Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Lansare de carte la Bookfest: ”Linisteee! Puterea introvertitilor intr-o lume asurzitoare”

Lansare de carte la Bookfest: ”Linisteee! Puterea introvertitilor intr-o lume asurzitoare”

Dragii mei,

Am bucuria sa va invit la prezentarea unei noi carti: ”Linisteee! Puterea introvertitilor intr-o lume asurzitoare”.

Cartea este scrisa de Susan Cain si este publicata de Editura Paralela 45 – partener cultural al site-ului minunemica.eu, care m-a invitat sa prezint aceasta carte in cadrul Targului de carte Bookfest, duminica 2 Iunie, ora 12.00.

linisteee_susan_cain_copertaI

Sunt onorata pentru aceasta invitatie si pot sa spun ca am citit cartea cu mare bucurie si curiozitate, mai ales ca deja urmarisem un discurs foarte interesant al autoarei sale, avocat si consultant – care se declara a fi o persoana introvertita, discurs pe care l-a sustinut in cadrul conferintelor TED si care poate fi vizionat mai jos.

Daca te-ai intrebat vreodata in ce categorie de personalitate te incadrezi si esti convins ca ai gasit un raspuns sigur – a extravertitilor sau a introvertitilor, cartea iti pune la dispozitie foarte multe rezultate ale unor cercetari realizate de psihologi organizationali, culturali, consilieri educationali, profesori psihologi, cercetatori, sociologi, antropologi, vorbitori motivationali si inspirationali etc. care iti vor oferi viziuni si  raspunsuri pe care s-ar putea sa nu le stii, in legatura cu aspectele care tin de extraversie si introversie si despre factorii cu care acestea se pot corela: sensibilitate, timiditate, expresivitate, comportament concret, perceptie, critica, tendinta de a judeca, tendinta de a critica, capacitatea de a fi reflexiv, capacitatea de a lua decizii bune, contextul in care se manifesta, chiar si orele la care este cel mai probabil sa avem un comportament de tip extravert sau introvert, etc.

Carl Gustav Jung este psihologul ale carui teorii se afla la baza celor mai multe sisteme de personalitate, chestionare precum Big Five si Myers Briggs, frecvent utilizate in cele mai diverse medii in ziua de azi, avand ca punct de pornire structura tipurilor psihologice ale lui Jung.

Jung a abordat aceste tipuri psihologice din perspectiva psihanalizei, afirmand ca energia psihica este impartita in doua atitudini generale: tipul extravertit si tipul introvertit. Extraversia si introversia sunt doua aspecte ale energiei psihice, astfel:

in cazul extraversiei: energia psihica a persoanei este directionata extern, spre lumea din afara sa, obiectivul sau fiind plasat in exterior; comportamenul unei astfel de persoane este motivat si directionat spre exterior;

in cazul introversiei: energia psihica a persoanei este directionata intern, motivatia sa fiind interna iar obiectivul sau fiind, de asemenea, in interior

Daca esti curios sa afli in ce categorie te-ai putea incadra, poti face testul bazat pe descrierile lui Jung si ale Isabelei Myers, pe care il gasesti aici.

http://25.media.tumblr.com/tumblr_ldsv9fhqgi1qfb4xpo1_500.jpg

Rezultatele cercetarilor despre care vei citi in aceasta carte – care sunt redate cu mare generozitate si, pe langa seriozitate, profesionalism si realism, contin si mult umor – aduc clarificari importante ale impactului – pozitiv sau negativ – pe care fiecare tip de personalitate il are in alegerile pe care le facem in viata: studii, meserii practicate, situatiile in care preferam sa ne implicam, modul/modurile in care ne implicam concret.

Pentru a-si face o imagine cat mai apropiata de realitate, Susan Cain a considerat, cum era si firesc, in opinia mea, sa nu se multumeasca doar cu rezultatele cercetarilor amintite in carte, ci si sa se participe personal la diverse evenimente, discutii, programe etc., pentru a cunoaste mai indeaproape modul in care actioneaza si se poarta cei etichetati ca extraversi sau introversi.

