Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Interactiuni patologice parinti – adolescenti

Interactiuni patologice parinti – adolescenti

Jacques Salome spune ca „Nu toate familiile pot fi un mediu toxic, dar multe dintre ele pot deveni astfel… fara sa vrea si fara sa stie acest lucru.”

Exista situatii cand opozitia dintre adolescent si parinti atinge cote foarte mari, adolescentul manifestand opozitie fata de toti adultii cu care interactioneaza, fata de intreaga societate. Interactiunile sale devin rigide iar adolescentul se precipita in conduite din ce in ce mai patologice sau reprobabile din punct de vedere social.

Asa cum am mentionat in articolul anterior dedicat relatiei dintre adolescent si parintii sai, conflictul parinte-adolescent este un rezultat al procesului firesc al adolescentei, al maturizarii si o dovada a dificultatilor parintilor si adolescentului, deopotriva.

Acesta nu este articol care sa contina diverse ”tips & tricks” sau un mare numar de ”cum sa …” asa cum deja ai citit pe alte site-uri, ci este un material care te indeamna sa privesti cu seriozitate si cu atentie la cauzele psihologice ale degradarii relatiei dintre tine si adolescentul tau.

Consider ca ”tips & tricks” despre cresterea si educarea copilului/adolescentului pot fi aplicate atunci cand situatia nu a devenit ”exploziva”. Am remarcat ca parintii foarte ocupati adora aceste ”tips & tricks”, dar o scurtatura este doar o scurtatura. S-ar putea sa iti pacalesti adolescentul, o scurta perioada de timp, dar la ce bun? Mai ales ca te pacalesti si pe tine, in acelasi timp, evitand sa te uiti cu atentie la relatia dintre tine si adolescentul tau.

Daca esti un parinte care are nevoie numai de ”tips & tricks” pentru cresterea si educarea copiilor, acest articol nu este pentru tine. De asemenea, daca esti o mamica din categoria mamicilor care ”le stiu pe toate”, acest articol nu este nici pentru tine.

Daca esti un parinte care vrea sa se ocupe cu adevarat de relatia cu copilul/adolescentul sau, atunci te invit, cu drag, sa citesti mai departe.

Daca ati ajuns intr-un moment ”exploziv” asta inseamna ca fiica/fiul tau ”apasa butoane” care iti creeaza mari disconforturi ce ascund, de multe ori, adevaruri despre tine (la care sigur nu aveai cum sa te gandesti, din diverse motive).

Si mai inseamna ca tu, in calitate de parinte si de prim educator al copilului tau, ai o reala nevoie sa intelegi cauzele mai profunde ale degradarii relatiei voastre si a atmosferei din familia ta.

Adolescentul tau nu face decat sa iti arate o ”oglinda” de care, poate, este bine sa tii seama. Mai ales atunci cand nu te mai poti controla si apelezi la jigniri, ridici vocea si iti pierzi controlul in fata acestuia, in mod nejustificat.

Referitor la degradarea relatiei dintre adolescenti si parinti, o serie de psihologi importanti au ajus la urmatoarele concluzii:

  • Prosen si colaboratorii coreleaza criza mediului de viata al parintilor cu criza adolescentei
  • Shapiro considera ca slabiciunile in procesul de autonomizare a adolescentului evidentiaza slabiciuni ale Eului parintilor
  • Braconnier si Marcelli afirma ca aceasta criza parentala se dezvolta in oglinda cu aceea a adolescentului
  • Ladame mentioneaza importanta proiectiilor parentale ca factor perturbator in adolescenta

Atunci cand este vorba despre grave tulburari de personalitate, tulburarile adolescentului trebuie puse pe seama interactiunilor patologice din cadrul grupului familial, care dau cont de abuzurile emotionale care se pun in scena in familie.

Aceasta situatie se observa la adolescentii asa-numiti ”limita” sau la cei care sufera de tulburari de personalitate narcisice, proveniti din familii fragile, care nu pot suporta eforturile de separare-individuatie ale adolescentului.

Te invit sa recitesti si aceste articole: Controlul comportamentului incepe cu parintii si In familie: iubire neconditionata si responsabilitate,  ambele apartinandu-i psihologului Tony Humphreys.

