Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Fiecare om simte ca ii lipseste ceva

Fiecare om simte ca ii lipseste ceva

Este autoactualizarea o necesitate fundamentala pentru om?

In primul rând, să încercăm să înţelegem ce înseamnă autoactualizare.

Când se naşte, omul există în mod potenţial. Nu este, de fapt, real – este numai potenţial. Omul se naşte, iar la naştere reprezintă o posibilitate, nu o existenţă. El poate deveni ceva; poate sau nu poate să îşi împlinească potenţialul.

Ocazia poate fi folosită sau poate să nu fie folosită. Natura nu vă sileşte să vă realizaţi potenţialul. Sunteţi liberi. Puteţi alege să deveniţi şi puteţi alege să nu faceţi nimic în sensul acesta. Omul se naşte ca o sămânţă. Deci, niciun om nu se naşte împlinit – se naşte doar cu posibilitatea de a se împlini.

Dacă aşa stau lucrurile – şi chiar aşa şi stau –, atunci autoactualizarea devine o necesitate elementară.

Deoarece, dacă nu vă împliniţi, dacă nu deveniţi conştienţi de ceea ce puteţi fi , de ceea ce trebuie să fiţi, dacă destinul vostru nu se împlineşte, dacă nu vă realizaţi, dacă sămânţa care sunteţi nu devine copac, veţi simţi în permanenţă că vă lipseşte ceva.

Şi, de fapt, fiecare om simte că îi lipseşte ceva. Iar sentimentul acesta se datorează faptului că nu v-aţi concretizat, nu v-aţi actualizat.

Nu bogăţia şi o poziţie socială, prestigiul sau puterea vă lipsesc cu adevărat. Chiar dacă obţineţi tot ceea ce cereţi – bogăţii, putere, prestigiu, orice –, veţi simţi mereu că lipseşte ceva în adâncul vostru, deoarece acest ceva care vă lipseşte nu are nicio legătură cu ceva din afară.

Are legătură cu devenirea interioară. Dacă nu vă împliniţi, dacă nu vă realizaţi, dacă nu înfloriţi, dacă nu ajungeţi la o satisfacţie interioară care să vă facă să simţiţi: „Acum lucrurile sunt aşa cum trebuie să fie“, veţi continua să simţiţi că vă lipseşte ceva. Iar acest sentiment nu poate fi nicicum distrus.

Deci, autoactualizarea înseamnă că o persoană a devenit ceea ce trebuia să devină. Acea persoană s-a născut ca sămânţă şi a devenit floare. A atins creşterea maximă, devenirea interioară. În momentul în care simţiţi că v-aţi atins potenţialul, că v-aţi concretizat, sunteţi în culmea vieţii, a iubirii, a existenţei înseşi.

Abraham Maslow, care a folosit acest termen, „autoactualizare“, a mai introdus şi un alt termen, cel de „experienţă de vârf “. Când un om s-a realizat, s-a împlinit, atinge o culme – o culme a fericirii. Când se afl ă pe acea culme, nu mai tânjeşte după nimic. Este mulţumit cu sine însuşi. Acum nu-i lipseşte nimic; nu are dorinţe, nu are pretenţii, nu există mişcare. Orice este, el este mulţumit cu el însuşi.

Autoactualizarea devine o experienţă de vârf. Numai o persoană autoactualizată, împlinită poate să atingă astfel de experienţe de vârf. Atunci, tot ceea ce atinge, orice face sau nu face – chiar şi numai faptul că există – este pentru el o experienţă de vârf; numai faptul că există este o mare fericire. Fericirea nu mai este legată de ceva din afară, este numai un produs secundar al devenirii interne.

Un buddha este o persoană autoactualizată. Iată de ce îi imaginăm pe Buddha, pe Mahavira şi pe alţii – de ce le-am făcut sculpturi, picturi, diferite imagini – aşezaţi pe o floare de lotus complet înflorită. Floarea de lotus afl ată în momentul maxim al înfloririi reprezintă înflorirea interioară maximă. Iar ei au înflorit în interiorul lor, ei se afl ă în momentul maxim al înfloririi.

