Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Femeie, recapata-ti Demnitatea!

Femeie, recapata-ti Demnitatea!

De la Osho am aflat ca atunci ”cand simti nevoia sa fii iubit, suferinta asteapta dupa colt. Acest gen de iubire este iubirea unui cersetor, si un cersetor nu poate fi fericit.”

Daca ai invatat ceva din fiecare experienta neplacuta pe care ai avut-o pana acum, daca ti-ai asumat responsabilitatea asupra sentimentelor si emotiilor tale, inseamna ca te-ai hotarat in mod cat se poate de constient sa iti schimbi concret viata si sunt sanse mai mici sa ajungi in situatii neplacute care sa ti se repete.  

Se spune ca viata este un joc. Dar unii jucatorii au uitat totusi, ca, desi poti face greseli, orice joc presupune reguli.  Si jocul numit viata presupune reguli. Scrise sau nescrise.  Unele ne plac, altele nu.  Pe unele le putem schimba, pe altele le putem negocia. Dar impreuna, nu separat, putem lua hotarari in privinta regulilor dintre noi.

Abordand cu mai multa luciditate si cu bucurie viata si fiecare persoana care iti intra in viata, vei putea sa iei decizii sanatoase in ceea ce priveste relatiile tale actuale, dar si urmatoarele relatii si situatii de viata. Si, mai ales, poti evita urmatoarele stari depresive si urmatoarele cascade de lacrimi.

Poti spune celor de langa tine cum anume te face sa te simti comportamentul lor si nu este nevoie sa le raspunzi cu aceeasi moneda. Sigur ca fiecare dintre partenerii unui cuplu poate gresi si este indicat sa faca greseli din care sa poata invata, insa un om care gafeaza in mod repetat, voit sau nu, fata de tine, te va acuza ca vanezi greseli. Nu, asta nu echivaleaza cu a vana greseli, ci pur si simplu de a spune sincer ce nu iti place.

Pentru ca sunt anumite lucruri care nu ti-au placut nici in alte relatii, inca de la inceputul acelor relatii, lucruri neplacute tie pe care poate le-ai tolerat cand nu ar fi fost cazul sa faci asta – nu s-au schimbat in relatiile anterioare si este cel mai probabil ca aceleasi lucruri te vor deranja si in alte relatii, de acum incolo.  

Un om care va intelege ca modul in care se poarta nu este unul sanatos pentru relatia voastra, va avea tendinta naturala sa renunte la acele comportamente deranjante si va remedia ceea ce tocmai i-ai spus ca te afecteaza. Este tendinta naturala a omului care se simte vinovat, sa repare. Nu doar sa isi ceara iertare si apoi sa o ia de la capat.  Acesta este tiparul clasic al abuzatorului emotional si te invit sa fii foarte atenta in ce ai intrat.

Stiu ca iti trebuie putere sa rezisti abuzurilor emotionale, mai ales cand sunt atat de bine mascate si tu nu stii cum sa decodifici un astfel de comportament, dar mai stiu si ca iti trebuie curaj, mult curaj, sa pleci dintr-o astfel de relatie. Cata energie investesti pentru a rezista neplacerilor si abuzurilor? Cam multa, stiu. S-ar putea sa ai nevoie de aceasta energie pentru a-ti regasi curajul de a pleca dintr-o astfel de relatie. Si s-ar putea sa nu mai ai aceasta energie – pentru ca deja ai cheltuit-o gresit, in alta directie.

Daca tot nu se schimba nimic in comportamentul lui si tie nu iti place ce se intampla, daca tot nu poti sa il iubesti asa cum este, daca el se amuza de faptul ca tu continui sa ii spui ce nu iti place fara sa iei nicio alta decizie, daca tot nu iti reuseste jocul de-a ”iubirea neconditionata” desi incerci tot felul de exercitii spirituale recomandate poate chiar de el, in speranta ca te mai manipuleaza putin, totusi ai libertatea sa pleci de acolo, fara prea multe explicatii, fara reprosuri.

