Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

"Mananca, roaga-te, iubeste" – sau siragul cu 109 margele (prima parte)

"Mananca, roaga-te, iubeste" – sau siragul cu 109 margele (prima parte)

‘’ Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi”

M-am gandit sa va povestesc azi despre o carte care mi-a readus in fata ochilor parti din mine, parti pierdute, regasite, vindecate si altele care inca mai suporta imbunatatiri. O recomand cu drag, tuturor!

Inca de la inceput, aflu primul lucru dragut despre carte – si anume ca are structura unui sirag cu 109 margele!

Cum sa nu iti placa metafora!

109? M-am intrebat de ce 109, care ar putea fi semnificatia si am aflat: siragul cu 109 margele este folosit de catre yoghinii din India in rostirea mantrelor, ajutandu-se de margele pentru a se concentra asupra rugaciunilor.

Pentru fiecare mantra rostita, rotesc o margea.

Acest sirag se numeste japa mala, iar in Occident a fost adus de catre cruciatii medievali ajunsi in Orient si asa a aparut rozariul cu care probabil destui dintre noi suntem familiarizati.

O japa mala traditionala aduna 108 margele, numarul 108 fiind considerat extrem de fast – multiplu perfect al lui trei, suma cifrelor fiind noua, adica de trei ori trei.

Trei – numarul care semnifica echilibrul suprem.

Trei la numar sunt si capitolele cartii, intrucat autoarea e in cautarea echilibrului – cele 108 margele-povestiri sunt impartite in trei sectiuni in care suntem partasii experientelor din Italia, India si Indonezia.

Si pentru ca sincronicitatea chiar lucreaza, fiecare sectiune are 36 de povestiri-margele, “tinand cont ca scriu toate aceste lucruri in cel de-al treizecisisaselea an al vietii mele”, se destainuie autoarea.

Dar ce-i cu a 109-a margea? Imediat aflu ca atunci “cand te rogi si degetele tale ajung la ea, trebuie sa intrerupi meditatia si sa le multumesti invatatorilor tai”, adica ghizilor spirituali care ofera indrumare.

Liz este o femeie in varsta de 31 de ani, scriitoare, jurnalista, casatorita, ‘’un recrut ascultator – muncisem, nu ratasem niciodata un termen de predare, avusesem grija de cei dragi, de dintii mei si de relatia cu banca, votasem s.a.m.d.” si care incepe sa aibe indoieli asupra propriei cai pe care se afla,  ajungand sa se intrebe daca “chiar totul in viata trebuie sa aiba legatura cu trebuie?

In ultimii ani se intreaba ce ar trebui sa fie: sotie, mama, iubita, celibatara, italianca, gurmanda, calatoare, artista, yoghina?

Si  totusi, stie si ea ca “e mai bine sa-ti urmezi propriul destin imperfect decat sa traiesti o imitatie perfecta a vietii altcuiva.”

Liz locuieste intr-o “casa imensa” cumparata impreuna cu sotul ei si este nemultumita de consecintele anumitor alegeri pe care le-a facut in viata si care au facut-o ca, timp de “vreo patruzeci si sapte de nopti” sa se ascunda in baie si sa planga cu atata foc “incat in fata mea se intindea un lac de lacrimi, un adevarat lac al rusinii si fricii si confuziei si durerii in care traiam … N-am fost doar un spectator, am luat parte la crearea acestei vieti, de ce simteam ca nu-mi apartinea? De ce ma simteam atat de coplesita de datorie, prea obosita sa fiu si sprijinul financiar al familiei si motorul ei social, si cea care plimba cainele, si menajera, si viitoarea mama, si – pe apucate – scriitoarea?’’.

Pe sot il iubea si il ura in aceeasi masura si totusi “nu puteam sa il trezesc pentru a-i vorbi despre suferinta mea – la ce bun? E suficient sa spun ca in noaptea aia el inca era pentru mine si farul de la tarm, si albatrosul din larg. Singurul lucru mai greu de conceput decat sa plec era sa raman. Nu voiam sa distrug pe nimeni si nimic. Imi doream sa ma strecor in liniste pe usa din spate, fara sa provoc mare agitatie, fara urmari, si s-o tin intr-o fuga pana in Groenlanda.’’

