Dacã nu eşti sigur de ceva, detaşeazã-te de situaţie pânã îţi regãseşti echilibrul.

·         Nu eşti dezechilibrat nici de succes, nici de eşec; cursul vieţii le aduce pe amândouã, ca stãri temporare.

Adevãratul eu e o viziune în permanentã schimbare, evazivã, aflatã întotdeauna cu un pas înaintea noastrã. Dispare tocmai în clipa în care aproape cã ai prins-o. (Unii îl descriu aşa pe Dumnezeu, ca pe cineva dupã care fugim mereu sã-l prindem, pentru ca apoi sã descoperim cã el – sau ea – tocmai a dispãrut din locul în care a fost vãzut ultima oarã.) Nu poţi niciodatã sã spui sigur cine eşti cu adevãrat. Ca sã-ţi înţelegi adevãratul eu, trebuie sã ţii pasul cu schimbãrile lui. Pe parcurs te descoperi pe tine cel adevãrat. Asta e valabil şi pentru har, din moment ce e o parte din adevãratul tãu eu.

Plasarea încrederii

Am ajuns într-un punct care va fi incomod pentru mulţi. Un eu fluid, schimbãtor reprezintã o schimbare radicalã de la eul fix, sigur, pe care ego-ul promite sã ni-l furnizeze. E un pic neliniştitor sã simţi cum dintr-o datã pãmântul îţi fuge de sub picioare. Cu toate astea, procesul renunţãrii ne conduce la acest punct. E nevoie de o schimbare de credinţã. Renunţarea aduce harul, dar nu într-o clipitã. O viaţã plinã de har nu se sprijinã pe niciuna dintre proptelele vechi ale ego-ului.

E nevoie de o transformare adâncã, însã paşii necesari ca un om sã ajungã acolo nu sunt trasaţi.

Credinţa e certitudinea interioarã cã o astfel de schimbare se poate produce şi se va produce. Dar credinţa nu trebuie să fie oarbă. Nici nu trebuie să se sprijine pe nimic din exteriorul tău. Parcurgând procesul renunţării, vei descoperi motive de credinţă în acest moment.

Încrederea în experienţa ta.

Renunţarea atrage armonizarea cu sufletul tău. Drept rezultat, sufletul începe să joace un rol mai important în viaţa ta. Încet, dar sigur, începi să trăieşti următoarele experienţe:

  • Mă simt inspirat.
  • Văd adevărul învăţăturii spirituale.
  • Simt că am un eu superior.
  • Se iveşte o realitate mai profundă
  • Înţeleg altfel lucrurile.
  • Întâmpin fiecare zi cu energie proaspătă.
  • Viaţa mea pare împlinită.

Uneori le spun oamenilor să scrie lucrurile astea pe o foaie de hârtie ca să le ia cu ei. Dacă pot să scoată lista şi să trăiască fie şi numai una dintre aceste experienţe, înseamnă că sunt receptivi. Dacă nu, atunci e timpul să înceapă să se deschidă. Curgerea vieţii se regenerează de la sine. Aduce energie proaspătă în fiecare zi ca să abordeze noi provocări.

Dar când legătura cu sufletul e ruptă, nu simţim acea energie aşa cum ar trebui.

Când apare credinţa? Când eşti în armonie cu sufletul tău, viaţa pare nemărginită, şi conştiinţa ta emană în voie bucurie şi încredere. Dar când te dezarmonizezi, aceste calităţi dispar. În momentele acelea, ai încredere în propriile trăiri, care îţi spun dinainte că poţi fi nelimitat. E o stare a conştiinţei la care poţi apela mereu. Descopăr că ego-ul e ca o colibă mică şi confortabilă, în vreme ce sufletul e un peisaj vast, cu un orizont infinit. Toţi ne refugiem în coliba noastră din când în când. Uneori forţaţi, alteori din obişnuinţă. Psihicul e sufficient de imprevizibil încât să te poţi simţi nesigur fără motiv.

Din fericire, motivul nu contează. Odată ce ai simţit libertatea, îţi vei dori lucrul acesta şi altă dată. Vei vedea că te simţi mai confortabil şi, pe măsură ce trece timpul, tentaţia de a te retrage înapoi în coliba ta slăbeşte. Nu trebuie să te forţezi.

Libertatea se apără singură, imboldul de a trăi se va consolida în tine şi nu va pieri niciodată. Acesta e primul şi cel mai important lucru în care să ai încredere.

Încrederea în cunoaşterea ta.

