Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Infidelitatea ameninta siguranta emotionala a partenerului inselat

Infidelitatea ameninta siguranta emotionala a partenerului inselat

Cu toate ca traim intr-o perioada in care cuplurile pot exista in forme diverse, in general, problema fidelitatii ramane de actualitate, nu a fost abandonata.
Fiecare dintre noi isi doreste o relatie stabila, in care sa nu simta nesiguranta, o relatie in care sa se regaseasca si care sa nu fie afectata de factori externi. Si totusi, nu de putine ori, relatiile sunt lovite de nesiguranta – nesiguranta emotionala, sexuala, materiala, financiara, sociala.
Dintre toate aceste forme de nesiguranta, infidelitatea este cea mai delicata, sub aspect psihologic, pentru ca echivaleaza cu o tradare suprema atat din punct de vedere emotional, cat si din punct de vedere sexual. Dar asa sa fie, oare? Mai ales ca, in cuplu, tradarea poate lua multe forme, nu numai a infidelitatii.
Ce inseamna, de fapt, infidelitatea?
De unde incepe si pana unde poate fi extins sensul infidelitatii? Inseamna un flirt surprins pe Facebook, pe WhatsApp? Poate insemna un sms? Pot avea toate acestea conotatii sexuale? Sau toate acestea pot pregati terenul pentru o aventura de o noapte sau chiar pentru o relatie extraconjugala? 
Cu toate ca perceptia asupra infidelitatii poate fi diferita – in functie de modelele din familie, de educatie, de cultura, de experienta, de varsta sau in functie de gen – cauzele sale psihologice sunt cele carora cuplurile care se confrunta cu aceasta situatie trebuie sa le acorde o atentie foarte mare.
Infidelitatea – poate fi resemnificata, pentru a-i putea intelege adevaratele cauze? Putem trece peste infidelitate? Cum trecem? Ar putea fi infidelitatea un moment al regandirii propriei persoane si al resemnificarii relatiei de cuplu? Putem privi, oare, altfel decat pana acum infidelitatea? 
Putem repara ceea ce intr-un cuplu pare a duce la separare/divort, daca o intelegem la un alt nivel, ca pe o lipsa a conectarii emotionale cu partenerul de cuplu, cu faptul ca nu ne mai regasim in relatia cu acesta. Cum comunicam celuilalt, toate aceste lucruri?
In momentul in care nu te mai oglindesti in partenerul de cuplu, cand nu te mai simti special/a, cand nu te mai regasesti in relatia voastra, cand incepi sa simti ca nu mai apartii acelui cuplu, ca nu mai esti recunoscut, validat, apreciat, este momentul sa fii tu cea/cel care deschide discutia despre situatia voastra. Cu curaj. Nu astepta prea mult pentru a incepe o astfel de discutie.
Iar daca ai trecut deja prin momentul infidelitatii, poate ca meritati amandoi o discutie despre cuplul vostru si despre semnificatia momentului delicat al infidelitatii.
Dincolo de sex, infidelitatea inseamna dorinta, emotie si cautare de sine.
Dar pentru partenerul inselat, inseamna pierderea increderii in sine si in celalalt. Se mai poate reconstrui increderea? Si cine este responsabil pentru asta? Sunteti, impreuna, dispusi sa intelegeti de ce a aparut infidelitatea in cadrul cuplului vostru, care sunt adevaratele sale cauze psihologice? 
Sper ca, in cazul in care cuplul tau a trecut sau trece printr-un astfel de moment,  mesajul pe care infidelitatea il are pentru tine si pentru cuplul tau, sa te ajute sa te repozitionezi in mod cat mai sanatos fata de propria persoana, in primul rand, apoi fata de partenerul tau si fata de relatia voastra – in cazul in care infidelitatea nu a dus, inca, la separare sau la despartire. De asemenea, poate avea loc si o resemnificare a ideii de relatie si a notiunii de iubire.
It takes two to tango, parca asa se spune.