Liz marturiseste ca intr-una din noptile in care a plans in baie, s-a intamplat ceva ce avea sa modifice radical cursul vietii ei – si anume, s-a rugat: “M-am rugat. Asta a fost. Stiti si voi cum e asta – a te ruga. M-am rugat la … Dumnezeu. Era prima oara.”

Inceputul conversatiei religioase a fost stangaci si timid, ca al multora dintre noi in situatii similare:

“Tot ce-mi doream atunci era sa ma salvez. Realizand intr-un final ca atinsesem o stare de disperare din care nu mai exista iesire, care imi ameninta intreaga viata, mi-am zis ca cei ajunsi in astfel de situatii se indreapta catre Dumnezeu si ii cer ajutorul. Cred ca citisem asta intr-o carte.”

Cu o naturalete pe care nu am putut sa nu o remarc, Liz vorbeste cu creatorul universului ca si cand s-ar fi intalnit la o petrecere: ’’Buna, Doamne. Ce mai faci? Eu sunt Liz, ma bucur sa te cunosc”.

Apoi, cu umorul care apare peste tot in carte, adauga: ‘’Imi pare rau ca te deranjez asa de tarziu, dar chiar am probleme serioase. Imi pare rau ca nu am mai vorbit cu tine pana acum, dar sper ca am reusit mereu sa iti arat cat sunt de recunoscatoare pentru toate binecuvantarile pe care mi le-ai oferit in viata… Dupa cum stii, nu ma pricep la rugaciuni. Totusi, te rog, poti sa ma ajuti? Am nevoie de un raspuns. Te rog, spune-mi ce sa fac… ’’

Dupa repetarea la nesfarsit si innecata in lacrimi a rugamintii “Te rog, spune-mi ce sa fac… ’’, ’’mi-am dat seama la un moment dat ca nu mai plangeam, m-am oprit in mijlocul unui suspin, toata durerea se evaporase… m-am intrebat daca aveam sa vad Fiinta Suprema care imi oprise lacrimile. N-am vazut nimic. Eram singura. Dar nu chiar singura. Ma inconjura ceva ce nu poate fi descris decat ca o oaza de liniste – o liniste atat de stranie, incat  nu voiam sa respir, de teama ca astfel as face-o sa dispara. Era o liniste incredibila.Nu tin minte sa mai fi simtit vreodata asa ceva  … Apoi am auzit o voce… vocea mea, venind chiar din mine. Numai ca n-o mai auzisem niciodata inainte. Era a mea, dar era inteleapta, calma si intelegatoare. Asa cum ar fi sunat daca as fi avut parte numai de dragoste si de certitudini. Nici nu pot descrie caldura si afectiunea acelei voci care imi oferea un raspuns ce urma sa aduca in viata mea lumina divina.”

Apoi, cu acelasi umor care a ajutat-o sa vada lucrurile intr-o lumina mai favorabila in viata, aflam ca vocea i-a spus: “Du-te la culcare, Liz, pentru ca nu trebuie sa afli raspunsul acum, la trei dimineata, intr-o joi din noiembrie. Du-te la culcare, mi-a spus vocea atotcunoscatoare, pentru ca te iubesc …  pentru ca trebuie doar sa te odihnesti acum si sa ai grija de tine pana cand  vei stii raspunsul la intrebarea ta … ca sa fii destul de puternica atunci cand va veni ceasul furtunii. Iar ceasul acela se apropie, draga mea.”

Acestea au fost primele cuvinte ale dialogului deschis si revelator, care, “in cele din urma, avea sa ma apropie cu adevarat de Dumnezeu.”

Dupa esecul in casnicie si divortul cu pierderile financiare si materiale aferente, dupa un final al unei pasiuni nebunesti, cum singura afirma, ajungi sa ai “o parere groaznica despre tine insati, din ghearele careia nu mai exista scapare”, dar timpul vindeca toate ranile.

