Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Iubeste-te pe tine insuti – doar astfel vei iubi cu adevarat

Iubeste-te pe tine insuti – doar astfel vei iubi cu adevarat

In general, se tine cont de indemnul „Iubeste-ti aproapele!’’, dar indemnul de a ne iubi pe noi insine, inainte de a-i iubi pe cei din jur, nu ni-l da nimeni.

De obicei, se presupune ca in masura in care ma iubesc pe mine insami, nu ii iubesc pe altii.

Este o prejudecata pe care am dobandit-o prin educatie si este extinsa la nivelul intregii societati,  cu foarte putine exceptii.

Despre iubirea de sine nu imi amintesc sa ne fi invatat familia, scoala, societatea, in general.

Cu toate ca auzim acea voce interioara care ne spune ca suntem demni de iubire si de respect, totusi nu stim daca o decodificam corect si cat de mult trebuie sa ii urmam indemnul.

Carentele acestei iubiri de sine sunt dificil de compensat, ne afecteaza deciziile, amprenteaza relatiile deficitare pe care le avem, indreptandu-le spre esec sau spre conflict.

Iubire de sine, egoism si altruism

Egoistul nu se iubeste pe sine prea mult, ci prea putin, ba chiar se uraste pe sine, desi pare preocupat de sine insusi.

Egoistul se intereseaza numai de el insusi, vrea totul pentru el, simte placerea maxima numai cand primeste sau ia, nu atunci cand trebuie sa ofere.

Egoistul nu intelege semnificatia lui „a darui” si este interesat de lumea exterioara doar in masura in care poate sa obtina ceva.

Chiar si atunci cand preocuparile pentru altii sunt manifeste, de fapt egoistul simte un grad inalt de ostilitate fata de obiectul preocuparilor sale si vrea sa compenseze aceasta ostilitate print acest altruism.

Altruistul nu vrea nimic pentru el, totul este pentru altii, se mandreste cu acest comportament si mod de gandire si totusi este nefericit si are relatii nesatisfacatoare cu cei din jur.

Practica psihanalitica arata faptul ca altruismul este un simptom printre altele: o persoana sufera de aceasta paralizie a capacitatii de a iubi sau de a se bucura de ceva,  este cuprinsa de sentimente de ostilitate, iar  masca altruismului ascunde de fapt un mare egoism.

Cum iti dai seama ca esti victima unei persoane „altruiste”?

In relatia cu o astfel de persoana, esti anxios, tensionat, te temi de dezaprobarea ei  si incerci sa te ridici la inaltimea pretentiilor sale.

Desi nu cunosti aceasta ostilitate indreptata catre tine de catre altruist, o simti; simti ca nu poti sa gresesti fata de aceasta persoana altruista, te simti obligat sa nu o dezamagesti, iti pui singur pe umeri un mandat al omului supus. Supus cui, de fapt? Egoismului din spatele mastii altruistului.

Iubire de sine si narcisism

Sigmund Freud, parintele psihanalizei,  punea pe aceasi pozitie iubirea de sine cu narcisismul,  cu intoarcerea propriului libido catre tine insuti.

Freud se gandeste la situatia originara dintre mama si copil: doua obiecte, fiecare dintre ele primind o parte a investitiei libidinale a copilului.

Narcisicul iubeste ceea ce este el insusi, ceea ce a fost el insusi, ceea ce ar vrea sa fie sau persoana care a fost o parte din sine insusi.

Narcisimul are legatura cu dezvoltarea umana  timpurie, iar Freud, parintele psihanalizei, spunea ca daca revii la stadiile timpurii de dezvoltare esti incapabil de iubire.

Din perspectiva sa si a epocii sale, iubirea si iubirea de sine se exclud reciproc: cu cat mai mult este din una, cu atat mai putin va fi din cealalta.

Freud nu a putut sa inteleaga iubirea dincolo de aspectul instinctelor.

