Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Iarta-ma. Te Iert. Multumesc. Te iubesc.

Iarta-ma. Te Iert. Multumesc. Te iubesc.

TERAPIA IERTARII 

In urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea stiintifica cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta in acel moment cu probleme deosebit de grave in sectia bolnavilor psihici care comisesera crime abominabile. Violenta acestora era atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la picioare, personalul medical se simtea serios amenintat de acestia, iar cei mai multi psihologi clinicieni obisnuiau sa-si dea demisia dupa aproximativ o luna de lucru cu acest gen de pacienti.

In ciuda avertismentelor colegilor bine intentionati, care incercau sa-l convinga sa nu lucreze intr-un astfel de loc, fiindca asta echivala cu o sinucidere in plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totusi postul. Si atunci au inceput sa apara miracole. Dupa numai cateva luni, s-a dovedit ca in cazul multora dintre acesti pacienti nu mai era nevoie de catuse. Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au sistat in cazul unora. Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de… pacienti violenti.

Partea cea mai interesanta este ca in acesti patru ani, dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temutii sai pacienti. Mai mult, nici macar nu i-a vazut! Cerintele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou si acces la dosarele criminalilor spitalizati.

“Tot ce a trebuit sa fac a fost sa lucrez asupra propriei mele persoane” a declarat ulterior dr. Len. “Daca vrei sa vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poti face vindecandu-te pe tine.”

In prezent, trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta metoda pe mii de persoane, lucrand inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizatii internationale prestigioase precum UNESCO si Natiunile Unite. Dr. Len detine un doctorat in psihologie obtinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul sau succes ca psiholog clinician practicilor de vindecare traditionale invatate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.

Cine sunt kahuna?

In hawaiiana, huna se traduce prin “secret”, iar kahuna prin “pastrator al secretului”, “expert”, “magistru”. Daca vreti, kahuna reprezinta echivalentul mesterului in sistemul de bresle medieval. Orice meserie, arta sau mestesug avea proprii sai kahuna.

Termenul a devenit insa cunoscut ca echivalent al samanului, vraciului, preotului. Legendele abunda in descrierea puterilor acestor kahuna, capabili sa realizeze vindecari miraculoase, sa influenteze vremea, sa mearga pe carbuni incinsi, sa-si atraga prosperitatea etc.

Morrnah Nalamaku Simeona s-a numarat printre ultimii kahuna veritabili din Hawaii, fiind numita oficial in 1983 de catre autoritati drept “o comoara vie a Hawaii-ului” (living treasure of Hawaii). Ea a infiintat “Foundation of I”, o organizatie nonprofit menita sa raspandeasca filozofia si practicile psihologice ale vechilor kahuna, inainte ca acestea sa se piarda.

Metoda traditionala invatata de dr. Len de la Morrnah Simeona si aplicata cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii si nu numai, poarta denumirea de ho’oponopono, care s-ar putea traduce prin “a indrepta lucrurile”, “a corecta o eroare”.

Metoda este extraordinar de simpla, atat de simpla incat mintea noastra, fascinata de complex si maestra in a complica masiv si inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de alta parte, in ciuda simplitatii ei, metoda are la baza principiile huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuti in spiritul respectului pentru “rational” si “stiintific”.

Lumea este o reflectare a gandurilor noastre.

Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau ca noi cream lumea prin gandurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se intampla in viata noastra reprezinta o consecinta a gandurilor noastre.

In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se intampla in interiorul nostru.

Daca ne confruntam cu o problema, trebuie sa cautam cauza in noi insine, nu in factorii exteriori.

Daca o persoana ne agreseaza, este util sa ne amintim ca ceilalti sunt o oglinda pentru noi si ca agresivitatea respectivei persoane nu este decat proiectia in exterior a propriei noastre agresivitati refulate.

Daca seful ne spune ca nu suntem suficient de buni pentru postul pe care il ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decat o reflectare a ceea ce noi insine gandim in sinea noastra despre noi.