Participa, astfel, la o conferinta sustinuta de marele idol al Americii, Tony Robins, sau la retreat-uri si tabere de dezvoltare personala. Discuta cu persoane aflate in pozitii de lider ai unor corporatii din industria financiara, sau cu studenti de la universitati de renume din America. Discuta cu persoane de cetatenie americana si cu persoane care au emigrat in America – toate aceste experiente directe sunt redate intr-un mod cu totul aparte in cartea ce va fi lansata la Bookfest:  ”Linisteee! Puterea introvertitilor intr-o lume asurzitoare”

De asemenea, mergand pe firul rezultatelor cercetarilor pe care le-a amintit in carte, putem intelege nu doar impactul pe care aceste tipuri de personalitate il au pentru persoanele care apartin acestor categorii, ci si la nivel social, economic si politic. Pentru ca oamenii care se incadreaza intr-un tip sau altul de personalitate, sunt educati intr-un anumit sistem si conditionati de regulile si tiparele acestuia – sistem care le-a amprentat personalitatea a.i., ajungand factori de decizie – unii chiar la nivel mondial – conduc sau au condus destine, facand istorie. Iar rezultatele le vedem.

Autoarea considera ca niciun tip de personalitate nu este mai bun sau mai putin bun decat celalalt, insa, pentru a putea duce o viata armonioasa, este bine ca acestea sa fie intelese sub toate aspectele lor.

Motivul cel mai relevant al nevoii de a intelege aspectele care tin de un tip de personalitate sau de celalalt, este ca reprimarea acestora si inlocuirea fortata cu reversul sau – constienta sau nu – genereaza disconfort psihic, putand afecta sever viata unei persoane in toate domeniile sale: personal, familial, profesional, financiar, social.

Printre semnalele de alarma care razbat din aceasta carte si din discursul pe care il poti viziona mai jos, un semnal de care ar fi bine ca parintii cu copii mici sa tina cont: sa nu isi conditioneze copiii sa adopte comportamente care acestora nu li se potrivesc, si sa tina cont ca aspectele tipologiei in care doresc sa isi includa copiii, punand presiuni asupra lor, ii pot afecta pe micuti, lasand urme adanci in viata lor emotionala. Aceste schimbari fortate duc la reprimarea caracteristicilor naturale, iar aceste reprimari vor iesi la suprafata, mai devreme sau mai tarziu, fiind generatoare de probleme cu care se vor confrunta fie parintii, fie persoana, in diferite stadii ale dezvoltarii sale.

Se spune ca sentimentele ingropate de vii nu mor niciodata, ele gasesc intotdeauna o supapa de iesire – de cele mai multe ori prin comportamente neasteptate sau boli.

In consultatiile din cabinet, persoanele afectate de astfel de conflicte interioare exprima ceea ce a fost reprimat, uneori, o viata intreaga. Conflictul interior duce la tulburari care tin de personalitate, comportament, diverse fobii, etc.

Printre cazurile de care ma ocup, exista persoane care aparent in viata profesionala se descurca remarcabil si care s-ar incadra in categoria extravetitilor si a optimistilor care forteaza gandirea pozitiva, insa care nu reusesc sa faca fata cerintelor concrete ale vietii de dincolo de birou – in familie, in relatia cu copiii, in relatile cu cei din jur. Tocmai din cauza reprimarilor si a mastilor – uneori nenumarate – si cu care au ajuns sa se identifice.

Acest adult remarcabil din punct de vedere profesional, este, de cele mai multe ori, fostul copil a carui energie psihica a fost reprimata si redirectionata, impotriva vointei sale, putand fi acum un sef sau un leader/manager extraordinar, si un partener de viata/sot sau tata absent emotional, care nu poate intelege de ce acasa nu se descurca, in timp ce la birou reuseste sa conduca, impecabil, poate zeci de subalterni. Faptul ca a ajuns sa fie un leader foarte bun poate, de cele mai multe ori, sa nu aiba legatura cu aspecte care tin strict de profesionalism, ci mai degraba cu nevoia sa de a fi apreciat, remarcat, recunoscut – nevoie pentru care va depune tot efortul necesar sa fie satisfacuta. Desigur, mecanismele care activeaza tot acest efort, toata aceasta mobilizare, pentru astfel de persoane, sunt, de cele mai multe ori, inconstiente. Exact ce nu a putut primi in alte momente ale vietii, cand a fost respins, nerecunoscut sau chiar abandonat pentru ca era asa cum era. Din partea subalternilor care acum il admira, il apreciaza, il respecta, ii ofera atentie, primeste energia de care are nevoie – nu primeste acasa aceste ”lucruri”, se chinuie – sau nu – sa le obtina in viata profesionala.