Dupa Shapiro, esecul de dezvoltare a unei relative autonomii a Eului adolescentului poate fi pus pe seama unei slabiciuni a Eului parintilor, acestia insisi prezentand o ’’identitate difuza” – parintii reactioneaza la orice tentativa de independenta a adolescentului considerandu-l pe acesta din urma ca fiind dependent, incapabil, incompetent, fara discernamant; adolescentul se simte controlat de catre parinti, invadat.

In astfel de conditii, adolescentului ii sunt diminuate – as putea sa spun ”cu succes” –  increderea in sine, stima de sine, respectul de sine.

Rolul periculos al proiectiilor parentale asupra adolescentului este recunoscut de catre marea majoritate a psihologilor, psihoterapeutilor, psihanalistilor, mai ales atunci cand proiectia devine modul relational privilegiat in familie.

Criza varstei mijlocii a parintilor („midlife crisis”) sau „criza maturitatii” (45-55 de ani) survine simultan crizei adolescentei provocand perturbari familiale profunde, chiar zdruncinari ale celulei familiale: acestea sunt normale atunci cand este vorba doar despre „desprinderea” adolescentului din „intregul familial”; dar, pe acest fond, se poate ajunge chiar si la o afectare a cuplului parental.   

Parintii de adolescent nu trec intotdeauna cu usurinta peste criza varstei mijlocii, in aceasta etapa acestia:

  • constientizeaza faptul ca timpul este limitat,
  • percepep brusc efemeritatea timpului
  • isi reevalueaza ambitiile si prioritatile personale si profesionale,
  • viata se reorganizeeaza mai mult in functie de timpul care a mai ramas decat in functie de cel care a trecut,
  • sunt la o varsta a bilantului, o varsta la care gandirea si reflectia devin mijloacele prevalente de control.

De asemenea, un element de netrecut cu vederea este angoasa timpului care trece si care atrage dupa sine angoasa provocata de teama unei scaderi a sexualitatii, interesul mai mic trezit de partenerul sexual care imbatraneste si el.

Pe langa toate acestea, parintii se confrunta brusc cu o intreaga serie de sarcini noi:

  • trebuie sa treaca treptat de la o relatie de tipul parinte-copil la o relatie adult-adult,
  • tatal/mama va trebui sa renunte la proiectarea unei parti a propriilor dorinte infantile asupra copilului, sa renunte de asemenea la satisfactia pe care le-o ofera „omnipotenta parentala”
  • parintii se confrunta dintr-o data cu explozia pulsionala a adolescentului,
  • explozia pulsiunilor si mecanismele de aparare ale adolescentului, ii pot aminti adultului propria adolescenta  si sa determine la acesta o crestere a angoasei si o intarire a propriilor aparari, in cazul in care acesta nu poate tolera rememorarea la care este inevitabil supus.

Familia este organizata de multa vreme in jurul unor convingeri limitative, „credinte fundamentale” sau „supozitii fundamentale”, facand din aceasta un grup unit si defensiv.

Daca familia ta functioneaza dupa acest model, adolescentul devine o amenintare a echilibrului familiei si a atmosferei din casa, prin:

  • dorintele sale legate de o viata autonoma,
  • repunerea in discutie a sistemelor de idealuri parentale,
  • alegerile noilor obiecte de interes

Desi sunt normale, aceste miscari ale adolescentului sunt percepute de familie ca un pericol, fiecare membru reactionand prin recurgerea la mecanismele de aparare arhaice amintite mai sus, consecintele fiind estomparea limitelor inter-individuale, facand ca individualitatea si identitatea fiecaruia sa devina confuze.

Ladame preciza: „ceea ce am putut observa in mod repetat in familiile adolescentilor cu tulburari este extrema importanta a identificarii proiective si utilizarea acesteia de catre parintii acestor adolescenti. Cu cat acest mecanism ramane preponderent in functiune, iar nevoile defensive ale parintilor sunt in mod deosebit intense, cu atat posibilitatile unei autentice separari-individuatii ale adolescentului sunt blocate mai puternic”.

Aceste identificari proiective fac ca limitele adolescentului sa devina confuze si se asociaza cu alte mecanisme de aparare: clivaj (cu riscul unei patologii limita dominata de mecanismul bun-rau), idealizare (cu riscul unei patologii narcisice dominate de un Sine grandoman, cf. Marcelli).

