”Femei care iubesc prea mult”, scrisa de Robin Norwood si publicata de Editura Amaltea este o carte care iti va arata, pas cu pas, granitele dintre iubire si obsesie, diferentele dintre iubirea sanatoasa, fireasca, hranitoare, iubirea de crestere, de evolutie si iubirea exagerata, artificiala, patologica.

Partenerul tau de viata este in regula asa cum este – nu mai incerca sa il schimbi (si pe acesta). Nu trebuie sa schimbi pe nimeni, ci trebuie sa te uiti cu atentie in interiorul tau, pentru a descoperi ce fel de tipare reiei, astfel incat  intri in mod repetat  in relatii disfunctionale pe care le transformi in iubiri patologice, atat de epuizante.

Cand a iubi inseamna a suferi, inseamna ca iubim prea mult.

Cand aproape toate conversatiile noastre cu prietenii se invart in jurul LUI – problemele lui, gandurile lui, sentimentele lui – si aproape toate propozitiile noastre incep cu “el…”, inseamna ca il iubim prea mult.

Cand ii gasim scuze pentru indispozitiile, iritarile, indiferenta sau tacerile prelungite, punandu-le pe seama unei copilarii nefericite si incercam sa actionam ca terapeuti, inseamna ca il iubim prea mult.

Cand citim o carte de auto-ajutorare, dar subliniem toate pasajele care l-ar putea ajuta pe el, inseamna ca il iubim prea mult.

Cand nu ne plac valorile lui, comportamentul si caracterul lui, dar le suportam, gandindu-ne ca, daca suntem indeajuns de atragatoare si tandre, va dori sa se schimbe de dragul nostru, inseamna ca il iubim prea mult.

Cand relatia cu el ne pericliteaza fiinta emotionala, si poate chiar sanatatea si integritatea corporala, e deja clar ca il iubim prea mult.

In pofida durerii si insatisfactiei la care da nastere, o iubire exagerata este atat de obisnuita pentru foarte multe femei, incat ajungem sa credem ca asa trebuie sa decurga o relatie intima. Majoritatea femeilor au iubit in felul acesta cel putin o data in viata, iar pentru multe altele o asemenea relatie a fost ca un leit-motiv.

Pentru unele din noi, partenerul de viata si relatia cu el devin atat de obsedante, incat nici nu ne mai comportam normal.

In aceasta carte vom insista asupra motivelor pentru care atatea femei aflate in cautarea unui barbat care sa le iubeasca par sa gaseasca, inevitabil, parteneri labili, lipsiti de sentimente.

Vom analiza de asemenea si motivul pentru care, chiar si atunci cand intelegem ca relatia pe care o avem nu este ceea ce ne doream, ne vine totusi atat de greu sa ii punem capat.

Vom vedea cum o iubire normala devine exagerata atunci cand, desi partenerul este nepotrivit, indiferent sau indisponibil, nu putem renunta la el – ba chiar il dorim si avem nevoie de el mai mult ca inainte.

Vom ajunge sa intelegem cum nevoia de dragoste, dorinta arzatoare de a iubi, dragostea insasi se transforma in dependenta.

Dependenta e un cuvant inspaimantator. Ea evoca imaginea drogatilor ce-si injecteaza heroina in vene si se autodistrug incetul cu incetul. Nu ne place cuvantul si refuzam sa aplicam acest concept relatiei cu barbatii.

Dar multe, foarte multe dintre noi am devenit “dependente de barbati” si, ca in oricare alt caz de dependenta, trebuie mai intai sa recunoastem gravitatea problemei, inainte de a putea incepe tratarea ei.

Daca te-ai gasit vreodata in situatia de a fi obsedata de un barbat, ai banuit probabil ca la originea acelei obsesii nu era dragostea, ci teama.

Femeile care iubesc obsesiv sunt impovarate de teama – teama de singuratate, teama de a nu fi demne de iubire, teama de a nu fi ignorate, abandonate sau distruse. Ne daruim dragostea in speranta ca barbatul de care suntem obsedate ne va alunga temerile.