Insa orice aparent succes dus la extrem intr-unul dintre domeniile vietii, inseamna dizarmonie in alte domenii ale vietii. Balanta trebuie sa fie echilibrata, pentru a ne simti in armonie cu noi insine, in primul rand, si apoi cu viata –  insemnand ca fiecare domeniu al vietii noastre este echilibrat, nu numai unul. De exemplu, degeaba viata profesionala este generatoare de satisfactii – care pot sau  nu sa tina de aspectul financiar, daca in afara serviciului nu avem relatii, sau nu stim sa intretinem si sa dezvoltam relatii apropiate, daca viata de familie este dezorganizata, daca plictiseala si frustrarea se instaleaza in noi atunci cand nu suntem la servici.

Degeaba apelam la gandire pozitiva si optimism, atata vreme cat realitatea ne arata altceva.

Intre reprimarea zilnica si exprimarea din timpul consultatiilor, distanta este uriasa … Insa intre acesti doi poli exista un moment important: constientizarea, care atrage dupa sine decizia de a face schimbarile necesare. Iar un ajutor poate fi gasit, cu conditia sa il cauti.

Traim intr-o societate care onoreaza tipul extravertit, falsul lider, o societate care promoveaza omul cu ”gandire pozitiva”, care exprima inclusiv prin gesturi tipul de personalitate caruia ii apartine.

O societate si o lume asurzitoare, care, asa cum spune Susan Cain, ”au pierdut pe drum Cultura Caracterului, si, nu se stie cand anume, au inlocuit-o cu Cultura Personalitatii.”

Daca esti in Bucuresti, te astept cu drag duminica, 2 Iunie, ora 12.00 la standul Editurii Paralela 45 din cadrul Targului de Carte organizat la Romexpo, pavilion C2, pentru a impartasi informatii pretioase extrase din aceasta carte.

In continuare, te invit sa vizionezi discursul pe care autoarea acestei carti, Susan Cain, l-a sustinut la TED – un discurs emotionant al unui om care afirma despre sine ca este introvertit, si care reuseste sa arate ca a fi introvertit nu este o rusine – de multe ori, este chiar un plus.

Când aveam nouă ani m-am dus în tabăra de vară pentru prima oară. Mama mi-a împachetat o valiză plină de cărţi, lucru care mie mi se părea ceva obişnuit. Asta pentru că în familia mea, lectura era principala activitate de grup. Şi probabil sună antisocial pentru voi dar pentru noi acesta era doar un alt mod de a fi sociali. Aveai parte de căldura primordială a familiei tale care stătea lângă tine, dar erai de asemenea liber să rătăceşti pe tărâmuri misterioase în mintea ta. Şi impresia mea era că tabăra avea să fie exact aşa, dar mai bine. (Râsete) Îmi imaginam 10 fetiţe stând într-o cabană la căldură, îmbrăcate în cămăşi de noapte asortate şi citind.

(Râsete)

Tabăra era precum o petrecere fără alcool. Şi din prima zi consilierul nostru ne-a adunat şi ne-a învăţat un strigăt pe care aveam să îl facem în fiecare zi pentru tot restul verii pentru a insufla atmosfera de tabără. Şi era ceva de felul ăsta: “G-Ă-L-Ă-G-I-O-S-E, aşa se spunea pe litere cuvântul. Gălăgiose, gălăgiose, haideţi să fim gălăgiose.” Mda… Nu puteam să înţeleg nici în ruptul capului de ce trebuia să fim aşa de gălăgioase, sau de ce trebuia să îl spunem incorect pe litere. (Râsete) Dar am strigat şi eu împreună cu toţi ceilalţi. M-am străduit. Şi am aşteptat momentul în care puteam să mă duc să îmi citesc cărţile.