Instrainarea de sine si de ceilalti traita de narcisic este insotită nu doar de “iubirea imaginii de sine”, ci si de  stari de anxietate, pe care narcisicul si le estompeaza prin supraevaluarea si cautarea succeselor si gratificarilor in tot ceea ce  face.

De asemenea, orice mic esec are un puternic ecou in sine, destramand fantasma imaginii de sine in care traieste un narcisic.

Psihanalista Karen Horney afirma ca “narcisicul se alege pe sine ca obiect al iubirii sale nu pentru ca nu ii iubeste sau pentru ca ii uraste pe ceilalti, ci pentru ca se cauta pe sine in ceilalti.”

Iubirea de sine – ce presupune?

Intrucat se considera a fi o virtute faptul de a-i iubi pe cei din jur, si  a te iubi pe tine insati/insuti, ar trebui sa fie o virtute, intrucat si tu esti o fiinta umana.  Cu atat mai mult cu cat si noi insine suntem obiectul propriilor sentimente si atitudini.

Atitudinea fata de noi insine si fata de cei din jur nu trebuie sa se opuna una alteia, ba chiar o atitudine plina de iubire fata de ei insisi se va simti la cei capabili de iubire pentru cei din jur.

Pretuire de sine, grija, respect, responsabilitate si cunoastere – toate aceste aspecte sunt interdependente, se regasesc la persoana matura emotional care a renuntat la visele narcisiste de omnipotenta si a carei smerenie are ca baza propria  forta interioara.

Pretuirea de sine – cu cat de pretuiesti pe tine mai mult, cu atat mai mult descoperi ca ai ceva de dat si celorlalti.

Cand te uiti la tine, intreaba-te “Ce ar iubi altcineva la mine?” – singurul raspuns ar trebui sa fie “Pe mine insami/insumi.”

Cei care dau un astfel de raspuns sunt cei care pun pret pe ceea ce sunt, nu pe ceea ce fac.

Faptele noastre bune sunt  limitate, se termina undeva si, evaluandu-ne doar in acest mod, limitam scopul iubirii la “a face”.

De obicei, oamenii care se apreciaza pe ei si pe cei din jur mai mult prin ceea ce fac, sunt cei care sunt marcati emotional.

Educatia occidentala induce iluzia conform careia, cu cat ceva este mai palpabil,  mai tangibil, cu atat ne va satisface mai mult si vom avea mai multa incredere.

Insa iubirea este abstracta – cu toate acestea, cercetarile stiintifice confirma ca este la fel de puternica si poate mai eficienta decat medicina – atat cand exista, dar si atunci cand lipseste.

Cu cat avem mai multa grija si  mai mult respect fata de propria persoana si  cu cat manifestam mai multa responsabilitate si mai multa cunoastere fata de noi insine, cu atat mai mult vom putea sa manifestam aceste aspecte si fata de cei din jurul nostru, mai ales intr-o relatie de iubire.

Grija este un aspect al iubirii fata de cel iubit  si se poate exemplifica prin iubirea mamei pentru copilul sau si ne impresioneaza de fiecare data aceste dovezi care par a se desfasura – cu unele exceptii – intr-un firesc al lor. Sau iubirea pentru flori sau necuvantatoare. Nu putem afirma ca le iubim, daca nu le ingrijim. Cand lipseste „grija activa”, lipseste iubirea.

Grija implica responsabilitate – dar nu ca datorie, nu ca ceva impus de exterior, pentru ca responsabilitatea, in adevaratul sens, este un act voluntar, este un raspuns la nevoile unei fiinte umane. In exemplul mamei care isi iubeste copilul, aceasta responsabilitate se refera in primul rand la grija pentru nevoile fizice ale copilului, iar intr-o relatie matura, se referain primul rand la nevoile emotionale ale celui de langa noi.

Pentru ca responsabilitatea sa nu degenereze in dominatie si posesivitate, trebuie sa existe un al treilea aspect: respectul.