In loc de asta, temerile si obsesiile noastre se adancesc pana intr-atat, incat dorinta de a darui dragoste pentru a primi, la randul nostru, iubire, devine izvorul de energie al vietii noastre. Si pentru ca strategia noastra nu da rezultatele scontate, ne straduim si iubim si mai mult. Iubim peste masura.

Prima data cand am recunoscut fenomenul “iubirii excesive” ca sindrom specific de gandire, simtire si comportament, a fost dupa multi ani de consiliere a consumatorilor de alcool si droguri in exces. In urma sutelor de discutii cu persoanele dependente si cu membrii familiilor lor, am facut o descoperire uimitoare.

Uneori, pacientii pe care ii intervievam crescusera in familii cu probleme, alteori, nu; dar partenerii lor proveneau aproape intotdeauna din medii familiale instabile, in care fusesera supusi unor tensiuni si suferinte peste limita normalului. In stradania de a face fata partenerului dependent de droguri sau alcool, aceste persoane (cunoscute in tratamentul alcoolismului sub denumirea de “co-alcoolici”, persoane care convietuiesc cu un partener sau o partenera dependent(a) de alcool) re-creau si re-traiau inconstient episoade semnificative din copilaria lor.

Am inceput sa inteleg natura fenomeului de “iubire exagerata” mai ales datorita sotiilor si prietenelor pacientilor mei de sex masculin.

Relatarile despre viata lor personala aratau cat de multa nevoie aveau de superioritatea si suferinta asociate cu rolul de “salvator” pe care si-l asumasera si m-au ajutat sa inteleg cat de profunda era dependenta lor de un barbat care era, la randul lui, dependent de o substanta. Era clar ca ambii parteneri ai cuplului aveau in aceeasi masura nevoie de ajutor, ca amandoi mureau incetul cu incetul din cauza dependentei lor: el, din cauza efectelor abuzului de substante chimice; ea, din cauza efectelor grave de stress.

Aceste femei co-alcoolice m-au facut sa inteleg forta si influenta incredibila pe care experientele lor din copilarie le-au avut asupra tiparului adult de raportare la barbati. Ele au ceva de spus celor care au iubit prea mult: din ce cauza ne dezvoltam predilectia pentru relatii traumatizante, cum ne perpetuam problemele, si, ce e mai important, cum ne putem schimba si vindeca.

Nu intentionez sa sustin ca femeile sunt singurele care iubesc in exces. Sunt si barbati care se lasa obsedati de o relatie cu aceeasi fervoare ca si femeile; sentimentele si comportamentul lor isi au radacinile in acelasi gen de experiente din copilarie. Cu toate acestea, majoritatea barbatilor care au suferit in copilarie nu dezvolta o dependenta relationala. Datorita interactiunii dintre factorii biologici si culturali, barbatii incearca de obicei sa se protejeze si sa evite suferinta prin aspiratii care sunt mai curand externe, decat interne, mai curand impersonale, decat personale. Ei au tendinta de a-si crea obsesii legate de profesie, sport sau hobby-uri, in timp ce femeile, datorita fortelor biologice si culturale care actioneaza asupra lor, au tendinta de a deveni obsedate de relatia cu un barbat – poate tocmai cu unul ranit si distant.

Cu totii ne incordam cand auzim cuvinte ca alcoolism, incest, violenta si dependenta, iar de multe ori nu ne putem privi viata in fata cu obiectivitate pentru ca ne temem sa nu ni se aplice aceste etichete noua insine sau unora din cei la care tinem. Din pacate insa, tocmai faptul ca adesea suntem incapabili de a folosi aceste cuvinte in cazuri reale, ne impiedica sa primim ajutorul de care avem nevoie.

Pe de alta parte, se poate ca aceste etichete inspaimantatoare sa nu fie valabile in cazul tau. Copilaria ta a implicat, poate, probleme mai subtile. Poate ca tatal tau ti-a oferit siguranta financiara a caminului, dar cu toate acestea, nu i-au placut niciodata femeile si nu a avut incredere in ele; incapacitatea lui de a te iubi te-a facut sa nu te poti iubi nici tu. Sau poate ca mama ta a fost geloasa pe tine, incercand sa “concureze” cu tine in familie, in timp ce te lauda si te elogia atat de mult in public, ca ai sfarsit prin a simti nevoia sa actionezi astfel incat sa-i castigi admiratia si, totusi, sa te temi in acelasi timp de ostilitatea pe care sucesul tau o provoca.