Si nu te lasa amagita daca vei auzi promisiunea de care probabil te-ai plictisit demult: ‘’ma voi schimba pentru tine’’, mai ales cand este vorba despre dependente cu radacini adanci in trecutul sau: diverse obsesii sau compulsii, droguri, tutun, alcool, facebook, jocuri de noroc, femei, barbati si chiar reactii violente.

Nimeni nu se schimba pentru nimeni, asa ca nu te lasa pacalita. De ce? Pentru ca viata trece repede si, in cazul in care nu mai ai 20 de ani, tu nu mai ai timp ca cineva sa te adauge la portofoliul sau de experiente, sa isi faca scoala vietii pe timpul tau si uneori chiar pe sanatatea ta. Invata sa detectezi semnalele unei relatii toxice si iesi dintr-o astfel de relatie nu repede, ci foarte repede.

Observa cu atentie care sunt diferentele dintre tine si partenerul tau si, daca esti la inceputul unei relatii, gandeste-te bine la ce te deranjeaza (nu doar la ce nu iti place). Pentru ca acele lucruri care sunt vizibile de la inceput (ridicarea ”intamplatoare” a vocii, dependentele enumerate mai sus, etc.) nu se vor schimba prea curand, iar tu vei incerca sa gasesti modalitati temporare de escaladare a unor discutii.

Vei ajunge sa te multumesti insa cu firimituri, cu jumatati de suflet, dupa ce ai incercat sa inveti cum sa manipulezi frumos omul de langa tine, doar-doar se va schimba pentru tine, doar-doar va fi asa cum ai tu nevoie sa fie. Vei ajunge sa te transformi in ”doamna profesoara” si nu va va placea asta – nici tie, nici lui. Vei ajunge sa manipulezi si, ce e mai trist, sa te minti singura, sa te auto-manipulezi.

Daca ai langa tine un barbat sanatos din punct de vedere emotional, care vrea sa repare relatia si sa o faca sa functioneze frumos, va fi dispus sa o creeze si o va face sincer, fara sa iti dea impresia ca are nevoie de un dictionar pentru a intelege ce i-ai comunicat ca nu functioneaza intre voi.

Aminteste-ti ca iubirea nu este de ajuns si mai bine aseaza-te putin in tine si observa cat de mult ti-e dor de tine, aminteste-ti de cand nu ai mai trait cu integritate, de cand nu ai mai simtit bucuria unei relatiei de cuplu autentice, sau aminteste-ti cat de bine ti-a fost atunci cand aveai incredere ca te descurci singura si ca nu ai nevoie de o relatie care te intregeasca.

Pentru ca esti o fiinta intreaga … si totusi acum simti ca traiesti ca o fiinta amputata, desi nu mai esti singura. Ceva s-a intamplat, pe drum, iar tu nu ai avut timp sa te mai vezi. Si nici el nu te-a mai vazut asa cum iti doreai sa te vada. Dar te-a pacalit cu texte frumoase. Pentru ca da, sunt multi textieri buni si multi interpreti de texte frumoase care ne trec prin viata. Nu inseamna ca trebuie sa facem mai mult decat sa ii ascultam si sa trecem mai departe. Daca iubim pisicile, este in regula, este minunat, inseamna ca avem un suflet frumos, insa nu trebuie sa le luam pe toate in casa.

Aminteste-ti ca dragostea nu inseamna compromisuri nedorite, aminteste-ti ca nu, nu este firesc sa te multumesti cu jumatati de suflet, aminteste-ti ca, desi nu putem da decat o definitie ambigua a dragostei, poti observa, totusi, ca partenerul tau de viata te iubeste ca intr-o joaca, iar angajamentul sau emotional lipseste. Ceea ce ar fi in regula, daca si tu ti-ai dori doar sa te joci.

Intimitate, pasiune, angajament – iata ce trebuie sa observi daca exista in cuplul tau, conform psihosociologului Sternberg:

– pasiunea – este perceputa ca atractie fizica printr-o intalnire intensa consumata in plan sexual

– intimitatea – se refera la apropierea calda in plan afectiv

– angajament – atunci cand este implicat factorul cognitiv, angajamentul fiind vital in mentinerea relatiei

Fiecare dintre aceste registre este la fel de important, dinamica acestora este foarte importanta, iar tu iti poti da seama daca si in ce masura sunt prezente in viata cuplului din care faci parte, cat de mult simti ca partenerul tau este implicat in viata de cuplu.