Sexualitatea, in cadrul cuplului, ar trebui sa constituie centrul acestuia – in caz contrar, frustrarile acumulate pot duce la adevarate explozii care se rasfrang asupra celorlalte aspecte ale vietii de cuplu. Influentata de foarte multe convingeri dobandite in familia de origine (”sexul este rusinos”, ”trebuie sa faci copii daca faci sex”, ”sexul este un pacat”), sexualitatea este influentata si de o serie de alti factori, precum: starea sanatatii din punct de vedere fizic, calitatea relatiei, stresul, etc.
In activitatea mea, intalnesc multe situatii in care partenerii au devenit ”colegi de apartament”, transformand relatia intr-un fel de parteneriat in cadrul caruia cei doi ”fraternizeaza”, oferindu-si servicii de tip parental. Intalnesc foarte multe situatii in care, partenerul care este pus in fata infidelitatii (de regula, femeia), afirma: ”Nu am considerat niciodata ca sexul este atat de important. Abia acum imi dau seama ca, de fapt, este”.
Pe langa aspectul sexualitatii neimplinite in cadrul vietii amoroase a cuplului – si despre care partenerii evita sa discute, fiind considerat tabu – mesajul infidelitatii are legatura cu nevoile emotionale neimplinite in cadrul cuplului, nevoi emotionale carora li se adauga teama de angajament in cuplu, teama de asumare si de responsabilitzare, teama de grija mutuala.
Ce face un cuplu, cum trece prin acest moment si ce face dupa, tine de maturitatea/maturizarea emotionala a fiecaruia dintre parteneri si, cu riscul de a repeta, de dorinta de a-si resemnifica pozitia fata de sine si fata de cuplu, in cu totul alt mod, care sa reconecteze, pas cu pas, partenerii. Pentru ca se poate, cu efort constient de ambele parti, dar se poate.
In cadrul procesului de intelegere a cauzelor psihologice ale infidelitatii si in functie de etapa in care se afla, din punct de vedere al varstei partenerilor si al vechimii ca si cuplu, partenerii se vor confrunta cu aspecte care nu au fost discutate la momentul in care au decis sa formeze un cuplu, aspecte care pot tine de:
  • sistemul individual de valori al fiecarui partener,
  • asumare, responsabilizare,
  • libertate in cadrul cuplului,
  • redefinirea nevoilor referitoare la intimitate,
  • rediscutare si negociere a conventiilor si angajamentelor pe care si le pot lua, de aceasta data, in mod constient si in baza carora pot functiona,
  • scopul si valorile cuplului,
  • scopul si valorile individuale,
  • aspiratiile partenerilor – separat si impreuna.
Nu in ultimul rand, un aspect major in cadrul acestei resemnificari il constituie iertarea.
Exista parteneri care cer promisiuni: nu, promisiuni nu trebuie sa faca niciunul dintre parteneri, pentru ca promisiunile au la baza motive mai mult sau mai putin relevante, pot avea la baza stari de moment care pot disparea foarte rapid. Puteti insa, discuta, dupa cum am mentionat mai devreme, angajamentele pe care vi le puteti asuma; prin comparatie cu promisiunile, anagajamentele sunt mai usor de readus in actualitate, pot fi oricand reluate, rediscutate si renegociate. 
Cuplurile care sunt dispuse sa inteleaga adevaratele cauze psihologice ale infidelitatii si sa le resemnifice, au toate sansele sa ajunga la o noua perspectiva asupra relatiei, sa nu se desparta si sa aleaga in mod constient sa treaca la un alt stadiu – un stadiu mai asumat, mai constient si mai profund.
In cazul in care, in procesul de resemnificare, observi ca celalalt nu este dispus sa faca schimbari, atunci nu mai ai niciun motiv sa ramai acolo, oricate ”promisiuni” ti-ar face,  oricate rugaminti ti-ar adresa si oricate angajamente ar fi in stare sa iti enumere. Pentru ca relatia sa nu ajunga una toxica pentru tine, decizia cea mai buna este sa te desparti.
Asa cum spune si psihanalistul André Moreau: ”Suntem atrasi de mai multi oameni, pentru ca intalnim persoane deosebite, de care ne putem indrăgosti. Dar atunci cand am o relatie adevarata cu cineva, cand nutresc sentimente adevarate fata de o persoana concreta, cand simt securitate emotională in relatia cu celalalt, pot sa ignor foarte usor aceste dorinte. Insa o relatie de conflict, in care se discuta aprins si celalalt nu doreste sau nu poate sa se schimbe, nu este corect si rezonabil sa mai fie mentinuta”.