Daca ne imbolnavim, este bine de stiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru ganduri: cauza imbolnavirii rezida in negativitatea unui gand, intr-o eroare de judecata.

“Nu-i nimic in neregula cu erorile de judecata”, declara cu umor dr. Len. “Te pot omori, asta-i tot.”

In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei gradini, iar gandurile asemeni unor seminte. Ele incoltesc si dau roade.

Trebuie sa avem grija ce ganduri plantam in mintea noastra, caci, inevitabil, vom culege ceea ce am semanat. Vestea buna este ca orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate lucrand asupra ta.

Nu este nevoie sa cauti raspunsuri sau ajutor in afara ta. Si nimeni nu iti poate oferi informatii mai relevante decat cele pe care le poti obtine singur cautand in tine insuti, sustine Morrnah Simeona.

Pentru kahuna, circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de constiinta. Starea de sanatate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau esecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de constiinta la care am ajuns.

Daca nivelul nostru de constiinta se modifica, circumstantele exterioare se schimba rapid, iar nivelul de constiinta poate creste semnificativ daca ne asumam responsabilitatea pentru tot ce se intampla in viata noastra, pentru tot ce se intampla in jurul nostru.

Vindecarea ori schimbarea incepe cu asumarea responsabilitatii.

Ce inseamna sa ne asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se intampla in viata noastra?

“Inseamna sa accepti faptul ca tu insuti, nimeni altcineva, esti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le traiesti”, afirma dr. Len, constient ca declaratia sa poate fi socanta sau chiar revoltatoare pentru majoritatea oamenilor.

O idee foarte greu de digerat intr-o societate in care ne-am obisnuit sa ne gasim scuze la tot pasul, sa dam vina pe altii pentru ce nu merge in viata noastra, sa cultivam asiduu o mentalitate de victima. Mai mult, aceasta idee este greu de acceptat si de catre persoanele considerate “supraresponsabile”.

Caci una este sa iti asumi responsabilitatea propriilor actiuni si alta este sa iti asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face si cu care singura legatura pe care o ai este ca locuiti impreuna in acelasi oras. Multi psihologi ar spune ca o astfel de gandire nu face decat sa ne culpabilizeze in mod excesiv.

Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii.

Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical.

“Nu va faceti probleme”. “Intreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ”ad litteram”, afirma dr. Len. Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui doar pentru faptul ca acestia aparusera in viata sa. Problemele lor erau “creatia” sa si de aceea tot ce a trebuit sa faca pentru a-i vindeca a fost sa lucreze asupra lui insusi, sa stearga el insusi gandurile care au generat acele probleme.

Exagerare dusa la extrem, am putea spune, chiar daca descoperirile recente din fizica cuantica par a conduce la aceleasi concluzii. Asta inseamna ca daca copiii nostri au o problema de sanatate, ceva din noi a produs acea problema; daca partenerul de afaceri ne trage pe sfoara, noi am determinat acel lucru sa se petreaca; daca sotul ori sotia ne inseala, noi am atras asta. Pare absurd.

Totusi, evenimentele din viata noastra actualizeaza amintiri, tipare de actiune trecute si reactii ciudate. La urma urmei, toti am experimentat reactii care ne-au surprins si pe noi, si pe cei care ne cunosteau foarte bine, reactii in care “parca nu eram noi insine”, nu-i asa?

Daca te confrunti cu o problema, o situatie-limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie sa ti-o pui automat este: cea anume din ceea ce se intampla in mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi trebuie sa stergi gandurile care au produs respectiva problema. Dar cum putem sti care ganduri au creat acea problema? “Nu va faceti probleme”, spune dr. Len. “O parte din voi stie. Trebuie doar sa-i dati permisiunea.”

Cand judec o persoana, acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele”. Cream lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. Este o realitate. In viziunea lor, care este comuna cu cea a tuturor religiilor, Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai putem sa vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista in realitate si ceea ce vedem se interpune gandul.

