Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Libertatea de a face alegeri – libertatea de a face greşeli

Libertatea de a face alegeri – libertatea de a face greşeli

Un copil face foarte multe greşeli până când învaţă să meargă cu bicicleta sau să scrie, dar acest lucru nu ne deranjează deloc, căci noi ştim că el învaţă din greşelile sale şi că mai devreme sau mai târziu va reuşi să meargă cu bicicleta sau să scrie perfect. În acest caz, de ce se critică atât de dur adulţii atunci când fac greşeli? Regula care se aplică în cazul copiilor se aplică şi în cazul tău. Cu toţii facem greşeli, iar dacă nu le-am face nu am învăţa niciodată nimic, şi deci nu am deveni mai inteligenţi şi mai înţelepţi.

Noi avem libertatea de a face alegeri, iar acest lucru echivalează cu libertatea de a face greşeli. Greşelile conduc uneori la suferinţă, dar dacă nu învăţăm nimic din ele, această suferinţă este în zadar. De fapt, legea atracţiei ne va determina să repetăm din nou şi din nou aceeaşi greşeală, până când suferinţa noastră va deveni atât de mare încât ne vom învăţa în sfârşit lecţia! De altfel, acesta este unicul motiv pentru care greşelile ne fac adeseori să suferim: pentru ca noi să ne învăţăm lecţiile şi să nu le mai repetăm.

Pentru a învăţa dintr-o greşeală, noi trebuie mai întâi de toate să ne-o asumăm. Acesta este motivul pentru care atât de mulţi oameni suferă inutil, căci ei dau vina pe altcineva pentru greşeala lor.

Să luăm următorul scenariu: să spunem că suntem traşi pe dreapta de un echipaj de poliţie pentru că am depăşit viteza legală şi că primim o amendă de circulaţie. În loc să ne asumăm responsabilitatea pentru că am depăşit viteza legală, noi îi acuzăm pe poliţişti pentru că s-au ascuns în tufişuri ca să nu îi putem vedea şi pentru că ne-au măsurat viteza cu radarul, astfel încât nu am avut nicio şansă să scăpăm cu faţa curată. Realitatea este însă că greşeala ne-a aparţinut, căci noi am fost cei care am depăşit viteza legală.

Atunci când învinovăţim pentru altcineva pentru propria noastră greşeală, problema este că noi suferim oricum din cauza ei, dar nu ne învăţăm lecţia. De aceea, noi vom atrage mai devreme sau mai târziu aceeaşi greşeală!

Orice om face greşeli. De altfel, aceasta este una dintre cele mai frumoase caracteristici ale fiinţei umane, dar numai în măsura în care învăţăm din greşelile pe care le-am făcut. În caz contrar, viaţa noastră se va umple de suferinţe inutile.

Cum putem învăţa cel mai bine dintr-o greşeală? Ai ghicit: prin cultivarea recunoştinţei faţă de ea!

Indiferent cât de neplăcută pare la prima vedere situaţia în care ne aflăm, noi avem întotdeauna motive să fim recunoscători. Atunci când căutăm cât mai multe motive de recunoştinţă într-o situaţie neplăcută generată de propria noastră greşeală, noi o transformăm în mod magic într-o binecuvântare. Greşelile atrag după sine alte greşeli, în timp ce binecuvântările atrag după sine alte binecuvântări.

Tu ce preferi să atragi în viaţa ta?

Aşadar, tehnica de astăzi îţi cere să te gândeşti la o greşeală pe care ai făcut-o în viaţa ta. Nu contează dacă a fost o greşeală majoră sau lipsită de însemnătate. Alege însă o greşeală care încă te mai face să suferi atunci când îţi aminteşti de ea.

Poate că ţi-ai pierdut cumpătul în prezenţa unei persoane apropiate şi relaţia voastră nu mai este aceeaşi de atunci. Poate că ai avut o încredere oarbă într-o altă persoană şi aceasta te-a înşelat. Poate că ai spus o minciună pentru a proteja pe altcineva, dar ai fost pus tu însuţi în încurcătură din cauza ei. Poate că ai cumpărat un obiect pentru că era ieftin, dar în final acesta s-a defectat şi întreaga poveste te-a costat mai mult decât dacă ai fi cumpărat acelaşi obiect la o calitate superioară. Poate că ai luat o decizie care ţi s-a părut corectă la vremea respectivă, dar lucrurile au evoluat în defavoarea ta în urma ei.

Dacă ai ales greşeala pe care doreşti să o transformi în mod magic într-o binecuvântare, caută diferite aspecte pentru care te poţi simţi recunoscător.

În acest scop, iată câteva întrebări pe care merită să ţi le pui:
Ce am învăţat din această greşeală?
Ce lucruri bune au rezultat în urma ei?

Cele mai importante aspecte pentru care merită să fii recunoscător în cazul unei greşeli făcute sunt lecţiile pe care le-ai învăţat din ea.

Cu siguranţă, oricât de gravă ar fi fost greşeala făcută, în urma ei au rezultat multe lucruri bune, care ţi-au schimbat în bine viitorul.

Gândeşte-te bine şi vezi dacă poţi găsi zece binecuvântări ascunse pentru care merită să fii recunoscător. Fiecare binecuvântare pe care o găseşti are propria sa putere magică. Notează aceste binecuvântări în jurnalul recunoştinţei sau în calculator.

Să revenim la exemplul cu amenda de circulaţie dată de poliţişti pentru că ai depăşit viteza legală:

Le sunt recunoscător poliţiştilor pentru că şi-au propus să mă protejeze de mine însumi, pentru că de fapt chiar asta au făcut.
Le sunt recunoscător poliţiştilor pentru că, sincer să fiu, eram preocupat de alte lucruri şi nu prea mă gândeam la drumul din faţa mea.
Le sunt recunoscător poliţiştilor pentru că era o prostie să gonesc cu viteza aceea în condiţiile în care ştiam că am un cauciuc uzat care trebuie înlocuit.
Le sunt recunoscător poliţiştilor pentru că m-au trezit la realitate. Faptul că m-au tras pe dreapta a avut efectul unui duş rece asupra mea, făcându-mă să fiu mult mai atent la viteza cu care conduc pe viitor.
Le sunt recunoscător poliţiştilor pentru că m-au ajutat să scap de ideea aberantă că pot goni cu orice viteză doresc fără să fiu prins şi fără să mă pun pe mine însumi în pericol. Din fericire, seriozitatea poliţiştilor m-a ajutat să înţeleg că reprezentam un pericol public, deopotrivă pentru mine şi pentru ceilalţi şoferi.
Le sunt recunoscător poliţiştilor pentru că îmi doresc ca propria mea familie să fie protejată de alţi şoferi maniaci care gonesc cu mare viteză pe stradă. De aceea, este foarte bine că m-au oprit în acel moment de neatenţie.
Le sunt recunoscător poliţiştilor pentru că veghează asupra siguranţei tuturor persoanelor aflate la drum.
Le sunt recunoscător poliţiştilor pentru că aceştia se confruntă cu situaţii teribile în fiecare zi, în condiţiile în care nu îşi doresc altceva decât să le protejeze celor ca mine viaţa şi familiile.
Le sunt recunoscător poliţiştilor pentru că m-au ajutat să ajung în siguranţă acasă, la familia mea.
Le sunt recunoscător poliţiştilor pentru că dintre toate consecinţele pe care le-ar fi putut avea viteza cu care mergeam, faptul că m-au oprit a reprezentat alternativa cea mai puţin dăunătoare pentru mine. Cine ştie? Poate că aceasta a fost cea mai mare binecuvântare din viaţa mea!

Te sfătuiesc din toată inima să aplici această tehnică magică absolut fabuloasă pentru toate greşelile din viaţa ta care încă te mai umplu de regrete, încetul cu încetul.

Gândeşte-te puţin: tu poţi transforma fiecare greşeală făcută nu într-una, ci într-o sumedenie de binecuvântări!

Rhonda Byrne –  Magia, Editura Adevar Divin


0


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Add a Comment