Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Mitul încrederii faţă de partener

Mitul încrederii faţă de partener


Să cercetăm mai atent ce vor de obicei să spună oamenii prin „încredere“.

Ai putea afirma că ai încredere într‑un prieten căruia îi destăinuieşti un secret. Probabil vrei să spui că crezi că prietenul tău nu te va judeca aspru pentru ceea ce‑i dezvălui şi nici nu va dezvălui acel lucru altcuiva. Ai putea afirma că ai încredere în soţul tău cînd nu angajezi un detectiv particular ca să‑l urmărească. Prin asta vrei să spui că crezi că soţul nu te va înşela. Ai putea afirma că ai încredere în copilul tău adolescent cînd îi dai cheile de la maşină. Prin asta vrei să spui că crezi în afirmaţia îndoielnică cum că puştiul nu‑şi va asuma riscuri la volan.

Cu alte cuvinte, „am încredere în tine“ înseamnă de fapt „am încredere că nu vei face ceea ce mă va îndurera sau mă va supăra“.

Ăsta e un alt mod de a‑ţi afirma convingerea că tu şi preferinţele tale deţineţi controlul asupra celuilalt. Crezi că acţiunile sale vor fi motivate de simţămintele tale şi că planurile tale sînt şi planurile lui. Dacă această convingere se dovedeşte a fi falsă, consideri că ai fost trădat. Cînd ai încredere în acest fel, trădarea e aproape inevitabilă.

Adevărul e că nu poţi să‑i controlezi pe alţii. Dacă prin „încredere“ vrei să spui că crezi că poţi, e mult mai bine pentru tine să n‑ai încredere în nimeni.

Cum nici un om nu trăieşte prea mult timp fără a face cunoştinţă cu capacitatea altora de a face lucruri neaşteptate şi care nu sînt binevenite, foarte mulţi oameni spun că au „probleme cu încrederea“. Dacă ai avut vreodată o relaţie cu un astfel de om, nu vei fi deloc surprins să ne auzi spunînd că de fapt are probleme cu controlul.

Să‑l luăm de exemplu pe Drew. După şapte ani de căsnicie, Sondra, soţia lui, s‑a îndrăgostit de alt bărbat şi a cerut divorţul. Partea peste care Drew pare că nu reuşeşte să treacă e faptul că n‑a anticipat asta. După cum relatează Sondra, dacă el ar fi fost atent, n‑ar fi fost deloc luat prin surprindere. De‑a lungul anilor, a fost mereu surd faţă de motivele ei de nemulţumire în privinţa căsniciei lor. Oricît s‑ar fi străduit să‑şi comunice nemulţumirea, Drew rămînea convins că au o căsnicie fericită pentru că el era fericit (sau cel puţin nu era nefericit). Fiindcă s‑a simţit atacat pe la spate de decizia ei, Drew a conchis că soţia lui l‑a dus de nas tot timpul.

După asta, a început să aibă „probleme cu încrederea“ cu toţi oamenii. Îşi înnebunea subordonaţii cu pretenţiile lui ca aceştia să aducă dovezi pentru tot ce făceau. Unul dintre ei glumea: „Dacă suni să anunţi că eşti bolnav, a doua zi ai face bine să vii cu rezultatele de la tomografie la tine!“ Drew nu putea să angajeze pe cineva să‑i zugrăvească bucătăria fără a‑i cere să semneze un contract de trei pagini şi refuza să semneze orice document înainte de a le cere avocaţilor lui să‑l verifice. Nu plătea niciodată nota la restaurant fără a o verifica mai întîi cu calculatorul de buzunar.

După ce a reînceput să iasă cu femei, Drew petrecea de fiecare dată prima întîlnire relatînd povestea amară a trădării fostei sale soţii. Dacă femeia cu care se întîlnea avea ceva de spus în apărarea Sondrei, n‑o mai invita să iasă cu el şi a doua oară. Astea erau femeile norocoase. Cele dispuse să‑l compătimească tot atît cît se compătimea el se trezeau în scurt timp şantajate de vulnerabilitatea lui. Drew îşi ducea pînă la un pas de patologic încercările de a confirma că‑i sînt credincioase – le suna noaptea tîrziu şi trecea pe lîngă casa lor fără alt motiv decît cel de a se linişti că sînt acasă, singure. Cînd femeia protesta, Drew făcea o faţă lungă şi‑i amintea că are „probleme cu încrederea“. Unele îl compătimeau suficient ca să‑i tolereze purtarea timp de cîteva luni. Dar cînd dovezile clare ale fidelităţii lor nu reuşeau să‑i potolească paranoia, chiar şi cele mai miloase fugeau pînă la urmă cît vedeau cu ochii. Ultima lui prietenă i‑a spus în seara în care s‑a despărţit de el: „Ai reuşit să mă convingi că te voi înşela!“ Cu fiecare despărţire, convingerea lui Drew că femeile sînt în esenţă nedemne de încredere devenea tot mai fermă şi mai inatacabilă.