Noi nu mai vedem ce exista in realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri. “Lumea este ceea ce credem ca este”, afirma Serge Kahili King, doctor in psihologie si o autoritate internationala in materie de huna.

Psihologia moderna tinde sa ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce afirma ca oamenii nu reactioneaza la evenimentele in sine, ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor.

Mai mult, studiile arata ca oamenii tind sa se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel spus, daca spunem in mod repetat unui copil ca este rau, el va ajunge sa se comporte ca atare. Daca unui angajat i se lauda in mod repetat performantele, chiar daca acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge sa lucreze din ce in ce mai bine.

In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima in felul urmator: daca eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un “ostatic al gandurilor mele”. Asta inseamna ca el tinde sa se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta in asa fel incat sa-mi confirme perceptia mea despre el.

Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre acea persoana si trebuie sa-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana.

Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de gandire. Asa stand lucrurile, atunci poate ca nu ar trebui sa ne mire foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii lucrand doar asupra lui insusi.

Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii?

“Am repetat incontinuu: Imi pare rau. Te rog, iarta-ma”, a declarat senin dr. Len. “Asta-i tot”. De-a dreptul socant!

Banuiesc ca doctorului Len ii place sa socheze, sa surpinda printr-o lovitura puternica si neasteptata rutina noastra mentala. El spune ca oamenii, in special vesticii, gandesc prea mult. Mai exact, sunt prinsi in rutina unor programe care ruleaza inconstient. Contrar a ceea ce gandim noi, el sustine cu tarie ca intelectul nu poate rezolva problemele. Cred ca Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat ca “o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care a generat-o”.

CERE-TI IERTARE!

De aceea, nu trebuie decat sa constientizezi problema pe care o resimti la nivel fizic, emotional, mental etc., apoi sa incepi sa iti purifici gandirea, care a atras problema, printr-un proces de cainta si iertare. “Imi pare rau. Te rog, iarta-ma. Imi pare rau pentru ca te-am facut ostatic al gandurilor mele si fiindca, prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat in mod distructiv comportamentul.”

Asa este in crestinism: ruga trebuie precedata de cainta si de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face constientul: sa se caiasca si sa ceara iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul. Suntem prizonierii propriei minti si nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte, temnicerul insusi.

Cum te poti ajuta in viata de zi cu zi

Acest proces poate fi folosit in cele mai diverse situatii: cand suntem bolnavi, cand cineva apropiat este bolnav, cand ne confruntam cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.

Daca problema tine de sanatate, atunci putem spune corpului: “Imi pare rau ca ti-am facut rau prin gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma”. Si repetam acest lucru cu sinceritate pana problema dispare.

Daca copilul are probleme la scoala, putem repeta mental: “Imi pare rau ca ti-am creat aceste probleme prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma”. Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, iar dr. Len si Morrnah Simeona declara ca acesta este un semnal ca vindecarea a inceput.

Probabil ca la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul ca sunt prostii, povesti de adormit copiii. Dar kahuna afirma ca supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorand formularile savante.

Interesant este ca psihanaliza a ajuns la o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase, “destepte”, intelectualizate nu ajung la pacienti.

Accesul la miracol, si implicit, la supraconstient nu este posibil decat atunci cand reincepem sa privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este ca si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii.

Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea in care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical: renuntam la a ne complica viata inutil si ne redobandim bucuria de a trai, devenim mai creativi, ne adaptam mai suplu si mai eficient schimbarilor; iar calitatea relatiilor noastre se imbunatateste semnificativ.

In loc de concluzie

Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Bylock, a lucrat foarte mult cu bolnavi in faza terminala si a descris experientele si concluziile sale in doua carti devenite best-seller-uri. Una dintre ele se numeste “The Four Things that Matter Most” si se refera la cele mai frecvente declaratii pe care bolnavii le fac celor apropiati, pe patul de moarte.