Această înflorire internă face ca, în mod constant, să radieze fericire din ei. Toţi cei care vin aproape de ei, chiar şi cei care stau în umbra lor simt o zonă de linişte.

Despre Mahavira circulă o poveste interesantă. Este un mit, dar miturile sunt frumoase şi spun multe lucruri care nu pot fi spuse altfel.

Se zice că, atunci când Mahavira se mişca, în jurul lui, pe o rază de douăzeci şi patru de mile, înfloreau toate fl orile. Chiar dacă era alt anotimp decât cel în care trebuiau să înflorească. Este o expresie poetică, dar, chiar dacă o persoană care era neactualizată venea în contact cu Mahavira, înflorirea acestuia era „contagioasă“ şi persoana aceea simţea în ea însăşi o înflorire. Chiar dacă nu venise anotimpul acelei persoane, chiar dacă acea persoană nu era gata, reflecta cele întâmplate, simţea un ecou. Dacă Mahavira se afla în apropierea cuiva, acea persoană simţea un ecou interior şi simţea ce ar putea, ea însăşi, să fie.

Autoactualizarea este necesitatea esenţială. Şi, când spun esenţială, vreau să spun că, dacă nu v-aţi autoactualizat, nu v-aţi autorealizat, veţi continua să vă simţiţi neîmpliniţi, chiar dacă în lume aveţi tot ce vă trebuie, dacă toate necesităţile voastre sunt satisfăcute. De fapt, vă veţi simţi împliniţi chiar dacă are loc numai autoactualizarea, şi nimic altceva.

Iată de ce Buddha, deşi era cerşetor, era, totuşi, un împărat. Buddha s-a dus la Kashi, când a atins iluminarea. Regele din Kashi a venit la el şi l-a întrebat: „Văd că nu ai nimic, nu eşti decât un cerşetor; cu toate acestea, dacă mă compar cu tine, simt că cerşetorul sunt eu. Tu nu ai nimic, dar felul în care mergi, felul în care arăţi, felul în care râzi dau impresia că lumea întreagă este a ta. Şi tu nu ai nimic – nimic! Deci, care este secretul puterii tale? Arăţi ca un împărat.“ Dar, de fapt, niciun împărat nu a arătat vreodată ca el, părea că întreaga lume era a lui. „Tu eşti regele, dar unde este puterea ta, care este izvorul ei?“

Buddha i-a spus: „Este în mine. Puterea mea, izvorul ei, orice ai simţi în jurul meu vine din mine. Nu mă am decât pe mine, dar îmi sunt suficient. Sunt împlinit; acum nu mai doresc nimic. Am devenit fără dorinţe.“

Într-adevăr, un om autoactualizat este un om fără dorinţe. Reţineţi acest lucru. În mod obişnuit, se spune despre un om fără dorinţe că se cunoaşte pe sine însuşi. Este, mai degrabă, invers: dacă te cunoşti pe tine însuţi, ajungi să nu mai ai dorinţe. Iar Tantra pune accentul nu pe a fi fără dorinţe, ci pe autoactualizare.

După aceea dispare dorinţa. Dorinţa înseamnă că nu eşti împlinit în interior, că-ţi lipseşte ceva, că tânjeşti după ceva. Şi treci de la o dorinţă la alta, în căutarea împlinirii. Căutarea nu se termină niciodată, o dorinţă naşte altă dorinţă.

O dorinţă dă naştere la alte zece dorinţe. Dacă porneşti în căutarea unei stări de fericire în care să nu existe dorinţe, nu vei ajunge niciodată la destinaţie. Dar, dacă încerci altceva – metode de autoactualizare, metode de realizare a potenţialului interior –, te vei împlini din ce în ce mai mult, şi vei simţi din ce în ce mai puţine dorinţe, pentru că dorinţele apar din cauza goliciunii interioare. Când interiorul vostru nu mai este un vid, un gol, nu mai aveţi dorinţe.