Drew crede că „problemele lui cu încrederea“ au început odată cu divorţul. Pînă în ziua cînd Sondra l‑a anunţat că‑l părăseşte, el chiar credea că are încredere în ea. Însă ceea ce numea „încredere“ era de fapt o formă de negare. Nega faptul că au o căsnicie nefericită şi nega posibilitatea ca Sondra să acţioneze vreodată spre avantajul ei. Nefiind dispus să se confrunte cu durerea ei şi cu cea proprie, era orb şi surd la lucrurile care dovedeau că ea se gîndeşte să fugă. Prin negare, putea să întreţină iluzia că‑şi controlează soţia. Cînd ea a luat în cele din urmă măsuri, asta l‑a şocat. Şi nu pentru că Sondra l‑ar fi tras pe sfoară, ci pentru că se trăsese el însuşi pe sfoară. „Încrederea“ lui era un refuz ferm de a recunoaşte suferinţa. După ce a plătit un preţ mare pentru această autoînşelare, Drew trăia o pierdere a încrederii în el însuşi.

Adulţii nu mor cînd purtarea altcuiva îi surprinde neplăcut. Dacă simţi panică la simplul gînd că un om ar putea să te înşele sau să te abandoneze, acea panică vine din vremea cînd erai mic şi cu adevărat neputincios să faci faţă unei asemenea nenorociri. Asta nu înseamnă că, la nivelul de adult, nu te doare să pierzi pe cineva drag sau să afli că te‑a înşelat. Sigur că doare. Dacă se întîmplă aşa ceva, te vei simţi groaznic. Dar dacă ideea te sperie într‑atît încît ai vrea să închei o poliţă de asigurare afectivă, intensitatea fricii tale vine de la un model familiar.

Frica lui Drew venea din perioada cînd mama lui fusese însărcinată cu fratele său mai mic, sarcină cu complicaţii. Obligată să stea la pat în ultimul trimestru, l‑a dat în grija unei mătuşi. El era prea mic ca să înţeleagă motivul exilului subit sau ca să‑şi dea seama că e temporar. Cînd plîngea din cauza despărţirii, adulţii din jur îi îndemnau mereu să fie „băiat mare“. Astfel, negarea propriei suferinţe şi anxietăţi a devenit pentru el un model familiar.

Comportamentul motivat de frică reuşeşte, cum‑necum, să provoace tocmai lucrul de care te temi. Prin suspiciunile şi gelozia lor, Drew şi Jessie au făcut să se producă abandonul de care le era groază. Cînd acel abandon a devenit realitate, s‑au simţit cu atît mai justificaţi să n‑aibă încredere. Odată ce pui în mişcare acest cerc vicios, e greu să‑l mai opreşti, fiindcă faptele obiective din viaţa ta continuă să‑ţi confirme cele mai cumplite temeri. Singurul mod de a ieşi din cercul vicios este să‑ţi asumi responsabilitatea pentru el, să recunoşti că, prin neîncrederea ta, îi determini pe ceilalţi să te dezamăgească.

Dacă încrederea nu înseamnă control, ce înseamnă?

Încrederea e ceea ce faci atunci cînd ştii precis că partenerul te va dezamăgi şi nu laşi asta să te determine să dai înapoi.

Încrederea înseamnă să ştii că partenerul nu va reacţiona de fiecare dată aşa cum speri cînd i te vei destăinui, dar continui oricum să i te destăinui.

Încrederea înseamnă să ştii că partenerul nu‑ţi va da întotdeauna ceea ce vrei şi să ceri oricum acel lucru.

Încrederea înseamnă să‑i împărtăşeşti partenerului reacţiile tale sincere chiar şi atunci cînd ştii că îl vor supăra.

Încrederea înseamnă să ridici o problemă sensibilă chiar dacă anticipezi că va stîrni o ceartă.

Încrederea înseamnă să‑i ceri socoteală partenerului pentru comportamentele sale care‑i fac rău, pentru că ştii că poate mai mult de atît.