Din nefericire, conduitele patologice ale unuia dintre parinti sau ale ambilor – mai ales apararile prin identificare proiectiva – ingreuneaza sau chiar blocheaza posibilitatile de evolutie sanatoasa si de maturizare ale adolescentului; acesta reactioneaza prin conduite deviante (toxicomanie, tulburari obsesiv-compulsive, tentative suicidare, episoade delirante, anorexie mentala, bulimie etc.) care reprezinta atat tentative de compromis intre nevoia sa de autonomie si importanta pastrarii unitatii familiei.

Cu riscul de a repeta: comportamentul mai putin firesc al copilului/adolescentului, este, de cele mai multe ori, doar un simptom de familie. Majoritatea parintilor vor sa controleze comportamentul deranjant al copiilor/adolescentilor, adica aleg partea imposibila a acestei situatii. Comportamentul nu se poate controla, insa adolescentul poate si trebuie ajutat sa inteleaga ce anume din comportamentul sau duce la degradarea relatiei dintre el si parintii sai.

Frica, rusinea si vinovatia pe care i le induci adolescentului tau nu au cum sa duca la controlul comportamentului, nu au cum sa il ajute sa se maturizeze intr-un mod sanatos si sa faca din el un viitor adult matur emotional si responsabil, nu transmit valori si nu il vor determina sa se transforme din interior. Poate va face mici schimbari la exterior, dar e bine sa ai in vedere ca in interiorul sau toate aceste tensiuni vor mocni, ducand la acumularea de resentimente care se vor descatusa, la un moment dat, sub diverse comportamente reprobabile, si in timp, pot duce la boli – pentru ca sentimentele ingropate de vii nu mor niciodata. Lucurul asta este valabil si pentru copii, si pentru adolescenti, si pentru persoane mature.

Si ce vei face cand te vei confrunta cu probleme si mai grave in relatia cu adolescentul tau? Vei spune, probabil, ca majoritatea parintilor: ”nu stiu cum s-a ajuns aici, doar am facut totul pentru acest copil, si asta e rasplata pentru ce am facut pentru el”. Si te intreb: chiar asa? Sigur ca nu stii cum s-a ajuns aici, dar simptomele au existat cu mult timp inainte ca tu sa le consideri o problema reala, astfel incat au trecut neobservate. Relatia ta cu adolescentul tau nu s-a degradat dintr-o data, peste noapte…

Pe fondul acesta al interactiunilor degradate cu parintii sai, adolescentul poate alege una dintre urmatoarele doua situatii: sa compenseze sau sa exceleze intr-un domeniu – de regula, al scolii. Sa se refugieze in studiu pentru a se proteja de parinti, cu riscul ca acestia sa nu remarce nevoia acestui adolescent de a se refugia, ci sa o interpreteze gresit, in sens propriu narcisic. Urmarea? Cand adolescentului nu ii mai pasa de scoala, aceiasi parinti sunt nedumeriti de ce se intampla astfel.

Mai trist mi se pare ca, desi sunt situatii cand unul dintre parinti stie cu siguranta unde se afla problema si ce o intretine, totusi este incapabil sa intervina, avand propriul sau ritm interior, propriul context sufletesc si propriile sale temeri referitoare la consecintele interventiei sale.

Nu degeaba Osho afirma ca ‘’intr-o lume plina de iubire, terapia nu ar fi necesara deloc’’ Sunt in asentimentul sau … de cele mai multe ori, nu vad iubire in relatiile dintre adolescenti si parintii lor. Nu vad aceasta iubire in viata de zi cu zi, nu vad aceasta iubire pusa in practica … aproape  nicaieri. In schimb, abunda pe FaceBook tot felul de mesaje de iubire divina, la care aparent adera foarte multi, abunda acest delir mistic iar oamenii se lasa cu usurinta dusi de nas si au impresia ca iubesc. Si da, poate ei iubesc, dar iubesc narcisic, iubesc patologic, iubesc raniti fiind si ranesc la randul lor. Trist, dar adevarat…

Iubirea este actiune, este concreta, nu doar vorbe frumoase, nu jigniri, nu aparari, ci responsabilitate si responsabilizare, asumare si chiar pretentii realiste de la copilul tau. Si nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Si, pana la urma, trebuie sa te responsabilizezi intr-un mod cat mai sanatos, indiferent ca este vorba despre a-ti iubi parintii, copilul, sotul/sotia, iubita/iubitul.