Ce putem face pentru autoactualizare? Trebuie să înţelegem două lucruri.

Primul: autoactualizarea nu înseamnă că, dacă devii un mare pictor, un mare muzician sau un mare poet, te vei fi actualizat. Desigur, o mare parte din tine se va fi împlinit, şi acest lucru îţi va da multă satisfacţie. Dacă ai potenţialul de a deveni un mare muzician şi împlineşti acest potenţial, atunci vei fi împlinit, dar nu în totalitate. O parte din tine va simţi neîmplinirea. Vei fi lipsit de simetrie. O parte va fi crescut, iar alta va fi rămas nedezvoltată, atârnând ca o piatră legată de gât.

Priviţi-l pe poet. În plină inspiraţie poetică, arată ca un buddha; uită total de el însuşi. Un om adâncit în inspiraţie poetică pare a nu mai fi acolo. Prin urmare, când un poet se află în plină inspiraţie poetică, el a atins, cel puţin parţial, o culme. Uneori, poeţii au momente când întrezăresc ceva, momente de iluminare, la fel ca minţile buddha. Un poet poate vorbi ca un buddha. De exemplu, Khalil Gibran vorbeşte ca un buddha, chiar dacă nu este un buddha. El este poet – un mare poet.

Aşadar, dacă îl priviţi pe Khalil Gibran prin poezia lui, el pare a fi Buddha, Hristos sau Krishna.

Dar, dacă mergeţi să-l cunoaşteţi pe omul Khalil Gibran, el nu este decât un om obişnuit. Vorbeşte atât de frumos despre dragoste, încât niciun buddha nu ar putea vorbi mai frumos despre dragoste. Dar un buddha cunoaşte dragostea cu întreaga lui fiinţă. Khalil Gibran cunoaşte dragostea ca pe o adiere poetică. Atunci când pluteşte pe aripile poeziei, el întrezăreşte iubirea, întrezăreşte frumuseţea ei. Şi o exprimă cu o trăire deosebită. Dar, dacă îl cunoşti pe adevăratul Khalil Gibran, pe omul Khalil Gibran, vei simţi diferenţa. Poetul şi omul sunt departe unul de celălalt. Poetul pare a fi ceva ce i se întâmplă omului la un moment dat, dar acest om nu este poetul.

Iată de ce poeţii simt că nu ei sunt cei care compun poezie, ci altcineva. Ei simt că sunt nişte instrumente pe care le foloseşte o altă forţă, o altă energie. Simt că ei nu mai sunt. Acest sentiment vine din faptul că numai o parte din ei este realizată, actualizată, că sunt fragmentaţi.

Nu ai atins cerul. Numai unul dintre degetele tale a atins cerul, tu rămâi înrădăcinat în pământ.

Uneori, faci un salt şi te desprinzi; înşeli gravitaţia. Dar în momentul următor eşti din nou pe pământ. Când un poet se simte împlinit, are, de fapt, întrezăriri – întrezăriri parţiale. Când un muzician se simte împlinit, are numai întrezăriri.

Se spune despre Beethoven că atunci când se afla pe scenă era cu totul alt om. Goethe spunea că atunci când se afl a pe scenă, dirijând orchestra, Beethoven părea un zeu. Nu se putea spune că ar fi fost un om obişnuit. Nici nu era om; era un supraom. Felul în care arăta, felul în care ridica mâinile, toate arătau că este supraom. Când cobora de pe scenă, era un om ca toţi oamenii. Omul de pe scenă părea posedat; părea că Beethoven nu mai este Beethoven, ci că o forţă a pus stăpânire pe el. Revenit de pe scenă, el era din nou Beethoven omul.