Oamenii care se mândresc că sunt raţionali adesea resping spiritualitatea pentru că nu e susţinută de fapte sigure. Argumentul lor are un punct slab însă, pentru că nu toate faptele se pot măsura. Un lucru cert poate fi că Polul Nord se află la 90 de grade latitudine nordică, dar tot un fapt cert e şi că fiecare dintre noi gândeşte, simte, are dorinţe. Viaţa mea interioară îmi dă satisfacţii şi visuri şi de această realitate invizibilă depind toate faptele exterioare. Polul Nord nu ar fi cunoscut dacă nu ar exista o minte care să-l perceapă.

Pe măsură ce mergi pe calea asta, dobândeşti cunoştinţe pe care te poţi baza. Unele cunoştinţe foarte importante le dobândeşti din aceste pagini, dar trebuie să le testezi. La ce mă gândesc?

Conştiinţa poate transforma corpul. Acţiunea subtilă îţi poate aduce mai multă iubire şi compasiune. Energia distorsionată poate fi vindecată. Curgerea vieţii furnizează reserve nelimitate de energie, creativitate şi inteligenţă. Fiecare problemă conţine o soluţie ascunsă. Conştiinţa poate fi diminuată sau extinsă.

Mai există un mod de a trăi, de care ego-ul tău nu ştie.

În această privinţă, niciuna dintre aceste afirmaţii nu ar trebui să sune misterios. Chiar dacă şovăi în legătură cu una sau mai multe dintre ele, ai încredere că în tărâmul conştiinţei chiar există cunoaştere adevărată. Conştiinţa cu care te-ai născut a sporit peste ani. I-ai adăugat deprinderi noi şi noi căi neuronale creierului tău. Neurologii au confirmat faptul că practicile spirituale precum meditaţia sunt reale în termini fizici; la fel e şi o deprindere spirituală precum compasiunea.

Prin urmare, procesul de reînviere a sufletului cere doar puţină credinţă în plus. E o prelungire naturală a descoperirilor care au o bază solidă în ştiinţă. Nu spun că aceasta să fie dovada supremă. Am fost cu mult timp în urmă inspirat de o afirmaţie a filozofului francez Jean-Jacques Rousseau: el a spus că fiecare om s-a născut ca să verifice „ipoteza sufletului”.

Cu alte cuvinte, tu şi cu mine suntem nişte experimente importante, conduse înăuntrul nostru, spre a dovedi dacă există un suflet. Experimentul se reînnoieşte cu fiecare perioadă. Demult se baza pe credinţă şi pe Sfânta Scriptură. Astăzi se bazează pe încredere, pe care conştiinţa o poate dezvolta. Termenii s-au schimbat, dar nu şi provocarea.

Încrederea în tine.

Cultura tradiţională ne tot bagă în cap că încrederea în noi ne ajută cel mai mult să ne realizăm.

Dar eul în discuţie înseamnă, de fapt, ego-ul, cu nepotolitele lui dorinţe de a câştiga, de a avea, de a consuma şi de a găsi plăcerea. Acesta e ultimul lucru în care ar trebui să crezi. Mai bine să limitezi credinţa la un eu pe care nu l-ai cunoscut încă. Nimeni nu trebuie să aibă încredere în ego; mereu vrea câte ceva. Dar eul pe care nu l-ai cunoscut încă are nevoie de încredere, pentru că e punctul final al transformării. Până nu treci prin această transformare, eşti larva care visează să se transforme într-un fluture.

Cum poţi să ai încredere într-un eu pe care nu l-ai cunoscut încă? Aceasta e o întrebare personală, al cărui răspuns va fi diferit pentru fiecare. Aşadar, am să pun altfel întrebarea: ce te-ar convinge că te-ai schimbat la un nivel mai profund şi permanent?

Iată câteva răspunsuri pe care majoritatea oamenilor, cred, le-ar găsi adevărate:

  • Nu mai sufăr.
  • Nu mai lupt.
  • Mi-am învins o slăbiciune şi am devenit puternic.
  • Vina şi ruşinea au dispărut.
  • Nu mai sunt tot timpul neliniştit.
  • Nu mă mai simt deprimat.
  • Am descoperit o viziune în care cred.
  • Văd limpede, nu mai sunt confuz.

Toate aceste schimbări îşi au rădăcina în eu, pentru că acele lucruri care au nevoie de cele mai mari schimbări – depresia, angoasa, zbuciumul, confuzia – le simt ca pe o parte din „mine”. Nu le iei din aer ca pe gripă. Se pot ameliora cu distracţii temporare, dar boala revine.

Freud a numit angoasa un musafir nepoftit care uită să mai plece. Fiecare pas pe care îl faci ca să dai afară musafirul nepoftit e un pas spre încrederea în tine. Eşti pe drumul cel bun în renunţare. Mai mult decât atât, un nou „eu” se dezvăluie treptat. Asta înseamnă că eul transformat nu e un pasager care aşteaptă să plece trenul. Noul eu se dezvăluie treptat.

