Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Invitatie

Invitatie

Va invit sa lecturati o poezie cu totul aparte,  care ne aminteste ca in fiecare dintre noi exista foarte multa forta si energie spirituala, ca masura in care acordam atentie si urmam indrumarile propriei voci interioare, da cont de cat de constienti suntem si cat de aliniati suntem la propriul Sine.

Desi titlul acestei poezii este cel mai adesea intalnit ca ”Visatorul din Oriah”, titlul corect este ”Invitatie” –  Oriah fiind de fapt o povestitoare iubitoare de cuvinte si simboluri care ne inalta spiritul, deschizandu-ne inimile si ajutandu-ne sa dam sens vietii noastre.

Este interesant cum aceasta povestitoare si-a ales acest pseudonim, Oriah: in jurul varstei de 30 de ani, dupa ce a fost diagnosticata cu sindromul oboselii cronice, intr-un vis i-au aparut mai multe femei in varsta care o sfatuiau sa isi schimbe numele de botez in ”Oriah”, urmand ca astfel sa se vindece. Nemaitinand cont de reactiile celor din jur, incepand de atunci a folosit acest nume, desi mama sa nu l-a acceptat.

Aflata inca in proces de vindecare, dupa un an de la aceasta schimbare, un saman i-a dat numele de vindecatoare ”Mountain Dreamer”, explicandu-i ca numele purtat de vindecator vorbeste despre darurile pe care acesta le are de oferit lumii si ca ”Mountain Dreamer” inseamna ”cel caruia ii place sa caute si isi forteaza limitele”

Mai tarziu, dupa 20 de ani de la hotararea de a-si schimba numele, a aflat ca in limba ebraica Oriah inseamna ”Lumina lui Dumnezeu” si ca de asemenea acesta este si numele unui ritual evreiesc de vindecare.

Oriah se identifica mai mult cu numele sau spiritual, asa cum puteti citi pe site-ul sau, aici – de unde am si tradus pentru voi informatiile de mai sus.

Sunt convinsa ca majoritatea dintre noi am crezut pana acum ca aceste randuri ii apartin unui indian in varsta sau care chiar nu mai traieste, si ma bucur din tot sufletul ca totusi mi-am ascultat intuitia si  am vrut sa ma documentez pentru acest material pentru a nu repeta o  eroare. Utilizatorii FaceBook pot accesa pagina autoarei aici

INVITATIE

“Nu ma intereseaza ce faci tu pentru a-ti castiga existenta.

Vreau sa stiu ce foc arde in tine

Si daca ai cutezanta sa visezi la realizarea a ceea ce porti in inima ta.

Nu ma intereseaza cati ani ai,

Vreau sa stiu daca iti asumi riscul sa pari nebun

In numele iubirii tale, viselor tale si aventurii care este viata ta.

Nu ma intereseaza care planeta este in careu cu luna ta,

Vreau sa stiu daca ai atins cerul propriei tale tristeti,

Daca te-ai deschis datorita tradarilor vietii,

Sau daca te-ai asprit si daca te-ai inchis de teama unui necaz viitor.

Vreau sa stiu daca poti sa te asezi cu durerea – a mea  sau a ta,

Fara sa incerci sa o ascunzi, sa o micsorezi sau sa o opresti.

Vreau sa stiu daca poti sa simti fericirea – a mea sau a ta,

Daca poti dansa cu fervoare si te poti lasa complet cuprins de extaz pana in varful degetelor de la maini si de la picioare,

Fara sa spui ca trebuie sa fim atenti si realisti ca sa nu cumva sa uitam care sunt limitele fiintelor umane.

Nu ma intereseaza daca ceea ce-mi spui este adevarat,

Vreau sa stiu daca esti gata sa-i deceptionezi pe ceilalti ca sa ramai sincer cu tine insuti

Si daca poti suporta sa fii acuzat de tradare, dar sa nu-ti tradezi propriul suflet.

Vreau sa stiu daca poti sa fii fidel si deci demn de incredere.

Vreau sa stiu daca poti vedea frumosul chiar daca nu-i tocmai dragut in fiecare zi

Si daca tu poti simti ca sursa vietii tale rezida in prezenta Sa.

Vreau sa stiu daca poti trai esecurile – ale mele sau ale tale,

Si totusi sa continui sa stai drept pe marginea lacului si sa strigi catre argintata luna plina: “DA!”

Nu ma intereseaza unde locuiesti si cat castigi,

Vreau sa stiu daca te poti trezi dupa o noapte de tristete si de disperare, de indoiala sau durere

Si sa faci ceea ce trebuie facut pentru copii.

Nu ma intereseaza cine esti si cum ai ajuns pana aici,

Vreau sa stiu daca poti sa stai in mijlocul focului alaturi de mine si sa nu renunti.

Nu ma intereseaza ce ai invatat sau unde ai invatat si cine te-a invatat ceea ce stii,

Vreau sa stiu ce te hraneste din interior cand totul se prabuseste in jurul tau.

Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti

Si daca esti fericit intradevar in propria ta companie in aceste momente de vid.”

 

Tu cat de fericit esti ca propriul tau companion pe drumul pe care te afli?

 

5


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Discussion

  1. Napocel  February 15, 2011

    ”Vreau sa stiu daca poti sa simti fericirea – a mea sau a ta”,

    Aaaa, ce bine inserat în poezie.

    (reply)
  2. Andreea  February 16, 2011

    “Vreau sa stiu daca poti trai esecurile – ale mele sau ale tale,
    Si totusi sa continui sa stai drept pe marginea lacului si sa strigi catre argintata luna plina: “DA!”
    Da, strig:DA!

    (reply)
    • Mona Georgescu  February 16, 2011

      Andreea,
      Ar fi minunat sa putem striga toti, cu vocile cristaline ale Sufletelor: ”DA!”
      Pe curand, cu drag!

      (reply)
  3. aurora voicu  May 9, 2012

    ( . . . Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti .
    Si daca esti fericit intradevar in propria ta companie in aceste momente de vid . ”
    E o iluzie ca suntem impreuna cu altcineva . Noi totdeauna suntem singuri in noi insine . Venim singuri de undeva … pecam tot singuri undeva … iar fericirea o putem avea daca stim s-o recunoastem si s-o acceptam .

    (reply)

Add a Comment