Daca definitiile iubirii vor varia de la o epoca la alta, tipurile de dragoste nu se vor modifica, cred, prea curand. Conform psihosociologilor Hendrik si Dike, dragostea dintre partenerii de cuplu poate fi de tipul:

Eros – dragostea pasionala, care presupune atractie fizica intensa fata de partener, emotii puternice

Storge – dragostea prieteneasca, care presupune dezvoltarea progresiva a relatiei, absenta emotiilor coplesitoare, afectiunea sta la baza intemeierii relatiei

Ludus – dragostea ca joaca: lipseste angajamentul emotional; partenerul este dispus sa aibe relatii deschise, simultane, si cu alti parteneri

Mania – dragostea posesiva: are la baza teama permanenta de a pierde partenerul

Pragma – dragostea practica: este dragostea ”logica”, cu ajutorul careia este cautat acel partener dezirabil din punct de vedere social

Agape – dragostea altruista: bazata pe generozitate, partenerul este dispus sa ofere mai mult decat primeste.

De asemenea, sociologul Erich Fromm afirma ca aspectele presupuse de dragostea fata de partenerul de viata, includ:

Grijaeste un aspect al iubirii fata de cel iubit  si se poate exemplifica prin iubirea mamei pentru copilul sau si ne impresioneaza de fiecare data aceste dovezi care par a se desfasura – cu unele exceptii – intr-un firesc al lor. Sau iubirea pentru flori sau necuvantatoare. Nu putem afirma ca le iubim, daca nu le ingrijim. Cand lipseste „grija activa”, lipseste iubirea.

Grija implica responsabilitate – dar nu ca datorie, nu ca ceva impus de exterior, pentru ca responsabilitatea, in adevaratul sens, este un act voluntar, este un raspuns la nevoile unei fiinte umane. In exemplul mamei care isi iubeste copilul, aceasta responsabilitate se refera in primul rand la grija pentru nevoile fizice ale copilului, iar intr-o relatie matura, se refera in primul rand la nevoile emotionale ale celui de langa noi.

Pentru ca responsabilitatea sa nu degenereze in dominatie si posesivitate, trebuie sa existe un al treilea aspect: respectul.

Radacina acestui cuvant este „respicere” si semnifica „a privi la”, adica acea capacitate de a vedea persoana asa cum este ea si de a fi constient de individualitatea sa.

La fel, in oglinda, fiecare relatie este despre tine, nu despre celalalt. Este despre ceea ce faci, cum te porti, cata grija si atentie oferi, cat respect ai pentru omul de langa tine, ce responsabilitati iti asumi in relatie, indiferent de natura si durata acesteia, cata empatie poti sa simti in relatie, cata compasiune, cata iubire.

Nu sub forma cuvintelor, ci a comportamentelor concrete si, mai ales, stabile. Nu te bucura daca ai reusit sa pacalesti inca un om, inca unul, si inca unul … pentru ca te pacalesti doar pe tine. De altfel, nici tu nu te vei schimba pentru nimeni, fara ca frustrarile, santajul emotional si nemultumurile tale sa apara.

Cum sa identifici daca esti intr-o relatie cu potential abuziv

Daca nu stii care sunt indiciile de care sa tii cont pentru a identifica daca traiesti langa un partener abuziv si daca esti intr-o relatie cu o persoana toxica, iata cateva dintre posibilele jocuri psihologice si scenarii in care te poate inrola un astfel de partener:

