Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Mica povestire Zen

 

 

 “Doi discipoli Zen se certau din cauza steagului care flutura pe mănăstirea budistă.

– Uită-te, steagul se mişcă, zicea primul dintre ei.

– Ba nu, vântul este cel care mişcă steagul.

– Nu-i adevărat. Important este ceea ce vedem în faţa noastră, iar ce vedem este steagul care se mişcă.

– Vederea ta este greşită pentru că de fapt mişcarea steagului este consecinţa vântului care bate. Vântul este realitatea dincolo de aparenţă.

 

 

 

Şi ar fi continuat aşa mult şi bine discipolii dacă întâmplător nu ar fi trecut pe acolo maestrul Zen.

– Maestre, steagul se mişcă, sau vântul este cel care mişcă steagul, au întrebat cei doi.

– Nici vântul şi nici steagul nu se mişcă. Ci mintea voastră este cea care se mişcă.”

 

2


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. Angela  April 16, 2010

    O poveste zen care imi place tare mult:

    POVESTEA CLOPOTEILOR DE VANT
    Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru.
    Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi:
    – Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau?
    – De la clopoteii de vant, raspunse maestrul.
    – Cum asa?
    – De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva… Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire…
    Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotari sa fure clopoteii. Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca. Dar nu simti nimic cand acestia sunara… Ba mai mult, dupa o saptamana sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara!
    Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii. Isi ceru de nenumarate ori iertare, si cand fu sigur ca maesrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta:
    – De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?
    – Dragul meu, ii raspunse maestrul, unde ai asezat tu clopteii?
    – La poarta casei mele, maestre!
    – Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau…

    PS. felicitari pentru munca depusa. >:D<

    (reply)
    • Mona Georgescu  April 17, 2010

      Multumesc pentru “Povestea clopoteilor de vant” si pentru aprecierile dumneavoastra!
      Povestirile Zen ne ajuta mult si ma bucur de fiecare data cand oamenii au curajul sa isi deschida portile sufletului.
      O zi frumoasa in continuare si un suflet senin,
      Mona Georgescu

      (reply)

Add a Comment