Din această cauză, poeţii, muzicienii, marii artişti, creatorii sunt mai încordaţi, pentru că în ei se îmbină două fi inţe. Omul obişnuit nu este atât de încordat, deoarece în el nu se află decât o singură fi inţă: el trăieşte numai pe pământ. Dar poeţii, muzicienii, marii artişti fac saltul; ei trec dincolo de gravitaţie. În anumite momente ei nu sunt pe acest pământ, nu sunt parte a umanităţii. Ei devin parte a lumii buddha, a tărâmului în care sălăşluiesc toţi buddha. Apoi, revin pe pământ. Ei evoluează între două puncte ale existenţei; personalitatea lor este scindată.

Deci fiecare artist creator, fiecare mare artist este, într-un fel, nebun. Tensiunea este atât de mare! Ruptura, distanţa dintre cele două tipuri de existenţă este foarte mare; nicio punte nu le poate uni. Uneori, artistul este doar un om obişnuit; alteori, devine asemenea unui buddha. Artistul este sfâşiat între aceste două puncte, dar are întrezăriri.

Când vorbesc despre autoactualizare, nu vreau să spun că ar trebui să deveniţi un mare poet, sau un mare muzician. Spun că ar trebui să deveniţi un om total.

Nu spun un om mare, deoarece un om mare este întotdeauna neîmplinit. Măreţia, indiferent în ce se atinge, este mereu parţială. O persoană se mişcă şi se mişcă într-o anumită direcţie, dar, în toate celelalte direcţii, în toate celelalte dimensiuni, rămâne aceeaşi – este lipsită de simetrie.

Când spun un om total, nu spun să deveniţi un om mare. Spun să creaţi un echilibru, să fiţi centraţi, să fiţi împliniţi ca om – nu ca muzician, nu ca poet, nu ca artist, dar împliniţi ca om.

Ce înseamnă să fii împlinit ca om? Un mare poet este mare datorită poeziei pe care a scris-o. Un mare muzician este mare datorită muzicii pe care a compus-o. Un om mare este mare datorită lucrurilor măreţe pe care le-a făcut – poate fi un erou.

Dar un om mare s-a realizat numai parţial, dacă s-a realizat doar într-o direcţie. Măreţia este parţială, fragmentată. Iată de ce oamenii mari suferă mai mult de nelinişte, de angoasă decât oamenii obişnuiţi.

Osho – Cartea Secretelor, Pro Editura si Tipografie

Te invit aici sa citesti a doua parte a acestui material

Iti recomand cu mult drag ”Cartea Secretelor”, o carte pe care indraznesc sa o numesc o bijuterie! O carte ce iti arata,  in primul rand cum sa te porti cu … cartile si apoi iti ofera accesul la invataturi foarte valoroase, ca o incununare a tuturor incercarilor lui Osho de a face lumea aceasta un loc mai bun, mai frumos.

Cartea Secretelor poate fi comandata online aici

4


About the Author:

Multumim pentru interesul acordat recomandarilor de carti si de evenimente. Materialele extrase din carti pe care le vei gasi pe acest site, sunt puse la dispozitie prin amabilitatea editurilor partenere ale site-ului MinuneMica.eu si se afla sub protectia drepturilor de autor si a legii copyright-ului. Conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea partiala sau integrala a acestor materiale prin mijloace mecanice sau electronice, este interzisa. De asemenea, mai multe informatii despre evenimentele asupra carora te poti informa pe acest site, poti obtine de la organizatorii acestora, ale caror coordonate le gasesti in materialele de promovare.

Discussion

  1. Marinela  October 15, 2012

    Multumesc Mona!

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 26, 2012

      Marinela, cu drag!

      (reply)
  2. Adrian  October 25, 2012

    Imi place mult acest blog si felul in care te exprimi.
    Iti doresc succes si pofta de munca.

    (reply)
    • Mona Georgescu  October 26, 2012

      Adrian, multumesc frumos pentru vizita si pentru gand!

      (reply)

Add a Comment