– iti intinde capcana lui ”daca ma iubesti cu adevarat”,
– te acuza de a fi prea sensibila, creindu-ti in mod intentionat un sentiment de nesiguranta,
– te raneste in punctele cele mai sensibile,
– iti saboteaza cat mai mult cu putinta realizarile si succesele,
– iti creaza intentionat o stare de angoasa, pentru a te face sa te simti vinovata de ceea ce el nu vrea sa se responsabilizeze,
– te face sa crezi ca esti o persoana dezagreabila, in acest mod punand presiune pe tine sa te justifici si sa iti modifici comportamentul, tinandu-te, in acest mod, in continuare, langa el, chiar si atunci cand te trateaza ingrozitor,
– te jigneste si apoi iti spune ca ceea ce a spus este spre binele tau,
– te umileste tocmai pentru a-ti indrepta atentia de la el spre tine; nu vei mai avea energie pentru a vedea cu atentie ce face si cum se poarta, din moment ce vei fi ocupata sa ”repari” ceea ce critica el la tine,
– te acuza ca il jignesti, daca ii spui ce te deranjeaza, desi tu i-ai comunicat cu modestie si in cuvinte simple doar modul in care te-a facut sa te simti;
– devii foarte pasiva in prezenta lui si ti-ai pierdut capacitatea de a fi obiectiva, nu mai crezi in intuitia ta care iti spune ca ceva este gresit in relatia ta cu acest om – de obicei instinctele nu te-au mintit, insa de aceasta data sunt anulate,
– nevoile si dorintele imediate ale abuzatorului sunt cele mai importante, si nu va avea rabdare, de multe ori, sa le amane, desi nu ti le va comunica; vei vedea insa in comportamentul sau ce nu mai poate fi amanat – conversatiile online de care este dependent, consumul de droguri etc.
– va incerca sa te convinga, subtil, ca el stie mai bine ce este iubirea si ca ar trebui sa ii accepti orice comportament, sa traiesti clipa si atat,
– va apela la clisee de genul ”nu stii ce pierzi”, dupa ce ti-a spus, la un moment dat, ca nu ai nimic de pierdut daca mergi mai departe,
– va apela la mesaje cu sens dublu, interesul sau fiind sa genereze confuzie in gandurile si comportamentele tale,
– te va flata, pentru ca stie ce cuvinte sa foloseasca, astfel incat sa te impresioneze si sa se asigure ca isi va atinge obiectivele in ceea ce te priveste,
– iti provoaca o stare bizara de proasta-dispozitie si un sentiment de pierdere a libertatii,
– iti induce dorinta sa faci lucruri pe care in mod normal nu le-ai fi facut niciodata,
– este diversionist si schimba subiectul discutiei atunci cand nu este in favoarea sa,
– pozeaza in victima – poate chiar poza in victima ta, pentru a te forta sa te schimbi tu,
– cand este ”prins cu usa”, se foloseste de idei universal valabile, de genul bunatatii, compasiunii, generozitatii si, cand nu mai are incotro, invoca acea iubire neconditionata pe care ar trebui sa o ai fata de el,
– mizeaza pe ignoranta sau pe neatentia ta pentru a fi intr-o pozitie superioara fata de tine,
– de cele mai multe ori nu isi exprima clar dorintele si nevoile, lasandu-te, aparent, pe tine sa alegi, creindu-ti apoi sentimentul de indatorare pentru ce a facut pentru tine.

Dupa cum vezi, abuzatorul emotional stapaneste tehnici si strategii pe care le-a exersat anterior destul de mult si de bine, pentru ca acum sa le aplice pe tine, cu mare naturalete. Unii abuzatori emotionali sunt perfect constienti de ceea ce fac, altii nu. Indiferent ca face inconstient sau nu ceea ce face, nu il judeca, insa evalueaza situatia in care esti, pentru a stii ce ai de facut.

Stresul pe care ti-l genereaza astfel de situatii, este de la nivel mediu, pana la un nivel pe care nu il mai poti suporta. Si in timp ce tu esti dispusa sa mergi la psiholog si sa inveti tehnici si strategii de gestionare a stresului si de relaxare, omul de langa tine isi vede fericit de tehnicile si strategiile lui, iar tu nu vei intelege de ce te simti in permanenta frustrata si nedreptatita. Asta vrei? Asta iti doresti cu adevarat?

Toate aceste comportamente ale abuzatorului s-au structurat pe deficientele si complexele sale de inferioritate, pe un psihic instabil si pe un suflet care a fost de prea multe ori ranit si care inca sufera. Poate ai realizat si tu asta, poti simti compasiune fata de un astfel de suflet ranit, insa prioritatea ta nu este vindecarea partenerului tau de viata, ci bunastarea ta emotionala in relatie. Nu poti fi asistentul sanitar sau psihologul partenerului tau de viata, dar esti obligata sa fii atenta la viata ta emotionala si la viata emotionala a cuplului din care faci parte.