Simtea ca desi viata ei “arata ca un accident pe autostrada New Jersey … eram la inceputul unui drum care avea sa-mi aduca independenta… gasisem o noua intrebare ”Ce vrei TU sa faci, Liz?”

Cand a inceput sa isi raspunda, a descoperit ca initial exprima doar dorinte minore, printre care una chiar “ciudata” – “vreau sa invat limba italiana”.

Ca un semn ca universul incepe sa lucreze pentru ea, in perioada de dupa divort incep sa apara situatiile si persoanele favorabile cresterii ei spirituale si intalneste o prima persoana-cheie ce va juca un rol semnificativ pentru ea in calatoria de cunoastere a sinelui: o femeie-guru din India, care ii devine calauza spirituala si la ale carei grupuri de meditatie participa saptamanal in New York, simtind in timpul meditatiilor ca “sufletul se ridica, inaltat in sunetele imnului”; incepe sa mediteze in fiecare dimineata, repetand o mantra sanscrita invatata de la guru: Om Namah Shivaya, care inseamna “onorez divinitatea aflata inlauntrul meu”; afla ca guru are un ashram in India si din acel moment stie cu siguranta un lucru: “trebuie sa ajung cat mai repede acolo”.

Accepta insa, inainte, o calatorie in Indonezia, pentru un articol despre vacantele yoga din Bali, unde intalneste al doilea personaj-cheie din viata ei: un vraci indonezian, descendent a opt generatii de vraci indonezieni, foarte batran, pe care il roaga  sa o ajute sa il simta “mereu pe Dumnezeu; cateodata am senzatia ca inteleg divinul din lume, dar e o senzatie care dispare repede, pentru ca ma bruiaza toate dorintele si temerile mele meschine. As vrea sa fiu mereu in prezenta lui Dumnezeu. Dar nu calugarindu-ma sau renuntand de tot la placerile lumesti. De fapt, cred ca as vrea sa aflu cum sa traiesc pe lumea asta si cum sa ma bucur de ea, dar fara sa uit de Dumnezeu”

De la acest vraci invata, prin intermediul unui desen pe care acesta i-l arata, un lucru important: “ca sa gasesti echilibrul pe care il vrei, trebuie sa-ti tii picioarele foarte pe pamant, incat sa simti ca ai patru in loc de doua. Asa vei putea ramane ancorata in lume. Dar nu mai privi lumea cu mintea. Trebuie sa te uiti la ea cu inima. Asa il vei cunoaste pe Dumnezeu.”

De asemenea, acesta ii ghiceste in palma si ii spune: “ai mai mult noroc decat toti cei pe care i-am intalnit vreodata. Vei trai mult, iti vei face multi prieteni si vei avea parte de multe experiente.Vei vedea toata lumea. Ai o singura problema: iti faci prea multe griji… te implici emotional prea mult. Daca ti-as spune ca nu vei mai avea niciodata vreun motiv de ingrijorare, m-ai crede?”

Si, mai mult, ii spune ca se va reintoarce in Bali foarte curand, pentru ceva mai mult timp. Fiind constienta ca dupa divort nu ii vor mai ramane bani pentru un asa proiect de viata si respinge aceasta preditie, dar vraciul o linisteste spunandu-i ca intr-adevar va pierde toti banii, insa dupa ce ii va pierde “ii va recupera pe toti…”

Din acest moment planurile par ca se amesteca,  ii vine ideea de a calatori timp de un an, dar  planurile par a se se bate cap in cap: excursia in Italia, vizita in ashram-ul gurului indian si revenirea in Indonezia, conform prezicerilor vraciului – cum sa le impace pe toate? Intrucat cauta echilibrul intre frumos si bun, placerile lumii si transcendenta divina care lipsisera in ultima vreme in egala masura, simte ca are sansa sa gaseasca acest echilibru chiar in Indonezia, si chiar cu ajutorul vraciului.

