Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE

Educa o femeie si educi o intreaga generatie

Educa o femeie si educi o intreaga generatie


”Educi un barbat, educi un bărbat. Educi o femeie, educi o intreagă generatie” spune un renumit lider american, pe numele sau Brigham Young.
Cea mai importanta femeie din viata unui barbat este prima femeie din viata sa – adica mama.
Cea mai importanta femeie din viata unei femei este prima femeie din viata sa – adica mama.
Mama este inceputul simtirii si gandirii oricarui copil – fata sau baiat. Tatal este la fel de important, insa in mod diferit, mai ales ca intra in scena mai tarziu decat mama, iar modul in care intra in scena in diada mama – bebelus, in rol de tata, are legatura cu modul in care mama a stiut sa il responsabilizeze pentru noul sau rol, deloc usor.
Dupa cum vezi, mama are legatura cu modul in care tatal tau s-a responsabilizat pentru tine si cu modul in care si-a asumat rolul de tata. In functie de relatia lor maritala – de sot si sotie, relatia parentala – de mama si de tata –  s-a putut dezvolta in mod armonios sau deficitar, influentandu-ti existenta, pe toata perioada in care mama ta a fost insarcinata cu tine si mai apoi dupa nasterea ta.
Nu intamplator, problemele cu care se confrunta copiii care sunt adusi la psiholog, au legatura, in principal cu mama, mama care nu a stiut sa isi responsabilizeze sotul in calitate de tata al copiilor. Mama ce a invatat acest model de comportament de la propria sa mama.
De aceea, a fi femeie si apoi a fi mama, sunt doua aspecte ce trebuie vazute in profunzimea lor: o femeie are o subtila relatie cu mama sa, a preluat de la mama sa ceea ce ea i-a transmis mai mult sau mai putin constient, aspecte preluate de la cine altcineva … decat de la propria mama.
Pe linie materna – cat si pe linie paterna – avem o bogata si de multe ori deloc placut incarcata transmisie transgenerationala, de care nu ne dam seama, dar pe care o purtam cu noi, zi de zi.
Femeia, de-a lungul generatiilor, s-a format in baza rolurilor pe care societatea i le-a dat, a fost ”coordonata” de legi masculine, carora a incercat sa le raspunda in maniera feminina, in general.
Simt ca suntem intr-un moment in care a fi femeie se dovedeste a fi un aspect asupra caruia trebuie sa privim cu o atentie marita, in special in zona educatiei – indiferent ca vorbim despre educatia formala sau despre cea informala.
A educa o femeie – ce inseamna?
”Femeie nu te nasti, ci devii” spunea Simone de Beauvoir .
Iar femeie asumata devii nu din intamplare, ci in mod constient, daca ai avut in mama ta un astfel de model feminin care si-a pus amprenta asupra ta de cand erai fetita. Pentru ca viitoarea femeie a inceput sa inmugureasca in perioada in care era fetita – de la cochetariile pe care le cunoastem, pana la imitarea comportamentului mamei fata de sotul ei, adica fata de tatal tau.
Delicatete, senzualitate, feminitate – toate se invata din copilarie, prin imitare, initial si mai apoi prin constientizare. La fel de ”bine” se invata si anxietatea in fata vietii, lupta, conflictul, indiferenta, ura si agresivitatea fata de barbati, ca sa nu mai vorbim despre manipularea partenerului de cuplu sau a sotului  –  in aproape toate situatiile, sunt invatate de la mama. 
Este cel mai probabil ca, datorita unei mame care a stiut sa isi aleaga ca partener de viata pe acelasi nivel ca ea si caruia a stiut cum sa ii dea rol sot si apoi de tata, o mama care si-a integrat feminitatea si care are o existenta asumata,  sa ai si tu repere pentru aceasta asumare a vietii de femeie, in mod constient. 
Pentru a deveni o femeie asumata, trebuie, de asemenea, sa te educi si sa te autoeduci.
Asumarea nu inseamna teorie si citate motivationale sau afirmatii pozitive atat de ieftine si pe care le intalnesti pe toate ”drumurile virtuale”, ci inseamna lucruri concrete: comportamente vizibil asumate, care denota o gandire clara, cunoasterea nevoilor emotionale, a valorilor interioare si a prioritatilor. Iar pentru toate astea ai nevoie de rabdare, timp si, evident interes real care se reflecta inclusiv in relationarea cu femei care iti impartasesc aceste valori, femei care te pot inspira, femei care iti pot fi modele.
Ai nevoie, de asemenea, daca nu te descurci, sa lucrezi cu un psiholog pentru dezvoltarea ta personala. Pentru ca nu toata lumea stie sa se descurce in acest hatis al dezvoltarii personale si al stabilirii obiectivelor de dezvoltare personala eficienta.
Dovezi de asumare din partea femeilor si cum se reflecta:
  • A nu alege relatii de dependenta emotionala si financiara este o dovada de asumare.
  • A nu trai din banii barbatilor, este o dovada de asumare a vietii pe cont propriu.
  • A nu dori sa profiti de statutul social al unui barbat este o dovada de asumare.
  • A nu accepta sa fii manipulata si a nu accepta sa traiesti intr-o colivie de aur, reprezinta dovezi de asumare
  • A nu alege parteneri inferiori tie pe care sa ii poti controla, este o dovada de asumare.
  • A nu alege locuri de munca sub nivelul tau este o dovada de asumare.
  • A te pregati, a-ti finaliza studiile, a realiza ca finalizarea studiilor iti poate oferi premise mai bune pentru viata si a-ti alege o profesie care sa te reprezinte sunt dovezi de asumare.
  • A face un copil doar daca simti ca ai gasit un partener pe acelasi nivel cu tine – din toate punctele de vedere – este o dovada de asumare.
  • A nu face un copil este tot o dovada de asumare, daca simti ca rolul de mama nu este pentru tine. 
  • A nu face un copil cu care sa iti manipulezi partenerul de cuplu reprezinta o dovada de asumare.
  • A dori sa inveti sa iti asumi feminitatea, tine de o maturizare emotionala aparte, cu beneficii in toate domeniile vietii tale.
Dovezi de asumare sunt multe, lista poate continua. Stiu, o femeie asumata nu este tocmai modelul pe care societatea sa il accepte cu usurinta – ba chiar poate fi un pericol pentru ca gandeste in mod autonom, se foloseste de abilitatile sale de viata si nu depinde de nimeni, nu se lasa manipulata, dominata, batuta, mintita si stie sa identifice ce are nevoie, nu accepta chiar orice i se ofera.
Am citit – nu de putine ori – afirmatia: ”barbatilor le plac femeile puternice”. Nu, nu le plac – pentru ca o astfel de femeie este foarte incomoda pentru un barbat care nu este pe acelasi nivel cu ea, atat din punct de vedere emotional, intelectual, psihologic, spiritual, educational, cat si din punct de vedere profesional, social, finaciar si material – astfel de diferente vor duce, de cele mai multe ori, la derapaje si incercari repetate de dominare si de umilire a femeii, deoarece in partenerul sau se declanseaza foarte multe sentimente de inferioritate.
Poate doar barbatilor asumati le plac femeile asumate, barbatilor puternici le plac femeile puternice. Celorlalti insa nu au cum sa le placa din momentul in care distanta dintre ei se micsoareaza si devin parteneri de cuplu. 
”Educi un barbat, educi un barbat. Educi o femeie, educi o intreaga generatie” spune Brigham Young 
Cu atat mai mult in lipsa unor modele feminine bune in familie, accesul femeii la educatie – nu doar in sensul educatiei formale, cat si al celei informale pe care eu o vad foarte necesara dar care trebuie aleasa cu mare atentie –  poate pregati femeile pentru o viata asumata si poate lasa o amprenta constructiva asupra unei intregi generatii. 
Ce inseamna o amprenta constructiva? Pe scurt:
  • mai putina violenta domestica asupra femeii si asupra copiilor,
  • mai putina agresivitate la locul de munca si in alte contexte de viata si,
  • de ce nu, mai putine conflicte care duc la razboi.
Educarea femeii, de cand este mica, in scopul asumarii feminitatii si vietii personale si nu numai, este cheia. Iar cheia o au femeile din viata fiecarei fetite – mama si alte prezente feminine semnificative. 
Intrebarea este: isi doresc femeile, cu adevarat sa invete sa si foloseasca aceasta cheie? A folosi aceasta cheie inseamna mult: inseamna efort personal pentru invatarea unor noi moduri de gandire la adresa feminitatii, pana la invatarea autonomiei. Nu este imposibil, insa este greu. Daca ai in jurul tau astfel de femei asumate, le poti lua ca model, te poti inspira. Pentru ca a fi femeie nu are nici o legatura cu a fi umila, nu are nici o legatura cu modestia exagerata si cu toleranta exagerata, a fi femeie nu are legatura cu sacrificiile nedorite si nici cu compromisurile nedorite. 
Despre asumare si modalitati in care femeile pot si trebuie sa devina asumate si autonome vom discuta si pe parcursul atelierelor retreat-ului SENS – un retreat de psihologie si dezvoltare personala pentru femei.
Anul acesta ne vom intalni in perioada 4-7 August la Pensiunea Boema din Cumpatu (Sinaia) – un loc de basm pregatit parca special pentru participantele care vor veni la aceasta editie. Detaliile editiei nr. 7 sunt aici: http://www.minunemica.eu/al-saptelea-sens-pentru-tine/
Le multumesc celor ce s-au inscris deja – abia astept sa ne cunoastem cu ocazia aceastei experiente de suflet!
Inscrierile sunt in continuare deschise si va astept alaturi de noi!
Iar tie – pana te vei hotari sa ni te alaturi, iti doresc din tot sufletul sa iti doresti cu adevarat sa inveti sa fii o femeie asumata, pentru ca viata sa iti surada, asa cum ai nevoie!
Tuturor, cu drag, 
Mona Georgescu
Psiholog clinician de orientare psihanalitica
Consilier NLP integrativ pentru Femei
Trainer Dezvoltare Personala
0


About the Author:

Iti multumesc pentru ca ai ales sa iti petreci o parte din timp pe site-ul minunemica.eu – site de psihologie, dezvoltare personala si evolutie psihospirituala.
Te astept in continuare cu articole personale si workshop-uri, si, de asemenea, cu recomandari de carti si de evenimente. Iti doresc sa te bucuri de tot ceea ce vei gasi in acest spatiu destinat Sufletului – pentru a reflecta, pentru a intelege, pentru a iubi.

Alese ganduri, cu drag,

Mona Georgescu

Add a Comment