Pe scurt, încrederea înseamnă să‑ţi asumi riscuri chiar dacă ştii că rezultatele nu‑ţi vor plăcea de fiecare dată. Eşti dispus să fii vulnerabil la dezamăgire, fiindcă abordezi fiecare dezamăgire ca pe o ocazie de a te dezvolta. Cu cît resimţi mai intens dezamăgirea, cu atît ai mai multe de învăţat din ea. Din această perspectivă, aproape ai putea spune că partenerul tău nu poate face nimic greşit. Va face fie ceea ce‑ţi place, fie ceea ce nu‑ţi place, iar tu te vei dezvolta ca urmare a acelei experienţe.

Dar asta nu înseamnă să‑i dai voie partenerului să facă lucruri care te vor îndurera?

Într‑un cuvînt: da. (Îţi închipui cumva că nu va face lucruri care te vor îndurera dacă nu‑i dai voie?) Căsnicia înseamnă uneori suferinţă, orice ai face. A exprima încrederea prin asumarea riscurilor înseamnă a accepta responsabilitatea pentru acea suferinţă. Eşti rănit în condiţiile alese de tine. Cînd îţi asumi conştient riscul de a fi rănit, ai încredere că vei putea face faţă. Asta e singura formă de încredere care nu e trădată niciodată.

Aşa cum a descoperit Theo, un partener care nu e la fel de devotat ca şi tine învăţării din dezamăgiri ar putea să profite de tine. Dacă oferi generozitate afectivă, iar partenerul răspunde cu exploatare, dacă oferi curaj şi partenerul răspunde cu laşitate sau dacă‑ţi asumi responsabilitatea pentru tine însuţi şi partenerul răspunde cu învinuiri, înseamnă că te‑ai căsătorit cu cine nu trebuia. E preferabil să afli mai curînd decît mai tîrziu. Singurul mod de a afla cu certitudine este să‑ţi asumi riscuri – cu alte cuvinte, să ai încredere.

Cînd preţuieşti intimitatea, nu renunţi cu uşurinţă la omul pe care‑l iubeşti. Ai putea, la fel ca Theo, să fii atît de concentrat la înfrîngerea propriilor tipare negative, încît la început să nu‑ţi dai seama că partenerul nu face un efort similar. Cît timp se petrece acest lucru, eşti într‑adevăr vulnerabil la exploatare. Şi ce dacă? Nu e nimic ruşinos în a oferi unei relaţii tot ce e mai bun în tine. Dacă partenerul nu poate sau nu vrea să răspundă cu aceeaşi monedă, asta nu înseamnă că eşti neghiob. Ceea ce înveţi din eforturile tale de a te dezvolta într‑o relaţie proastă va fi un dar minunat partenerului mai bun pe care‑l vei alege data viitoare.

Încrederea nu înseamnă să crezi în alţi oameni. Încrederea înseamnă să crezi în tine însuţi. Înseamnă să ştii că indiferent ce ar face alţii, poţi face faţă. Se poate să nu‑ţi placă, dar poţi face faţă. Dacă partenerul te dezamăgeşte, te vei simţi groaznic o vreme, dar nu te vei simţi groaznic tot restul vieţii. Dacă partenerul te trădează sau te abandonează, nu vei sări la concluzia că orice partener posibil te va trăda sau te va abandona. Vei putea să te scuturi de praf şi să mergi mai departe, să iubeşti din nou.

Ajungi la acest fel de încredere în sine prin doliu. Cînd sîntem neîncrezători, ne imaginăm că izvorul temerilor noastre se află în viitor, în ceea ce s‑ar putea întîmpla într‑o zi. De fapt, izvorul temerilor se află în trecut. Asta e direcţia spre care trebuie să te uiţi ori de cîte ori te simţi speriat de ceea ce ar putea face cineva. Ceea ce te temi că ar putea să se întîmple s‑a petrecut deja.

Jessie se temea de abandon fiindcă a fost abandonată, afectiv, în copilărie. Lui Drew îi era frică de pierderi fiindcă şi‑a pierdut mama într‑o vreme cînd era prea mic ca să ştie că e o pierdere temporară. A descoperi că spaima ta cea mai mare s‑a întîmplat deja e o veste foarte bună. Oricît de dureros ar fi trecutul tău, vestea rămîne bună, fiindcă eşti în continuare aici. Cîndva, ai suferit atît de tare, încît ai crezut că ai să mori. Dar n‑ai murit. Ai supravieţuit acelei dureri cînd erai mic şi neajutorat, aşa că, fără nici o îndoială, îi vei supravieţui acum, că eşti adult.

Secretul doliului constă în aceea că duce la bucurie. Negarea durerii e cea care‑i face pe oameni nefericiţi. Dacă nu te confrunţi cu pierderile tale, nu le poţi depăşi. După ce‑ţi jeleşti pierderile, ele îşi pierd puterea de a controla ceea ce simţi în prezent. Descoperi noi opţiuni afective. Eşti în stare să întîmpini viitorul cu încredere.