Reintoarsa la New York, afla ca sotul inca nu semnase propunerea facuta pentru partaj, in urma careia ea poate avea mari pierderi financiare si materiale,  invata de la o prietena cum sa se roage, intelege ca are dreptul sa se roage pentru ceea ce vrea, are tot dreptul sa participe la “la actiunile universului” si sa spuna ce simte, ba chiar face o cerere catre Dumnezeu, mentionand, printre altele, esecul casniciei si esecul divortului, afirmand “ca toata otrava asta aduce doar suferinta in vietile noastre si in ale celor care ne iubesc … sanatatea lumii e afectata de sanatatea fiecarui om in parte. Daca doua suflete se incranceneaza  intr-un conflict, lumea se molipseste de la ele … daca macar un suflet sau doua pot fi impacate, atunci intreaga lume e mai sanatoasa,a sa cum cateva celule santoase pot spori sanatatea unui corp.”

Mai mult, conform prezicerii vraciului, nu doar ca ramane fara bani, insa chiar primeste o suma mare de bani de la un editor care ii plateste in avans cartea pe care o va scrie despre periplul ei prin lume si asa predictia se implineste, isi da demisia, renunta la case, la tot ce mai poseda in New York, ia cu ea doar doua valize si pleaca direct in Italia!

In Italia ajunge “stoarsa si slabita”, inchiriaza un apartament in Roma, renunta la antidepresive, se inscrie la cursuri de limba italiana, isi face noi prieteni, mananca portii enorme de pizza si paste pe saturate, se ingrasa cu 12 kilograme, Depresia si Singuratatea incep sa ii dea tarcoale, descopera ca nu mai  poate practica yoga, dar ajunge sa inteleaga ca “viata ti-a fost data; e datoria ta (si dreptul tau ca fiinta umana) sa gasesti frumusetea din viata, indiferent unde se ascunde ea.” Paraseste Italia cu speranta ca “expansiunea unei persoane – amplificarea unei vieti – este o masura a valorii fiecaruia pe lumea asta.”

– in partea a doua: calatoria in India si lectiile invatate acolo  –

 
Mona Georgescu
 

 

2


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. Alexandru M.  November 13, 2010

    Multumesc din suflet pentru ca v-ati gandit sa ne oferiti un material atat de complex despre aceasta carte.
    Nu multi dintre noi isi permit sa o cumpere, este destul de scumpa pentru posibilitatile financiare ale multora dintre noi, din nefericire … si mi-as fi dorit sa o cumpar. Pentru moment nu pot decat sa fiu fericit ca imi oferiti inca o data accesul la atat de multe lucruri pe care altfel nu mi le pot permite …
    Sper din tot sufletul ca materialele dumneavoastra sa nu mai fie plagiate, asa cum vi s-a intamplat cu cea care obisnuieste sa plagieze cam tot ce e interesant in materie de spiritualitate, Solarris (drumuricatretinewordpress.com)
    Sa va dea Dumnezeu sanatate pentru tot ce faceti pentru noi, cei de dincolo de monitor!
    Cu stima,
    Alexandru M.

    (reply)
    • Mona Georgescu  November 13, 2010

      Seara buna Alexandru,
      Iti multumesc pentru vizita si pentru cuvintele tale.
      Asa este, am scris in primul rand pentru acei oameni care nu isi permit sa cumpere cartea, fiind destul de scumpa – in conditiile atator constrangeri ale realitatii. Un comentariu de o jumatate de pagina nu ar fi fost relevant si nici de folos si ma bucur pentru ca deja vad ca sunt foarte multi cititori. Materialul a aparut initial pe un alt site de dezvoltare personala, dar m-am gandit ca cititorii mei merita, in primul rand, acest ”rezumat” al cartii.
      Inca nu am vazut filmul, sper sa am ocazia in curand.
      Sa fie spre folosul tuturor celor ce imi trec pragul virtual!
      Mona

      (reply)

Add a Comment