Un barbat sanatos si matur din punct de vedere emotional

Un barbat sanatos are o ”curba a invatarii” – daca il rogi sa inceteze sa mai faca ceva ce te deranjeaza sau te enerveaza, isi va schimba comportamentul pentru ca te iubeste si nu vrea sa te piarda, e dispus sa invete din propriile greseli si iti va arata ca a renuntat la acel comportament.

Daca ii atragi atentia ca te deranjeaza ca este intr-o comunicare permanenta – virtuala sau reala – cu alte femei iar tu simti ca flirteaza cu ele chiar de fata cu tine si ii transmiti ca asta genereaza o anumita tensiune intre voi, va renunta la acest comportament, se va gandi la sentimentele tale si va actiona in consecinta. Si nici nu te va privi socat de constatarea pe care tocmai a facut-o vis-a-vis de tine, ca ti-ai dori o relatie exclusiva. Constatare care il poate nedumeri, daca profilul sau este orientat catre relatiile de tip deschis si tie nu ti-a cerut parerea niciodata despre asta, dar ti-a strecurat intamplator aceasta informatie, pentru a-ti testa disponibilitatea fata de astfel de relatii.

Aminteste-ti ca libertatea (inclusiv cea sexuala) intr-un cuplu incepe si se termina exact acolo unde stabiliti amandoi, impreuna, iar tu poti accepta sa experimentezi sau poti sa refuzi ceea ce simti ca nu esti pregatita sa faci. Este minunat sa te lasi condusa de un barbat, sa ai atata incredere in el incat sa iti arate, in timpul relatiei voastre, un nou drum spre tine, sa ii dai voie sa iti arate aspecte pe care nu le cunosti, insa daca nu ai experienta prea multa in relatii, e bine sa fii prudenta si sa te sfatuiesti fie cu prietenele tale, fie sa apelezi la un psiholog.

Este posibil sa ai de-a face cu un barbat foarte versat in materie de sex si sexualitate, este posibil sa iti propuna sexul ca si cale spirituala, insa ai grija, pentru ca, de cele mai multe ori, aceasta nu este ceea ce ti se propune, ci o modalitate prin care un astfel de barbat detine controlul si puterea in raport cu tine.

Daca nu iti place acest aspect al sau, nu te lupta pentru a-l determina pe el sa se schimbe, nici sa nu incerci sa te schimbi tu conform dorintelor lui. Ce poti face, este sa analizezi daca tu te simti in regula cu ceea ce ti se sugereaza, cu ceea ce ti se induce. Observa daca iti place cum te simti in diverse ipostaze in care el te-a pus, te pune si te va mai pune. Daca nu te simti confortabil cu tot ce tine de comportamentul sau – indiferent cat de multe justificari esti in stare sa ii gasesti sau indiferent cat de seductiv iti prezinta ideile sale, atunci ia decizia sa pleci. Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti, pentru el, si pleaca. Sau spune-i sa plece, pentru ca tu ai o alta viata de trait – viata ta, nu a lui. S-ar putea sa ai surpriza ca si el sa fie pregatit sa plece, cu atat mai mult cu cat are deja alte ”rezerve”pe lista. Un astfel de partener nu ramane niciodata singur.

Un barbat sanatos nu va incerca sa detina puterea asupra ta, sub nicio forma. In plus, iti va spune intotdeauna unde pleaca, nu va disparea pur si simplu de langa tine, e dispus sa asculte ce te nemultumeste, stie ca si tu contezi si nu va incerca sa controleze relatia. 

Un barbat sanatos nu te va lasa ”cu ochii in soare”, nu va aparea si nu va disparea din viata ta dupa bunul sau plac, asteptandu-se ca tu sa primesti cu bratele deschise – ceea ce, din pacate, vei mai face, daca ai investit afectiv aspectul sexual al relatiei voastre.