Cu cît eşti mai dispus să rişti, cu atît ai mai multe opţiuni. Tu şi partenerul tău nu trebuie să rămîneţi împotmoliţi în pactul inconştient pe care l‑aţi făcut cînd v‑aţi căsătorit. Nu trebuie să rămîneţi blocaţi în atmosfera stătută, plictiseala şi disperarea surdă pe care o aduc cu ele astfel de pacte. Împreună, vă puteţi elibera de compromisurile meschine pe care v‑au îndemnat modelele voastre familiare să le faceţi. Poţi cere de la tine însuţi, de la partener şi de la viaţă mai multe decît ai visat vreodată că ar fi posibil.

Eliberarea aduce cu sine pierdere. O căsnicie sănătoasă evoluează mereu. Ca să ajungi într‑un loc nou, mai bun, trebuie să pleci din locul unde te‑ai instalat confortabil. Ca să trăieşti plin de poftă de viaţă în prezent, trebuie să laşi în urmă un trecut faţă de care ai putea să simţi o mare nostalgie. Astea sînt pierderi autentice, care dor.

Căsnicia nu are nimic de‑a face cu confortul. Putem să‑ţi garantăm fără urmă de îndoială că, dacă te mulţumeşti cu confortul, căsnicia ta va muri. Chiar dacă nu oficializaţi asta prin divorţ, vă veţi trezi că trăiţi în mausoleul sufocant, lipsit de soare al modelelor voastre familiare. Nu te vei simţi niciodată mai bine decît te‑ai simţit în copilărie.

Sperăm că nu te vei mulţumi cu atît. Noi amîndoi am părăsit nişte relaţii confortabile pentru provocările constante pe care le numim „căsnicia noastră“ şi n‑am regretat nici o clipă. Trăim aventura vieţii noastre. După douăzeci şi cinci de ani împreună încă mai reuşim să ne surprindem reciproc. Ne mîndrim cu asta.

Dacă ar trebui să rezumăm într‑un cuvînt ce face ca o căsnicie să fie bună, acel cuvînt ar fi curajul.

Iubirea nu înseamnă compromis, sacrificiu sau acceptare necondiţionată. Iubirea înseamnă curaj.

Material extras din cartea ”Iubirea la timpul prezent”, Arleah & Morrie Shechtman – Editura Elena Francisc

Comanda cartea online AICI

Despre autori

Morrie Shechtman este consultant pentru indivizi şi corporaţii, cu peste treizeci de ani de experienţă. Instruirea lui academică include studii de asistenţă socială, cu specializare clinică în psihoterapie. Are de asemenea certificarea din partea Academiei de Studii Sociale – autorizarea profesională necesară pentru practică independentă. A predat la universităţi de prestigiu de pe tot teritoriul Statelor Unite, a lucrat ca terapeut şi consilier, iar acum conduce Fifth Wave Leadership, o companie de consultanţă managerială de succes.

Prima carte a lui Morrie, Working Without a Net: How to Survive and Thrive in Today’s High Risk Business World (1994) este folosită frecvent de corporaţiile americane ca lucrare de referinţă. Este utilizată ca manual în mai multe universităţi şi este folosită de numeroase agenţii guvernamentale pentru instruirea în domeniul managementului.

A doua carte a lui Morrie, Fifth Wave Leadership: The Internal Frontier (2003; Facts on Demand Press) poate fi cumpărată din librării pretutindeni în SUA.

Arleah Shechtman este psihoterapeut şi are douăzeci şi cinci de ani de experienţă în consilierea persoanelor aflate în relaţii de lungă durată. Instruirea academică a lui Arleah include o specializare secundară în managementul afacerilor, un masterat în dezvoltare organizaţională şi studii de asistenţă socială, cu specializare clinică. Are de asemenea certificarea din partea Academiei de Studii Sociale – autorizarea profesională necesară pentru practică independentă. Educaţia ei continuă s‑a concentrat asupra lucrului cu adolescenţii, cu grupuri mici şi cu oamenii care se confruntă cu doliu şi pierderi.

 

 

2


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Discussion

  1. Lucia Musteata  September 15, 2012

    Da….vreau sa lecturez aceste carti fff. interesante….

    (reply)
    • Mona Georgescu  September 17, 2012

      Lucia, cartea merita citita si se gaseste in librarii sau pe site-ul editurii Elena Francisc.
      Lectura placuta!

      (reply)

Add a Comment