Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Marea din noi

Marea din noi

”Si, Doamne, cat esti de frumoasa
Si mie cat de dor mi-a fost, 
Se-asterne cantecul pe valuri
Sa-mi fie leac si adapost.”

– Tatiana Stepa, ”Ruga la Marea Neagra” – 

”Parcă în nici o altă situaţie nu se manifestă atât de limpede marea dinăuntru ca atunci când suntem în preajma mării adevărate.

Adeseori îi auzim sunetul ori îi urmărim cu privirea nesfârşita culoare până când gândul şi ochii ni se agaţă de orizont. Uneori o admirăm în imaginile făcute de alţii: fotografii, tablouri ori vederi, alteori o evocăm prin poveşti auzite ori citite. Toate acestea nu fac decât să prindă un crâmpei din natura sa adevărată. Chiar şi atunci când suntem la ţărm, deşi ne mângâie gleznele, ori ne pătrunde sărat amărui în nări nu putem spune că o simţim cu adevărat.

Atâta timp cât există o umbră de pământ, oricât de mică, privirea se va întoarce repetat spre ea şi va duce instantaneu şi atenţia noastră acolo. Inconştient aproape vom privi iar şi iar acel pământ, vom căuta viaţa din exterior, vegetaţia ori civilizaţia şi siguranţa sa iluzorie. Şi vom ignora complet întinderea albastru verzuie din jurul acelui pământ.

***
Încercăm sentimente diferite în preajma mării: ne uimeşte forţa ei, ne încântă frumuseţea nuanţelor franjurate în spuma albă, ne prinde privirea şi inima în miile de sclipiri aurii prin care zămbeşte soarelui, ne impune respect ori induce teamă prin forţa dezlănţuită.

Marea se priveşte, se admiră, se iubeşte, se ia drept martor, se contemplă, se simte, se evocă, se vizitează, se ţine la distanţă, se uită, se celebrează.

***
Există un moment însă când marea se dezvăluie. Atunci eşti doar tu cu ea. Indiferent unde se află corpul tău fizic (pe un vapor, ori scufundat în apă) nu mai există nimeni şi nimic în jur în acele clipe pentru tine şi simţi marea din interior. Ea a fost dintotdeauna acolo însă niciodată nu ţi s-a arătat atât de limpede şi nu ţi-a vorbit atât de clar. Abia atunci înţelegi că oricum ni se arată, marea este fundamental liniştită, starea ei naturală este de linişte, de calm şi senin. Valurile, spuma, sclipirile, hulele nu sunt decât modul ei de a se lăsa în voie, de a se abandona. Marea te învaţă cum să nu mai opui rezistenţă la tot ce vine spre tine şi simţi cum în orice ipostază este pururi vie şi îţi arată cât poţi fii şi tu de viu lăsând să existe tot ce te atinge. Marea te invaţă cum să nu încordezi muşchii a respingere, ci mai degrabă cum să devii suplu. Marea îţi spune cum poţi şterge şi curăţa, cum poţi purifica. Marea îţi arată bogăţia interioară, viaţa de acolo, nebănuită adeseori. În mare, când celulele tale se amestecă printre ale ei, îi simţi generozitatea şi înţelepciunea.

***

După aceea, marea dinăuntrul tău începe să crească şi devine una cu marea pe care ai cunoscut-o în afară: fundamental liniştită, calmă şi senină în adânc.”

OANA COZEA

Sursa: aici

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. Cristina Tudorache  September 8, 2011

    Este minunat cand constati ca si altii pot scrie atat de frumos despre mare. E adevarat, puternic si tandru tot ce este in legatura cu marea. Personal, desi am stat la malul multor mari si oceane, in sufletul meu marea este nemarginita si mereu acolo. Acolo unde poate ca nu poti ajunge cu privirea dar unde, peste alte mari interioare ajunge sufletul tau. M-am indragostit la mare si mi-am pierdut sensul vietii aproape de ea. Cu toate acestea, o iubesc. Si o voi iubi mereu.

    (reply)

Add a Comment