Dar prima oară când mi-am scos cartea din valiză, cea mai populară fată din tabără a venit la mine şi m-a întrebat, “De ce eşti atât de moale?” — moale, desigur, fiind opusul lui G-Ă-L-Ă-G-I-O-S-E. Şi a doua oară când am încercat strigătul, consilierul a venit la mine cu o expresie îngrijorată, a repetat care este ideea cu spiritul taberei şi a zis că ar trebui să ne străduim din răsputeri să fim sociabile.

Aşa că mi-am pus cărţile de-o parte, înapoi în valiză, le-am pus sub pat, şi au stat acolo pentru tot restul verii. Şi m-am simţit destul de vinovată de asta. Simţeam ca şi cum cărţile aveau nevoie de mine, mă chemau, iar eu le dădusem uitării. Dar chiar le-am dat uitării şi nu am mai deschis acea valiză niciodată până când am ajuns acasă la sfârşitul verii.

Vă spun povestea aceasta despre tabăra de vară. Aş fi putut să vă spun alte 50 de poveşti similare — toate ocaziile când mi s-a transmis că într-un fel natura mea liniştită şi introvertită nu era tocmai cel mai bun mod de a fi, şi că ar trebui să mă comport mai mult precum un extrovertit. Şi am simţit mereu în adâncurile sufletului meu că era ceva greşit şi că introvertiţii sunt foarte bine aşa cum sunt. Dar timp de mai mulţi ani am ignorat această intuiţie, aşa că am devenit un avocat în Wall Street, dintre toate opţiunile, în loc să devin ceea ce am vrut mereu, adică scriitoare — în parte pentru că aveam nevoie să îmi demonstrez că puteam şi eu să fiu îndrăzneaţă şi impunătoare. Mă duceam mereu în baruri aglomerate deşi ceea ce îmi doream era să am o cină liniştită cu prietenii. Aşadar am făcut aceste alegeri împotriva firii mele într-un mod atât de involuntar încât nici nu eram conştientă că le făceam.

Majoritatea introvertiţilor fac aceste lucruri, şi bineînţeles că este pierderea noastră, dar este şi pierderea colegilor noştri şi a comunităţilor. Deşi probabil va suna pretenţios, este pierderea lumii întregi. Pentru că atunci când vine vorba de creativitate şi spiritul de lider, avem nevoie ca introverţii să facă tot ce pot. De la o treime până la jumătate din populaţie sunt introvertiţi — de la o treime până la jumătate. Asta înseamna unul din două sau trei persoane pe care le cunoaşteţi. Chiar dacă voi sunteţi extrovertiţi, mă refer la colegii voştri de la serviciu, la soţiile,soţii şi copii voştri şi la persoana care stă chiar acum lângă voi — care sunt supuşi cu toţii acestei preconcepţii care este destul de profundă şi constantă în societatea noastră. Cu toţii internalizăm acest lucru de la o vârstă foarte mică fără a putea descrie în cuvinte ceea ce facem.

Pentru a vedea clar această preconcepţie trebuie să înţelegeţi ce este introversiunea. Este ceva diferit de timiditate. Timiditatea înseamnă frica de a fi judecat în societate. Introversiunea are mai mult de-a face cu modul în care răspundeţi stimulării, inclusiv stimulării sociale. Aşadar extrovertiţii tânjesc după cantităţi mari de stimulare, pe când introvertiţii se simt plini de viaţă, plini de energie şi capabili atunci când sunt în medii mai liniştite şi nestimulante. Nu întotdeauna — aceste lucruri nu sunt absolute — dar în general. Aşadar calea spre maximizarea talentelor noastre este ca fiecare dintre noi să ne punem în zona care ne stimulează.

Însă aici intră prejudecata. Cele mai importante instituţii, şcolile şi locurile noastre de muncă, sunt concepute în special pentru extrovertiţi şi pentru nevoile constante pentru stimulare ale extrovertiţilor. Şi în momentul acesta avem un sistem de credinţe pe care eu îl numesc gândirea de grup, care susţine că toată creativitatea şi productivitatea vine din locuri foarte gregare.