Nu se pot acoperi intr-o singura carte toate disfunctionalitatile posibile care ar putea aparea in vreo familie – ar fi nevoie de mai multe volume, iar domeniul ar fi cu totul altul. E important sa intelegem, totusi, ca numitorul comun al familiilor cu probleme rezida in incapacitatea lor de a discuta chestiunile esentiale, care sunt radacina tuturor celorlalte. Poate ca sunt probleme despre care chiar se discuta, cel mai adesea pana la epuizare, dar ele mascheaza, de multe ori, secretele ascunse care fac ca familia sa nu “functioneze” cum trebuie. Ceea ce defineste atat gravitatea disfunctiei familiale, cat si gradul in care membrii familiei sunt afectatI este, de fapt, gradul de ”secretomanie” – incapacitatea de a vorbi deschis despre probleme – , si nu importanta acestor secrete.

Familia disfunctionala este cea in care membrii ei joaca roluri foarte rigide, iar comunicarea este sever limitata la conversatiile care se potrivesc rolului. Membrii familiei nu sunt liberi sa-si exprime toate experientele, dorintele, cerintele sau sentimentele pe care le au, ci sunt mai degraba obligati sa se limiteze la rolul care e in consonanta cu rolurile jucate de ceilalti. Sigur ca rolurile exista in toate familiile, dar, pe masura ce situatiile se schimba, membrii familiei trebuie si ei sa se schimbe si sa se adapteze, pentru ca familia sa ramana in continuare sanatoasa.

Astfel, genul de grija materna care este normal in cazul unui copil de un an va deveni inadecvat fata de un adolescent de 13 ani; rolul mamei trebuie, asadar, sa se adapteze realitatii.

In familiile cu disfunctionalitati, se neaga aspectele majore ale realitatii, iar rolurile raman rigide.

Cand nimeni nu vrea sa discute despre ceea ce afecteaza familia ca intreg sau indivizii din care e compusa – cand asemenea discutii sunt interzise fie implicit (se schimba subiectul discutiei), fie explicit („Noi nu discutam despre asa ceva!”) – invatam sa nu avem incredere in propriile noastre perceptii sau sentimente.

Din cauza faptului ca familia neaga realitatea, incepem sa o negam si noi. Iar aceasta diminueaza drastic evolutia mijloacelor care ne ajuta sa ne ducem viata si sa ne apropiem de oameni sI situatii. Tocmai aceasta diminuare fundamentala actioneaza la femeile care iubesc in exces. Devenim incapabile sa discernem cine sau ce e bun sau nu pentru noi. Nu ne repugna situatiile sau persoanele pe care altii le-ar evita ca fiind periculoase, incomode sau nesanatoase, pentru ca ne lipsesc instrumentele de a le evalua realist si auto-protector.

Nu avem incredere in propriile noastre sentimente si nici nu le lasam sa ne conduca. In schimb, ne lasam atrasi exact de acele pericole, intrigi, drame si provocari pe care altii, cu un trecut mai sanatos si mai echilibrat, le-ar evita. Iar aceasta atractie nu face decat sa ne uzeze si mai mult, caci o mare parte din lucrurile care ne atrag nu sunt decat o replica a ceea ce am trait in copilarie. Traim din nou aceleasi sentimente deprimante si suntem raniti din nou.

Nici o femeie nu se transforma intamplator intr-o femeie care iubeste prea mult. Dezvoltarea ta ca femeie in acest tip de societate, intr-o asemenea familie poate da nastere unor tipare predictibile.

Caracteristicile de mai jos sunt tipice femeilor care iubesc prea mult, femei ca tine.