Acestea sunt:

  • IARTA-MA
  • TE IERT
  • MULTUMESC
  • TE IUBESC

Dr. Ira Bylock considera ca nu trebuie sa ajungem pe patul de moarte pentru a folosi aceste declaratii care, in opinia sa, au un potential imens in a ne vindeca relatiile si in a ne transforma profund viata.  

sursa: newsletter Editura For You  

 

 
7


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. Augusta  September 22, 2011

    Poti spune iarta-ma, dar daca cel caruia ii spui nici nu vrea sa auda, nici nu vrea sa te vada, nu se intampla nimic. El devine si mai inversunat, caci de ce esti mai umil, si ceri iertare mai mult, cu atat celalalt devine mai piatra decat piatra insasi. …asta am experimentat…

    (reply)
    • Mona Georgescu  September 23, 2011

      @ Augusta,
      Multumesc pentru popasul de suflet si bun venit alaturi de noi!
      Iertarea este, as spune, mai degraba o datorie personala – a noastra fata de noi insine, in primul rand. Cu atat mai mult cu cat am cerut iertare si am incercat sa ”reparam” ceea ce a fost de ”reparat”, nu ar trebui sa insistam mai mult pentru a obtine iertarea celor din jur. Probabil la mijloc sunt atasamente de alta natura si blocaje in relatia cu persoana careia i-ati cerut iertare, si acestea apar sub forma ”neiertarii’. Umilinta nu are nicio legatura cu smerenia – din punctul meu de vedere, iar a cadea sub pragul demnitatii … nu cred ca este nici de dorit, nici ecologic – nici pentru cine ajunge in aceasta situatie, nici pentru cel care observa ca cei din jurul sau se umilesc in fata sa – cu siguranta, Ego-ul unei astfel de persoane va creste si va pretinde in continuare umilinta. Comportamentul de victima in care se afla persoana care accepta sa se umileasca va atrage in continuare comportamentul de agresor sau de calau tocmai din partea persoanei in fata careia se umileste… Si de aici un intreg lant de comportamente similare … De aceea cred ca primul pas sanatos pe care cineva il poate face intr-o astfel de situatie este sa se ierte si sa ierte, la randul sau, atat. Probabil atasamentele si fricile sunt mult prea puternice pentru a permite, in acest moment, o detasare sanatoasa – fara regrete, fara ura, fara resentimente.
      Pentru mai multe aspecte deosebit de importante referitoare la iertare, va invit sa lecturati articolele despre compasiune si iertare, mentionate la finalul acestui material.
      Multumesc pentru ca ati impartasit cu mine o mica parte din ganduri si va doresc inseninarea Sufletului!

      @ Filme online
      Multumesc pentru vizita si pentru sugestie. Voi vizita si eu site-ul dumneavoastra. O zi buna!

      (reply)
  2. Filme online  September 22, 2011

    Bun articol, imi place acest blog. Un pic off-topic: va supun atentiei un site gratuit de filme online subtitrate in limba romana, fara reclame (!), rapid si foarte bun. Eventual, poate va intereseaza si un schimb de linkuri. Va multumesc anticipat!

    (reply)
  3. Augusta  September 23, 2011

    Mona, va intreb ce inseamna in opinia dvs. cuvintele psalmistului “inima infranta si smerita” ; dupa umila mea parere cred ca infrant aici, inseamna umilit. Daca nu ne vom umili chiar, cerand iertare – bineinteles atunci cand simti ca chiar vrei sa fii iertat, nu doar sa ceri iertare si sa spui “am cerut iertare, de-acum sunt absolvit” – atunci Dumnezeu ne va umili in alt mod, probabil, fiindca numai “inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi”.
    Va multumesc pentru cuvintele dvs, imi place mult blogul pe care il tineti pentru noi!
    Toate cele bune!

