Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

‘’Mananca, roaga-te, iubeste” sau siragul cu 109 margele (partea a treia)

‘’Mananca, roaga-te, iubeste” sau siragul cu 109 margele (partea a treia)

 

Intalniri semnificative in Indonezia

Ajunsa in Indonezia, il reintalneste pe vraciul care i-a prezis ca va reveni aici, cel care ii sugerase sa vada lumea cu inima, nu cu mintea, cunoaste persoane care ii vor fi deveni prieteni, de la Wayan, femeia-saman, afla ca “sa pierzi echilibrul din dragoste e dovada ca traiesti perfect echilibrat” si observa ca “uneori o zi e mai lunga, alteori o zi e mai scurta, in functie de incarcatura ei emotionala sau spirituala, iar uneori zilele se numara, alteori se cantaresc.”

Dupa cateva saptamani de stat in Indonezia, Liz simte ca si-a atins scopul – gasirea echilibrului  – si stie ca a ajuns la pacea interioara, se bucura de momentele de devotiune si de peisajul superb, de prieteni dragi si mancaruri bune.

Isi aminteste una dintre invataturile gurului sau, despre fericire: “oamenii au tendinta sa considere fericirea un noroc ce da peste ei, ceva ce te va invalui, ca vremea frumoasa, daca soarta iti surade. Doar ca fericirea nu functioneaza asa. Fericirea e consecinta propriului efort. Te lupti pentru ea, muncesti pentru ea, insisti, uneori mergi pana la capatul pamantului pentru ea. Trebuie sa participi mereu la manifestarile lucrurilor bune care iti apar in viata. iar cand atingi o stare de fericire, nu trebuie niciodata sa lenevesti, sa renunti la a o mentine: trebuie sa te straduiesti din rasputeri sa inoti contra curentului, ca sa fii vesnic in unda fericirii, ca sa plutesti mereu deasupra ei. Caci daca nu faci asta, sentimentul launtric de multumire se va scurge incet-incet din tine. E usor sa te rogi cand ai nevoie de ajutor, dar sa continui sa te rogi chiar si cand criza a trecut e ca un proces de cicatrizare, care-ti ajuta sufletul sa pastreze tot ce a reusit cu greu sa dobandeasca.”

Dupa ce ajunge la acel echilibru interior pe care, de fapt, cu totii il cautam, vede exact unde si cand anume nefericirea ei a adus neplaceri celor din jur, constientizeaza ca multumirea proprie nu e doar un efort de autoconservare ci e “un dar generos pe care il faci intregii lumi; curatat de toata nefericirea ta, nu mai stai in drumul nimanui, incetezi sa fii un obstacol nu numai pentru tine, ci si pentru toti ceilalti.”

Dupa toate experientele care au dus-o catre gasirea acelui loc numit echilibru, realizeaza ca ’’toata durerea vietii omenesti e provocata de cuvinte, iar bucuria la fel… cream cuvinte care sa ne defineasca trairile, si cuvintele aduc cu ele emotii care ne tin legati, incapabili sa ne miscam cat vrem; ne lasam sedusi de propriile noastre mantre si ajungem sa existam doar ca sa le dovedim adevarate… a te opri o vreme din vorbit echivaleaza cu incercarea de a goli cuvintele de putere, de a nu te mai ineca in cuvinte, de a te elibera de influenta lor sufocanta.”

Pe acest fond de transformare si de echilibru intalneste barbatul alaturi langa care hotaraste sa ramana, un brazilian venit in Indonezia si care pare sa ii  completeze tabloul, iar spre finalul calatoriei il insoteste pe Ketut,  vraciul, la o ceremonie de binecuvantare a unui bebelus care a implinit varsta de sase luni si care acum are voie sa atinga pamantul prima oara in viata lui.  De ce doar la implinirea varstei de sase luni? Pentru ca in Bali, conform unei traditii pastrate pana in zilele noastre, “pana la sase luni, nou-nascutii sunt considerati zei veniti direct din rai si nu se cuvine sa lasi un zeu sa se taraie pe jos … pana la sase luni copiii sunt purtati in brate peste tot si adorati ca niste mici zeitati”.

Pe o plaja, singura, dupa un dialog interior cu toate gandurile si amintirile triste, cu fricile, cu rusinea, cu furia, cu durerea, cu nelinistile, isi propune un exercitiu de integrare prin care invata sa le priveasca in fata, sa le retraiasca sa le dea binecuvantarea ca au existat si le invita pe rand in inima ei, fiecare nedreptate, fiecare tradare, fiecare pierdere, “le-am vazut pe toate, una cate una, le-a recunoscut si le-am simtit pana la capat, ca si cand s-ar fi intamplat atunci pentru prima oara. Dupa care le-a invitat: „acum veniti in inima mea…acolo va puteti odihni. Sunteti in siguranta. S-a terminat. Va iubesc.’”

’’Cand toate acestea au luat sfarsit, ma golisem. Nu mai aveam in minte nimic care sa lupte. M-am uitat in inima la bunatatea mea. I-am vazut toata puterea. Am vazut ca inima nu mi se umpluse nici pe departe, nici dupa ce primise toate cantitatile  alea enorme de tristete, furie si rusine; inima mea a fi putut cu usurinta sa primeasca si sa ierte si mai mult. Dragostea ei nu avea margini. Mi-am dat atunci seama ca asa ne iubeste si ne primeste Dumnezeu pe noi toti, ca nu exista vreun loc in univers care sa fie iadul, cu exceptia celui din mintile noastre terorizate”.

De-a lungul acestor calatorii Liz descopera care sunt motivele pentru care s-a agatat de povestea ei,  cade  la pace cu povestea ei,  invata sa isi accepte umbra  si sa isi asume intreaga responsabilitate pentru propria realitate, a inteles ca era cat pe ce sa piarda controlul asupra vietii ei din cauza ca ajunsese sa confunde familiaritatea cu siguranta.

Invatand sa isi accepte umbra si povestea de care se agata, Liz reuseste sa se elibereze, sa se vindece,   pentru a o utiliza in scopul in care fusese creata. Numai cand a acceptat faptul ca se agata de confortul povestii ei, a putut renunta la a mai opune rezistenta … vietii.

In loc sa ramana blocata in sfera povestii cu care a inceput relatarea acestei calatorii, Liz a ales sa o rescrie, astfel incat sa ii ofere un fundament valoros pentru viitorul sau. Si-a pus trecutul in ordine cu ajutorul iertarii si s-a deschis noilor niveluri de iubire si de valoare de sine. E foarte mandra, in final, cand afirma adevarul incontestabil datorita caruia s-a „reconstruit launtric in ultimii ani: nu m-a salvat nici un print. M-am salvat singura.”

Ce a facut Liz pentru a ajunge sa se salveze?

A trecut cu curaj printr-o viata de care nu era multumita, a inceput procesul de acceptare si de iubire a tuturor fatetelor ei bune si mai putin bune, si-a dat timp pentru a-si analiza atenta  capitole esentiale din viata, si-a dezvaluit blocajele si ranile, a renuntat la resentimente si la invinuirea celorlati pentru starile prin care a trecut, si-a asumat responsabilitatea si in final s-a impacat pentru totdeauna cu povestea ei.

<<Ma gandesc la femeia in care m-am transformat, la viata pe care o traiesc acum, la cat mi-am dorit sa fiu astfel si sa traiesc astfel, eliberata de farsa de a ma preface ca sunt altcineva decat eu insami. Ma gandesc la tot ce am infruntat pe drumul pana aici si ma intreb daca nu cumva eu – adica eu cea de acum, fericita si echilibrata, care dormiteaza pe puntea unei mici ambarcatiuni pescaresti din Indonezia – am fost cea care, in toti anii acestia, a impins-o inainte pe cealalta eu, mai tanara, mai derutata, mai nelinistita. Eu cea mai tanara eram ghinda in care se ascundea potentialul, dar eu cea mai batrana, stejarul existent, matur, indemnam tot timpul: „Da, hai, cresti! Schimba-te! Evolueaza! Vino sa faci cunostinta cu mine aici, unde eu exist deja, integra si matura! Trebuie sa cresti in mine!” Si poate ca tot eu cea de acum m-am aplecat, cu patru ani in urma, la urechea acelei tinere  casatorite si inlacrimate de pe podeaua baii, soptindu-i cu dragoste: „Du-te la culcare, Liz …” Stiind dinainte ca totul avea sa fie bine, ca tot ce urma sa se intample ne va aduce aici pe amandoua. Exact aici, exact acum. Unde eu o asteptasem dintotdeauna, linistita si multumita, sa mi se alature.>>

Sper ca v-am starnit curiozitatea sa calatoriti voi insiva alaturi de Liz si sa ii cititi jurnalul, aparut la Editura Humanitas.

Eu am primit in dar cartea de la tatal meu, pe care l-a atras titlul, motivul fiind „din moment ce titul incepe cu mananca, m-am gandit ca tu tocmai asta nu prea faci”. I-am multumit din suflet pentru dar, i-am spus ca toate trei sunt la fel de importante si ca poate nu intotdeauna ordinea preferintelor conteaza, insa uneori … se pare ca da.

Va doresc din tot sufletul sa va acceptati povestea, sa va cunoasteti secretul si sa va transformati in cea mai buna varianta a voastra.

Mona Georgescu

 

3


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. luminita  October 13, 2010

    Minunat! Doar atat pot spune.
    V-am descoperit astazi, intamplator, dar parca nu ma mai pot opri din citit.

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 15, 2010

      Ziua buna Luminita,
      Multumesc frumos pentru vizita si pentru apreciere. Ma bucur ca ai ajuns aici si sper sa revii cu drag in acest spatiu – un spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.
      Sa ai o zi frumoasa si un suflet mereu senin,
      Mona

      (reply)
  2. cronos  March 10, 2014

    Foarte bun “la suflet” articolul! Multa sanatate!

    (reply)

Add a Comment