Conform tradiţiei spirituale, sufletul are toate virtuţile. E frumos, fidel, demn de încredere, puternic, iubitor, înţelept, înţelegător şi plin de prezenţa lui Dumnezeu. Aceste calităţi nu-i pot fi luate. Ele nu pot fi cumpărate sau obţinute de ego, decât provizoriu. Şi cea mai iubitoare fiinţă poate schimba dragostea pe ură. Şi cel mai puternic om poate fi zdruncinat. Dar dacă eul tău adevărat e dezvăluit, toate aceste calităţi devin necondiţionate. Nu vei fi conştient că le-ai dobândit – harul nu e un duş rece sau o lumină albă. Mai degrabă, vei fi tu însuţi.

Totuşi, când vei chema dragostea, va fi acolo în tine, gata să iasă la iveală. Când ai nevoie de putere, puterea va fi acolo. În rest, nu vei simţi nimic deosebit. Viaţa continuă ca pentru toţi ceilalţi. Dar înăuntrul tău, într-un mod greu de descris, te simţi complet în siguranţă. Ştii că ai tot ce-ţi trebuie ca să faci faţă greutăţilor vieţii.

Dervişul A.H. Almass spune despre frumos, într-un eseu intitulat „Hanging Loose”:

«Când mintea ta e liberă, nu e preocupată de nimic, îngrijorată sau concentrată pe ceva anume, şi nici inima nu se agaţă de nimic, eşti liber… Ce o fi, o fi. Mintea nu spune „Vreau asta” sau „Vreau să văd asta” sau „Aşa trebuie să fie”. Inima e dezrobită. Expresia „pluteşte în voie” exprimă ce înseamnă să fii descătuşat.»

Procesul renunţării te duce în punctul în care poţi pluti liber, fără să fii nevoit să te agăţi de lucruri sau să-ţi faci griji în privinţa lor. Dispar setările ego-ului. Aceasta vine greu, dar vine în cele din urmă. Cu mult înainte de clipa aceea, mintea învaţă cum e să fii liniştit şi liber. Pluteşti pe ape liniştite, bucurându-te de această stare şi, pe măsură ce faci asta, harul aduce adevăratul eu pentru a umple spaţiul ocupat odată de zbuciumul minţii. Spre surprinderea ta, vei simţi nevoia de iubire şi vei găsi acea iubire. E parte din tine (aşa cum ai bănuit în adâncul sufletului).

Într-un mod la fel de inexplicabil, curajul, dar şi adevărul, au devenit o parte din tine. Promisiunea marilor maeştri spirituali, care v-au spus că iubirea e oferită, se împlineşte. Atunci vei şti, o dată pentru totdeauna, că a fost un lucru complet justificat să investeşti încredere în tine. La fel de justificat trebuie să fie în acest moment, indifferent unde te-ai afla în călătoria ta.

Deepak Chopra.”Recrearea trupului, reinvierea sufletului’, Editura Paralela 45

3


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Discussion

  1. Anca  November 29, 2013

    Foarte tare articol, o sa-l salvez ca sa-l recitesc in fiecare zi!

    (reply)
    • Mona Georgescu  November 30, 2013

      Anca, buna dimineata. In masura in care respectati conditiile de utilizare a site-ului, puteti reveni la acest articol. Conditiile la care fac referire sunt cele cuprinse in disclaimerul site-ului, aici: http://www.minunemica.eu/disclaimer/
      In ceea ce priveste mesajul privat pe care mi l-ati transmis pe e-mail, va rog sa imi spuneti concret la ce va referiti si sa imi faceti o propunere in acest sens. Tin insa sa va precizez ca minunemica.eu nu este un site din categoria ”pace lumina iubire” si nici nu va fi – daca aceasta este abordarea pe care o propuneti in colaborare, raspunsul meu este NU. Profesia mea este de psiholog clinician, nu de ingrijitor divin, iar iubirea sanatoasa la care trebuie sa ajunga oamenii este cea umana, nu este nici pe departe cea divina – sintagma atat de comerciala, fara sens si fara corespondent in realitate, asa cum este promovata pe multe site-uri, speculand si intretinand nevoia de magic a oamenilor care chiar au nevoie de psihologi si de terapie specializata, nu de iubiri divine. Daca asta ati inteles ca se intampla la grupul de suport ”Femei care iubesc prea mult”, este o intelegere diferita de mesajul cartii psihoterapeutei Robin Norwood si diferita total de abordarea mea.
      O zi frumoasa,
      Mona Georgescu

      (reply)

Add a Comment