Radacina acestui cuvant este „respicere” si semnifica „a privi la”, adica acea capacitate de a vedea persoana asa cum este ea si de a fi constient de individualitatea sa.

Respectul nu are nicio legatura cu frica sau cu veneratia, insa presupune preocuparea ca aceasta persoana sa se dezvolte si sa creasca pentru propriul sau bine, pe propria sa cale.

In relatia de iubire, te simti una cu aceasta persoana iubita asa cum este ea, nu asa cum ai vrea tu sa fie.

Respectul este posibil doar daca eu mi-am castigat independenta fara sa manifest nevoia de a domina sau exploata. Fundatia acestui tip de respect este libertatea.

Francezii obisnuiesc sa spuna”L’amour est l’enfant de la liberte” –  „iubirea este copilul libertatii”.

„Fara libertate, este ca si cum ai incerca sa zbori pe cer cu o singura aripa. Unii oameni dispun de aripa iubirii, iar altii de cea a libertatii. Nici unul nu reuseste insa sa zboare. Ca sa zbori, ai nevoie de ambele aripi.”
– Osho –

Dar cum poti respecta o persoana fara sa o cunosti?

Grija si responsabilitatea sunt conduse de taina cunoasterii, care la randul ei are in spate un alt aspect important: preocuparea.

Cunoasterea, ca aspect fundamental al iubirii, este o cunoastere care patrunde in profunzimea lucrurilor.

Este posibila numai daca poti depasi nivelul preocuparii pentru propria persoana si il poti astfel vedea pe cel de langa tine, poti sa incerci sa ii „dezlegi” taina.

Este greu sa ajungi la acest nivel, in masura in care pe tine insati afirmi ca te cunosti si  realitatea arata altceva.

Cunoasterea atenta, nu prin control, sadism sau manipulare, nu prin dominare, forta sau distrugere – ci cunoasterea prin iubire.

Taina cunoasterii prin iubire este insasi trairea in relationare, comuniune si in unime, dincolo de relatie,  comunicare si unire.

<<Continua sa-l cercetezi si sa-l cauti pe celalalt, descoperind noi mijloace de a fi unul cu celalalt. Fiecare om este un mister intr-atat de infinit, de incomensurabil, incat nu este posibil sa poti spune vreodata:
“Am cunoscut-o” sau “L-am cunoscut”.
Cel mult, poti spune: “Mi-am dat toata silinta, insa misterul ramane mister.”>>
– Osho –

Doar in relationare,  comuniune si unime, iubirea ne da raspunsurile pe care le cautam, ne descoperim si  descoperim omul de langa noi.

Pana nu vom rezolva lucrurile in interiorul nostru, nu vom putea dezlega aceasta taina a noastra si a celor de langa noi.

„Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste universul” este indemnul oracolului din Delphi – cand nu te cunosti pe tine insuti si esti intr-o stare de confuzie, cand nu stii cine esti, cum ai putea sa crezi ca il cunosti pe cel de langa tine?

“Iubirea nu se naste in voi decat daca deveniti un cerc perfect: un intreg multumindu-se cu sine.
Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre voi.”
– Osho –

Te poti cunoaste prin meditatie, astfel incat iubirea sa nu devina  un motiv de suferinta.

Dupa o existenta meditativa care iti va da ocazia sa te cunosti si sa inveti cu adevarat sa traiesti singur, sa te bucuri de existenta fara niciun motiv exterior, vei putea sa intelegi sensul vietii  alaturi de altcineva.

Iubirea iti arata cine esti si unde te afli, te ajuta sa devii constient de haosul si de confuzia din viata ta.

Iubirea iti arata unde sunt problemele ce trebuie rezolvate, pentru ca pana acum le-ai neglijat.