Pentru ca, de cele mai multe ori, mesajul infidelitatii le determina pe multe dintre femeile cu care lucrez sa inceapa o cautare de sine, te invit sa incepi aceasta cautare intr-un mod destul de bland, urmarind-o pe indragita Esther Perel – psihoterapeut de familie si de cuplu, intr-un discurs despre infidelitate si despre semnificatiile acesteia.
De ce înșelăm? De ce înșeală oamenii fericiți? Ce anume vrem să spunem prin „infidelitate”? E o întâlnire, o poveste de dragoste, sex plătit, spațiu virtual de chat, un masaj cu final fericit? De ce credem că bărbații înșeală din plictiseală sau frica de intimitate și femeile datorită singurătății și dorinței de intimitate? E întotdeauna o aventură sfârșitul unei relații?
În ultimii 10 ani am călătorit prin toată lumea și am lucrat mult, cu sute de cupluri care au fost distruse de infidelitate. Există un singur act simplu de abatere care poate distruge relația unui cuplu, fericirea și chiar identitatea lor: o aventură amoroasă. Și totuși, acest fapt atât de comun e atât de prost înțeles. Așadar, mă adresez tuturor celor care au iubit măcar o dată.
Adulterul a existat de când s-a inventat căsătoria, și la fel și tabuul împotriva lui. De fapt infidelitatea are o tenacitate pe care căsătoria o poate doar invidia, într-atât încât asta e singura poruncă repetată de două ori în Biblie: o dată despre a o comite și o dată despre a te gândi la ea. Cum împăcăm, așadar, ceea ce e interzis universal, și totuși se practică universal?
De-a lungul istoriei bărbații erau practic liberi să înșele fără urmări grave și mai aveau și o grămadă de teorii biologice și evoluționiste care le justificau nevoia de a „hoinări”. Așa că dublul standard e la fel de vechi ca însuși adulterul. Dar cine știe ce se-ntâmplă dincolo de aparențe, nu-i așa? Când vine vorba de sex, bărbații se simt presați să se laude și să exagereze, dar pentru femei presiunea e spre a ascunde, minimiza, nega, ceea ce nu e surprinzător când te gândești că mai sunt nouă țări unde femeile sunt ucise pentru infidelitate.
Pe vremuri, monogamia însemna o persoană pentru toată viața. Acum monogamia înseamnă câte o persoană pe rând. 
Mulți dintre voi ați spus probabil: „Sunt monogam în toate relațiile mele.” 
Pe vremuri ne căsătoream și apoi făceam sex pentru prima oară. Acum ne căsătorim și nu mai facem sex cu alții. Monogamia nu avea nimic de-a face cu iubirea. Bărbații se bazau pe fidelitatea femeilor ca să știe ai cui erau copiii și cine ia vacile după ce voi muri.
Toată lumea vrea să știe procentajul celor care înșeală. Mi s-a tot pus întrebarea asta de când am ajuns la conferință. E valabil pentru voi. Însă definiția infidelității continuă să se extindă: sexting, pornografia, folosirea în secret a aplicațiilor de întâlniri. Așadar, deoarece nu există o definiție universal acceptată a ceea ce înseamnă infidelitatea, estimările variază mult, de la 26 la 75 %. În plus suntem noi înșine contradicții ambulante. 95% din noi spun că e îngrozitor ca partenerul să mintă în legătură cu o aventură, dar cam tot atâția spun că ar proceda exact la fel dacă ar avea ei o aventură. 
Mie îmi place o definiție a aventurii care aduce la un loc cele trei elemente cheie: o relație secretă, care e „inima” unei aventuri, o anume legătură emoțională mai slabă sau mai puternică și o alchimie sexuală. Alchimie e cuvântul cheie, deoarece entuziasmul erotic e atât de mare încât sărutul pe care doar ți-l imaginezi poate fi la fel de puternic și fermecător ca atunci când faci dragoste ore-ntregi. Vorba lui Marcel Proust, imaginația noastră e cea responsabilă de iubire, și nu cealaltă persoană.