Un barbat sanatos din punct de vedere emotional nu te va manipula prin niciunul dintre mijloacele pe care le cunoastem cu totii – bani, sex, seductie, cadouri, iesiri repetate la restaurante, diverse talente in care exceleaza si cu care stie ca te poate seduce, etc.

De ce alegem o anumita tipologie de partener de cuplu, si nu alta

De regula, ne alegem partenerii pe care ii meritam, parteneri care se afla pe acelasi nivel de dezvoltare cu noi – nu doar in sens pozitiv (desi asta ar fi cel mai magulitor), dar si in sens negativ al acestei dezvoltari. Parteneri care ne reflecta capacitatea noastra de alegere si scenariile care stau in spatele alegerilor noastre.

Poate ca ai preluat tiparul de iubire pe care l-ai invatat in propria ta familie, de la parintii tai si iubesti dupa modelele parentale, dupa ceea ce ai vazut in relatia parintilor tai. Jocul ”de-a mama si de-a tata” ajunge, in timp, sa fie reprodus cu fidelitate in relatia de cuplu.

Poate ca mama ta nu a stiut cum sa se desprinda dintr-un scenariu similar, poate ca ai invatat suferinta si sacrificiul de la o persoana semnificativa pentru tine, o persoana pe care ai luat-o ca model.

Simbioza, indiferent de unde, cand si cum ai invatat-o, este patologica prin consecintele sale: nu iti permite sa te delimitezi, nu te lasa sa ai granite, nu te lasa sa te desprinzi, sa vezi detasat realitatea, sa iei decizii proprii.

Poate ca ai trait intr-o familie in care parintii au luat decizii pentru tine intotdeauna, poate parintii tai au fost excesiv de pasivi si anxiosi, astfel incat tu esti paralizata de frica si nu poti lua decizii sanatoase pentru viata ta, nu ai incredere in propriile instincte.

Da-ti timp si observa cu atentie: nu cumva ti-ai ”scris” deja scenariul conform caruia nu meriti sa fii iubita? Si atunci gasesti numai relatii nepotrivite? Incearca sa intelegi ca barbatul perfect si relatia perfecta nu exista si nu vor exista, dar esti libera sa cauti sau sa astepti sa vina in viata ta un barbat sanatos.

Frica de singuratate

Nu cumva frica de a ramane singura, frica de a nu te descurca singura, sunt cumva mai mari decat iubirea pentru partenerul tau? Lipsesc intimitatea si comunicarea naturala, fireasca? Probabil au lipsit si in copilaria ta sau te-ai simtit invadata in acea etapa a vietii tale, iar acum atragi, prin respingere, un astfel de partener. Te face sa te simti in plus, desi mascheaza asta cu mare arta? Cand ii spui toate aceste lucruri, iti insira ”verzi si uscate” care nu au nicio legatura cu ceea ce tu te-ai straduit sa ii comunici cat se poate de frumos si de clar? Au ajuns reprosurile si comportamentele neplacute sa predomine, iar momentele frumoase sa se reduca din ce in ce mai mult? Iti spune ca fericirea ti se citeste pe chip numai atunci cand va impacati intr-un moment de intimitate? Desi tu stii ca fericirea ti s-ar citi in priviri si in alte momente, in momentele in care nu ar trebui sa te simti in plus. Si atunci?

Intreaba-te ”Ce ma tine in relatia asta?” ”De ce imi este teama sa plec?” Ti-e teama ca vei ramane singura? Ti-e teama ca nu vei mai gasi pe altcineva pe care sa il iubesti? Ca viata ta va fi compromisa daca te desparti? Ca vei pierde statutul pe care ti-l ofera existenta unui partener de viata? Ca nu vei reusi sa ai acelasi stil de viata? Ca vei pierde prietenii pe care ii aveati? Ca este rau fara rau? Stiu, este greu sa renunti la o relatie care iti da o identitate. Numai ca nu in asta consta identitatea ta.

Sa iesi dintr-o relatie te poate speria, poate fi dificil. Insa nu reprezinta sfarsitul lumii, nu este o catastrofa si fiecare dintre noi are capacitatea de a se recompune dupa astfel de demersuri.