Aşadar imaginaţi-vă clasa tipică de astăzi: Când mă duceam la şcoală, stăteam în rânduri. Stăteam în rânduri de birouri în felul acesta, şi ne făceam majoritatea temelor destul de autonom. Dar astăzi, clasa tipică are grupuri de birouri — patru, cinci, şase sau şapte copii care stau faţă în faţă. Şi copii lucrează în nenumărate sarcini de grup. Chiar şi în materii precum matematica şi scrierea creativă, despre care ai tinde să crezi că depinde de gândurile fiecăruia, copii trebuie acum să se poarte precum membrii de comitete. Şi în cazul copiilor care preferă să fie singuri şi să lucreze singuri, aceşti copii sunt consideraţi diferiţi de restul sau, mai rău, cazuri problematice. Şi majoritatea profesorilor consideră că elevul ideal este extrovertit spre deosebire de un introvertit, deşi introvertiţii au rezultate mai bune şi sunt mai inteligenți, conform cercetărilor. (Râsete)

Acelaşi lucru este valabil şi pentru locul de muncă. Majoritatea dintre noi lucrăm în birouri cu spaţii deschise, fără pereţi, unde suntem supuşi zgomotului şi privilor constante ale colegilor. Şi când vine vorba de spiritul de lider, introvertiţii sunt trecuţi cu vederea în mod constant pentru promovări, chiar dacă introvertiţii tind să fie foarte prudenţi, mult mai puţini înclinaţi să îşi asume riscuri exagerate — un lucru probabil apreciat de cei mai mulţi dintre noi în prezent. Un studiu interesat efectuat de Adam Grant la Wharton School a concluzionat că liderii introvertiţi de multe ori obţin rezultate mult mai bune decât extrovertiţii, pentru că atunci când dirijează angajaţi proactivi, sunt mai predispuşi să permită acelor angajaţi să îşi aplice ideile, pe când extrovertiţi pot, într-un mod necugetat, să devină atât de entuziasmaţi de lucruri încât vor să îşi pună amprenta asupra evenimentelor, şi ideile altor oameni nu ar putea să iasă la suprafaţă atât de uşor.

De fapt, unii dintre cei mai reformatori lideri din istorie au fost introvertiţi. Vă voi da câteva exemple. Eleanor Roosevelt, Rosa Parks, Gandhi — toţi aceşti oameni s-au descris pe sine ca fiind tăcuţi, cu voci joase, şi chiar timizi. Şi au acceptat să devină centrul atenţiei, deşi fiecare celulă a corpului le spunea să nu facă asta. Şi asta pare să aibă o putere deosebită, pentru că oamenii simţeau că liderii lor erau la cârmă, nu pentru că le plăcea să dea ordine şi nu din plăcerea de a fi priviţi; erau acolo pentru că nu aveau de ales, pentru că erau determinaţi să facă ceea ce ei credeau că este bine.

Cred că în acest moment este important să menţionez că mie îmi plac extrovertiţii. Mereu spun că unii dintre prietenii mei cei mai buni sunt extrovertiţi, inclusiv soţul meu drag. Desigur, cu toţii ne încadrăm în diferite puncte pe axa introvertiţilor-extrovertiţilor. Chiar şi Carl Jung, psihologul care a popularizat aceşti termeni, a spus că nu există un introvertit pur sau un extrovertit pur. A spus că o astfel de persoană ar fi într-un spital de nebuni, asta dacă ar exista măcar. Şi unii oameni pică direct în mijloc pe axa introvertit-extrovertit, şi îi numim pe aceştia ambivertiţi. Şi cred de multe ori că aceşti oameni au tot ce este mai bun din ambele părţi. Dar majoritatea dintre noi ne recunoaştem ca făcând parte din una sau din alta.

Ce vreau să spun este că avem nevoie de un echilibru mai bun din punct de vedere cultural. Avem nevoie de ceva de felul yin şi yang între aceste două tipuri. Asta are o importanţă deosebită când vine vorba de creativitate şi productivitate, pentru că atunci când psihologii se uită la vieţile oamenilor celor mai creativi, ce descoperă sunt oameni care sunt foarte buni la a face schimb de idei sau la a propune idei, dar care au deasemenea o componentă puternică de introversiune.