Așadar, nu a fost niciodată mai ușor să înșeli și nu a fost nicicând mai greu să ții un secret. Nicicând nu a cerut infidelitatea un preț psihologic mai mare. Când căsătoria avea un obiectiv economic, infidelitatea amenința siguranța economică. Dar acum căsătoria e un aranjament romantic, iar infidelitatea ne amenință siguranța emoțională. Ironia e că obișnuiam să apelăm la adulter ca spațiu unde căutam iubirea pură. Dar acum când căutăm iubirea în căsătorie, adulterul o distruge.
Sunt trei feluri în care cred că infidelitatea rănește diferit în prezent. Avem un ideal romantic în care ne concentrăm pe o persoană pentru a ne îndeplini o listă interminabilă de nevoi: să fie cel mai tare iubit, prietenul meu cel mai bun, cel mai bun părinte, confidentul de încredere, tovarășul emoțional, egalul intelectual. Eu sunt aia: sunt aleasă, sunt unică, sunt indispensabilă, de neînlocuit. Eu sunt Ea. Dar infidelitatea îmi spune că nu sunt. E trădarea supremă. Infidelitatea anulează marea ambiție a iubirii. Dar dacă infidelitatea a fost mereu dureroasă de-a lungul istoriei, astăzi e adesea traumatizantă, deoarece amenință modul în care ne raportăm la sine.
Pacientul meu Fernando e marcat. Spune întruna: „Credeam că-mi știu viața. Credeam că știu cine ești tu, ce e cuplul nostru, cine sunt eu. Acum mă îndoiesc de tot. Infidelitatea – o violare a încrederii, o criză de identitate. „Pot să mai am încredere în tine?”, întreabă el. „Pot să mai am încredere în cineva?”
Tot asta îmi zice pacienta mea Heather, când îmi spune povestea ei și a lui Nick. Căsătorită, doi copii. Nick a plecat într-o călătorie de afaceri, iar Heather se joacă pe iPad-ul lui cu băieții, când vede un mesaj pe ecran: „Abia aștept să te văd.” Ciudat, gândește ea, tocmai ne-am văzut. Apoi un alt mesaj: „Abia aștept să te țin în brațe.” Și Heather își dă seama că nu sunt pentru ea. Îmi mai spune și că tatăl ei a avut escapade, dar mama ei a găsit o chitanță în buzunar, și puțin ruj pe guler. Heather continuă să caute și găsește sute de mesaje, schimburi de fotografii și dorințe exprimate. Detaliile vii ale aventurii de doi ani a lui Nick îi apar în față în timp real. Înțeleg astfel că aventurile în era digitală sunt ca o moarte dintr-o mie de tăieturi.
Dar mai e un paradox cu care ne confruntăm în prezent. Datorită acestui ideal romantic, ne bazăm pe fidelitatea partenerului cu o fervoare unică. Însă nicicând nu am fost mai tentați să înșelăm, și nu pentru că avem acum noi dorințe, ci pentru că trăim într-o eră în care ne simțim îndreptățiți să ne urmăm dorințele, deoarece asta e cultura în care merit să fiu fericită. Iar dacă se divorța pentru că nu eram fericiți, astăzi divorțăm pentru că putem fi mai fericiți. Dacă divorțul era o rușine, azi a rămâne când poți pleca e noua rușine. Heather nu poate vorbi cu prietenii deoarece se teme să n-o judece pentru că încă îl iubește pe Nick și peste tot primește același sfat: părăsește-l, scapă de balast. Dacă rolurile ar fi inversate, Nick ar fi în aceeași situație. Să rămâi e noua rușine.
Deci, dacă putem divorța, de ce mai avem aventuri? Presupunerea tipică e că, dacă cineva înșeală, ceva e în neregulă cu relația sau cu tine. Dar nu se poate ca milioane de oameni să fie toți patologici. Logica e următoarea: dacă ai acasă tot ce-ți trebuie, nu mai e nevoie să cauți în altă parte, presupunând că există căsătoria perfectă care ne va imuniza împotriva dorului de ducă. Dar dacă pasiunea are un termen de garanție limitat? Dacă există unele lucruri pe care chiar și o relație bună nu le poate nicicând oferi? Dacă până și oamenii fericiți înșeală, ce înseamnă asta?