„Fara iubire, omul nu isi constientizeaza problemele. Asta nu inseamna ca si le-a rezolvat. Daca nu ai la dispozitie o oglinda, nu inseamna ca nu mai ai o fata.”
– Osho –

Pe masura ce privesti atent in oglinda, incepi  sa cresti, incepi sa iti desenezi „cercul interior” si sa intelegi ca nu iubirea creeaza problemele, ci ego-ul.

Cuvantul „iubire” nu spune, din pacate, prea multe, insa ne indica directia corecta.

Cred ca aceasta directie corecta are legatura in primul rand cu sufletul, mai putin cu sexul si cu corpul.

Cand o relatie te ajuta sa iti vezi chipul real, atunci este o relatie spirituala, careia iubirea ii imprima puritatea, frumusetea si sfintenia ei.

Sensul unei relatii este, de asemenea, sa iti ajuti partenerul sa se cunoasca, sa isi dea jos „mastile”, sa fie real, sa ai o relatie de impartasire, in care libertatea si independenta sunt reciproc respectate.

Cand „iubirea” te determina sa pui cat mai multe masti, este doar (inca) o legatura in afara evolutiei tale spirituale.

Cand mastile,  ipocrizia si conditionarile fiecaruia incep sa fie recunoscute, integrate, acceptate si sa se dizolve intr-o relatie de iubire, cand vindecarea copilului interior incepe sa se  faca simtita,  atunci esti pe drumul cel bun, aceasta este relatia unui cuplu care evolueaza spiritual.

“Oamenii cu adevarat constienti sunt oameni iubitori.
Ei au renuntat la imaginile de sine si au riscat o privire dincolo de masca.
Astfel si-au descoperit tot mai mult adevaratul Sine, pe care au inceput sa-l iubeasca.
Iar aceasta iubire radiaza si spre altii.”
– Peter Michael Dieckmann –

Iubeste-te pe tine insuti – doar astfel vei  iubi cu adevarat!

Mona Georgescu, psiholog clinician

Cabinet Individual de Psihologie Mona Georgescu
Psiholog clinician.Trainer Dezvoltare Personala.
Fondator MinuneMica.eu
Programari Bucuresti:
telefon: 0722.501050
e-mail: lucia_mona_georgescu@yahoo.com

21


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. anna  January 24, 2011

    Minunata lectie despre iubire, iubirea de sine! Pe vremuri atat de preocupata eram cu grija pentru sot,copii,familie,incat ajunsesem sa uit ca sunt o fiinta. Cand eram intrebata ce-mi doream, raspundeam ce doream pentru cei apropiati… pentru mine nu puteam gandi! Apoi, am suferit, am pierdut, m-am ridicat, am strigat si m-am intrebat!
    Am scris zeci de ani despre trairile mele, nelamuririle mele, am pus intrebari…
    Uitasem de copilul din mine, iubirea pentru copilul maturizat prea devreme ma tragea de maneca.
    Cat de orbi, surzi, nesimtiti, putem fi!
    Doar Dumnezeu m-a ajutat sa vad, sa simt, sa aud…sa ma trezesc!
    Drumul spre mine a fost greu sa-l descopar! Iubirea de sine si mai greu! Acum sunt de ceva vreme pe drum !
    Iti multumesc ca existi!