Este absolut firesc sa iti doresti tot ce este mai bun pentru copilul tau, sa fie fericit, sa aiba tot ce isi doreste, dar atunci cand tu faci totul pentru copilul tau, in locul sau … ai incetat sa iti iubesti copilul. Mai ales atunci cand i-ai permis sa evite responsabilitatea, cand nu i-ai creat un cadru rezonabil in care sa stie care sunt granitele si regulile si nu i-ai oferit ocazia sa cunoasca ce consecinte are nerespectarea acestora.  Atunci cand, la polul opus, ii stabilesti, dintr-o data, granite rigide si reguli pe care nu le poate negocia.

Sau atunci cand i-ai aratat din plin cat de bine te pricepi sa scapi controlul si sa intri in razboi cu el. Sau atunci cand chiar tu este cea/cel care declanseaza conflictele in casa si cand orice moment linistit devine purtator de potential abuziv. Atunci cand ii ceri sa faca ceea ce tu insati/insuti, in calitate de parinte, nu esti in stare sa faci: si anume sa te schimbi. Si asta presupune inclusiv sa nu ii ceri adolescentului sau sa renunte la Facebook sau la i-phone, atata vreme cat tu ca parinte esti dependent de acestea.

Este frustrant sa fii parinte intr-o astfel de situatie, dar … probabil deja ai remarcat: scuzele tale nu au valoare in ochii adolescentului tau, iar el iti va arata asta clipa de clipa, va apela la mecanisme de aparare prin care iti arata, de fapt, de ce si unde nu te descurci ca parinte.

Orice parinte isi doreste o relatie armonioasa cu copilul sau, iar ideal este ca in relatia dintre parinti si copii, fiecare sa simta cum creste. Ca parinte, poti sa inveti si este absolut necesar sa iti pastrezi fermitatea – ceea ce presupune a fata fata situatiilor conflictuale, fara tipete, fara jigniri, cu un ton calm si sigur in acelasi timp, fara a apela la pedepse, fara a intimida copilul/adolescentul si fara a abuza de pozitia de parinte.

Este absolut necesar sa incerci sa iti intelegi copilul/adolescentul, poti sa inveti sa ii asculti dorintele si fricile, dar mai ales este important sa inveti cum sa il ajuti sa isi depaseasca fricile.

Poti, de asemenea, sa ii dai voie sa devina regizorul propriei sale vieti, sa devina un adult responsabil, autonom.

Te invit, cu blandete, sa treci peste ”rusinea” de a-ti recunoaste limitele de a nu reusi sa gestionezi relatia cu adolescentul tau si sa apelezi la ajutor specializat din partea psihologului, pentru a trece cu bine peste aceasta etapa delicata din viata voastra si pentru ca familia ta sa nu fie acel mediu toxic la care se refera Jacques Salome la inceputul articolului meu.

Pe parcursul consultatiilor pe care le am cu parintii si cu copiii/adolescentii, ies la suprafata exact realitatile mai putin comode ale partintilor … copii, indiferent de varsta pe care o au, nu fac decat sa arate, prin comportamentul lor ”problematic”, realitatile familiilor din care provin. Realitati uneori trecute cu vederea, uneori dureroase, alteori frumoase si usor de suportat pentru membrii familiei, uneori imposibil de gestionat de catre parinti, dar si de catre copii. Exista, insa, intotdeauna, partea pozitiva a oricarui comportament problematic, partea care ne arata, nu neaparat intr-o lumina foarte puternica, ca acolo, totusi, exista foarte multe resurse ce pot fi folosite pentru depasirea situatiilor ”problematice”.

In curand, voi relua ATELIERUL PARINTILOR FASCINANTI, ale carui detalii vor fi anuntate pe site si la care – daca esti parinte de prescolar si scolar mic, te astept cu mult drag!

Pana atunci, daca te confrunti cu probleme de ordin emotional care simti ca te coplesesc, daca relatia cu copilul tau nu se afla pe un fagas bun, nu ezita sa ma contactezi pentru consultatii.

Bibliografie: Daniel Marcelli, Alain Braconnier – Tratat de psihopatologia adolescentei

Mona Georgescu, psiholog clinician

Cabinet Individual de Psihologie Mona Georgescu
Bucuresti
Programari:
telefon: 0722.501050
e-mail: lucia_mona_georgescu@yahoo.com
www.minunemica.eu – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi
*Nota: Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea acestui text, prin mijloace mecanice sau electronice, partial sau in intregime, este interzisa.


0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Add a Comment