Marea majoritate a oamenilor cu care lucrez nu sunt deloc niște Don Juani cronici. Ei sunt adesea oameni care sunt monogami convinși cel puțin pentru partenerul lor. Dar există un conflict între valorile lor și comportamentul lor. Sunt oameni care au fost de fapt fideli decade întregi, dar într-o bună zi trec de o limită de care nu au crezut vreodată că o vor trece, cu riscul de a pierde totul. Dar pentru un dram de ce?Aventurile amoroase sunt un act de trădare și o expresie a tânjirii și a pierderii. În miezul unei escapade se află adesea un dor și o dorință de a avea o legătură emoțională, noutate, libertate, autonomie și intensitate sexuală, dorința de a regăsi un sine pierdut sau o încercare de a readuce vitalitatea în fața pierderii și tragediei.
Mă gândesc la o altă pacientă, Priya, care are o căsnicie fericită, își iubește soțul și nu l-ar răni niciodată.Dar mai îmi spune că a făcut mereu ceea ce se așteptau cu toții să facă: să fie o fată bună, o soție bună, o mamă bună, să aibă grijă de părinții ei imigranți. Priya s-a îndrăgostit de arboricultorul care i-a scos un copac din grădină după Uraganul Sandy. Cu camionul și tatuajele sale, e chiar opusul ei. La 47 de ani, aventura Priyei reflectă adolescența care i-a lipsit. Povestea ei evidențiază faptul că atunci când căutăm privirea altuia, nu e întotdeauna partenerul nostru cel căruia îi întoarcem spatele, ci persoanei care am devenit. Și nu căutăm neapărat o altă persoană, ci mai degrabă un alt sine.
Pretutindeni în lume există un cuvânt pe care mi-l spun cei ce au aventuri amoroase: se simt vii. Adesea îmi povestesc despre pierderi recente: un părinte care a murit, un prieten ce a pierit prea curând, vești proaste de la medic. Moartea și mortalitatea trăiesc adesea în umbra unei idile, pentru că adesea ridică semne de întrebare. Asta e tot? Mai e și altceva? O să mai continui așa încă 25 de ani? O să mai simt vreodată ce-am simțit? M-a făcut să mă gândesc că poate aceste întrebări sunt cele care îi fac pe oameni să treacă linia, iar unele idile sunt o încercare de a învinge întunericul, un antidot împotriva morții.
Contrar a ceea ce ați putea crede, idilele sunt prea puțin legate de sex și mult mai mult de dorință: dorința de atenție, de a te simți special, de a te simți important. Structura unei aventuri, faptul că nu poți nicicând să ai iubitul, ține dorința vie. Ăsta e un mecanism al dorinței, deoarece incompletudinea, ambiguitatea, te face să dorești ceea ce nu poți să ai.
Unii dintre voi poate se gândesc că aventurile nu apar în relații deschise, dar nu e adevărat. Mai întâi discuția despre monogamie nu e totuna cu discuția despre infidelitate. Se pare însă că până și atunci când avem libertatea de a avea alți parteneri de sex, tot suntem ispitiți de puterea fructului oprit, adică dacă facem ceea ce nu ar trebui să facem, atunci simțim că facem cu adevărat ceea ce ne dorim. Le-am spus unora dintre pacienții mei că dacă ar putea aduce în relația lor 10% din îndrăzneala, imaginația și verva pe care le pun în escapadele lor, probabil nu ar trebui să vină la mine. 
Așadar, cum ne vindecăm după o aventură? Dorința are rădăcini adânci. La fel și trădarea. Se poate însă vindeca. Unele aventuri sunt precum clopotele de înmormântare pentru relații care erau deja pe moarte. Altele deschid ușa unor noi posibilități. Majoritatea cuplurilor care au trecut prin experiența escapadelor rămân împreună. Altele abia vor supraviețui, iar altele pot să transforme o criză într-o oportunitate. Vor putea transforma asta într-o experiență generativă. Mă gândesc mai mult la partenerul înșelat, care spune adesea: „Crezi că eu nu mi-am dorit mai mult? Dar nu eu sunt cel care a înșelat.” Acum că aventura a ieșit la iveală, și ei ajung să ceară mai mult, și nu mai trebuie să investească într-o situație care nu funcționa prea bine nici pentru ei.