    (reply)
    • Mona Georgescu  January 25, 2011

      Anna,
      Multumesc pentru ca mi-ai impartasit cateva dintre gandurile tale …
      Intr-adevar, cand te uiti in urma, senzatia poate fi aceea de ”pierdere”, dar daca incerci sa privesti detasat, cu siguranta observi ca in acea vreme au fost si motive de fericire, multumiri, realizari, impliniri sufletesti.
      Dar da, daca ne gandim ca de cele mai multe ori nu stim sa ne dorim nimic pentru noi … atunci este trist, pentru sufletele noastre.
      Si totusi gasim drumul inapoi spre noi … poate chiar la momentul potrivit. Nu cred ca exista un moment mai bun decat altul, decat cel care ne gaseste deschisi, pregatiti si poate chiar suficient de incercati … Octavian Paler spunea ca ”sunt drumuri care ne gasesc atunci cand noi suntem plecati in cautarea lor pe alte drumuri” (scuze pentru inexactitatea redarii…)
      Important este sa nu ne invinovatim pe noi sau pe cei din jur pentru ca aparent ”am pierdut nordul”, pentru ca in astfel de situatii sentimentul de vina este unul total nesanatos. Sa privim cu iertare spre noi, spre cei care in trecut am luat hotarari mai putin din iubire de sine – am procedat asa cum am stiut, in functie de coordonatele de atunci. Cred ca iertarea este cheia pentru ca ideea de ”sacrificiu” sa nu mai existe si sa privim ”greselile” trecutului de pe alt nivel, alt maturitatii spirituale.
      Nici nu ne dam seama ce forta interioara avem, pentru a nu ne pierde drumul tocmai gasit si iubirea de sine si ma bucur din tot sufletul ca drumul tau s-a intersectat cu al meu si vedem totusi ca exista si acel ”altceva” sau ”altfel” de care avem, de fapt, nevoie, cu mic, cu mare.
      Te imbratisez cu drag

      (reply)
  2. Napocel  January 24, 2011

    Bine punctate MinuneMica.
    Marea majoritate din jur ne spun: “Asta sunt, accepta-ma”, ”Nu m-a schimbat mama, nu ma vei schimba nici tu”, etc. Marea majoritate din noi raspundem: ”Ok, am sa-ncerc sa-ti fiu pe plac”, etc. Altii din noi in gand: ”Ma voi obisnui”, ”Asta este, eu mi-am ales”. Nici o tabara nu lupta a-si vedea ”gargaunii” si nici nu-ncearca sa arate frumosul celuilalt.
    Trebuie sa ne gasim timp, in parc pe vreo banca, acasa singuri, linistiti, odihniti si na se reamintim clipele de fericire din copilarie, sa ne rasfoim criticile primite de la cei din jur, sa ne detasam putin din jungla de pareri, concepte, trend-uri, principii, traditii si sa incercam sa simtim acel decor din copilarie cand vedeam clar ce este frumos si ce este gri, respingator. Si oglinda ar fi buna dar sa nu stam mult in fata ei.

    (reply)
    • Mona Georgescu  January 25, 2011

      Napocel,
      Iti multumesc pentru ganduri. Eu cred ca una dintre greselile pe care le fac partenerii unui cuplu (mai ales la inceput de drum) este tocmai incercarea de a-si arata cat de mult posibil latura frumoasa, cea care ar putea reprezenta o atractie pentru celalalt si fac eforturi prea mari pentru a nu se arata ASA CUM SUNT, ci asa cum ar vrea sa fie unul pentru celalalt sau asa cum cred ca i-ar placea celuilalt sa fie. Efort care duce la oboseala evident, si apoi apare si ceea ce era bine ascuns. Din acest moment cred ca este important ce se intampla intr-un cuplu, atunci cand se intalnesc doua realitati, nu doua fantasme. Maturizarea spirituala tine de constientizarea iluziilor din ”noua realitate”, iar ”celalalt” ar trebui acceptat in calitate de ”oglinda” sau de ”poarta catre noi insine”. Fara celalalt, nu am avea acces la noi in acest mod. Testul relatiei de cuplu este unul dintre cele mai dure dar probabil unul dintre cele mai purificatoare. Imaginile de Sine au de suferit atunci cand relatia, aparent frumoasa si de ”invidiat” de catre cei din jur, are in spate o lupta mai mult sau mai putin tacita care numai iubire de sine si de celalalt nu inseamna. Mecanisme ca cel de proiectie si legea oglindirii trebuie atent observate, ceea ce ii dam celuilalt prin aceste mecanisme/legi… evident ca se intoarce spre noi.
      Sa ne dam timp pentru retragere, pentru linistire, pentru a putea sa privim detasat catre propriile interioare, sa reflectam, sa intelegem, pentru a putea iubi. Asa cum spui, sa ne gasim timp, in parc, pe vreo banca … pe Banca Sufletului as spune eu…
      Sa crezi!

