Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

”Las eu de la mine” – un prim pas spre permiterea si tolerarea abuzului

”Las eu de la mine” – un prim pas spre permiterea si tolerarea abuzului


”Las de la mine (si) de data asta …” – un gand ce reprezinta, in cazul foarte multor femei, un prim pas spre acceptarea si tolerarea diverselor forme de abuz – de la cele aparent nesemnificative si pana la cele mai grave. Adica inceputul calvarului – in familia din care provin sau pe care si-au format-o, in cuplurile necasatorite, la locul de munca, pe strada si in alte situatii sociale.
#Metoo: despre asta trebuie sa vorbesti – in niciun caz sa taci si sa ”lasi de la tine (si) de data asta …”
Daca nu ai inteles, repet: TREBUIE. Cu cat taci mai mult, cu cat iti este rusine mai mult sa vorbesti, cu atat mai mult abuzatorul se simte la adapost si isi vede linistit de abuzul la care te supune. Mai ales in cadrul cuplului, insa nu numai. Nu este nevoie sa se ajunga la molestare si la viol, pentru a te considera abuzata. Nu este nevoie ca fiica ta sa fie molestata sau violata pentru ca tu, ca mama, sa incepi sa iei masuri – cand abuzatorul fiicei tale este sotul tau, tatal ei (sau altcineva din familie) si ea ti-a adus la cunostinta ce se intampla. 
”Violul concret al unei fete abia trecute de varsta cresei, acte sexuale similare ale unor femei mature cu baieti, precum si acte homosexuale fortate sunt incidente cu mult mai frecvente decat s-a presupus in momentul de fata.” S. Ferenczi, psihanalist
Abuzul inseamna inclusiv: ridicarea vocii, intimidare, constrangerea prin diverse mijloace, denigrarea, ironizarea, sarcasmul, ridicarea – chiar si o singura data – a palmei.
CE TREBUIE SA STII
Abuz asupra persoanei tale inseamna inclusiv frecatul de tine in autobuz sau oriunde, ”in treacat, pentru ca nu au loc de tine”, pe care multi barbati il practica in diverse locuri – la locul de munca, de asemenea. Sau acasa, cand tatal unei adolescente (sau chiar al unei femei adulte) se freaca pur si simplu de fiica sa, aparent intamplator – ”nu avea loc de ea” sa treaca in capatul celalalt al incaperii. Da, exista foarte multi astfel de tati. Sau frati. Sau unchi.
Nu cred ca exista femeie din Romania (ma refer nu doar la cele din generatia mea) careia sa nu i se fi intamplat asa ceva acasa, iar mama sa nu ia masuri. Din nefericire, o realitate ascunsa sub pres de catre majoritatea mamelor carora fiicele le spun ca tatii (uneori unchii, verii, fratii mai mari) le abuzeaza fizic si sexual. Mame care neaga – ba chiar le indica sa se poarte foarte frumos cu tatal. Este cazul multor femei care ajung la cabinet. Abuz, abuz, abuz – familia romaneasca (si nu numai cea romaneasca) este plina de asa ceva.
Consecintele patologice ale traumei sexuale timpurii: vina, rusine, identificarea cu agresorul, disfunctii sexuale, perversiune, clivaj al Eului.
Efectele abuzului sexual – nu doar ale celui suferint in copilarie – sunt devastatoare. In cazul incestului, sechelele psihice sunt vizibile la persoanele care au trecut, din nefericire, prin asa ceva – in aceste cazuri, mama unui copil abuzat sexual de catre tatal sau are o contributie maxima iar pentru fetita abuzata sexual de tatal sau lucrul cel mai inspaimantator – pe langa abuzul si amenintarea tatalui, este dezertarea simultana a mamei sale prin negare, neglijare, indiferenta fata de situatie.
Agresarea si abuzul sexual au loc mult mai mult decat suntem dispusi sa credem si in toate mediile:
– in relatiile de cuplu/familie
– acasa, chiar sub ochii mamelor care neaga realitatea, desi fiicele le spun ce face tata
– la serviciu, sub ochii colegilor tai care afirma ”E, si ce mare lucru – s-a atins putin de tine.”
Si exemplele pot continua. 
Dar tu nu trebuie sa mai taci – indiferent ca este vorba despre tatal, fratele, unchiul tau; indiferent ca este vorba despre profesorul tau (daca esti inca eleva sau studenta), despre colegul de birou sau seful tau; indiferent ca este vorba despre obsedatul din autobuz, despre dezaxatul de pe strada care iti adreseaza cuvinte obscene sau care se masturbeaza in fata ta. Te opresti la prima sectie de politie sau te indrepti spre primele persoane din imediata ta proximitate si spui ce se intampla. Pentru ca #metoo nu are nicio valoare daca astfel de personaje nu sunt facute de ras in public si nu se iau masuri exact atunci cand se intampla ceea ce se intampla. Nu mai tarziu, nu maine, nu saptamana viitoare: ci exact atunci cand se intampla. Abuz este si atunci cand esti abordata de diversi obsedati si perversi in spatiul virtual – pe acestia ii blochezi, pur si simplu, fara a le raspunde. Si nu sunt deloc putini – cei care iti trimit cereri pentru a fi in lista de pe Facebook; sau nici macar nu se afla in lista ta dar isi permit cu tupeu sa iti scrie in privat si sa iti arate gunoaiele din mintile lor bolnave.
Nu inseamna NU – inclusiv acasa, in relatia cu parintii tai si in special in relatia ta de cuplu. Ori de cate ori ti se incalca granitele.
Nu inseamna NU: Nu, nu mai lasi de la tine – ci esti adult si ai curajul sa-i comunici adultului de langa tine sa isi remedieze toate comportamentele neadecvate. Fara menajamente, fara sa iti fie frica de reactiile sale de intimidare.
”Mingea este in terenul tau – ocupa-te si rezolva situatia asta pe care ai generat-o. Pentru ca indiferent de reactiile tale de intimidare si violente eu NU, nu mai las de la mine. Daca altii vor sa mai lase de la ei in ceea ce te priveste si asa te-au obisnuit, repet: eu nu mai las de la mine in favoarea ta, dar in defavoarea mea.” Este atitudinea pe care chiar TREBUIE sa o ai in raport cu abuzatorii din viata ta.
Cand te simti dezenergizat/a, lipsit/a de vitalitate, cand te tot imbolnavesti – pe fondul relatiilor, mai ales, verifica mental in cate situatii ai apelat la aceast comportament (”mai las eu de la mine”) si in ce fel ai fost abuzata in primul rand acasa, inca de cand erai mica – emotional si fizic. Incet, dar sigur.
Dar acum esti o femeie adulta. Ce obtii bun tolerand abuzul? Mai pacalesti viata cu o zi si, intre timp, abuzul se intensifica. Ti se interzice sa vorbesti despre abuz. Esti amenintata. Mai pacalesti copilul cu inca o zi. Iti mai pacalesti prietenii, familia, colegii – cu inca o zi. Ti-ai mai prelungit sederea in aceeasi locuinta cu abuzatorul/agresorul tau pentru ca nu vrei sa inveti sa fii autonoma si sa te intretii singura. Si exemplele pot continua. Pentru ca esti in plina trauma si nu poti recunoaste nici macar tu asta, este indicat sa mergi neaparat la psiholog. Negarea abuzului si negarea traumei sunt legate intre ele si reprezeinta cele mai grave lucruri pe care ti le faci singura, cu consecinte devastatoare.
Cand lasi prea mult de la tine inseamna ca faci sacrificii psihologice unilaterale. Iar consecinta este nu doar ca iei pe umerii tai tot felul de sarcini pe care partenerul nu vrea sa si le asume, dar exista toate sansele sa incepi sa primesti lovituri psihice si fizice, nu de putine ori. Tu favorizezi perpetuarea si accentuarea comportamentelor abuzive – in loc sa iti trasezi granite cat se poate de fixe, ferme si rigide pentru a-i genera abuzatorului responsabilitatea asupra propriului comportament neadecvat si pana la incetarea totala a acestuia.
”Nu am ce sa fac …” – Intotdeauna ai ce sa faci: au facut si alte femei, deci poti si tu!