Am observat că multe cupluri, imediat după escapadă, datorită acestei „dezordini” ce poate duce la o nouă ordine, vor avea discuții profunde, sincere, deschise, așa cum nu au mai avut de mult. Partenerii care nu mai erau interesați sexual devin înfierbântați de o dorință pe care nu și-o pot explica. Ceva legat de frica de a pierde va reaprinde dorința, și va deschide drumul unui nou tip de adevăr.
Când o escapadă iese la iveală, ce pot face concret cuplurile? Știm de la traume că vindecarea începe când vinovatul recunoaște că a greșit. Așadar, pentru partenerul care a înșelat, pentru Nick, un lucru e să pună capăt aventurii, dar celălalt e actul esențial de a exprima vina și remușcarea de a-și fi rănit soția. Adevărul e că am observat că destul de mulți oameni care au aventuri se simt îngrozitor de vinovați că și-au rănit partenerul, dar nu se simt vinovați pentru aventura în sine. Diferența asta e importantă. Nick trebuie să aibă grijă de relație. Pentru un timp, trebuie să devină apărătorul hotarelor. E responsabilitatea lui să o clădească, deoarece dacă se gândește la asta, poate să o elibereze pe Heather de obsesie și de nevoia de a se asigura că aventura e dată uitării, și că încrederea începe să se reclădească.
Dar pentru Heather, sau pentru partenerii înșelați, e esențial să facă lucruri care le readuc sentimentul propriei valori, să se înconjoare de iubire, de prieteni și de activități ce readuc bucuria, sensul și identitatea. Chiar mai important însă e să nu mai caute detalii sordide: Unde erai? Unde ați făcut-o? Cât de des? E mai bună la pat ca mine? Sunt întrebări care aduc mai multă durere și te țin trează noaptea. În schimb, treci la ceea ce eu numesc „întrebările investigative”, cele care caută sensul și motivele: Ce a însemnat escapada asta pentru tine? Ce ai putut exprima sau trăi cu ea și nu mai puteai cu mine? Cum te-ai simțit când te-ai întors acasă? Ce apreciezi la noi? Ești mulțumit că s-a terminat?
Fiecare aventură va redefini o relație și fiecare cuplu va decide care va fi moștenirea aventurii. Aventurile însă rămân și nu vor dispărea. Dilemele iubirii și dorinței nu se reduc la răspunsuri simple alb-negru, bine-rău, victimă și răufăcător. Într-o relație trădarea ia multe forme. Sunt multe feluri în care ne trădăm partenerul: desconsiderare, neglijare, indiferență, violență. Trădarea sexuală e doar un mod de a-ți răni partenerul. Cu alte cuvinte, victima unei aventuri nu e întotdeauna victima într-o căsnicie.
M-ați ascultat și știu ce vă gândiți: are un accent francez, cu siguranță e pro aventuri.  Vă înșelați. Nu sunt franțuzoaică.  Și nu susțin aventurile. Dar deoarece cred că o aventură poate să ducă și la ceva bun, mi s-a pus adesea o întrebare ciudată: dacă aș recomanda-o vreodată. Nu vă recomand să aveți o aventură așa cum nu vă recomand să aveți cancer, dar știm că oamenii care au fost bolnavi vorbesc adesea despre cum boala le-a oferit o nouă perspectivă. Întrebarea care mi s-a tot pus de când am ajuns la această conferință și am spus că voi vorbi despre infidelitate a fost: pentru sau împotrivă? Am spus „Da”. 
Privesc aventurile dintr-o perspectivă dublă: pe de-o parte durere și trădare, pe de altă parte dezvoltare și căutare de sine prin celălalt. Ce ți-a făcut ție și ce-a însemnat pentru mine. Când un cuplu vine la mine după o aventură care a ieșit la iveală, le spun adesea: „În prezent în Vest, majoritatea avem două sau trei relații sau căsnicii, iar unii chiar cu aceeași persoană. Prima căsnicie s-a terminat. Ați vrea să clădiți o a doua împreună?”
SURSA: TED.com
1


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu