Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Elisabeth Kubler-Ross

Elisabeth Kubler-Ross

Nãscutã în 1926, medic, psihiatru, thanatolog de reputatie internationalã, Elisabeth Kubler-Ross a fost, înainte de orice, o pionierã în materie de asistare a persoanelor la sfârsit de viatã.

Profesor onorific de medicinã a comportamentului si de psihiatrie la Universitatea din Virginia, fondatoare a centrului din Shanti Nilaya unde sunt primiti copiii atinsi de SIDA, ea a fost numitã doctor honoris causa a numeroase universitãti.

Medic de origine elveţiană, născută pe 8 iulie 1926. În anii 1943-45 lucrează în Ziirich, ajutându-i pe refugiaţi şi pe cei grav bolnavi. Impresionată de ceea ce s-a întâmplat în Europa în timpul nazismului, în 1945 intră în rândurile grupului I. V.S.P. (International Voluntary Service for Peace), un fel de „Medici fără frontiere”, care cuprinde, pe lângă medici, şi oameni de diverse meserii.

Lucrează bucătăreasă în Franţa, apoi în Belgia, apoi ca traducătoare în Suedia. Din Suedia se întoarce prin Germania şi e impresionată de distrugerea de pretutindeni, în 1946 pleacă în Polonia, împreună cu două stu­dente la medicină, organizează o infirmerie, dar nu are nici un fel de dotare medicală. Ajută pe toată lumea şi vede grozăviile din fostele lagăre de concentrare.

Apoi, rătăceşte prin Rusia, se întoarce în Germania bolnavă de febră tifoidă, aproape pe moarte: e salva­tă în ultimul moment, în 1949, îşi ia bacalaureatul în Elveţia. Un an mai târziu, este stu­dentă la medicină, organizează serate muzicale şi, mai târziu, îşi transformă apartamen­tul într-o clinică „pe gratis”, unde studenţii de la medicină îi tratează pe studenţii bolnavi, îl cunoaşte pe Emanuel Ross, viitorul ei soţ.

După ce devine medic, pleacă pe urmele lui Albert Schweitzer în Africa. Revine la Berna, se căsătoreşte şi pleacă în America. Lu­crează la Glencove Community Hospital din Long Island, New York, apoi la spitalul de psihiatrie din New York.

Se ocupă de bolnave incurabile, folosite uneori pe post de cobai pentru testarea unor medicamente noi, unele halucinogene, în scurt timp, renunţă la trata­mentele tradiţionale şi se ocupă de bolnave într-un mod absolut personal.

Obţine rezultate uluitoare, cu metode uluitoare, cea mai importantă fiind dragostea pe care le-o arată bolnavelor, în 1961, părăseşte spitalul, după ce trei sferturi dintre bolnavele ei s-au făcut bine. Impune o terapie de sector, în care bolnavii sunt primiţi în familii şi trataţi cu iubire.

Pleacă la Denver, Colorado, unde devine asistenta unui medic psihofiziolog, unul dintre puţinii cercetători care încearcă să facă o legătură între psihic şi materie, într-o zi, doc­torul îi cere Elisabethei să ţină în locul lui o conferinţă de psihiatrie pentru stagiarii din ultimii ani. Subiectul conferinţei este moartea.

Când se pregăteşte să ia cuvântul, descop­eră că în biblioteci nu exista nimic pe această temă. Hotărăşte să aducă un bolnav con­siderat incurabil, care să accepte să vorbească despre faptul că va muri. Conferinţa se transformă într-o revoluţie. Pentru prima dată, doctorii au ocazia să discute despre moar­te cu o persoană care e atât de aproape de ea.

Astfel se deschide o cale nouă în psihia­trie. Se mută la Chicago, la Institutul de Psihanaliză şi la spitalul Billings. Continuă cer­cetările în privinţa trăirilor pe care le au muribunzii şi lucrează cu asistentele care-i ajută pe aceştia să treacă dincolo.

Inventează tot felul de tehnici care o fac celebră, stă la căpă­tâiul muribunzilor şi învaţă tot mai mult despre moarte şi conflictele psihologice care se accentuează şi îl împiedică pe om să moară, în 1969, scrie primul articol în revista medicală a Universităţii din Chicago.

Apare cartea On Death and Dying, care are un succes răsunător, începe să ţină conferinţe şi să organizeze ateliere prin care ajută oamenii să scape de frică, să înveţe să iubească şi să se apropie, cu dragoste, de Dumnezeu.

Cu ocazia unui dialog cu discipolul şi succesorul ei David Kessler, Elisabeth Kubler-Ross aprofundează câteva teme esenţiale care îi sunt dragi. În cursul acestui schimb, autorii destăinuie, rând pe rând, experienţele lor ştiinţifice, personale şi spirituale, şi revelează astfel sensul dorinţelor noastre, al fricilor şi al speranţelor noastre. Ocazie de a enunţa tot atâtea lecţii de viaţă de asimilat în cursul existenţei despre autenticitate, iubire, doliu, putere, culpabilitate, frică, iertare sau fericire.

Această operă luminoasă, adevărat testament spiritual al lui Elisabeth Kubler-Ross, nu vorbeşte nici despre moarte, nici despre muribunzi, ci despre viaţă căci „viaţa este o împlinire şi moartea este sfârsitul acestei împliniri”.

A decedat la 24 august 2004.

În româneste, pânã la acest moment, s-a tradus doar o singurã carte: On death and dying, Despre moarte si a muri, de cãtre Elena Francisc Publishing, detalii carte aici:

sursa informatiilor: aici

0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Add a Comment