Iubirea si sacrificiul

Ti-ai tot ascuns suferinta sub taceri sau sub zambete fortate, poate chiar sub masca sacrficiului, a modestiei si a fricii, insa daca mai ai o farama de demnitate, ia decizii sanatoase pentru viata ta si nu mai sta in inchisoarea frumoasa ce ti se ofera. Unele gratii ti le-ai construit chiar singura. Sau chiar ai pus lacatul cu propriile tale maini. Pentru ca orice victima are o relatie foarte speciala cu calaul sau.

A spune ca te-ai sacrificat intr-o relatie cu un astfel de partener inseamna, in opinia mea, nu sacrificiu, ci vulnerabilitate, lipsa respectului si a iubirii de sine, idealizarea partenerului si urcarea acestuia pe un piedestal pe care nu are ce sa caute.

I-ai indus deja partenerului tau de viata ca nu meriti sa te respecte, nu meriti sa te iubeasca. Insasi valorizarea ideei de sacrificiu si faptul ca ai ajuns sa fii convinsa ca doar prin sacrificiu vei fi vazuta, apreciata si iubita de partenerul tau, il vor tine la o distanta si mai mare de tine, iar modul obsesiv in care te ”agati” de partenerul tau, da cont doar de o inima din ce in ce mai ranita.

Sacrificarea si abandonarea propriei persoane in favoarea partenerului de viata sunt semnele unei iubiri patologice  – din pacate, cele mai multe relatii de iubire trec si prin in aceasta etapa. Tine de fiecare partener sa observe cu sinceritate care sunt problemele cu care se confrunta si sa decida ce vrea sa faca in continuare.  

Nu esti psihologul partenerului tau de viata, nu esti medicul relatiei tale

Nu este treaba ta sa il educi, nu este treaba ta sa fii psihologul lui – pentru asta exista specialisti care il pot ajuta, care va pot ajuta. Nu incurcati si nu amestecati rolurile. Nu esti mama lui, nu este copilul tau. Nu este tatal tau, nu esti fiica lui. Nu este fratele tau, nu esti sora lui. Nu esti prietenul lui cel mai bun, nu este camaradul tau cu care sa iesi la o bere si sa discutati despre relatia voastra.

Stiu, esti tentata sa joci pe rand fiecare dintre aceste roluri, doar-doar situatia se va imbunatati. Ramai la rolul tau de iubita, sotie, partenera de viata si nu, nu mai investi atata energie in celelalte roluri, pentru ca vei obosi, vei simti ca atingi o masa critica a frustrarii, a nemultumirii si boala de care vei suferi, sau de care suferi deja este nefericirea. Si probabil este deja cronica.

De nefericire sufera cea mai mare parte a clientelor cu care lucrez, si care ajung, dupa prea multa nefericire, la cabinet. Acest articol are la baza povestile de viata ale acestor femei, care mi-au permis sa le ajut de-a lungul etapelor delicate de viata prin care au trecut in nenumarate randuri. Stiu sigur ca nu iti doresti sa ajungi in situatia lor. Dar pentru asta ai nevoie sa iti recapeti increderea in tine si curajul de a fi fericita.

Pentru ca diagnosticul de nefericire sa nu se agraveze, poti pleca, cu respect, din aceasta relatie, daca simti ca nu te implineste.

Alege sa pleci fara resentimente, fara reprosuri, fara furie. Simplu. Esti o fiinta libera. De asemenea, si partenerul tau este o fiinta libera. Daca iubirea nu mai curge liber de la unul spre celalalt (si e putin probabil ca sa fi fost asa la inceput, cand iluzia era foarte mare), multumiti-va reciproc pentru experientele si momentele frumoase pe care le-ati petrecut si apoi redati-va unul altuia libertatea . Este tot ceea ce puteti face, cu demnitate, fara a privi in urma cu manie.

Te invit sa iti recapeti increderea in tine, sa iti recapeti Demnitatea si Libertatea interioara si sa nu ti le mai dai la schimb, mai ales pe termen lung.