Asta pentru că singurătatea este un ingredient esenţial de multe ori pentru creativitate. Aşadar Darwin, făcea plimbări lungi în pădure şi refuza cu emfază o invitaţie la o petrecere. Theodor Geisel, cunoscut mai bine sub numele de Dr. Seuss, a făurit majoritatea creaţiilor lui într-un birou izolat aflat în spatele casei sale din la Jolla, California. Şi îi era teamă să cunoască copiii care îi citeau cărţile deoarece se temea că ei se aşteptau să vadă un personaj vesel precum Moş Crăciun şi că ar fi dezamăgiţi de personalitatea sa mai rezervată. Steve Wozniak a inventat primul calculator Apple stând singur în spațiul lui la Helwett-Packard unde lucra în acel moment. Şi a spus că nu ar fi devenit niciodată un astfel de expert dacă nu ar fi fost prea introvertit să iasă din casă pe vremea când creştea.

Acum, desigur, asta nu înseamnă că ar trebui să nu mai colaborăm deloc — ca dovada, Steve Wozniak se alătură lui Steve Jobs pentru a porni Apple Computer — dar înseamnă că singurătatea contează şi că pentru unii oameni acesta este aerul pe care îl respiră. Şi de fapt, ştim de secole de puterea transcendentală a singurătăţii. Doar recent am început să o uităm într-un mod misterios. Dacă vă uitaţi la majoritatea religiilor mari ale lumii, veţi găsi pustnici — Moise, Isus, Buddha, Mohamed — pustnici care plecau singuri în sălbăticie, unde aveau epifanii şi revelaţii profunde, pe care le aduceau înapoi la restul comunităţii. Aşadar: fără sălbăticie nu sunt revelaţii.

Nu este ceva neaşteptat când vă uitaţi la descoperirile psihologiei contemporane. Se pare că nu putem să ne aflăm într-un grup de oameni fără a reflecta şi fără a mima opiniile celorlalţi. Chiar şi când vine vorba de lucruri interioare sau personale cum ar fi de cine eşti atras, vei începe să copiezi convingerile celor din jur fără ca măcar să îţi dai seama că asta faci.

Şi grupurile urmează opiniile persoanelor celor mai dominante şi carismatice care sunt prezente, chiar dacă este corelaţie zero între a fi cel mai bun vorbitor şi a avea cele mai bune idei — adică zero. Aşa că… (Râsete) Ai putea urma persoana cu cele mai bune idei, sau ai putea să nu. Şi chiar vrei să laşi asta pe seama norocului? E mult mai bine pentru toată lumea să stea singuri, să genereze propriile idei departe de distorsiunea dinamicii de grup, şi apoi să se alăture precum o echipă pentru a le discuta într-un mediu bine gestionat şi să se pornească de aici.

Dacă toate aceste lucruri sunt adevărate, atunci de ce ne descurcăm atât de prost? De ce ne aranjăm şcolile şi locurile de muncă în acest fel? Şi de ce îi facem pe aceşti introvertiţi să se simtă atât de vinovaţi de faptul că doresc să stea singuri din când în când? Răspunsul este înrădăcinat în istoria noastră culturală. Societăţile vestice, şi în special Statele Unite, au favorizat întotdeauna omul acţiunii spre deosebire de omul contemplaţiei şi “bărbatul” contemplaţiei. Dar în zilele timpurii ale Statelor Unite, am trăit în ceea ce istoricii numesc o cultură a caracterului, pe vremea când apreciam oameni pentru eul lor interior şi pentru corectitudinea morală. Şi dacă vă uitaţi la cărţile de autoperfecţionare din acea perioadă, toate au titluri cum ar fi “Caracterul, cel mai grandios lucru de pe lume.” Şi ofereau modele precum Abraham Lincoln, care era apreciat pentru faptul că era modest şi nu căuta să iasă în evidenţă. Ralph Waldo Emerson l-a numit “Un om care nu jigneşte prin superioritate.”