      (reply)
  3. StareaDetTine  January 24, 2011

    Absolut intamplator dimineata ascultam la radio o predica aunui parinte. El vorbea de Noua Lege , legea lasata de Iisus. Si spunea ca la intrebarea care sunt cele mai importante Porunci ce trebuie respectate Iisus a spus (imi cer scuze pentru inexactitatea redarii):
    Prima si cea mai importanta Lege este “Sa il Iubest pe Dumnezeu” iar ce de a doua este “Sa iti Iubesti Apropapele cum te iubesti pe Tine Insuti”. Acum, eu nu stiu daca Iisus a rostit cuvintele scrise de mine cu majuscule , cu majuscule. Dar daca acceptam ca aparitia noastra de aceasta Lumea nu este defel intamplatoare si ca la Creatia Noastra a avut loc Unirea unei Trinitati intre care Duhul Sfant este simbolul Dumnezeului Nostru ganditi-va ca este posibil, si aici sper sa nu intru in contradictie cu nici o dogma biseri ceasca, ei bine este posibil ca Dumnezeu sa fie in fiecare dintre Noi. Ei bine, daca este asa, si ceva in mine spune ca nu gresesc…ei bine daca este asa atunci va dati seama in ce mare fel nesocotim noi tocmai vorbele Celui caruia Ne Inchinamsi in care Ne punem toate sperantele….Intelegeti ca Iubirea de Sine e posibil sa fie Iubirea de Dumnezeu , ca fara ea este posibil ca Iubirea Aproapelui sa fiu doar un surogat, o proteza a Iubirii pierdute. Din pacate sau din fericre suntem cu totii pe un Drum , si desi pare ca uneori Drumurile sunt paralele iar aleteori se intersecteaza , imi place sa spun si sa cred ca Destinatia este pentru toti aceeasi,,,,daca nu cumva avem de a face cu un Mare Drum cu Sens Unic si cu multe multe benzi care subsumeaza toate Drumurile Noastre. Poata ca tocmai faptul ca nu ne-a fost data Cheia a facut din Noi ceea ce suntem…Fiinte Libere, Frumoase si Experimentale…Iubiti-va deci pe Voi Insisi cel putin din respect pentru Divinul din Voi si din respect fata de Creatorii Vostrii. Aici fac o paranteza si dau un citat :” Ce ai spune, ce ai face si cum ai fi daca deodata ti-ai da seama ca fiecare fapta, gand, lucru, vorba este vazuta, simtita, auzita de Mama Ta?”. ganditi-va la acest lucru.

    Cu drag, StareaDeTine

    (reply)
    • Mona Georgescu  January 25, 2011

      Starea de Tine,
      Drumurile si caile ocolite ar trebui privite ca fiind subsumate unui Scop mai Inalt.
      Si da, aspectul Divin este prezent in fiecare, fie ca vrem sau nu sa constientizam. Nu degeaba salutul ”Namaste” se refera la recunoasterea si onorarea Divinitatii prezente in fiinta celui caruia ii este adresat.
      Namaste!

      (reply)
  4. Fülöp László  March 2, 2011

    Mi-a placut foarte mult ideea despre cele doua aripi: una dintre ele este iubirea, cealalta libertatea…
    Cat despre iubirea de sine, tot o s-o invat, toata viata. Nu iubesc decat eternul din mine. Cand reusesc sa-l percep 🙂

    (reply)
    • Mona Georgescu  March 4, 2011

      Laci,
      Multumesc pentru ca ai poposit la acest articol. Osho, asa cum cred ca stii, este maestrul meu spiritual declarat si – din punctul meu de vedere – a definit cel mai bine ce inseamna si ce nu inseamna iubirea si libertatea.
      Iubirea de sine, da, o vom invata toata viata si cred ca pentru a ne fi mai usor, ar trebui ca, macar o data pe zi, sa facem un Exercitiu de Prezenta. Cat putem, cat vrem, cat ne dam voie, cat ne dam timp …
      Pe curand, cu drag

      (reply)
  5. Irina  November 16, 2011

    Buna Mona,

    Imi plac foarte mult articolele tale. Sunt scrise, in primul rand, cu sufletul.

    Simt nevoia sa rezum ceea ce ai zis tu desi probabil asa se va pierde mult din inteles.

    Dar … eu am inteles asa:
    Primul pas e cunoasterea pe care o dobandesti printr-o atentie lipsita de judecati negative.
    Prin cunoastere dobandesti libertate si responsabilitate care la randul lor dau nastere la respect respectiv grija, acestea doua fiind componente ale iubirii adevarate.

    Intrebarea mea este, daca esti intr-adevar un narcisist este suficient sa urmezi pasii de mai sus pentru a ajunge la iubirea adevarata?
    Adica … solutia este sa te straduiesti la nesfarsit si sa speri ca la un moment dat vei ajunge acolo?

    (reply)
    • Mona Georgescu  November 17, 2011

      Buna Irina, iti multumesc frumos pentru gandurile tale si pentru ca revii aici cu drag, pentru cate un popas de suflet.

      Incerc sa iti raspund pe scurt – problematica narcisismului fiind foarte vasta, trebuie sa ma rezum la o caseta de comentariu 🙂

      De cele mai multe ori, o persoana adulta narcisica va recunoaste cu greu ca este … narcisica. Dar recunoasterea acestui aspect ar fi primul pas pentru ca un narcisic sa realizeze ca traieste in umbra acestui mecanism de aparare, apoi sa inceapa sa isi vindece ranile narcisice (care, de obicei, apar in prima parte a vietii) si in timp, sa ajunga la iubirea de sine.

      Intr-un stadiu timpuriu al existentei noastre, toti am fost narcisici – cand eram bebelusi, ne simteam omnipotenti, pe parinti ii credeam nemuritori, vedeam totul cumva idealizat si in aceasta etapa de viata se afla si ranile noastre narcisice. Ruptura de imaginile idealizate pe care fiecare dintre noi a simtit-o, a dus la deziluzionare si la aparitia conflictelor interne – sentimental propriei valori, stimei de sine etc. sunt fie idealizate (supraevaluate), fie subevaluate si chiar devalorizate. De asemenea, exista doua tipuri de narcisism – primar si secundar (patologic) – fiecare cu efectele lor si cu modalitatile proprii de vindecare.

      In general, pentru a iesi din acest scenariu al indragostirii de sine si al cautarii sinelui in cei cu care interactioneaza, un narcisic ar trebui sa aiba curajul sa ”mearga” foarte adanc in propriul interior – ceea ce nu este usor, intrucat radacinile sunt foarte adanci. Dar da, se poate, cu perseverenta, cu rabdare, cu vointa. Exista posibilitatea ca, atunci cand personalitatate narcisica a cuiva ii afecteaza pe cei din jurul sau, el/ea sa inteleaga ce are de facut. Insa abia atunci cand va reusi sa se detaseze psihic de toate imaginile/constructiile interne pe care le-a creat in urma interactiunilor cu mediul sau, va putea incepe sa se intoarca spre sine si sa inteleaga si iubirea de sine.

      Dupa cum vezi, pentru persoana narcisica – care considera ca ceilalati sunt o ”prelungire” a sa – a ajunge la iubirea de sine presupune mai intai a merge inapoi pe firul evenimentelor care au dus la formarea acestui mecanism de aparare (narcisismul – care in primii ani de viata ne este comun tuturor si are functiile sale importante) implica timp, rabdare, vointa, un interes real … Dar nimic nu este imposibil si se poate ajunge la eliberarea de toate aceste atasamente de timpuriu dobandite.

      In speranta ca am adus cateva lamuriri, iti doresc o zi minunata si te mai astept in acest spatiu al sufletului!

      (reply)
  6. Irina  November 17, 2011

    Multumesc pentru raspunsul elaborat.

    (reply)
  7. Mona Georgescu  November 23, 2011

    Irina, cu drag! Sa fie cu folos!

    (reply)
  8. Luana  March 6, 2012

    Foarte frumos ! Asa este. Relatia care te ajuta sa iti dai seama cine esti, sa iti pui anumite intrebari despre viata, despre tine, este o relatie spirituala. Si ea este cu atat mai frumoasa cu cat creste, evolueaza, nu ramane la acel stadiu de inceput. De ceva vreme imi dau seama ce inseamna asta si ii multumesc lui Dumnezeu ! Drumul nu este chiar usor, dar este minunat ! Trebuie doar sa descoperi CALEA ! 🙂

    (reply)
  9. inginerul  March 18, 2012

    Anna
    Cel mai important este sa ai respectul fata de tine si sa il acorzi si celor de langa tine.
    Sa te iubesti doar la fel cat ii iubesti si pe ei…
    Nici mai mult nici mai putin…
    Sa reusesti sa daruiesti dragostea ta si tie si lor.
    Daca iubirea de tine trece inainte de dragostea de sot si de copii, este narcisism.
    Trebuie sa existe grija, respectul, responsabilitatea si cunoaterea si fara de tine, si fata de sot si familie pentru ca altfel nu rezista nici o legatura de cuplu.
    Daca se pierde una dintre ele fata de oricare din familie, nu mai exista nimic. Poate doar iertare..
    Regula iertarii este ca nu se acorda decat celui care se caieste…
    Daca te iubesti prea mult nu poti s-o mai acorzi….

    Luana
    Relatia spirituala este cu Dumnezeu, relatia de familie este cu totul altceva.
    Doar pe Dumnezeu nu il intrebi daca a facut cumparaturile sau a gatit ceva pentru copii…
    Trebuie sa te hotarasti ce vrei: in rai sau pe pamant.

    (reply)
  10. Luana  March 18, 2012

    Pentru Inginerul :

    Iti multumesc frumos ! in momentul in care ai descoperit Calea te-ai hotarat si ce vrei ! asta este parerea mea..putem aduce Raiul aici pe Pamant prin ceea ce facem pentru noi si pentru cei din jurul nostru ! totul e sa te hotarasti ce vrei..asa cum spui si tu ! 🙂

    (reply)
  11. Cartusel  November 9, 2012

    Iti multumesc! Cat de adevarat

    (reply)
  12. AMI  August 11, 2015

    Este foarte interesant ce ai scris. Este trist ca nu stiu cine sunt, cine am fost ci doar ca am umblat ca o stafie prin lume, printre oameni fara sa simt, inteleg sau sa ma inteleg pe mine in relatia cu ei si tot ce ma inconjoara. Simteam ca il iubesc enorm pe sotul meu care acum vrea divort, iubire simteam si pentru cei dinaintea lui dar cum sa fie asa cand pe mine nu m-am iubit si nici nu ma iubesc indeajuns. E trist cand realizezi ca nu ai facut decat sa te abandonezi, ca ai copiat comportamente de la ceilalti iar acum te tot gandesti “cine esti?”.

    (reply)
  13. Mona Georgescu  January 25, 2011

    Starea de Tine,
    Si eu iti multumesc pentru ca permiti fluxului inspiratiei sa isi faca treaba si te felicit pentru ca ai inceput ”munca” in plan virtual intr-un mod atat de frumos!

    (reply)

Add a Comment