    (reply)
    • Mona Georgescu  September 23, 2011

      Augusta, bun regasit!
      Din perspectiva mea, un om isi cere iertare atunci cand se simte vinovat, a constientizat vina pe care o are sau a avut-o intr-un anumit context, si, are, in mod natural, firesc, tendinta sa repare. Reparatia de acest gen, cea sincera, neconditionata, apare numai in acest context. A cere iertare trebuie sa fie un act cat se poate de neconditionat si nu trebuie sa asteptam cu orice pret sa fim iertati sau sa ni se spuna ca am fost iertati. Cred ca faptele sunt mult mai relevante decat cuvintele, dar efortul de a arata ca dorim sa fim iertati nu trebuie sa fie unul exagerat.
      Cat despre umilire … consider ca este o alegere, care are in spate motive constiente, dar cel mai mult inconstiente. Nu cred ca Divinitatea ne umileste, daca noi nu alegem sa simtim ca suntem umiliti.
      Daca ne identificam cu acea pozitie de victima despre care aminteam in mesajul anterior, cu siguranta ca ne vom simti umiliti. Nu stiu insa la ce ajuta si pentru cat timp – avand in vedere consecintele care sunt devastatoare: pierderea iubirii de sine, a respectului de sine, a demnitatii sufletesti si umane si, la fel de grava ca pierdere, in timp: capacitatea de a iubi – pentru a enumera numai cateva pierderi de acest gen.
      Cred ca pentru persoana care ”se umileste”, ca si pentru persoana care nu vrea sau nu poate sa ierte, trebuie sa avem acelasi grad de compasiune… Cel care nu iarta nu este de condamnat pentru ca inca nu poate ierta – cu siguranta tine de modul in care si-a elaborat sau nu atitudinea fata de procesele de iertare, care nu sunt putine si nu sunt usor de traversat. Celui care se umileste i se reactiveaza rani emotionale adanci, acesta traind tristetea sau chiar depresia din plin, este dependent emotional si apeland, mai mult sau mai putin constient, la diferite strategii pentru a atrage atentia asupra sa. Mai mult, prin suferinta pe care o declanseaza umilinta, cu siguranta apar noi rani sufletesti si trupesti (simptome de boala sau chiar boli), sau se agraveaza cele deja existente.
      De cele mai multe ori, tendinta celui care se umileste va fi aceea de a da vina pentru toate aceste lucruri tocmai pe cel de care nu se poate desprinde si de a-l responsabiliza pentru tot chinul sau. Rani de abandon, de umilinta, de nedreptate, de respingere si de tradare … toate se pot (re)declansa, impreuna cu un intreg cortegiu de stari si emotii negative – si totul ca urmare a umilintei, a carei alegere probabil are la baza o intreaga suma importanta de frici.
      Cred insa ca lectiile pe care cineva care alege umilinta le are de invatat tocmai in acest context sunt extrem de semnificative si, pana vor fi invatate, vor fi traite impreuna cu consecintele despre care am amintit putin mai devreme.
      Divinitatii nu cred ca ii face placere sa vada cat suferim si cum alegem sa suferim… Riscul major pentru astfel de alegeri, nu este oare, in timp, indepartarea de insasi Divinitate?
      Sper ca raspunsul meu sa va gaseasca bine si Sufletul sa vi se insenineze in aceasta dupa-amiaza aurie de Septembrie!

      (reply)
    • Mona Georgescu  October 14, 2011

      Seara buna, Alex!
      Multumesc frumos pentru vizita si pentru sugestii, dintre care cunosc doar articolul excelent scris de Bert Hellinger si cartea lui Robert Enright. Inca nu am citit cartea dumneavoastra, dar sper sa o citesc cat de curand.
      Foarte multe aspecte legate de iertare – sugerate de psihanaliza si de psihologie – sunt cat se poate de juste si au o legatura evidenta si radacini extrem de adanci in ranile trecutului, ale inceputurilor, cu traumele, durerile sau doliul, insa eu nu resping nici teorii care provin din alte spatii culturale, cu influentele de rigoare. Cred ca avem acces doar la o parte finita din cunoasterea aceasta atat de vasta…
      Pe curand, cu mult drag!

      (reply)

Add a Comment