1. Prin definitie, provii dintr-o familie dezechilibrata in care nevoile tale emotionale nu au fost satisfacute.

2. Pentru ca tu insati ai primit prea putina atentie, incerci sa umpli acest gol cu un substitut, devenind femeia care ofera protectie, mai ales barbatilor care par sa aiba nevoie de asa ceva.

3. Intrucat nu ai reusit sa-ti transformi parintii (sau doar unul din ei) in personajele tandre, iubitoare, dupa care ai tanjit atat, reactionezi cu tot sufletul atunci cand intalnesti acel tip arhicunoscut de barbat indisponibil emotional, pe care incerci – ca si in trecut – sa-l schimbi prin iubirea pe care i-o arati.

4. Terorizata de posibilitatea abandonului, faci orice sa salvezi de la destramare relatia cu un barbat.

5. Aproape nimic nu va fi prea dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor daca il „ajuta” pe barbatul cu care ai o relatie.

6. Obisnuita cu lipsa dragostei intr-o relatie personala, esti dispusa sa astepti, sa speri si sa iti dai si mai mult silinta sa-i faci pe plac.

7. Esti dispusa sa iti asumi mult mai mult de 50% din responsabilitate, vina si imputari in orice relatie.

8. Respectul de sine este extrem de scazut si, in forul tau interior, nu crezi ca meriti sa fii fericita. Crezi, mai degraba, ca trebuie sa luptI pentru a obtine dreptul la fericire.

9. Pentru ca ai a avut parte de o copilarie lipsita de siguranta, simti nevoia disperata de a avea controlul asupra barbatilor si relatiilor tale amoroase. Iti ascunzi acest efort de a controla oamenii si situatiile sub masca “ajutorului”.

10. In relatiile tale, traiesti mai curand in visul tau despre cum ar putea fi, decat in realitatea situatiei in care te afli.

11. Esti dependenta de barbati si de suferinta sufleteasca.

12. Se poate sa fii predispusa din punct de vedere emotional si, de multe ori, biochimic, la dependenta de droguri, alcool, si/sau anumite alimente, mai ales cele care contin zahar.

13. Prin atractia pe care o simti fata de persoanele cu problem care trebuie rezolvate, sau prin implicarea in situatii de cele mai multe ori haotice, incerte si chinuitoare din punct de vedere emotional, eviti, de fapt, sa-ti indrepti atentia spre responsabilitatea fata de propria ta persoana.

14. S-ar putea sa ai o inclinatie spre stari depresive episodice, pe care incerci sa le impiedici prin emotia pe care ti-o procura o relatie instabila.

15. Nu te simti atrasa de barbati amabili, echilibrati, demni de incredere si interesati de persoana ta. Pe acestia ii consideri „plicticosi”.

Cea mai mare parte a disperarii si tulburarii (mentale) prin care treci, se datoreaza nemijlocit incercarii de a manipula si a controla ceea nu sta in puterea ta.

Adu-ti aminte toate incercarile pe care le-ai facut: convorbirile nesfarsite, implorarile, amenintarile, mituirea, poate chiar violenta, toate caile pe care ai mers si care nu au dat rezultate. Si aminteste-ti cum te-ai simtit dupa fiecare esec. Respectul de sine a mai scazut cu o treapta, iar tu ai devenit si mai tematoare, si mai neajutorata, si mai furioasa.

Singura iesire din impas este sa abandonezi incercarea de a controla ceea ce nu poti – pe el si viata lui.

In fine, trebuie sa te opresti pentru ca el nu se va schimba niciodata din cauza presiunii la care il supui. Ceea ce ar trebui sa fie problema lui, incepe sa devina a ta, si sfarsesti prin a fi prinsa in mrejele ei pana cand nu te eliberezi.

Chiar daca el incearca sa te impace cu promisiunea ca se va schimba, va reveni cel mai probabil la vechiul sau comportament, de cele mai multe ori, plin de resentimente impotriva ta, cand se va intampla asta.

Tine minte: daca tu esti motivul pentru care renunta la un obicei, tot tu vei fi motivul pentru reluarea lui.

Robin Norwood, ”Femei care iubesc prea mult”, Editura Amaltea