Ajuta-te sa fii libera, ajuta-l sa fie liber si sa isi recapete, si el, Demnitatea. Pentru ca daca nu va redati unul altuia libertatea si demnitatea, nu veti evolua – nici tu, nici el si va veti trage in jos, cu succes.

Iar daca relatia in care va aflati nu va (mai) determina sa simtiti cum cresteti, cum evoluati, cum va transformati frumos impreuna dar si separat, atunci nu este relatia potrivita pentru niciunul dintre voi. Este doar o alta pierdere de timp.

Iar timpul inseamna Viata. A ta. In timp ce unele lucruri se pot reface, viata nu mai poate fi retraita. Asa ca ai grija alaturi de cine vrei sa traiesti de acum incolo, si in ce mod.

Si nu uita: starile naturale, firesti, sunt starea de liniste, armonie, echilibru, libertate, fericire. Orice alta stare care nu seamana cu acestea si simti ca iti este indusa de partenerul tau de viata, ar trebui sa iti dea de gandit.

Te imbratisez cu drag si iti doresc sa iti recapeti demnitatea, sa fii fericita, bucuroasa si libera, si te astept alaturi de noi in retreat-ul dedicat femeilor, la VILA BOEMA (Cumpatu, Sinaia), intre 4-7 August 2016! Detaliile acestui retreat sunt aici:  http://www.minunemica.eu/al-saptelea-sens-pentru-tine/

Psiholog clinician Mona Georgescu

Cabinet Individual de Psihologie
Bucuresti
* consiliere psihologica pentru femei
* evaluare si consiliere psihologica pentru copii, adolescenti, adulti, cuplu si familie
* NLP, auto-cunoastere, self-help
telefon: 0722.501050; e-mail: lucia_mona_georgescu@yahoo.com
 
*Nota: Conform legilor nescrise ale bunului simt si conform Legii nr. 8/1996 privind proprietatea intelectuala, reproducerea sau preluarea acestui text, prin mijloace mecanice sau electronice, partial sau in intregime, este interzisa.
banner cabinet

O persoana matura este o persoana care nu are nevoie de nimeni de care sa se agate sau sa se sprijine. O persoana matura este o persoana fericita in solitudinea ei. Solitudinea ei este un cantec, o sarbatoare. O persoana matura este o persoana care poate sa fie fericita cu ea insasi.Nu poti simti iubirea adevarata decat daca patrunzi in adancurile fiintei tale, descoperind aici rezervorul infinit de energie. Apare atunci nevoia de a darui si altora aceasta energie. Te simti chiar recunoscator pentru ca acestia o primesc. Asa apare fericirea, iar iubirea devine celesta. ” Osho

6


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu - site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala. Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului - pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi. Alese ganduri, cu drag, Mona Georgescu

Discussion

  1. aresbus  January 13, 2015

    Extraordinar ! Frumos articol, bine punctat si reflecta realitatea multora dintre noi. Recunosc sincer ca sunt una dintre ele si apreciez ca v ati gasit timp pentru precizarea unor astfel de factori .
    Va multumesc si toata stima, doamna !

    (reply)
  2. elena  March 20, 2016

    Multumesc din suflet ! Am trecut printr.o relatie greu de povestit si de imaginat..ma simt goala, singura..cineva a profitat indeajuns de mult de fiinta mea. Cum sa.mi revin? A.si citi o carte. Mai mult acum ma simt ca un robot care asteapta sa preia comenzile .ma simt prost canu ma intreaba nimeni: de ce ? Unde ? Cum? Cu cine? Pt ce ? Etc…Eram mintita-iubita…mintita-iubita …Uhhh..Cum arata barbatul sanatos ? Ce carte imi propuneti sa citesc ? Foarte frumos foarte sanatos ceea ce scrieti…am sa mai recitesc odata . Multumesc din suflet !

    (reply)
  3. laur  March 29, 2017

    foarte frumos articol, iar cine se regaseste in tot ce este detaliat are de invatat ….ma simt deja o femeie cu demnitate , libera, plina de incredere, valoroasa care tocmai a iesit dintr o relatie toxica din care se chinuie sa iasa de ceva timp…am reusit….mi am facut curaj….mi- e bineeee!!!!….multumesc!!!

    (reply)

Add a Comment