Dupa Osho, emotiile se nasc doar in mintea noastra. Ele provin din exterior, putand fi manipulate de lumea exterioara. Nu ne apartin, „insa ne identificam cu ele”.

Diferenta dintre o emotie pozitiva si o emotie negativa este urmatoarea: daca devenim constienti de o anumita emotie, iar in lumina luciditatii noastre ea dispare, inseamna ca a fost o emotie negativa; daca devenim constienti de o alta emotie, cu care „devenim una” si care ne cuprinde intreaga fiinta, atunci este vorba despre o emotie pozitiva.

Lumina constiintei noastre va dizolva emotiile negative, amplificandu-le pe cele pozitive, cu care fiinta ajunge sa devina una.

Emotiile negative sunt bune, cu conditia sa fie autentice, iar in cazul in care acumulam emotii negative, reprimandu-le „se aduna prea multa otrava, aceasta explodeaza, iar oamenii pleaca la razboi”.

Reprimarea inseamna sa traiesti o viata pentru care nu ai nici o chemare, sa faci lucruri pe care nu doresti sa le faci si sa fii altfel decat esti, fiind „o cale sigura catre autodistrugere, o sinucidere lenta, dar absolut sigura, o modalitate de a ne otravi viata”.

Emotiile negative sunt ca niste toxine la nivel mental, ingerate de psihic si pe care acesta doreste sa le elimine, iar societatea ne invata sa le controlam si sa avem o imagine a unor oameni care nu se infurie niciodata, dar cei care „nu se infurie niciodata si care isi controleaza permanent emotiile sunt foarte periculosi, pot ucide”.

Osho incurajeaza exprimarea emotiilor, dar nu la modul intamplator, si ne avertizeaza: „mintea poate juca jocul linistii, al lipsei de ganduri, de emotii, dar acesta nu este un proces spiritual, ci doar o reprimare; gandurile si emotiile nu dispar, sunt cat se poate de vii, gata oricand sa iasa la suprafata si sa loveasca”.

Osho ne incurajeaza sa fim mai intelegatori cu sentimentele noastre, cu emotiile pe care le avem, ele fac parte din armonia fiintei noastre, si ne sfatuieste sa nu vedem neaparat ceva rau in emotiile negative, desi ele ne-au fost prezentate de catre ceilalti ca fiind „ceva rau”, iar noi am luat de bun ce au afirmat altii. Trebuie sa ajungem singuri la o „concluzie personala” in aceasta directie, nascuta din propriul disceramant. In cazul acesta, cand propriul discernamant a ajuns la aceasta concluzie, nu mai avem cum sa avem nevoia sa scapam de emotia negativa respectiva, caci ea a disparut deja.

Reprimarea emotiilor negative, din dorinta de „a nu face valuri” ne poate ajuta cel mult sa pastram pacea cu orice pret, in realitate ne face doar sa ne asumam responsabilitatea sau chiar vina pentru orice, chiar pentru lucruri de care nu suntem raspunzatori, ne fac sa ne interiorizam si sa nu parem suparati, dar aceasta e o liniste falsa.

Costul acestei atitudini nu este decat o suferinta psihosomatica, ceea ce este insasi modalitatea in care psihicul si fizicul elibereaza emotiile negative acumulate.

Nici „abordarea tacuta” nu este o forma buna de a reprima emotiile negative, nici critica si nici pozitia posesiv agresiva prin care unii pot alege sa isi manifeste nemultumirile. Toate aceste metode de sustrageri emotionale duc la exteriorizarea,mai tarziu, a emotiilor negative acumulate.

Rezolvarea acestor emotii negative depinde totusi de integritatea noastra sau pastrarea si dezvoltarea vietii spre un caracter cat mai apropiat de al Divinitatii, cu sentimentele  nu ne putem juca asa cum ne jucam cu un zmeu de hartie … s-ar putea sa ne traga atat de sus si apoi sa ne tranteasca, incat sa nu ne mai putem ridica.

Va doresc succes in „radiografierea” atenta a emotiilor!