Dar apoi am ajuns în secolul 20 şi am intrat într-o nouă cultură pe care istoricii o numesc cultura personalităţii. Noi am evoluat din economia agricolă într-o lume de afaceri mari. Aşa că deodată oamenii se mută de la oraşe mici în oraşe mari. Şi în loc să lucreze cu oameni pe care i-au cunoscut toată viaţa, acum trebuie să se afirme într-o mulţime de străini. Aşa că este de înţeles cum calităţi precum carisma şi magnetismul devin deodată foarte importante. Desigur, cărţile de autoperfecţionare s-au schimbat pentru a se conforma acestor noi nevoi şi au început să propună titluri cum ar fi “Cum să îţi faci prieteni şi să influenţezi oamenii. “ Şi propun drept modele oameni excepţionali în vânzări. Aşadar aceasta este lumea în care trăim astăzi. Aceasta este moştenirea noastră culturală.

Nimeni nu spune că abilităţile sociale nu sunt importante, şi nici nu sprijin abolirea lucrului în echipă. Acele religii care şi-au trimis înţelepţii pe vârfuri de munte izolate ne învaţă dragoste şi încredere. Şi problemele cu care ne confruntăm astăzi în domeniile cum ar fi ştiinţa şi economia sunt atât de vaste şi complexe încât o să avem nevoie de armate de oameni care să se alăture pentru a le rezolva împreună. Însă cu cât oferim mai multă libertate introvertiţilor sa fie ei înşişi, cu atât mai mult vor veni cu soluţiile lor unice pentru aceste probleme.

Acum aş vrea să împărtăşesc cu voi ce se află în valiza mea astăzi. Ghiciţi ce? Cărţi. Am o valiză plină de cărţi. Aici este Margaret Atwood, “Ochi de pisică”. Iată un roman de Milan Kundera. Şi iată “Călăuza rătăciților” de Moise Maimonide. Dar acestea nu sunt chiar cărţile mele. Am adus cărţile astea cu mine pentru că au fost scrise de scriitorii preferaţi ai bunicului meu.

Bunicul meu era un rabin, el era un văduv care trăia singur într-un apartament mic din Brooklyn, acesta fiind locul meu preferat pe măsură ce creşteam, în parte pentru că era plin cu prezenţa lui blândă şi politicoasă şi în parte pentru că era plină de cărţi. Adică fiecare masă, fiecare scaun din acel apartament renunţase la funcţia sa iniţială, ca acum să servească drept o suprafaţă încărcată cu cărţi. Precum restul familiei mele, activitatea preferată a bunicului meu era să citească.

Dar îşi iubea congregaţia, şi puteai simţi această dragoste în predicile pe care le-a ținut în fiecare săptămână timp de 62 de ani cât timp a fost rabin. Obişnuia să ia fructele unei săpămâni de lectură şi ţesea tapiserii complicate de gândire antică şi umanistă. Şi oamenii veneau de peste tot ca să îl audă vorbind.

Dar e un aspect legat de bunicul meu. Sub rolul său ceremonial, era de fapt foarte modest şi foarte introvertit — atât de mult încât atunci când ţinea aceste predici, avea dificultăţi în a privi în ochi pe oamenii din aceeaşi congregaţie în faţa căreia vorbea de 62 de ani. Şi chiar atunci când nu ținea predici, când îl sunai să îl saluţi, de multe ori termina conversaţia rapid pentru că se temea să nu ia prea mult din timpul tău. Dar atunci când a murit la vârsta de 94 de ani, poliţia a trebuit să închidă străzile din cartierul lui pentru a permite prezenţa puhoiului de oameni care au venit să îl jelească. Aşa că acum încerc să învăţ din exemplul bunicului meu în felul meu.

Tocmai am publicat o carte despre introversiune, şi mi-a luat cam şapte ani să o scriu. Şi pentru mine, aceşti şapte ani au fost o fericire completă, pentru că citeam şi scriam, gândeam, cercetam. Era versiunea mea a bunicului meu care petrecea ore întregi în biblioteca sa. Dar de-odată, sarcina mea a devenit foarte diferită, sarcina mea este sa fiu aici vorbind, vorbind despre introversiune. (Râsete) Şi asta este mult mai greu pentru mine, pentru că oricât de onorată aş fi să fiu aici cu voi toţi, acesta nu este mediul meu firesc.