A consimti si a favoriza abuzul in formele sale enumerate mai sus – prin ascunderea sa sub tacere – reprezinta, de asemenea, o forma de auto-abuz. Pe care te invit sa inveti sa o opresti – NU este cea mai simpla ”propozitie” prin care ii atragi celuilalt atentia ca mingea se afla in terenul sau. Nici macar in terenul comun, cum le place sa creada acelor persoane care nu sunt dispuse sa isi recunoasca procentul de maxima contributie la degradarea si toxicitatea relatiilor. Si ma refer la acea categorie de femei care nu a trecut prin abuzuri in copilarie sau in adolescenta – femei care sunt doar comode pentru a-si lua viata de la zero si care argumenteaza: ”Nu am ce sa fac”.
Ba da – intotdeauna ai ce sa faci! Am facut eu – in familia din care provin, prin a fugi de acasa cand eram foarte tanara si a o lasa pe mama mea sa suporte in continuare sa fie abuzata, daca asta a fost alegerea ei. Toate prietenele ei vedeau cum este jignita, denigrata, abuzata emotional – iar ea se apara prin ras; un umor de jena, ca mecanism de aparare. Insa eu nu puteam ascunde ceea ce se intampla si ceea ce ea a negat in permanenta, toata viata, pana la decesul sau. Ba mai mult, sugerandu-mi sa procedez si eu la fel nu a facut decat sa favorizeze comportamentele abuzive inclusiv dupa decesul ei. Mama mea ”a lasat de la ea” – timp de 42 de ani. Pana la decesul sau, cum spuneam. Doar ca eu nu am favorizat si nu voi favoriza niciodata astfel de comportamente ale tatalui meu. Evident, cu riscul asumat (din partea mea) ca relatia sa inceteze – pentru ca personalitatea sa si intreg comportamentul de abuzator si care reprezinta stilul sau de viata nu numai ca nu au cum sa se schimbe (considera ca este indreptatit, bineinteles, sa agreseze pe toata lumea) dar se accentueaza de la o zi la alta. Singura varianta este sa taci, sa fii supus, sa inghiti. De frica. Frica de urlete si de lovituri verbale si fizice.
De acasa am fugit cu o lectie invatata, pentru toata viata: a invata sa rezisti stresului si epuizarii psihice nu inseamna a tolera abuzul de acasa sau de la locul de munca; nu inseamna a-l masca sub atitudini care au rolul de a-i pacali pe cei din jur si de a-ti mentine confortul si comoditatea.
Pozitia de inferioritate inseamna pozitie de victima – intotdeauna
Din aceeasi categorie cu ”las eu de la mine”: 
  • ”Ca fie liniste.”
  • ”Sa nu afle lumea.”
  • ”Sa nu ne facem de ras.”
  • ”Ce va crede lumea daca voi vorbi? (mama, tata, prietenii, colegii, etc.)”
  • ”Lasa, s-a intamplat doar o data.”
  • ”Data viitoare nu il/o mai iert.”
  • ”Deocamdata nu zic nimic.”
  • ”M-am saturat sa tot zic – eu zic, eu aud. Nu mai pot”
Toate aceste ”alternative” – si o mare parte dintre femei prezinta un inalt grad de ”maiestrie” in a gasi astfel de alternative – ii incurajeaza pe abuzatori in comportamentele lor. Nu te mira ca abuzatorul nu se va opri. Nu acestea sunt strategiile corecte si utile la care trebuie sa apelezi.
Aceste ”alternative” sunt foarte comode, bineinteles – si au in spate gandirea de victima, gandirea persoanei care nu are curaj sa isi exprime opinia; da, sunt de acord: la inceput te poate soca un astfel de comportament si chiar nu stii cum sa reactionezi. Chiar nu stii. Insa la un moment dat trebuie sa te uiti la realitate si sa faci ceva cu ea, nu sa mai tot amani luarea deciziei de a vorbi si de a pleca. Altfel, toate acestea te situeaza pe o pozitie de inferioritate in raport cu abuzatorul / mitomanul/ alcoolicul / narcisistul / psihopatul din viata ta. Pozitia de inferioritate inseamna pozitia de victima – pozitia cu cele mai multe fisuri de care celalalt profita la maximum. 
Fisuri = vulnerabilitatile tale. Vulnerabilitati pe care inca nu esti dispusa sa ti le lucrezi pentru a ti le depasi. Cele mai multe victime – din cupluri, din relatii de triangulare (infidelitate – amantele)  de la locul de munca, etc. – recunosc faptul ca, ramanand in aceasta pozitie, au multe avantaje la care nu sunt dispuse sa renunte. Pentru ca si pozitia de victima este o pozitie de putere. Iar multe victime stiu asta foarte bine si o si recunosc.
Pozitia de victima nu este atat de slaba – desi s-a indus acest fapt si ca trebuie sa ne fie mila de victime, acestea au o forta foarte mare care rezida in manipularea pe care o ticluiesc si pe care o pun practica pozand in victime. 
Cine pozeaza in victima – si cine este, cu adevarat, o victima
Daca esti sanatoasa, esti pe picioarele tale, iti poti asigura traiul zilnic la un nivel cel putin decent dar nu vrei sa te porti in mod adult si apelezi la santaj, suferinta si manipulare pentru  ca ai descoperit cate avantaje poti sa ai chiar atunci cand traiesti in abuz – atunci doar pozezi in victima. Sunt in totalitate de acord ca iti este greu sa tolerezi necunoscutul si consecintele schimbarilor pe care trebuie sa le faci – dar dezaprob in totalitate stagnarea in astfel de situatii si tolerarea, in continuare, abuzului. 
Exista foarte multe persoane carora jocul de-a victima le convine foarte mult: au un statut de persoana casatorita, de exemplu. Iar societatea inca acorda un mare credit celor casatoriti si carora, de fapt, le este frica de stigmatizare daca schimba statutul din ”casatorita” in ”divortata”. ”Cine se mai uita la mine?”, ”Am deja o varsta si nu-mi voi mai gasi pe altcineva.” Sunt bine vazute, sunt casatorite. Oare? Si cu violenta din familiile traditionale cum ramane? Pentru ca asta este traditia si va mai fi, timp de cateva generatii de acum incolo: violenta, abuz, alcool. Este o problema ce tine de educatie si de o mentalitate needucata si, mai grav, needucabila. Si cum nimeni nu este cu adevarat interesat de educatie, astfel de atitudini se vor perpetua. Este simplu sa intelegi asta.
Victimele reale sunt altele: persoanele cu handicap fizic, dependente din punct de vedere fizic, financiar si material de alti oameni; persoanele care au ramas fara locuinta, in urma unor catastrofe naturale; persoanele care inca nu au implinit 18 ani – copiii si adolescentii, adica – si sunt la cheremul parintilor, fiind expuse abuzului acestora; persoanele care sunt diagnosticate cu boli grave care le incapaciteaza si le fac dependente de cei din jur. 
Daca nu te afli intr-o astfel de situatie si te numeri printre femeile care nu au avut parte de traume in copilarie si/sau adolescenta atunci nu esti victima – dar te-ai acomodat cu asta si nu esti dispusa sa te schimbi si sa evoluezi. Repet: pentru ca ai avantaje multe.
Consecinta este ca pe langa avantajele rolului de victima pe care ai ajuns sa il joci atat de bine incat ti-ai convins si prietenii, rudele, parintii, colegii ca esti o victima a partenerului, de exemplu, este ca te incarci singura cu poveri emotionale care vor fi din ce in ce mai greu de eliminat din viata ta. 
Cat mai esti dispusa sa ramai in aceasta pozitie? Cat timp va mai dura pana cand iti vei dori – cu adevarat – sa inveti strategii emotionale, de gandire, de comunicare si de comportament corecte in raport cu situatiile prin care treci? 
Hartuirea la locul de munca
Promisiunile de promovare  sau de marire de salariu nu au nicio legatura cu acceptarea hartuirii sexuale. In astfel de situatii, nu tolerezi si nu incurajezi ”mici” si ”neimportante” inghesuieli pe holuri, prin lifturi, prin birouri, prin parcare; nu tolerezi si nu incurajezi dialoguri cu tenta sexuala, zambete nepotrivite si sugestive, repetate si care iti creeaza disconfort – nu trebuie tolerate.  Cand ti se intampla asta te duci direct la directorul institutiei la care lucrezi si comunici. De asemenea, te duci la departamentul de Resurse Umane. De asemenea, spui acasa – ii comunici partenerului tau, daca esti intr-o relatie. Comunici cu toate persoanele cu care poti comunica. De ce? Pentru ca hartuitorii si agresorii – indiferent cine sunt ei si unde au aceste comportamente – se bucura atunci cand taci si stiu ca te domina, te controleaza; ei stiu ca iti este rusine sa vorbesti si mizeaza pe faptul ca nu vei vorbi. 
Femeia complet maturizata nu permite nicio forma de abuz.
Orice femeie: 
– trebuie sa fie capabila sa identifice indicatorii abuzului si sa interzica orice manifestare a acestora. 
– trebuie sa isi doresasca sa iasa din abuz si trebuie sa fie capabila sa ii comunice clar si raspicat abuzatorului sau – partener / parinte / copil / sef / coleg de serviciu, etc. faptul ca nu tolereaza nici cea mai mica tentativa de abuz si ca va lua masuri.
– trebuie sa ii comunice partenerului sau, atunci cand este cazul: ”Imi pare rau sa te anunt, dar mingea chiar este in terenul tau. Ocupa-te de situatia asta in mod adult pentru ca eu nu imi asum nimic din ce nu trebuie sa imi asum si stiu toate jocurile tale psihologice in care nu ma las inrolata.”
– trebuie sa stie ca iubirea, prietenia, colegialitatea, relatiile cu parintii sau cele de subordonare fata de sefi nu sunt neconditionate, nu presupun tolerarea abuzului – indiferent ca vorbim despre ironie, denigrare, sarcasm, izolare prin tacere sau ridicat vocea / palma, etc. 
– trebuie sa stie ca nu are nevoie de suferinta, constientizeaza ca trebuie sa fie dispusa sa invete sa nu mai duca la extrem toleranta, empatia sau recunostinta.
– trebuie sa fie dispusa sa invete indicatorii relatiilor cu potential abuziv si sa fuga din astfel de relatii imediat ce ii observa. Cu tot cu copii.
– trebuie sa stie ca, atunci cand are nevoie de terapie – mai ales in urma unor astfel de traume – trebuie sa apeleze la psihologul din orasul sau, nicidecum la bioenergeticieni, la consilieri de dezvoltare personala sau la coachi. Si isi va duce copiii – daca are copii afectati de violenta domestica – tot la psihologi. Nu la bioenergeticieni, nu la consilieri de dezvoltare personala si nici la coachi.
– trebuie sa fie dispusa sa invete sa isi urmareasca in primul rand propriile jocuri psihologice in care ii inroleaza pe ceilalti atunci cand face apel la suferinta si la santaj (prin intermendiul banilor sau prin intermediul copiilor, de exemplu) si isi doreste sa invete, de asemenea, sa demaste jocurile psihologice ale celorlalti – tocmai pentru a avea relatii curate, cu un ”teren” curat pe care niciuna dintre formele de abuz enumerate anterior in acest articol nu are cum sa isi faca loc.
– trebuie sa fie capabila sa anticipeze consecintele tolerarii abuzului ascuns sub tacere – indiferent de complexitatea sau de ”banalitatea” comportamentelor abuzive la care este expusa. 
NU inseamna NU – dar fiecare femeie trebuie sa isi clarifice mai intai in interior acest NU. Si apoi va fi usor de comunicat si in exterior, celor care trebuie sa il auda. Fara frica, fara rusine.
Sper ca si cu acest articol te-am ajutat sa intelegi ca trebuie sa ai toleranta zero fata de orice comportament neadecvat. Repet: ORICE COMPORTAMENT NEADECVAT, INCA DE CAND INCEPE SA SE MANIFESTE SI SA TE DERANJEZE. Pentru ca #Metoo trebuie sa duca la toleranta zero din partea tuturor femeilor fata de orice comportament neadecvat al oricarui barbat din viata lor – nu doar fata de hartuirea sexuala sau fata de abuzul sexual.
Mona Georgescu
Psiholog clinician de orientare psihanalitica
Consilier NLP integrativ pentru Femei
Trainer Dezvoltare Personala si Educatie Relationala
0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Add a Comment