Aşa că m-am pregătit pentru momente ca acestea cât de mult am putut. Am petrecut ultimul an exersând vorbirea în public cu fiecare ocazie. Şi am numit asta “anul în care am vorbit periculos.” (Râsete) Şi asta m-a ajutat de fapt foarte mult. Dar vă spun, ce ajută şi mai mult este sentimentul meu, credinţa mea, speranţa mea că atunci când vine vorba de atitudinile noastre faţă de introversiune, linişte şi singurătate, suntem pe punctul unei schimbări dramatice. Chiar suntem. Aşa că am de gând să vă las cu trei solicitări spre acţiune pentru cei care împărtăşiţi această viziune.

Numărul unu: Opriţi nebunia pentru lucrul constant în echipă. Opriţi-o. (Râsete) Mulţumesc. (Râsete) Şi vreau să fiu clară asupra a ceea ce spun, deoarece cred că birourile noastre ar trebui să încurajeze interacţiuni nonşalante, întâmplătoare — adică situaţiile în care oamenii se adună şi au un schimb de idei neaşteptat. Asta este grozav. Este grozav şi pentru introvertiţi şi pentru extrovertiţi. Dar avem nevoie de mult mai multă intimitate şi libertate şi mult mai multă autonomie la locul de muncă. Şcoala este la fel. Avem nevoie să ne învăţăm copii să lucreze împreună, desigur, dar de asemenea avem nevoie să îi învăţăm să lucreze singuri. Asta este foarte important şi pentru copii extrovertiţi. Au nevoie să lucreze singuri pentru că în acest fel ne vin gândurile profunde.

Numărul doi: Duceţi-vă în sălbăticie. Precum Buddha, îndrăzniţi să aveţi propriile revelaţii. Nu spun că ar trebui să mergem cu toţii să ne facem cabane în pădure şi să nu mai vorbim niciodată unii cu alţii, dar spun că am putea să ne deconectăm şi să pătrundem în propriile noastre minţi puţin mai des.

Numărul trei: Uitaţi-vă cu atenţie la ce se află în valiza voastră şi de ce aţi pus acel lucru acolo. Aşadar extrovertiţilor, poate că valizele voastre sunt de asemenea pline de cărţi. Sau poate sunt pline de pahare de şampanie sau de echipament de skydiving. Orice ar fi, sper că veţi scoate aceste lucruri la vedere cu fiecare ocazie şi ne veți binecuvânta cu energia şi bucuria voastră. Dar introvertiţilor, după cum vă ştiu, probabil aveţi tendinţa să păziţi cu mare grijă ceea ce se află în valiza voastră. Şi asta este în regulă. Dar ocazional, numai ocazional, sper că vă veţi deschide valiza pentru alţi oameni, pentru că lumea are nevoie de voi şi de lucrurile pe care le căraţi.

Aşa că vă doresc cea mai bună călătorie dintre toate şi curajul de a vorbi cu blândeţe.

Vă mulţumesc.”

Susan Cain

Sursa: TED.com

Cabinet Individual de Psihologie
Mona Georgescu, psiholog clinician
Bucuresti

Daca traversezi o perioada delicata din punct de vedere emotional si aceasta dispozitie iti afecteaza viata personala si profesionala, te poti programa pentru consultatii sunand la telefon 0722.501050 sau trimitand un mesaj pe adresa de e-mail lucia_mona_georgescu@yahoo.com.

De asemenea, daca nu ai timp pentru a urma un program de consultatii saptamanale, insa doresti sa beneficiezi de un program intensiv de psihologie si dezvoltare personala, te astept cu mult drag, in luna iulie, in tabara SENSE – tabara de psihologie si dezvoltare personala pentru femei. Inscrierile sunt deschise, iar detaliile acestui program creat pentru femei sunt aici:  http://www.minunemica.eu/gura-diham-psihologie-dezvoltare-personala-pentru-femei-11-14-iulie-2013/

1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu